Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 15 ianuarie 2014

Eminescu la ceas aniversar.



            Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,
            Tara mea de glorii, tara mea de dor?
            Bratele nervoase,arma de tarie,
            La trecutu-ti mare, mare viitor!
            -------------------------------------------
            Viata in vecie, glorii, bucurie,
            Arme cu tarie, suflet romanesc.
            Vis de vitejie, fala si mandrie,
            Dulce Romanie, asta iti doresc!
     In  urma cu 164 de ani se nastea cel ce avea sa devina “Luceafarul” poeziei romanesti, ctitorul cuvantului romanesc. Am inceput acest art. cu cateva versuri din poezia “Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie”, versuri din care se desprinde dragostea acestui mare poet al neamului nostru, pentru tara lui. Dragoste care, nu s-a  transmis contemporanilor mei, acesti politicieni din ziua de astazi  care, in loc sa fi citit aceasta poezie minunata a lui Mihai Eminescu, au preferat sa citeasca piesele de teatru a le lui I.L.Caragiale si sa se indentifice cu personajele din aceste comedii.
            M.Eminescu pe langa inegalabilele versuri, a scris proza si articole pentru presa vremii. In articolele sale nu a ratat ocazia de a persifla pleiada de politicieni din fruntea statului si pe regele Carol I. Trimisul Austro-Ungariei la Bucuresti a facut dese plangeri impotriva lui Eminescu pentru ca era atacat de acesta in presa. De altfel, se spune ca Titus Maiorescu a luat hotararea sa-l inchida intr-un spital de boli psihice la recomandarea ambasadorului Austro-Ungariei, nu, ca Maiorescu nu ar fi facut acest lucru si fara recomandare. Astfel desi a murit la varsta de 39 de ani, de fapt Eminescu, a murit spiritual la varsta de 33 de ani, o varsta cand multe mai avea de spus, dar raii de atunci nu l-au lasat sa-si continuie opera. Despre acest om si opera sa se pot spune multe, au spus-o altii cu mult talent, nu voi mai adauga multe, decat regretul ca oameni de talent real, cum au fost Eminescu, Labis si multi altii, de la noi, ori aiurea, au murit la varste multe prea fragede si de fiecare data cu suspiciunea ca nu au avut loc pe pamant din cauza mediocritatii altora, mai bine infipti in treburile statutului. Acum la ceas aniversar, “codrul” altfel i-ar raspunde lui Eminescu :
            -Ce te legeni, codrule,
            Fara ploaie, fara vant?
            -De ce nu m-as legana,
            Daca-mi taie padurea,
            Si nu-mi ramane-o ramurea,
            Ca asa vrea Attila.
De fapt, multe ar raspunde la fel cum a raspuns codrul, la fel ar raspunde si combinatele de oteluri, uzinele de masini si tractoare, de fapt toata industria noastra care a fost si numai este.
            D-le Eminescu, ramai unde esti, ramai cu icoana Veronichi care, a parasit un batran cu bani, pentru unul sarac, dar tanar, acum Veronicile din ziua de astazi ii parasesc pe cei tineri si saraci pentru babalaci cu bani, din codrii au ramas cioturile, iar caile ferate, alea, sti matale, care au fost construite de tatal regelui Carol I, acum sunt dezmembrate de unii baieti putin mai bruneti si duse la fier vechi.Te plangeai atunci ca este rau, vino acum sa vezi raul mergand pe strada in trasuri de sute de cai putere, este un fel de “trai nineaca pe banii babacului” in cazul nostru babacul este statul.
Te anunt in mod solemn, ca in curand vom fi toti cinstiti, nu ca am vrea, dar nu vom mai avea ce fura.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu