miercuri, 22 iulie 2015

Andreea Paul fără Vass II


M-am încăpăţânat să aflu de ce Andreea Paul vrea cu orice preţ să se rupă definitiv de numele Vass. Îniţial am crezut că este numele luat după căsătorie, apoi divorţând, era normal să roage pe cei ce i se adresau, să o facă fără numele Vass. Băieţii „buni” din presă m-au lămurit că, numele de fată al frumoasei Andreea, este Vass, iar cel luat în urma căsătoriei este Paul. Bine dar este o femeie divorţată, ce rost are să-şi ignore în continuare numele de fată şi să poarte numele unui bărbat, de care este separată? Cum spuneam, băieţii buni au adus lămuriri. Aşa am aflat că este verişoară cu un alt stâlp al dreptei liberale, Bogdan Olteanu, având împreună aceiaşi bunică, Ghizela Vass. Nu mi se pare corect să te rupi de trecut prin abandonarea numelui, trebuie să îţi asumi trecutul. Până la urmă, d-na Andreea Vass este nepoata Ghiselei Vass, ea nu poate fi condamnată pentru eventualele greşeli săvârşite de bunica ei, nu poate fi învinovăţită de faptul că s-a născut în familia Vass. Este o mare greşeală atunci când, condamnăm descendenţii, pentru greşelile înaintaşilor, fiecare trebuie să plătească, pentru ceea ce el face în viaţa lui, fie la locul de muncă , fie în particular. Din partea mea Ghisela Vass nu a fost nici mai rea, nici mai bună, faţă de tovarăşii ei, a fost omul perfect al acelor vremuri.
Să revin la Andreea Paul Vass, personal, o condamn pentru prostiile făcute de guvernul Boc în perioada când ea era consilier al Primului Ministru Boc, pe probleme economice. Din această poziţie deţinută, o suspectez că, a fost unul dintre cei care au ajuns la concluzia că România nu va putea ieşi din criză, dacă nu se vor lua acele măsuri de austeritate, celebrele de acum şi de tristă amintire tăieri din salarii, pensii, etc.,etc.
Aici am putut întrezări ceva din răutatea cominternistului primitiv din vremea lui Stalin. Propunerile d-nei Vass au fost îmbrăţişate de Băsescu, un alt nume de tristă amintire, Boc a leşinat, iar Băsescu cu acel rânjet pe faţă a anunţat tăierile ce urmau să vină.
D-na Andreea Paul, ca o femeie de dreapta, ştia că, numai luând de la săraci şi dând la bogaţi, va prospera societatea. Văzând că au ceva bani, plus că mai contractaseră un împrumut de 20 de miliarde de euro de la băncile externe (FMI, BM, UE), ce şi-au zis „trai nineacă pe banii proştilor”. Şi dăi şi fură şi dăi şi fură, ba pe la ANRP, ba pe la Gabriel Sandu pe la minister, dar şi pe la Nuţy Udrea că avea un minister tare lăptos. Gurile rele (gura lumii nu o astupă decât pământul), spun că şi d-nul Paul, fostul soţ al d-nei Vass ar fi avut de profitat de pe urma acestor jefuirii din banul public, ba chiar şi frumoasa blondă, mă refer la Andreea Vass, nu ar fi fost străină de unele sume de bani ce s-ar fi lipit de mânuţele domniei sale, nu bag mâna-n foc, dar aşa se zice.
Sunteţi o aprigă luptătoare, de multe ori sunteţi atât de aprigă încât, atunci când ajungeţi la paroxism încurcaţi numele celor pe care îi susţineţi, ori abia atunci spuneţi adevărul?
Îmi pare bine că în ultimul timp aţi făcut un pas în spate, deşi declaraţia dată în legătură cu violul celor 7, este de pomină.
Cred că trebuie să vă reinventaţi, aveţi o mare pată pe pălăria de damă şi asta nu este „moştenire de la bunica”, este din vremea guvernului Boc, atunci când afirmaţi că :”am fi idioţi dacă nu am face tăierile”, mă tem că aţi fost idioţi, dacă nu ar fi fost acele furturi de pomină în acea perioada când noi, săracii, „plăteam” pentru ieşirea din criză, aţi fi fost o eroină, aşa sunteţi opusul ei, aţi făcut o crimă. Uite aşa se poate risipi un om, ce promitea la un moment dat, acum sunteţi mult prea politicianistă, pentru a mai fi credibilă.
Ieşiţi după centura politicii, întraţi pe drumul drept al specialistului, dacă mai puteţi.
Mulţumesc pentru poză : glasul. info

3 comentarii:

  1. Aici am putut întrezări ceva din răutatea cominternistului primitiv din vremea lui Stalin. Propunerile d-nei Vass au fost îmbrăţişate de Băsescu, un alt nume de tristă amintire, Boc a leşinat, iar Băsescu cu acel rânjet pe faţă a anunţat tăierile ce urmau să vină.
    D-na Andreea Paul, ca o femeie de dreapta, ştia că, numai luând de la săraci şi dând la bogaţi, va prospera societatea. Văzând că au ceva bani, plus că mai contractaseră un împrumut de 20 de miliarde de euro de la băncile externe (FMI, BM, UE), ce şi-au zis „trai nineacă pe banii proştilor”. Şi

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci ca o concluzie,fiecare trebuie sa raspunda pentru pacatele sale,cu atat mai mult domnisoara VASS ( vass de closet,bideu ,plivada ,groapa septica ,etc)Baiu' ii ca dupa cum se vede din material ,APUCATURILE bunicii Vass Ghizela s-au transmis EREDITAR ,lucru care ,noua,ne-a cauzat mult rau !

      Ștergere
    2. După expozeul domnului Ionel Cârstea, chiar nu se mai poate adăuga ceva. Tabloul, este cât se poate de real.

      Ștergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...