sâmbătă, 13 septembrie 2014

Avem o inflaţie de regi

         Îţi mulţumesc Doamne, pentru realizările unor concetaţenii de-ai mei! Sunt fericit când, mergând prin câte un cartier din Tărgovişte, ieri plin de cocioabe gata să cadă, în care locuiau claie peste grmămada câte 10 persoane într-o cameră, azi plin de palate cu creneluri, precum castelele fortificate de altădat'. Se vede prosperitatea, numai sunt cai şi căruţe, numai sunt corturi, astăzi au limuzine de lux, viloaie, iar pentru a aduce mulţumire Domnului ,fiecare bărbat poartă la gât o cruce din aur masiv, ce poate rivaliza ca mărime cu crucea de pe Caraiman. Cum să nu-i ajute Domnul, când vede atâta credinţă? Au muncit oamenii, mai un fier vechi, mai un cerşit prin UE, mai o încumetrire cu un magistrat, un politician de rang înalt, un frate de poltician influient, şi toate acestea pentru binele copilului botezat. Lasă, să aibă noroc!
Noroc să aibă şi ceilalţi regi, că avem o inflaţie de monarhi, regele asfaltului, regele sucurilor, al berii, al , al, mulţi regi, mulţi nababi, săraci de noi bogată Ţară avem.
          Au muncit  regii asfaltului, ăştia au muncit cel mai mult, păi cum dracu, Doamne iartă-mă!,să nu muncească, să ne gândim numai la banii băgaţi în buzunar, fără să toarne o roabă de asfalt, păi a fost uşor? Câte uşi au trebuit să deschidă, să împartă cadouri, bani, tablouri, caltaboşi, pălincă, gogoşari, şi varză acră dacă cineva a poftit, numai să aibă aprobările pentru construcţia drumurilor iluzorii. Apoi, să facă porţii din banii încasaţi pe lucrarea nefăcută, câţi la ministerul de resort, câţi la Consiliul judeţean, Preşedintele Consiliului, la Primari, cât sunt şi ăştia de apucători. Nu e uşor, se întâmplă să mai sune telefonul noaptea, sar din pat speriaţi, aoleu e DNA-ul, nu, nu era DNA-ul, era cineva care are o pilă la ăi mari din DNA. Doamne ce uşurare, dă, nu se uită la bani, dă şi scapă. Mă bucur pentru că aceşti „regi” se descurcă, dealtfel românii sunt descurcăreţi, şosele asfaltate şi autostrăzi  nu avem, dar avem „regi” ai asfaltului.
Românii sunt pizmaşi, egoişti, nu au avut altceva de făcut decât, să pună întrebări.
Zicea unul : „cum dracu mă dispar combinatele, dispar uzinele, fabricile, fermele zootehnice, oamenii sunt trimişi în şomaj, muncitorii sărăcesc, trăiesc de azi pe mâine, iar politicienii se îmbogăţesc, rudelor le înfloreşte averea, prietenii politicienilor se bucură de prosperitate”?
”Răutăţi”, spune unul mai conciliant, bieţii de ei, au strâns din dinţi până au făcut averea. Unul declara cu guriţa lui, că nu a fumat şi nu a băut toată viaţa, aşa a putut să facă averea. Bravo lui! Vezi că se poate! Altul declara că a dat meditaţii elevilor, aşa a reuşit să cumpere 6 case. Felicitări dom profesor! Să mai aud vreun profesor că se plânge de salariu. Dar domnilor politicieni economi şi cu idei, unde sunt fabricile şi uzinele noastre? Au dispărut fizic, nu e vorba că numai produc, numai sunt de fel, în locul lor sunt birouri, mall-uri, blocuri. Cine a luat banii? Nu-mi spune-ţi prostii că au mers la buget, că nu vă cred, pentru buget v-aţi împrumutat la FMI, BM, UE., aşadar unde sunt banii? Nu va veni ziua scadenţei, nu veţi plăti niciodată? Nu cred că veţi plăti. Cine să plătească o flotă întreagă, un combinat cum era cel din Călăraşi, nou, nouţ, cu utilajele în ambalaj, plus celelalte multe sute de uzine şi combinate duse la fier vechi pentru a  face avere, pentru a prospera familiile voastre, apoi veniţi cu explicaţii pentru prostit proştii. Ceva de genul, ia de aici şi ţine-ţi gura.
          Ceauşescu a murit, împuşcat de voi, poate şi de noi, vouă când vă vine rândul?
De venit, vă vine rândul, credeţi voi că nu ştiu ăia de la DNA, „ştie mă, crezi tu că nu ştie?”,asta ca să citez un clasic în viaţă.

Un comentariu:

  1. Au muncit regii asfaltului, ăştia au muncit cel mai mult, păi cum dracu, Doamne iartă-mă!,să nu muncească, să ne gândim numai la banii băgaţi în buzunar, fără să toarne o roabă de asfalt, păi a fost uşor? Câte uşi au trebuit să deschidă, să împartă cadouri, bani, tablouri, caltaboşi, pălincă, gogoşari, şi varză acră dacă cineva a poftit, numai să aibă aprobările pentru construcţia drumurilor iluzorii. Apoi, să facă porţii din banii încasaţi pe lucrarea nefăcută, câţi la ministerul de resort, câţi la Consiliul judeţean, Preşedintele Consiliului, la Primari, cât sunt şi ăştia de apucători. Nu e uşor, se întâmplă să mai sune telefonul noaptea, sar din pat speriaţi, aoleu e DNA-ul, nu, nu era DNA-ul, era cineva care are o pilă la ăi mari din DNA. Doamne ce uşurare, dă, nu se uită la bani, dă şi scapă.

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...