marți, 28 aprilie 2015

Iohannis, pas cu pas spre cultul personalităţii

       Iohannis un preşedinte trimis de divinitate, altfel nu văd care au fost motivele ce au stat la baza alegerii lui. Iohannis, omul care a isterizat diaspora, în slujba căruia s-au pus la dispoziţie anumite servicii secrete, numai pentru a cştiga alegerile. În sfârşit, Iohannis, omul ales Preşedinte. Cu timpul s-a dovedit că prezidentul nostru comunică numai cu internauţii de pe facebook.
Nu asta ar fi problema, lipsa de comunicare, problema este că l-a părăsit purtătoarea de vorbe. Aceasta, într-o postare pe facebook, se plângea că nu a reuşit să-l convingă pe Preşedinte să schimbe perdelele, ori să schimbe ceva în bine la cantină, drept pentru care biata fată a demisionat. Aşa a rămas Iohannis fără purtătoare de vorbe, de ce dracu nu o fi schimbat şi ăsta perdelele, aşa rămânea fata la post.
       Dar d-l Iohannis are şi activităţi foarte bune, chiar acum urmează să aibă consultări la Palatul Cotroceni cu partidele politice pe două teme : prima temă este, cum să fie aşezat portretul lui Iohannis în instituţiile publice, singur, ori cu alte personalităţi ale vremii; a doua temă este legată de alegerea compozitorului care, v-a compune imnul ,ce va fi cântat de către elevi în clasă, la începerea orelor.
De 25 de ani pereţii instituţiilor sunt goale, în unele sunt aşezate icoane cu Iisus Hristos, dar tablouri cu Preşedintele statului nu mai avem.
       Când eram la şcoală, peretele era plin cu titanii comunismului, mă refer la: K. Marx, Fr. Engels, V.I. Lenin, Gh.Gh.-Dej, Chivu Stoica, Ion Gh. Maurer, mai târziu Ceauşescu singur, ca acum să nu mai fie nimeni. Nu este bine, nu ne trebuie Iisus Hristos pe pereţi, trebuie să-l vedem pe Bulibaşa ăl mare, ăla de ne conduce Ţara.
Uşor, uşor, fără a face ceva deosebit, K. Iohannis ajunge a fi adulat ca un veritabil om providenţial, cultul personalităţii se instalează la Cotroceni. Omului simplu, profesorului de fizică, primarului de provincie, laudele, odele, linguşelile, pupincurelile îl găsesc întodeauna acasă, semn că îi place.
D-l Klaus Werner Iohannis ajuns Preşedinte al României, Ţară cu o populaţie majoritar română, a găsit cu cale să trimită o telegramă la congresul UDMR în care să spună că minoritarii au nevoie de mult mai multe drepturi. Bravo, d-le Iohannis, aveţi dreptate, dvs. sas de etnie, cetăţean român, aţi ajuns Preşedinte. D-l Helving, după nume nu este chiar etnic român, a ajuns şef SRI. De la UDMR mulţi au fost miniştrii, atunci cum dracu nu aveţi drepturi? Poate vă gândiţi să aveţi guvernul dvs. format din etnici minoritari, cu precădere unguri şi saşi. Păi să vă dăm tot ce doriţi, să vă dăm şi un guvern format din cetăţeni nominalizaţi de dvs., să vă facem şi un imn de adulaţie, să vă punem portretul în fiecare instituţie. Iar Biserica Ortodoxă să pună ca poză în calendare în locul lui Daniel Patriarhul, pe Iohannis Preşedintele, deasemeni să fie portrete cu ventuze pentru a le pune şoferii pe parbriz.
     Nu ştiu ce hotărâri vor lua partidele la consultările cu privire la portretul Preşedintelui, eu le sugerez să fie pus între portretele lui Marko Bela şi Kelemen Hunor, aşa poate înţelege că atunci când un minoritar ajunge Preşedintele unui stat, înseamnă că minorităţile în acel stat au toate drepturile din lume, în acest fel poate ne vede bine şi Europa şi Mauritania şi Sri Lanka.
    Nu am prea multe de spus despre d-l Iohannis, poate faptul că e bine că a venit vara, astfel a scăpat de povara paltonului, în acest fel se destresează şi cei care îl păzesc.
     Apropo, nu cumva SPP-ul îl păzeşte pe d-l Iohannis să nu scoată vreo vorbă? Nu de alta dar, tace prea mult.

Un comentariu:

  1. Nu ştiu ce hotărâri vor lua partidele la consultările cu privire la portretul Preşedintelui, eu le sugerez să fie pus între portretele lui Marko Bela şi Kelemen Hunor, aşa poate înţelege că atunci când un minoritar ajunge Preşedintele unui stat, înseamnă că minorităţile în acel stat au toate drepturile din lume, în acest fel poate ne vede bine şi Europa şi Mauritania şi Sri Lanka.

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...