Totalul afișărilor de pagină

joi, 31 iulie 2014

Politizarea inundaţiilor


                                                      31 iulie 2014
           O parte din ţară este sub ape, din nou autorităţile sunt prinse pe picior greşit, se caută vinovaţii. Televiziunile Realitatea şi La B1 caută vinovaţi, sunt făcute presupuneri, până la urmă Ponta este declarat vinovat de toate aceste calamităţi, mai ales că, nu a anulat Convenţia PSD, unde a anunţat că va participa la alegerile prezidenţiale din toamnă. Nu conta că întîi a trecut prin locurile calamitate unde a organizat tot ce trebuia pentru a venii în întâmpinarea nevoilor oamenilor, apoi de la Convenţie a plecat direct pe teren în aceleaşi zone sinistrate.
             Mă amuza, deşi era de plâns, inconştienţa unor foşti miniştrii ai mediului şi pădurilor, voi cita din d-na Lucia Varga, fost ministru al pădurilor şi apelor în guvernul Ponta din partea PNL, spunea d-na Ministru : „pădurile au fost tăiate în ultimii 2-3 ani de zile”.Vreau să-i reamintesc, cu respect, d-nei Ministru că domnia sa a fost secretar al ministerului mediului in perioada 2005-2008 şi Ministrul al ministerului pădurilor şi apelor din 19 dec.2012 până la desfiinţarea USL în 2014. În baza acestei funcţii pe care aţi avut-o cum puteţi veni la televizor să condamnaţii pe alţii, când dvs. aţi gestionat aceste păduri care au dispărut. Este bună această înfierare cu mânie proletară a neregurilor survenite în activitatea cuiva, eu sunt sigur d-nă Varga că ,dvs. veţi sesiza Parchetul cu privire la modul defectuos în care v-aţi făcut datoria. Altfel, nu am înţeles de ce aţi ţinut să ieşiţi public si să afirmaţi că în ultimii 2-3 ani de zile au fost despăduriţi 2 munţi din Argeş de o suprafaţă de 915 ha. de pădure. Ştiind exact suprafaţa se presupune că nu sunteţi străină de această crimă comisă la adresa pădurilor. În goana de a politiza o nenorocire a oamenilor, pur şi simplu aţi uitat esenţialul, faptul că numai deţii o funcţie, nu înseamnă că eşti absolvit de greşelile făcute in timpul cât ai ocupat acea funcţie. Doamna Varga s-a înfierbântat, dar nu este numai domnia sa vinovată.
Toţi miniştrii care s-au ocupat cu administrarea apelor şi pădurilor din ultimii 25 de ani sunt vinovaţi. Toţi Şefii de Ocoale Silvice sunt vinovaţii, toţi şefii regiei de păduri şi ape şi mai ales toţi pădurarii care au reuşit să transforme pădurea statului, în pădure proprietatea personală şi să o vândă la bucată, cine nu mă crede să se uite în curţile pădurarilor şi şefilor de ocoale silvice.
Este de notorietate d-l Vereştoy Atilla, acest mister Drujbă, ori Drujba lui Dumnezeu, cum mai este numit. Vinovaţi sunt toţi agenţii de poliţie pe raza cărora s-a circulat cu aceste camioane cu buşteni, că doar nu erau pliculeţe cu droguri să nu se vadă. Vinovată este procuratura pentru că sunt sigur că au ajuns zeci de reclamaţii la ea şi nu întodeauna au fost luate măsurile corespunzătoare, ori nu s-a mers până la capăt cu cercetarea. Vinovată este clasa politică, pentru că a folosit apele şi pădurile ca temă de campanie, fără să se implice în mod serios în rezolvarea lor. De peste 40 de ani nu s-au mai făcut investiţii în domeniul îndiguirilor şi amenajării cursurilor râurilor şi pârâurilor. După fiecare inundaţie, ori altfel de catastrofe naturale, guvernanţii au venit în faţa poporului cu lacrimi în ochi şi proiecte pentru amenajarea de diguri împăduriri şi alte măsuri, totul a rămas la nivel declarativ, nimic nu s-a pus în practică. Acum vin foştii guvernanţi să critice actuala guvernare, să politizeze o nenorocire a oamenilor arătând cu degetul spre cei de astazi, uitându-se pe ei, cei de ieri. Am înţeles că există o lege care sună aşa : „pentru fiecare ha. de pădure despădurit (tăiat), să se înfiinţeze 2 ha cu plantaţii silvice”. Frumoase legi, mă tem că la noi mai mult decât la alţii legile sunt făcute pentru a fi încălcate.
            Referitor la faptul că Primul Ministru nu a stat tot timpul acolo, în zona sinistrată, mă duce cu gândul la un alt Prim Ministru,Tăriceanu, acesta era criticat de presă ca, în loc să stea la birou de unde să coordoneze întreaga activitate el a fugit pe teren, făcând astfel concurenţă lui Băsescu, nu ştiu dacă Premierul trebuie să fie cu lopata în mână, el trebuie să asigure baza materială
şi să fie capabil să controleze dacă funcţionarii responsabilii sunt la locurile lor şi îşi desfăşoară activitatea conform protocoalelor încheiate. Aşa este în politică, cine este la guvernare decontează şi bunele şi relele din timpul perioadei de guvernare, Ponta decontează numai relele, bune nu prea are de unde. Am totuşi impresia că apele astea îi udă şi stoarce pe unii, iar aleşilor neamului care se ocupă cu despăgubirile şi ajutorările de la stat după asemenea calamităţi, le umple buzunarele, să dea Dumnezeu să fie impresia mea greşită!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu