joi, 4 iunie 2015

Politică la cârciumă, sau propagandă pentru liberali

      
Într-o seară, la cârciumă, un bun amic mă acostează şi-mi zice : „dragă, am să-ţi ţin o dizertaţie, despre problemele noastre spinoase din politică”. Mă uit la el, îl măsor din cap până-n picioare şi-i zic : tu cu capul ,eşti bine măi? „Da, de ce mă întrebi?” Păi cum să-ţi zic eu, parcă nu te-aş cunoaşte. „ Ai dreptate, hai să te lămuresc”. Şi începe a-mi povesti cum stă tărăşenia. Acum câteva zile am fost oprit de Fane liberalul, ăla de fu la ăia portocalii şi se făcu liberal de-adevăratelea, cu acte-n regulă, că-mi arătă carnetul. Se uită la mine Fane, mă măsură din cap până-n picioare, când văzu ghetele scâlciate îşi ridică repede privirea în sus şi zise: „auzi mă, vrei să fi domn?”. Adică, cum domn, mă? „Aşa, cu cravată, ori papion”. „Păi vreau, dar ce trebuie să fac?” „ Mai nimic, să mergi prin cârciumi, prin prăvălii, pe la casele gospodarilor şi să le spui ce om vrednic sunt eu şi ce partid galanton e marele PNL”. Băi Fane, nu mă cred mă, mai mă iau dracu şi ăştia la bătaie când, îşi vor aminti de partidul tău portocaliu. „ Băi, eu am să-ţi dau nişte bani, îţi cumperi un costum de haine „de gata”, apoi restul de bani îi ţii în portofel, aşa, să îi arăţi cui nu te crede, da, să nu cheltui din ei, că sunt din recuzită şi eu îi am pe inventar”. „acu ai înţeles cum stă treaba? Eu îţi dau ţie banii, îţi dau şi pentru costum şi tu racolezi oameni pentru PNL
     A plecat prietenul meu liberalul, după ce, mi-a pus în palmă mai multe hârtii, având poza lui I.L.Caragiale pe ele. Am rămas cu banii în mână, privind cum se-ndepărta marele liberal.
Cum dracu să merg prin casele oamenilor ,să le spun ce bun e partidul liberal, când în interiorul său este şi fostul PDL? Satul nostru preponderent este cu liberalii şi social-democraţii, ăştia, democrat-liberalii, nu prea au avut adepţi. Gustai din ţoiul de ţuică cu gândul să plec acasă, în cârciumă tocmai ce îşi făcu apariţia un vechi coleg, după salutul de rigoare se aşează la masa mea, comandă o ţuică şi mă întreabă ce mai e prin sat, că el a lipsit cam mult. A fost plecat, cu ceva daraveli, prin cele străinătăţuri. Bun, îmi zic în gând, ia să încerc eu îndoctrinarea ăstuia. Şi încep să-l blamez pe Ponta şi să laud liberalii, Gicu, ăsta e numele comeseanului, se uită la mine, la început surprins, apoi mirat şi pe măsură ce înaintam în teoria liberală, faţă lui Gicu s-a transfigurat, broboane mari de sudoare îi cădea pe faţă, speriat, se uită la mine şi zise : „auzi mă, tu eşti normal?” Vrei să mă faci să votez cu ăia de închise spitalul şi fusei nevoit să merg 150 de km, pentru un amărât de consult de specialitate, să votez cu ăia care au tăiat din pensii şi salarii, de numai ştiau oamenii unde să se mai împrumute, pentru a putea plăti ratele la banci şi dările la stat? Tu vrei, ca eu, să votez cu ăia de vândură Ţara, pentru a putea ei să fure? Vrei ca eu, Gicu, om sărac, dar cinstit, vorba clasicului, să pun botu' la vrăjeala ta proastă? Vrei ca eu, prin votul meu, să şterg rahatul de pe faţa buhăită a lui Blaga, ori să-i îndrept limba de şarpe a lui Predoiu? Vrei ca eu să imaculez persoane ca Andreea Paul, fără Vass, Sulfina Barbu, Anastase, Ion Olteanu( ăsta a mâncat broscoiul, sau nu?), nu fratele meu. Până astăzi am fost prieteni, de mâine să nu mă saluţi că nu-ţi mai răspund. Apoi dintr-o înghiţitură a dat ţoiul peste cap, s-a şters cu dosul palmei la gură, s-a uitat la fostul amic şi a zis : „nici nu te mai salut”, după care a ieşit val-vârtej pe uşă. Gata, gata să se ciocnească cu un alt amic al meu ce tocmai intra în cârciumă.
       Amicul se aşează lângă mine şi începe să vorbească despre vreme, despre secetă, despre faptul că nu are bani să-şi termine lucrările de primăvară, despre necazurile lui. Mi s-a părut oportun să încep discuţia cu el, tema, racolarea în PNL. Îl priveam cu coada ochiului, în timp ce îi vorbeam de, minunatele proiecte de guvernare pe care le are PNL-ul pentru viitor. Cu gândul plecat, amicul mă asculta apatic, niciun muşchi nu tresărea pe faţa lui, până ce am spus cuvintele magice, PNL-ul promite mai mulţi bani pentru agricultori. Pe faţa amicului trece un nor uşor, apoi o rază de Soare, după care se învolburează, fulgere ţâşnesc din ochii lui negri, aşezaţi sub nişte sprâncene faraonice, cu glas tremurând îmi zice încet, şoptit, taci! Am tăcut, am înţeles că nu am sorţi de izbândă, m-am ridicat de la masă, aproape pe furiş, cu coada înre picioare, am ieşit din cârciumă. Ce-mi făcuşi tu mie Fane. Auzi, eu propagandist la liberalii portocalii , halal să-mi fie.
Mulţumesc pentru poză : româniatv.net

Un comentariu:

  1. Vrei să mă faci să votez cu ăia de închise spitalul şi fusei nevoit să merg 150 de km, pentru un amărât de consult de specialitate, să votez cu ăia care au tăiat din pensii şi salarii, de numai ştiau oamenii unde să se mai împrumute, pentru a putea plăti ratele la banci şi dările la stat? Tu vrei, ca eu, să votez cu ăia de vândură Ţara, pentru a putea ei să fure? Vrei ca eu, Gicu, om sărac, dar cinstit, vorba clasicului, să pun botu' la vrăjeala ta proastă? Vrei ca eu, prin votul meu, să şterg rahatul de pe faţa buhăită a lui Blaga, ori să-i îndrept limba de şarpe a lui Predoiu? Vrei ca eu să imaculez persoane ca Andreea Paul, fără Vass, Sulfina Barbu, Anastase, Ion Olteanu( ăsta a mâncat broscoiul, sau nu?

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...