marți, 21 iulie 2015

Ipocrită, inconştientă şi iresponsabilă, aşa este Alina Gorghiu

    
Aseară la TVR1 a fost invitată copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, tema discuţiei, retrimiterea la Parlament a Noului Cod Fiscal de către Preşedintele Iohannis.
Spunea d-na Copreşedinte, că este imperios necesar ca Guvernul, personal Primul Ministru, să vină cu cifre exacte în Parlament pentru a demonstra că sunt resurse pentru acoperirea eventualelor pierderi din relansarea fiscală. Foarte corectă, de bun simţ şi necesară cererea liberală, numai că, ea vine foarte târziu. Mai precis vine după ce liberalii, au votat în unanimitate Noul Cod Fiscal. Asemenea cerere trebuia făcută cu mult timp înainte, dacă guvernul refuza să aducă aceste lămuriri, puteau să nu voteze Codul. Dar din populism, din teama că electoratul îi va percepe ca fiind împotriva relansării fiscale au votat cu ambele mâini. Retrimiterea în Parlament a Noului Cod Fiscal, fix în momentul limită când expira timpul pentru promulgare, dovedeşte o rea voinţă din partea ocupantului de scaun prezidenţial. Nici nu mă aşteptam ca un etnic minoritar, să ţină cu România, de aceea a şi procedat aşa.
     Iohannis le-a pus-o în mână liberalilor, le-a dat peste bot cu legea, lăsându-i să scoată castanele din foc. Orice întârziere, alianţa de guvernare o va specula în favoarea lor. Încă odată poporul nu contează, contează nişte orgolii ridicole. Mă uitam la fătuca asta, Alina G, încerca să o imite pe Elena U, atunci când îl apăra pe Băsescu, nu o prinde, nu are „dotarea” necesară. Încerca silfida Alinuţa G să-şi umfle jugulara atunci când cerea demisia lui Ponta, dar ieşea numai un miorlăit, o pisiceală, la fel ca femeia care simulează orgasmul.
Cum dracu să vi în faţa Ţării, un copreşedinte al unui mare partid, în speţă PNL, şi să recunoşti în faţa telespectatorilor, la o oră de largă audienţă, că sunteţi o turmă de fraieri (mulţumiţi-mi că nu am fost dur), să spui : "şti ,noi am votat legea, dar dacă Masculul Alfa spune că am fost proşti (na c-am zis-o), recunosc am fost, dar acum ne-am deşteptat şi cerem ceva, nu contează ce, dar cerem".
     Cum să am încredere într-o gaşcă de iresponsabili? Cum să vină să gestioneze treburile Ţării o ceată de neisprăviţi care nu pot produce nici o mărgică, d'apăi să se ocupe de administrarea Ţării?
Un politician tânăr, chiar prea tânăr, se va sinucide politic, făcând asemenea afirmaţii şi cereri.
La aceste dezbateri trebuia să participe economiştii de la Cotroceni, cei care l-au sfătuit pe Iohannis să nu promulge legea. Putea să participe Iohannis însuşi şi să ceară ce vrea de la guvern.
Liberalii trebuiau să-şi vadă de treabă, să spună că legea poate avea şi imperfecţiuni, dar că în general răspunde politicii liberale, drept pentru care ei au votat-o în unanimitate.
Să vi, să te dezici de votul tău în faţa electoratului, înseamnă superficialitate, ipocrizie, inconştienţă, şi iresponsabilitate.
       Cum dracu, aşa cum am mai spus-o, din 115 deputaţi liberali nici unul nu şi-a dat seama că, ar trebui să ceară guvernului date, cu privire la modul în care s-au gândit să acopere eventualele găuri ,provocate bugetului de relansarea fiscală? Ce face această opoziţie în Parlament? Bun, am înţeles că se mai şi doarme, dar dorm toţi, de ce nu dorm cu schimbul? Aşa ar putea să observe ce face puterea, măcar pentru amuzament. O gaşcă de iresponsabili plătiţi cu mulţi bani, chiar prea mulţi, gândindu-mă că nu fac nimic bun.
Alba-neagra cu soarta Ţării.
      Alina Gorghiu, dă-ţi demisia, revin-o cu pretenţii pentru şefia unui partid aşa mare peste 10-15 ani, acum te vor mânca hienele astea cu fulgi cu tot, biata de tine şi aşa nu prea ai „fulgi”.
Prestaţia ta de aseară de la TVR1, dacă ar fi fost acum 6 luni te-aş fi felicitat, dar pentru aseară meriţi blamată.
Mulţumesc pentru poză : evz.ro

3 comentarii:

  1. Cum dracu să vi în faţa Ţării, un copreşedinte al unui mare partid, în speţă PNL, şi să recunoşti în faţa telespectatorilor, la o oră de largă audienţă, că sunteţi o turmă de fraieri (mulţumiţi-mi că nu am fost dur), să spui : "şti ,noi am votat legea, dar dacă Masculul Alfa spune că am fost proşti (na c-am zis-o), recunosc am fost, dar acum ne-am deşteptat şi cerem ceva, nu contează ce, dar cerem".
    Cum să am încredere într-o gaşcă de iresponsabili? Cum să vină să gestioneze treburile Ţării o ceată de neisprăviţi care nu pot produce nici o mă

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dar cine draq se uita pe tvr1 ? poate numai ghita ciobanul :)))

      Ștergere
  2. pirlog gheorghe21 iulie 2015 la 22:02

    ALINA GORGHIU SI AI SĂI FOȘTI pedelei ,AU UITAT CĂ AU JEFUIT O ȚARĂ IA MICUȚA ÎI CRITICA ATUNCI ? ACUM ESTE CU BLAGA ,PREDOIU , PETRAGHE ,TINEL , SULFINA , TOADIRI ,IALOMIȚEANU ȘI TOȚII BASIȘTI ? FINȚA ASTA ESTE DUSĂ RĂU CU CAPU ,SĂ VII AZI S, SPUI CĂ VREI S, VII LA GUVERNARE CU TOȚI HOȚI LUI BĂSESCU .? NUMAI O IDIOATĂ POATE SPUNE AȘA CEVA ?

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...