vineri, 8 august 2014

Cine este Victor Ponta?

         Victor Ponta, cel mai tânăr Prim Ministru al României, cel mai tânăr Preşedinte de mare partid din România. Acest tânăr a apărut în politica mare în 2001 adus de Adrian Năstase şi numit ca şef al Corpului de Control al Primului Ministru. A fost şef al TSD, deputat de Gorj, din februarie 2010 este ales Preşedinte al Partidului Social Democrat, partid pe care la aliniat ACD, din care făceau parte PNL şi PC, formând în februarie 2012 alianţa USL, V. Ponta devenind Copreşedinte alături de C. Antonescu. Această construcţie s-a dovedit una cu mare priză la electorat, principalul motiv al alianţei fiind demiterea lui Traian Băsescu şi al sistemului implementat de el. Din 2001 până în 2012 a ocupat diferite funcţii printre care şi cea de ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul în guvernul Boc în perioada 2008-2009. În urma caderii guvernului MRU-kobe, în mai 2012 devine cel mai tânăr Prim Ministru din Europa. Imediat guvernul Ponta a luat măsuri reparatorii pentru restituirea banilor opriţi nelegal pensionarilor cât şi reîntregirea salariilor bugetarilor la nivelul anului 2010, an în care guvernul Băsescu-Boc a hotărât tăierea salariilor bugetarilor cu 25% .
          Repeziciunea luării unor măsuri politice de guvernul USL a prins pe picior greşit factorii externi şi mai ales pe cei din PPE. Neînţelegerea măsurilor luate de Parlamentul României de către Preşedintele Comisiei Europene Barroso şi Cancelarul german Merkel, a fost alimentată şi de către europarlamentarul Monica Macovei care, în mod intenţionat a deformat realitatea din ţară în faţa oficialilor europeni. Aceste măsuri au constat în schimbarea Preşedintelui Senatului Vasile Blaga cu C.Antonescu, iar Preşedintele Camerei deputaţilor Roberta Anastase a fost înlocuită cu Valeriu Zgonea. Tot atunci Parlamentul a decis suspendarea Preşedintelui T. Băsescu, referendumul din 29 iulie organizat pentru demiterea Preşedintelui a demonstrat impopularitatea măsurilor luate de guvernul Băsescu -Boc, astfel că 7,4 milioane de români i-au spus Preşedintelui să plece, numai nişte chichiţe găsite de CCR şi dorinţa lui T.Băsescu de a rămâne la Cotroceni, chiar cu un câştig al referendumului la masa verde, a făcut ca acesta să rămână în funcţia de Preşedinte.
Toate aceste măsuri au făcut ca alegerile locale, dar mai ales alegerile parlamentare să fie câştigate de către USL în mod zdrobitor, prin redristribuire USL-ul ajungând în Parlament la o majoritate de aproape 70%. Deşi avea o asemenea majoritate zdrobitoare Victor Ponta face o greşeală greu de înţeles şi mai ales greu de iertat, încheie cu T.Băsecu un pact de coabitare instituţională, de fapt e vorba de coabitare între Preşedinte şi Prim Ministru. De la referendumul din vară pentru demiterea Preşedintelui, Băsescu practic se dădu-se la fund, numai apărea la televizor, în public, pur şi simplu îşi lingea rănile în sălile Palatului Cotroceni. Tocmai în acest moment trist, zguduitor de trist pentru Băsescu, pot spune că se găsea în moarte clinică, politic vorbind, apare Victor Ponta, un fel de paramedic „Smurd”, care îl resuscitează pe Băsescu, îl spală de toate păcatele, îl ia de mână şi îl aduce în faţa oamenilor spunându-le să-l iubească şi să-l preţuiască, că de acum va avea un comportament de gentlemen, datorită pactului de coabitare. Cât de naiv a putut fi Victor Ponta...
Sigur aşi putea să înţeleg acest Pact din punct de vedere politic, ca o garanţie a păstrării păcii între instituţii în lipsa unei Constituţii care să garanteze legile din România, atâta timp cât aveam o Constituţie pentru ce mai era nevoie de acest pact? Dacă Preşedintele Băsescu după alegerile din 2012 nu nominaliza pe Victor Ponta candidat la funcţia de Prim Ministru, putea să-l suspende pe Preşedinte, ori cel mai bine Ponta se putea adresa direct poporului pentru a-l susţine, iar susţinerea ar fi venit deîndată. Încheierea prin spatele electoratului a Pactului de coabitare, a fost o palmă dată electoratului, aici Ponta trebuie să facă oamenii să înţeleagă că nu a fost o trădare, ci o posibilitate de a colabora instituţional cu T. Băsescu ca Preşedinte. Viitorul a demonstrat că nimic nu-l poate face pe Băsescu să colaboreze cu cei pe care el nu-i agreează şi el nu agreează .
pe nimeni în afară de familia lui, ori cei de care este legat financiar.
          Măsurile luate de Ponta ca Prim Ministru sunt dintre cele mai bune, sigur, sunt şi măsuri ce pot crea discuţii, nu exista un guvern perfect, o guvernare perfectă.Important este ca măsurile bune să fie preponderente. Victor Ponta poate face greşeli, este un om, nu un sfânt, este bine ca aceste greşeli să nu fie îndreptate împotriva oamenilor şi a ţării, să nu fie de neîndreptat, să nu fie capitale.Fiecare lovitură primită de la Băsescu, de la Antonescu, ori de la opoziţie, sper că la călit pe acest tânăr politician, că la pregătit să poată indeplini misiunea de Preşedinte al României.
             La scrutinul din toamnă voi vota Victor Viorel Ponta Preşedinte.

