Totalul afișărilor de pagină

vineri, 22 mai 2015

Salariaţii statului între zâmbet şi rânjet

     
Spitalul de Urgenţă Târgovişte-secţia Geriatrie-Gerontologie. Luni 11 mai. Înarmat cu multă încredere şi biletul de trimitere de la medicul de familie, pătrund în holul secţiei. Un miros discret, de detergent , mă întâmpină la deschiderea uşii, faianţa străluceşte, pe jos se vede a fi spălat proaspăt, îmi place ce văd. Îmi iese în faţă o asistentă zâmbitoare, mă întreabă ce doresc, îi explic scopul venirii mele, iar pentru a fi „conform protocol” îi înmânez actul de trimitere. După ce verifică într-un caiet programarea, cheamă o infirmieră şi îi indică salonul în care să fiu cazat. Mă schimb în pijamale şi mă trântesc pe pat, gândul îmi zboară la zâmbetul asistentei, era un zâmbet sincer, se vedea în el compasiunea, înţelegerea umană, lucru ce se întâmplă din ce în ce mai rar în societatea noastră. Suntem obişnuiţi să fim întâmpinaţi de către funcţionarii statului, doctorii, asistente, poliţai, etc., cu un rânjet superior, un rânjet în care se vede batjocura, bucuria de a putea să te umilească. Comportamentul de parveniţi îmbuibaţi ai acestor funcţionari, care, prin rânjet şi răceală te invită să bagi mâna în buzunar, pentru a da acel, acum devenit deja tradiţional, peşcheş pentru a putea fi băgat în seamă; chiar şi când plătim taxele, găsim acele specimene de fripturişti. Sigur, sunt şi oameni exemplari printre funcţionari. Zâmbetul Roxanei persistă în gândul meu, ăsta este numele asistentei care m-a întâmpinat, nu este greu să fi om, nu este greu să zâmbeşti, nu este greu să spui o vorbă bună; aşa cum rânjeşti, poţi şi zâmbi, aşa cum umileşti, poţi să ajuţi pe acela ce îţi solicită ajutorul. Oamenii sunt egali, în faţa legii şi ai lui Dumnezeu, numai că, unii, sunt primii dintre egali.
    Ştabul, acest mic burghez comunist, persistă, îl găsim în toate structurile de conducere ale statului, îl găsim la ghişeu, în teu-ul infirmierei, în seringa asistentei, în stetoscopul doctorului, în stiloul profesorului, în tresele poliţaiului, în funcţionarul ministerului (să mă ierte cei pe care nu i-am enumerat), gata totdeauna să te umilească. Faptul că această asistentă m-a întâmpinat cu un zâmbet uman, nu ar trebui să fie o excepţie, ar trebui să fie regulă. În spitale, personalul auxiliar şi medical, aşa ar trebui să se poarte cu pacienţii, doctorul şi asistenta ar trebui să aibă tot timpul zâmbetul pe buze şi vorba bună la ei, pentru a putea astfel, să încurajeze pacientul, să poată trece mai uşor prin încercarea bolii.
La fel ceilalţi funcţionari, indiferent de locul unde îşi desfăşoară activitatea, trebuie să se poarte cu modestie şi decenţă cu persoanele venite la ei, pentru rezolvarea unor probleme. Nu trebuie să uite nici o clipă că, salariul lor este plătit de cei pe care el, funcţionarul, îi umileşte.
     Aş vrea să menţionez că am mai fost internat în secţia de Geriatrie a Spitalului de Urgenţă Târgovişte, dar, era prima dată când o vedeam pe asistenta Roxana, abia revenise din concediul maternal şi de creştere şi îngrijire a copilului. Despre celelalte asistente şi infirmiere care lucrează în această secţie am mai scris, numai revin, a spune că au un comportament de excepţie, ar putea fi un pleonasm. Da, regăsesc de fiecare dată acelaşi colectiv profesionist, gata să îndeplinească orice dorinţă legitimă a pacientului. Pacienţii sunt pentru medic şi personalul său, părinţii, fraţii, bunicii, fac parte din familia lor, sunt toţi o mare familie. Mă mănâncă palma să-i enumăr pe toţi salariaţii secţiei de Geriatrie, pentru a nu plictisi cititorul, nu o voi face, spun numai atât, SE POATE. Exemplul de dăruire al acestor oamenii, trebuie urmat, de tot personalul instituţional al statului, indiferent de locul unde îşi desfăşoară activitatea. În încheiere, felicit întregul colectiv al secţiei, în frunte cu medicul primar dr. Popescu Ioana, pentru modul exemplar în care îşi face datoria.



Un comentariu:

  1. Zâmbetul Roxanei persistă în gândul meu, ăsta este numele asistentei care m-a întâmpinat, nu este greu să fi om, nu este greu să zâmbeşti, nu este greu să spui o vorbă bună; aşa cum rânjeşti, poţi şi zâmbi, aşa cum umileşti, poţi să ajuţi pe acela ce îţi solicită ajutorul. Oamenii sunt egali, în faţa legii şi ai lui Dumnezeu, numai că, unii, sunt primii dintre egali.

    RăspundețiȘtergere