joi, 29 ianuarie 2015

Scrisoarea lui Mircea către fratele său Traian II

       Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Această scrisoare nu a fost scrisă niciodată, dar orice este posibil...
                        Dragă frate,
     Sunt consternat de ceea ce se întâmplă la noi în Ţară. Oamenii nu mai au respect pentru adevăratele valorii, uită-te la mine, eu, fratele tău, frate de Preşedinte, să fiu dat în gât de nişte ţigani, este adevărat că eram cumetrii, dar chiar şi aşa. Dacă nu m-au respectat pe mine Mircea, cumătrul lor, trebuia să te respecte pe tine, Preşedintele lor.
Dragă Traiane, mă uit la televizor şi plâng când aud şi văd cum cei pe care i-ai hrănit cu mânuţa ta aia scumpă, te toarnă acum la DNA. Degeaba încearcă Codruţa să nu audă cele spuse de foştii tăi colaboratori, nu are cum, ăştia strigă prea tare. Povestesc ei cum plăteau pe Emil, pe Nuţy, până şi de Nuţy s-au luat nenorociţi, numai aşa să te distrugă, cum v-au dat banii pentru campaniile electorale. Eu ştiu că nu este adevărat, sunt numai detractori, cu toate acestea e posibil ca procurorii să aplece urechea la spusele lor. Dacă se va întâmpla să te invite la DNA, apoi vor uita să-ţi dea drumul, să şti că au cameră pentru VIP. Să ceri camera aceea, ce, dacă nu vor acum să-ţi dea casă, îţi vor refuza şi celula de VIP? Să-ţi ceri dreptul, să nu te laşi prostit. Băi Traiane, acum vorbind între noi, să şti că nu este chiar aşa de rău acolo. Cu o relaţie bună mai poţi „gusta”câte ceva, nu te deranjează nimeni, e linişte, apropo, ai ocazia să termini „Levantul” de citit. Nu e rău dacă ei legătura cu Cărtărescu să-ţi mai dea câteva cărţi, ori le ei pe cele ale Agathei Cristie, astea îţi plăceau mult. Mâncare îţi va aduce cumnata, o învaţă nevastă-mea cum să procedeze. Nuţy nu cred că va putea veni cu pachet, e posibil ca ea să vină să stea împreună cu tine acolo jos la beci. Ei, nu chiar în aceeaşi cameră, învaţ-o alfabetul morse, veţi putea comunica prin perete.
Hai lasă, nu te mai bosumfla, ai peste 60 de ani faci câteva luni şi mergi repede acasă, vorba aia, trai nineacă pe bani proştilor. Nu e rău să dai un telefon lui Adi Năstase, o fi puţin supărat pe tine, dar la nevoie oamenii se ajută între ei. Întreabă-l cum a reuşit el să scrie cărţi în locuinţa provizorie pregătită de DNA, tot nu pot pronunţa cuvântul puşcărie, sună vulgar. Una e să iei de la ţigani 250 de bătrâne de euro, dolari, că nici nu mai ştiu ce erau şi alta să ajungi chiriaşul statului în 3 metri pătraţi. De multe ori Traiane m-am întrebat, băi Mirceo, îmi ziceam singur, bă, grămada aia de bani era de euro, ori de dolari.? Bididiul ăla de Băsică susţinea că erau euro, aşa o fi fost, că doar ei i-au dat. Hai să-ţi spun una să-ţi mai descreţeşti fruntea, mi-a trimis vorbă Izaura că vrea să vină cu plocon de paşti, îmi aduce şi un miel. Aşa au făcut întodeauna, de Paşte pe lângă multe altele îmi aduceau şi un berbecuţ, iar la Crăciun o jumătate de porc de vreo 100 de kg., plus multe alte lucruri.
Nu ştiu ce să fac, să o primesc, ori nu, mă gândesc că e bun şi berbecuţul, nevastă-mea chiar zice: „hai mă să fim oameni şi să le primim cadoul”.
     M-am luat cu vorba şi vorbesc despre mine, acum, tu eşti important. Traiane, nu ia durut sufletul pe ăştia de la Intact când au început să blameze pe Elena, ei nu au copii, nu plânge sufletul în ei când se iau de o copilă nevinovată, că doar nu-mi vei spune că Elena este altceva decât un copil. Ăştia nu au nici un Dumnezeu, bun, să admitem că Elena a fost puţin „ajutată” cu nişte bănişori ,că nu avea, cu nişte voturi prin obligarea organizaţiilor PDL să aducă voturi pentru Elena, parcă alţii nu făcut la fel. Să sperăm că le vine şi lor rândul.
    Traiane fi tare, dacă nu au probe, nu au ce să-ţi facă, dar dacă simţi că au, varsă tot din guşă pe masa procurorilor, aşa vei scăpa mai repede. Până termini de citit „Levantul” şi „10 negrii mititei” eşti acasă. Hai că e târziu şi mâine am treaba. Să auzim de bine!

Un comentariu:

  1. Traiane fi tare, dacă nu au probe, nu au ce să-ţi facă, dar dacă simţi că au, varsă tot din guşă pe masa procurorilor, aşa vei scăpa mai repede. Până termini de citit „Levantul” şi „10 negrii mititei”, eşti acasă.

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...