Ştirile de ultimă oră
ne informează despre logoreea lui Klaus Johannis, dintr-o dată, el
care vorbea tăcând, acum vorbeşte şi când tace. Explică acest
lucru, greu de explicat dealtfel, prin faptul că, devenind politruc
trebuie să comunice, trebuie să îndrume membrii alianţei în
funcţie de ordinele primite. Johannis profită din plin de boala sa
şi expune toate lucrurile neînţelese de noi. A început cu
prietenia ce îl leagă de C.Antonescu, cum a venit acesta din urmă
la el, Primarul Sibiului, pentru a discuta despre eventuala sa
desemnare ca Prim Ministru, îşi aminteşte Johannis că la privit
lung şi gânditor pe Antonescu, a fost gata să-i răspundă, numai
că atunci când a început să vorbească Antonescu ajunsese deja
înapoi în Bucureşti. Tăcerea lui a fost percepută ca un
exerciţiu inteligent. Mai apoi, acelaşi Antonescu la luat de mânuţă
şi la făcut Prim Vicepreşedintele PNL, mâna lui dreaptă. Eram
fericit, eram mare, dintr-o dată nişte voci au început să-mi
vorbească, mă chinuiau zi şi noapte nu înţelegeam de unde vin,
îmi ordonau să-l determin pe Antonescu să mă pună ministru şi
vicepremier, acesta a ezitat spunând că sunt proceduri greoaie, că
se poate merge până la ruperea USL. Vocile din cap nu mă lăsau să
răsuflu, cere posturile din guvern, Antonescu, care ţinea la mine,
a bătut cu pumnul în biroul lui Ponta: „ori îmi dai cele două
posturi ori rupUSL”. Ponta nu a cedat şi astfel s-a rupt alianţa
care ne adusese în Parlament cu o victorie de aproape 70%.
Pentru moment vocile s-au
liniştit.Totul a durat până după alegerile europarlamentare, când
aceleaşi voci au reapărut, de data aceasta îl bântuiau şi pe
Crin. Amândoi am hotărât, sfătuiţi de vocile din capul nostru,
ca Antonescu să cedeze conducerea partidului şi să renunţe în
favoarea mea la candidatura pentru prezidenţiale. Asta s-a şi
întâmplat, ce nu ştiu nici acum, este provenienţa vocilor,
veneau de undeva de sus, parcă nu erau divine, mai repede cred că
erau de la Cotroceni. De ce mă gândesc mai bine de aceea sunt mai
sigur că erau voci băsiste, până la urmă, indiferent de unde au
venit, au fost bune şi convingătoare.
Acum dacă tot pot să
vorbesc şi încă mai repede decât un oltean pur sânge, am să
explic cum am dobândit cele 6 case, le-am moştenit de la mătuşa
Klara, da, am avut o mătuşă care mi-a lăsat casele, nu mă
întrebaţi unde este mătuşa, a dispărut, nu a lăsat nici o
adresă, a lăsat casele, asta este, eu de unde să o iau. Aş vrea
să ştiu unde este, să îi pot mulţumi cum se cuvine, eventual să
depună mărturie precum că ea mi-a da casele, dacă o vedeţi pe
undeva, spuneţi-i că o caut, să vină să spună cu guriţa ei cum
mi-a lăsat ea casele.Din meditaţii le-am mobilat. Am vrut să
înfiez copii atunci când ajutam străinii să infieze copii români,
dar nu am avut timp, lucram mult pentru aceşti nababi filantropi.
Mai târziu a trebuit să
mă ocup de administrarea caselor. Am mai întrebat pe unul pe altul
cât investeşte în creşterea şi educarea unui copil. Sigur am
întrebat persoane cu dare de mână, că doar nu era să întreb pe
cei din mahalaua Sibiului, fie vorba între noi, pe acolo nici nu
calc, aşa am aflat sumele fabuloase necesare pentru haine, cărţi,
caiete, rechizite, maşină cu şofer, meditaţii, etc. După un
consiliu de familie la care a participat nevasta şi soacra, am
hotărât să investim în afaceri, erau mai profitabile decât
copiii. Nu regret nici acum hotărârea de atunci.
Cum îl putem crede pe
prezidenţiabilul Johannis când spune că :”vom creea un sistem de
subvenţii bine direcţionat către familiile cu copii. Vom investi
în construcţia de maternităţi, creşe şi şcoli.” Domnu'
Iohannis, logoree, logoree, da nu ne minţi aşa, tu nu ai fost în
stare până la 50 şi ceva de ani să adopţi un copil, din câţi
copii bătuţi de soartă sunt în România noastră, da să mai faci
programe de anvergură pentru viitorul copiilor, implicit al
creşterii demografice. Nu-i aşa că eşti puţin ipocrit? Atenţie
la voci!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu