Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Logoreea lui Iohannis


      Ştirile de ultimă oră ne informează despre logoreea lui Klaus Johannis, dintr-o dată, el care vorbea tăcând, acum vorbeşte şi când tace. Explică acest lucru, greu de explicat dealtfel, prin faptul că, devenind politruc trebuie să comunice, trebuie să îndrume membrii alianţei în funcţie de ordinele primite. Johannis profită din plin de boala sa şi expune toate lucrurile neînţelese de noi. A început cu prietenia ce îl leagă de C.Antonescu, cum a venit acesta din urmă la el, Primarul Sibiului, pentru a discuta despre eventuala sa desemnare ca Prim Ministru, îşi aminteşte Johannis că la privit lung şi gânditor pe Antonescu, a fost gata să-i răspundă, numai că atunci când a început să vorbească Antonescu ajunsese deja înapoi în Bucureşti. Tăcerea lui a fost percepută ca un exerciţiu inteligent. Mai apoi, acelaşi Antonescu la luat de mânuţă şi la făcut Prim Vicepreşedintele PNL, mâna lui dreaptă. Eram fericit, eram mare, dintr-o dată nişte voci au început să-mi vorbească, mă chinuiau zi şi noapte nu înţelegeam de unde vin, îmi ordonau să-l determin pe Antonescu să mă pună ministru şi vicepremier, acesta a ezitat spunând că sunt proceduri greoaie, că se poate merge până la ruperea USL. Vocile din cap nu mă lăsau să răsuflu, cere posturile din guvern, Antonescu, care ţinea la mine, a bătut cu pumnul în biroul lui Ponta: „ori îmi dai cele două posturi ori rupUSL”. Ponta nu a cedat şi astfel s-a rupt alianţa care ne adusese în Parlament cu o victorie de aproape 70%.
       Pentru moment vocile s-au liniştit.Totul a durat până după alegerile europarlamentare, când aceleaşi voci au reapărut, de data aceasta îl bântuiau şi pe Crin. Amândoi am hotărât, sfătuiţi de vocile din capul nostru, ca Antonescu să cedeze conducerea partidului şi să renunţe în favoarea mea la candidatura pentru prezidenţiale. Asta s-a şi întâmplat, ce nu ştiu nici acum, este provenienţa vocilor, veneau de undeva de sus, parcă nu erau divine, mai repede cred că erau de la Cotroceni. De ce mă gândesc mai bine de aceea sunt mai sigur că erau voci băsiste, până la urmă, indiferent de unde au venit, au fost bune şi convingătoare.
Acum dacă tot pot să vorbesc şi încă mai repede decât un oltean pur sânge, am să explic cum am dobândit cele 6 case, le-am moştenit de la mătuşa Klara, da, am avut o mătuşă care mi-a lăsat casele, nu mă întrebaţi unde este mătuşa, a dispărut, nu a lăsat nici o adresă, a lăsat casele, asta este, eu de unde să o iau. Aş vrea să ştiu unde este, să îi pot mulţumi cum se cuvine, eventual să depună mărturie precum că ea mi-a da casele, dacă o vedeţi pe undeva, spuneţi-i că o caut, să vină să spună cu guriţa ei cum mi-a lăsat ea casele.Din meditaţii le-am mobilat. Am vrut să înfiez copii atunci când ajutam străinii să infieze copii români, dar nu am avut timp, lucram mult pentru aceşti nababi filantropi.
Mai târziu a trebuit să mă ocup de administrarea caselor. Am mai întrebat pe unul pe altul cât investeşte în creşterea şi educarea unui copil. Sigur am întrebat persoane cu dare de mână, că doar nu era să întreb pe cei din mahalaua Sibiului, fie vorba între noi, pe acolo nici nu calc, aşa am aflat sumele fabuloase necesare pentru haine, cărţi, caiete, rechizite, maşină cu şofer, meditaţii, etc. După un consiliu de familie la care a participat nevasta şi soacra, am hotărât să investim în afaceri, erau mai profitabile decât copiii. Nu regret nici acum hotărârea de atunci.
Cum îl putem crede pe prezidenţiabilul Johannis când spune că :”vom creea un sistem de subvenţii bine direcţionat către familiile cu copii. Vom investi în construcţia de maternităţi, creşe şi şcoli.” Domnu' Iohannis, logoree, logoree, da nu ne minţi aşa, tu nu ai fost în stare până la 50 şi ceva de ani să adopţi un copil, din câţi copii bătuţi de soartă sunt în România noastră, da să mai faci programe de anvergură pentru viitorul copiilor, implicit al creşterii demografice. Nu-i aşa că eşti puţin ipocrit? Atenţie la voci!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu