Într-una din zile, sătul de căldura din Sala Cazanelor cu Smoală, m-am retras în Biblioteca Iadului pentru a citi o poezie patriotică. Tot răsfoind cărţile din raftul cu poezii ale lui Alecsandri, am găsit poezia "Dan Căpitan de Plai", ajungând cu cititul la strofa în care Dan prizonier la tătari, îi cere voie prinţului Ghirai, să meargă să „mai sărut odată pământul Ţării mele”, Ghirai îl lasă, iar Dan merge în Moldova lui, sărută pământul, apoi se întoarce la Ghirai, tătarul, conform înţelegeri, de aici mi-a venit ideea de a cere şi eu voie de la mai marii Iadului să merg „să mai sărut odată pământul Ţării mele, România”. Drept pentru care m-am înscris în audienţă, am fost primit de adjunctul Iadului, şeful era chemat la un simpozion pe probleme demografice la Ăl de Sus, după plecăciunea obligatorie am zis : Semiîntunecimea Ta (dacă ar fi fost Tartorul, m-aş fi adresat cu „Întunecimea Ta”), doresc să fiu lăsat liber câteva zile pentru a mai vedea o dată România, pământul meu drag.
„Toarăşu, îmi zice
Adjunctul, eu te las pentru că ai dovedit că ne eşti loial, ai
convertit toţi draci la comunism, trăim planificat datorită
tezelor tale, nici focul la cazane nu-l mai facem toată ziua, chiar
atunci când avem unii tovarăşi mai recalcitranţi, îi fierbem aşa
moderat şi în suc propriu, cum spuneam, te las, totuşi, îţi
recomand, să nu mergi”. Ba eu am să merg, daţi-mi drumul! Zis şi
făcut, m-am trezit de dimineaţă, mi-am luat la revedere de le Leana
şi am plecat către România. Acu, eu cam ştiam drumul, am mers pe
poteci mai dosnice până când am ajuns unde credeam eu că este patria
mea.
Lucrurile bănuiam că se
schimbaseră, aşa că am luat câteva repere. Prima dată am mers la
Târgovişte, locul de unde plecasem spre Iad. Am căutat Unitatea
Militară unde mă mierliseră puciştii, că pucişti au fost, nu
mai era nici o UM. Am căutat Combinatul de Oţeluri Speciale, Uzina
de Strunguri, Fabrica de becuri „Romlux”, Uzina de Utilaj
Petrolier, nimic din toate astea, parcă le înghiţise pământul.
Apoi am mers în Bucureşti, nu am găsit marile uzine de la „23
August”, „IMGB”, „Semănătoarea”, Timpuri Noi”, totul dispăruse, am alergat prin toată Ţara, nimic nu mai era din
ce se construise o dată. Am mers la Casa Poporului, am înţeles că
acolo era un fel de Marea Adunare Naţională cu program prelungit,
voiam să întreb pe cineva despre soarta Ţării. Aici am găsit
vreo 100 de oameni, eleganţi şi plini de ifose care se certau de
mama focului pe nişte legi ce trebuiau să aducă noi venituri
parlamentarilor. Nu am reuşit să vorbesc cu ei, erau prea aprinşi. Un tinerel chiar mi-a zis, după ce s-a uitat la mine : „cară-te
fantoma dracu de aici!” şi am plecat. Am intrat în sala de plen,
aici era linişte, pentru o clipă am crezut că am ajuns în rai,
nu, nu ajunsesem la Domnu', dormeau toţi, era un sforăit că m-a
făcut şi pe mine să casc.
Dezamăgit am plecat la
Cotroceni, am înţeles că aici este Preşedintele, am întrebat
portarul dacă pot vorbi cu Şefu', acesta mi-a spus că domnul Klaus
Iohannis se odihneşte şi la această oră nu primeşte pe nimeni,
iar mai târziu are o întrevedere cu şeful securităţii, al SRI,
d-l Eduard Helwing.
După vorbă portarul
părea român, dar ăilalţi numai români nu erau, numai înţelegeam
nimic, locul părea a fi România, dar nu se asemăna cu ce lăsasem
eu, iar de condus era condusă de străini, înseamnă că eram sub
ocupaţie, iar nemernicii de străini împreună cu agenturile lor,
distruseseră măreţele realizări comuniste. Abia acum am realizat, de
ce nu vroia Sarsailă (aşa se numea Adjunctul”), să mă lase să
merg în România mea.
Supărat, am intrat pe
poarta Iadului hotărât să nu mă mai întorc niciodată pe
pământul natal, dar jurând ca toţi aceea care au contribuit la
vânzarea României, să-i ard la foc iute, alternat cu băi de
gheaţă. Când m-am prezentat la Sarsailă să-l anunţ că m-am
întors, acesta m-a întrebat : „ia zi toarăşu' cum a fost, ai
găsit România?”, am găsit ceva, ce semăna cu ea, dar nu sunt
sigur. Îl aştept pe Iliescu să-mi dea mai multe detalii.
Mulţumesc:spynews.ro pentru poză
Mulţumesc:spynews.ro pentru poză
Drept pentru care m-am înscris în audienţă, am fost primit de adjunctul Iadului, şeful era chemat la un simpozion pe probleme demografice la Ăl de Sus, după plecăciunea obligatorie am zis : Semiîntunecimea Ta (dacă ar fi fost Tartorul, m-aş fi adresat cu „Întunecimea Ta”), doresc să fiu lăsat liber câteva zile pentru a mai vedea odată România, pământul meu drag.
RăspundețiȘtergere„Toarăşu, îmi zice Adjunctul, eu te las, că ai dovedit că eşti loial nouă, ai convertit toţi draci la comunism, trăim planificat datorită tezelor tale, nici focul la cazane nu-l mai facem toată ziua, chiar atunci când avem unii tovarăşi
Imi place . Sunteti un pamfletar excelent.Daca realitatea nu ar fi atat de cruda ,romanul s-ar mobiliza si rezultatul ar fi unul de succes ,dar....!„Scuze d-le Ionel Carstea de indrazneala mea ,tinand cont si de faptul ca n-am apucat sa invat sa -mi semnez comentariul,nu voi fi nici anonim..G.O. SUCCES in continuare!!
RăspundețiȘtergere