4 comentarii:

  1. Nicicand nu am pornit, in era post-decembrista, mai optimist intru sustinerea unor lideri politici pentru implementarea programului lor de guvernare ca in 2012, insa modul in care Ponta a tradat electoratul, ce l-a propulsat spre Palatul Victoria, prin coabitarea cu Basescu si cu „licuricii” acestuia americani si europeni si prin deciziile unilaterale, luate fara consultarea aliatilor (avea sustinerea a 70% dintre parlamentari) au condus la cel mai rasunator esec de guvernare, chiar mai rau deca cel al lui Boc, caci piticul a avut o majoritate parlamentara destul de labila.
    Cine-mi garanteaza ca, dupa un eventual succes la „prezidentiale”, la ordinul „licuricilor” fiind, Ponta nu-l va numi premier pe Basescu? Este o vorba, „hainele se pot spala, dar caracterul jigodiilor niciodata!”.
    Daca Tariceanu nu castiga scrutinul prezidential, el fiind singurul premier care l-a infruntat pe Basescu, imi este indiferent cine va prelua jiltul de la Cotroceni, caci restul, incl. Ponta si excl. Ghise, sunt modelati in aceeasi factura nemernica, ADN-ul lor fiind impregnat cu jigodism.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Buzescu, aveti o maniera foarte originala (adica nu prea comuna printre romani) de a-l judeca pe Ponta. Adica il judecati exact prin intermediul betivanului din capul statului. Se vede treaba ca nici macar nu ati incercat sa intelegeti strategia lui Ponta. Este o strategie pentru ca altfel nu ai cum sa te descurci in jungla politicii romanesti. Va amintiti cum zicea ordinarul: aveti obligatia sa nu va uitati o saptamana... etc... V-as spune ca aveti obligatia ca macar o zi sa incercati sa intelegeti politica. Dar nu prin ochii altuia, ci ai unui roman cat de cat impartial. Perfect nu e nimeni, nici Ponta, nici Tariceanu. Dar v-as mai spune ca, prin comparatie intre cei doi, adica intre politicile abordate de ei, liberalismul inseamna accentul pe capital, pe marii proprietari, etc. Ce bine au adus oamenilor bogatani ca Becali, Patriciu, Videanu si altii? Macar de siar fi platit impozitele legale la timp si tot era ceva. Altfel, intrebati-i pe angajatii lor ce salarii de mizerie au. Doctrina social-democrata, cel putin teoretic, este mai aproape de oameni, ia masuri de ameliorare a vietii lor, chiar daca au si ei bogatii lor. Dar inca n-am auzit in PSD de asa nababi ca cei de mai sus...

      Ștergere
    2. Iti pot insira o lunga, foarte lunga lista cu tampenii facute de tembelul tau, de promovarea lui facandu-ma si eu vinovat. Sa le insir?
      Referendum prost pregatit, biletel de la Barosso, coabitare, demiterea M. Pivniceru (nu voia s-o propuna pe Kovesi la DNA), trimiterea Lulutei la Bruxelles in loc de Titu, atragerea UDMR si UNPR (ctitori ai guvernarii basiste) la guvernare (cand oricum avea apx 70% din parlament de partea lui), lipsa intentiei de schimbare a legislatiei lui Boc, toleranta excesiva la malversatiunile demnitarilor unguri si americani in Romania, ruperea USL, nerespectarea promisiunilor electorale (ba si infirmarea propriilor initiative legislative initiate pe cand era in opozitie) ............ etc. Intr-un cuvant, i-am dat totul pt emanciparea sa, iar el a tradat propriul electorat intr-un mod idiot greu de inteles.

      Ștergere
  2. Tăriceanu putea câştiga alegerile, dacă nu intra Ponta în cursă, numai o retragere a lui Ponta, pe sistemul "dragă Stolo", îl va putea conduce pe Tăriceanu la Cotroceni.Nici un contracandidat nu îl va putea înfrânge pe Călin Popescu dacă are sprijinul PSD. În ce priveşte speranţa că USL-ul va face ce nu făcuse referendumul din vara lui 2012 şi eu o aveam, deziluzia a fost mare şi nu consider că Ponta afost mai vinovat decât Antonescu şi invers, amândoi au fost la fel. Trebuie să recunoaştem că pe lângă "labilitatea fragilă" din Parlament, chiar şi Boc era destul de labil atunci când a luat acele măsuri.

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...