Totalul afișărilor de pagină

vineri, 9 mai 2014

Terapie prin cuvânt



                                
            28 aprilie anul de gratie 2014, ziua în care mă prezint, inarmat cu un bilet de trimitere de la medicul de familie si  piciorul drept pe care il târam după mine strîngand din dinţi de durere, în secţia de Geriatrie-Gerontologie a Spitalului Judeţean Damboviţa, înca de la început sunt primit cu zâmbetul pe buze de catre o asistenta, mai târziu aveam să aflu că este chiar asistenta şefa; aceasta s-a interesat dacă sunt programat, iar după confirmarea mea si verificarea ei  in registrul cu programări, s- a dispus internarea intr-unul din saloanele secţiei, imediat a aparut o infirmieră care m-a condus la pat.
            In salon, totul sclipea de curăţenie, noptierele albe din lemn, curate si incapatoare, paturile cu saltele noi, cearceafuri albe, pături din lâna bine scuturate de praf. Am încercat să fiu cârcotaş şi să caut prin colţurile sub paturilor „celebrelepânze de păianjen, să găsesc un cusur în modul în care se inchid, ori nu se inchid geamurile, totul era perfect, mă gândeam că nu poate fi aşa, trăim în Romănia, trebuie să găsesc ceva care să-mi demonstreze ca de fapt nu este altceva decât spoială; am vărsat intenţionat apă pe jos, apoi am chemat infirmiera, careia i-am spus că din greşeală am vărsat apa, fata, tanara si zâmbitoare, a luat mopul, a şters apa, mânuia mopul mult mai bine decât E. Udrea, apoi m-a intrebat la fel de zâmbitoare dacă mai am alte probleme. M-am ruşinat de comportamentul meu, dar vroiam să văd, ce numai văzusem până atunci.
            Încă din 2011 când am fost internat la cardiologie, am observat unele schimbări în bine în ce priveşte comportamentul personalului sanitar, mai apoi in 2012 la secţia de boli-infecţioase am găsit sub conducerea doamnei doctor Fuşcă un personal medical bun, dar surpriza de la secţia de geriatrie-gerontologie a depaşit cu mult ceea ce eu speram să se intâmple vreodată în jefuita noastră tară.
            După instalarea mea la pat, a venit o asistentă care mi-a măsurat tensiunea şi pulsul, s-a interesat de starea mea generală de sănătate, apoi m-a asigurat că voi fi chemat de d-na doctor Popescu Ioana, pentru consult şi tratament. Ceva mai tărziu asistenta a revenit la patul meu, pe langă uniforma impecabilă şi zămbetul discret , cuvintele amabile erau cireaşa de pe tort, invitaţia la d-na doctor a sunat ca o invitatie la cel mai bun prieten.
M-am prezentat la şeful secţiei, dr. Popescu, aceasta cu faţa luminoasă, cu ochii sinceri şi binevoitori m-a chestionat cu privire la boala mea, am răspuns la întrebări, apoi am fost supus unui control amănunţit, pentru o mai bună edificare am lăsat d-nei doctor un dosar cu istoricul bolilor mele. D-na doctor Popescu m-a asigurat că voi beneficia de toate condiţiile de tratament de care dispune spitalul, iar acolo unde spitalul nu „poate” susţine anumite medicamente, va trebui să le cumpăr.
            Trec peste faptul că o mare parte din medicamente le-am cumpărat, bine era să fie asigurate de CAS, nu sunt, pentru asta nu este vinovată conducerea sectiei de geriatrie, nici pentru faptul că măncarea este sub orice critică.
            Încă odată, conditiile din secţia de geriatrie, comportamentul cadrelor medii, infirmierelor si a medicilor este  demnă de spitalele europene. Am vazut un slogan de campanie electorală care suna aşa : “voi aduce Europa in fiecare casă”, ei bine, în secţia unde am fost internat, Europa a venit in toate saloanele adusă de DOAMNA DOCTOR POPESCU IOANA. Felicitări d-na doctor! Nu vreau să dau nume de asistente, aş putea numi pe Lory, pe Cristina, pe Luminiţa, ori pe Tatiana de la infirmiere, dar deja simt că am făcut o nedreptate, toate, dar absolut toate, merită toate felicitările.
            Nu ştiu cât de bine a făcut tratamentul aplicat, dar în mod sigur terapia prin cuvânt şi comportament a personalului este definitorie, deci se poate.
            D-le Ministru al Sănătăţii, puneţi şi dvs. banii, că personalul a pus profesionalismul şi sufletul, e păcat să nu-i ajutaţi, e păcat să nu ne ajutaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu