Totalul afișărilor de pagină

duminică, 9 noiembrie 2014

Cine este Ionel Carstea ?

      M-am născut în '51 într-o familie de semiţărani, tata era petrolist, mama casnică, împreună munceau cca 7000 metri pătraţi teren arabil, asta până s-a blagoslovit comuniştii şi ne-au înscris în colectiv, despre asta probabil vom vorbi altă dată. Am început şcoala la vârsta de 6 ani, în acel an am fost bucuros pentru că mama mi-a cumpărat pentru prima dată o pereche de tenişi şi un ghiozdan de carton, eram tare mândru de amândouă; numai că, de-a doua zi de şcoală, nu mi-a mai dat nici tenişi nici ghiozdanul, am mers desculţ şi cu traista în loc de ghiozdan. Tot în acel an am avut bucuria să aud pentru prima dată în casă:” aici Bucureşti, transmitem un buletin de ştiri”, era Radio România. Mare minune, mă uitam la difuzorul din perete ca la o icoană făcătoare de minuni, de unde veneau vocile, cum de încăpeau oamenii într-o cutie atât de mică?.Radioficarea a fost un proces formidabil de culturalizare a ţăranilor, ştirea venea în sfârşit şi la ei în timp real. Mama, ţesătoare destoinică, timp de iarnă şi la lumina lămpi cu petrol lampant din perete, ţesea, în timp ce la radio era celebra emisiune „teatru la microfon”, asculta şi ţesea. Încet, am început să ascult şi eu, astfel am putut auzi „Rusalka”, „Zăpada în toiul Verii”, „Baltagul”, „Omul care a Văzut Moartea” şi multe altele, aşa am prins drag de teatru, mai târziu când a fost electrificat satul prin '64, am putut vedea teatrul jucat de actori, nu numai vorbit. În clasa a 5 am luat 2 la lecturi în afara clasei pentru că nu citisem povestea „Punguţa cu doi bani”, nu o citisem pentru că la mine în casă nu exista nici o carte, atunci profa de română m-a luat la ea acasă şi a început să îmi împrumute cărţi specifice vârstei mele. Mulţumesc d-nă, datorită dvs, o treime din banii câştigaţi de mine de-a lungul vieţii au mers pe cumpărare de cărţi.
     Am citit în maşină în timp ce eram dus la serviciu, am citit în pauza de masă, practic am citit în orice moment l-am avut liber. Am cochetat mai tot timpul cu scrisul, fără a încerca să arăt la cineva ceea ce aşterneam pe furiş intr-un blocnotes, nu în cel care vroia să doarmă fotbalistul Claudiu Răducanu, altul, numai al meu.
      În urmă cu doi ani, un nepot mi-a propus să îmi facă un blog, aşa că de atunci am scris peste 750 de articolaşe. Unele apreciate de cititori, altele mai puţin, articolele fiind cu substrat politic am primit şi înjurături destul de urâte, dar şi felicitări.
       Acum, pensionar, prieten cu laptopul de pe birou , încerc să ţin pasul cu evenimentele politice şi culturale, iar din când în când din Bucşani, un sat din Dâmboviţa, aproape de Târgovişte, scriu pentru cei câţiva prieteni impresiile mele despre evenimentele de pe scena politică şi nu, numai.
În urmă cu câteva luni a apărut prima mea carte ”Călătorie neterminată”, o carte de proză scurtă cu povești romantice și pamflete.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu