Scrisoarea unui bunic către nepotii săi

                                 

           

   Dragii mei, astăzi 1 iunie , Ziua Internațională a Copilului, nu pot să vă ofer jucări, cărţi, calculatoare, orice altceva v-ar trebui vouă, căci nu am mijloacele materiale necesare, de aceea m-am gândit să vă las testamentul meu.  Trec peste capitolul introductiv despre datele personale şi intru direct în subiect. Când m-am născut, guvernul comunist de atunci ordona tatălui meu sa strângă cureaua, căci țara este după război şi trebuie să se refacă, aşa ca am avut o copilărie cu destule lipsuri, dar cu multe promisiuni pentru viitor. Am crescut, eram pe la 20 de ani când, într-adevăr ţara începuse să se schimbe in bine, au fost câţiva ani buni din toate punctele de vedere, erau de toate. Ţara înflorea, noi o duceam bine, mulţumind lui D-zeu că sacrificiul lui tata nu a fost în zadar. Numai că, aşa cum se intâmplă în România, lucrurile bune ţin 3 zile, au venit anii  ’80 cand au dispărut produsele din pieţe, curentul electric, gazele pentru încălzit, televiziunea toate erau raţionalizate, guvernul de atunci, personal tov. Ceauşescu, ne-a recomandat să mai punem o haină în plus pe noi dacă ne este frig şi să strângem cureaua  pentru că, ţara are datorii de plătit. În concluzie, iată-ne şi pe noi transformaţi în generaţie de sacrificiu, aveam totuşi speranţa că odată plătite datoriile externe, vom reveni la normal. Lucrurile nu au stat aşa, iar în dec. 1989, a izbucnit revoluţia. Romania a fost cuprinsă de euforia libertăţii, a democraţiei pe care nu o prea întelegeam atunci (e drept, sunt unii care nu o prea înteleg nici acum), a bună stării, ne-am grăbit, să-l împuşcăm pe Ceauşescu, atât de tare ne-am grăbit, că l-am împuşcat în ziua de Crăciun. Dragii mei în dec. 1989 în ţara asta erau de toate, combinate siderurgice, uzine, fabrici, ferme zootehnice, o agricultură care funcţiona şi mai presus de toate, nu aveam datorii externe. Guvernele de după dec. ’89, au făcut tot ce a fost posibil  ca să distrugă tot, poate nu mai erau rentabile, poate trebuiau îmbunătăţite cu tehnologie nouă, puteau vinde jumătate din ele şi cu banii obţinuţi dezvoltată cealaltă jumătate, nu dragii mei copii, nu au făcut aşa, au vândut tot, au distrus tot. Aveam în anul 1990 circa 10 milioane de salariaţi, suficienţi să putem întreţine, sistemul  sanitar, al învăţământului, armata, sistemul de justiţie etc., numai spun de sistemul de pensie. Acum,  după 25 de ani de democraţie, de furt şi jaf comis în această ţară, mai avem circa 4,5 milioane de salariaţi, care trebuie să întreţină circa 4 milioane de pensionari (fondurile de pensii ale pensionarilor din ziua de astăzi au fost furate).

            În concluzie dragii mei nepoţi, vă las ca moştenire o ţară datoare la băncile externe, (guvernanții s-au împrumutat pentru a avea ce fura, pentru că nu au făcut altceva cu banii luați de la FMI, BM, etc. datoria aceasta o veti plăti voi, si copiii voştrii), o ţară făra industrie, cu bogăţiile subsolului concesionate la firme străine, o ţară în care voi va trebui să strângeti cureaua mai mult decât am facut-o noi. Mă puteţi blestema, pentru că şi eu prin votul meu, ori prin nepăsarea mea, am contribuit la distrugerea acestei minunate ţări.

            Vă doresc acum, la ceas de sărbătoare pentru voi, să fiţi sănătoşi pentru că nu aveţi unde va trata, să învăţaţi acasă mai mult, că la şcoala vă învață nişte oameni ce se luptă cu neajunsurile. Îmi pare tare rău că nu am putut face mai mult, sunt vinovat că prin indolenţa mea am contribuit la distrugerea acestei ţări. Ar trebui să fiu condamnat pentru că, prin nepăsarea mea am lăsat drum liber hoţilor la furt.
            La mulţi ani!
Mulţumesc pentru poză searchnewsglobal.wordpress.com