sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Înger şi demon


        Gigi Becali, un machedon ajuns milionar după '89, nu contest modul în care şi-a dobândit averea, pentru asta există organe competente şi bine plătite de stat. Ştiu că în acest moment este arestat pentru executarea unor pedepse stabilite de justiţie. Este adevărat că şi infracţiunile sunt la fel de bizare ca şi comportamentul lui. Cred că un altul în locul lui Becali fie nu ar fi comis asemenea fapte, fie nu i le-ar fi reţinut nimeni ca infracţiuni. Numai că Gigi Becali este altfel decât restul lumi: naiv, îndrăzneţ, grobian, superficial, sincer şi prefăcut la nevoie, habotnic, dar nu în ultimul rând este un mare filantrop. Acest om face acte de caritate din plăcerea de a face oameni fericiţi. Acum este în închisoare, ar putea fi supărat pe toată lumea, dar Gigi continuă să aducă bucurie în multe familii; unora le aduce în dar o casă cu tot confortul necesar, altuia îi dă bani pentru o operaţie care trebuie făcută în străinătate, iar statul nu are bani să susţină intervenţia chirurgicală.Îmi amintesc că în timpul inundaţiilor de acum câţiva ani, a construit un lot de case la Vadu Roşca. În câteva cuvinte acesta este omul Gigi Becali, un cioban, cum singur s-a caracterizat.
         Este condamnat pentru că a vrut să premieze nişte jucători de fotbal care şi-au apărat corect şansele. O altă condamnare o are pentru că a făcut morală unora care îi furase maşina, este adevărat că hoţii au mai întârziat în cârciuma din Pipera, timp în care au mâncat şi băut din pomana făcută de Becali cu ei. A treia condamnare a primit-o pentru că a făcut un schimb de teren cu armata, se pare că Becali a avut de câştigat din acest schimb. Aici ca tovarăşi de infracţiune a avut un fost ministru al apărării şi pe însuşi Şeful Marelui Stat Major al armatei, un general de armată. Nu ştiu dacă este vinovat ori nu, cert este că se află după gratii.
Din acel loc d-l Becali nu conteneşte să ne uimească cu declaraţiile sale gen: „purtam gulerul cervical aşa la mişto, să impresionez instanţa”şi multe altele. Aseară în timpul unei emisiunii TV am avut ocazia să văd din nou dimensiunea umană a acestui OM. Ajutoarele acordate unor familii nevoiaşe care constau în case, mobilier, medicamente, îmbrăcăminte şi altele, ne arată un om care poate greşi, poate umili pe alţii, dar în acelaşi timp se poate ridica deasupra tuturor.
       După părerea mea Becali este un excentric, ce poate coborî în infern cu aceeaşi uşurinţă cu care se ridică în rai, comportamentul lui poate fi caracterizat prin agonie şi extaz.
Apariţiile publice fac un adevărat deliciu, iar televiziunile se bat pentru al avea prezent în emisiuni, tocmai pentru nonconformismul lui şi de ce nu şi pentru vocabularul limitat. Este criticat de cârcotaşi literari, deşi niciodată nu a pretins a fi mai mult decât este, pentru greşelile gramaticale făcute. Eu cred că el este indeosebi criticat pentru dărnicia sa, ceilalţi milionari nevăzând cu ochi buni actele lui de caritate.
        Dacă toţi îmbogăţiţi din ultimii 25 de ani ar da în fiecare an 3% din profitul net unor acţiuni de caritate ar fi un lucru formidabil. Mă tem că egoismul este la fel de mare, precum sumele din conturi,aşa că mai simplu este să critici pe cel care dă.
       Domnilor îmbogăţiţi, şi în cele mai dezvoltate state există societăţi filantropice de ajutorare a persoanelor aflate în nevoi la un moment dat; soţiile marilor patroni îşi fac o datorie civică din strângerea de fonduri pentru ajutoare umanitare. Nu-l huliţi pe Becali, alăturaţi-vă lui, depinde de voi ce loc vă alegeţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...