vineri, 10 iulie 2015

Nu trebuie să ajungem un stat mafiot

 
       De-alungul celor 25 de ani au fost politicieni şi oameni de afaceri din preajma politicienilor, care, au ajuns după gratii, ori au fost anchetaţi, pentru diverse infracţiuni de corupţie şi furt. În ultimii ani acest fenomen a ajuns un flagel, procuratura şi poliţia prin dosarele întocmite în urma unor anchete penale, au reuşit să trimită mulţi factori de decizie din aparatul de stat în judecată, iar apoi au fost condamnaţi. Întrebarea mea este următoarea :ce bază putem pune pe ordinele date de aceşti infractori aflaţi în funcţia de ministru, şefi ai ANI, ai ANAF etc?. Cine a verificat dacă ordinele lor nu protejau anumite persoane, dacă nu erau subiective, dacă nu întreţineau existenţa unor clanuri mafiote? Au mers procurorii cu anchetele, până în cele mai mici detalii?
        Procurori, judecători, şefi de instanţe, poliţişti, au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi, ori sunt în stare de judecată. Ce bază putem pune pe seriozitatea anchetelor unor poliţişti şi procurori şpăgari, corupţi, de unde ştim că dosarele întocmite de ei nu sunt întocmite cu rea intenţie, bazate pe fapte falsificate, numai pentru ca un anumit suspect, să fie condamnat, pentru că nu a dat mită procurorului, ori procurorul nu a vrut să ia şpagă de la el?
        Ce bază putem să punem pe hotărârile judecătoreşti ale unor magistraţi, care, au ajuns după gratii, din cauza mitei luate de la unii infractori, pentru a fi scăpaţi de judecată. Cum putem lua de bună o sentinţă pronunţată de un judecător dovedit corupt, nu cumva hotărârile pronunţate de el sunt alterate?
Codul Penal şi Codul de Procedură Penală trebuie revăzut, după ce „mama” lor, Alina Bica, a ajuns după gratii.
Parlamentul trebuie să revadă toate legile care au fost iniţiate de politicienii corupţi.
Deasemeni Procuratura Generală, Procurorul General, trebuie să acorde maximum de atenţie recursurilor în anulare, mai ales acolo unde anchetatori au fost procurori ce s-au dovedit a fi corupţi, dar şi unde au fost constatate cazuri de judecători corupţi. Este foarte probabil ca anchetele în unele cazuri să fi fost făcute pătimaş, cu probe măsluite, numai pentru ca acel individ să meargă la închisoare, vezi cazul M.Rarinca. La fel şi cu hotărârile judecătoreşti date de judecători corupţi.
Nu ne permitem să ţinem în puşcărie un om nevinovat, sau un lot de oameni, numai pentru că aşa a fost un ordin politic, iar judecătorul şi procurorul au accesat la acel ordin, pentru că ar fi putut să fie şantajaţi.
În urma acestor masive arestări din rândul procurorilor şi judecătorilor, constatăm că până acum am avut un act juridic cel puţin contaminat. Propun ca acele dosare care au fost instrumentate de procurori ce au ajuns după gratii pentru acte de corupţie şi trafic de in fluienţă să fie redeschise pentru a fi rejudecate. Acelaşi lucru trebuie făcut şi cu dosarele care au primit o sentinţă din partea unor judecători dovediţi corupţi.
Abia după ce se vor reanaliza aceste dosare vom fi siguri că hotărârile judecătoreşti date, sunt drepte şi conform cu faptele comise.
        Suntem într-o Ţară în plină transformare, dacă nu vom lua din mers, toate măsurile de protecţie a cinstei şi onestităţii, a libertăţii şi egalităţii, cetăţenilor în faţa legii, ne vom trezi într-un stat cu legi mafiote şi judecăţii de tip mafiot. Găştile mafiote pun, din ce, în ce, mai mult stăpânire pe Ţară, undeva trebuie oprită înaintarea, altfel vom fi nevoiţi ca pe Preşedintele nostru să-l numim „Naş”, iar noi să mergem să-i pupăm mâna.
De la Iohannis nu am nicio speranţă că va avea puterea, voinţa, ori dorinţa de a schimba ceva. Cel mai bun exemplu l-am avut acum, când lăuda iniţiativa lui Oprea de a mări salariile Înalţilor demnitari, el era unul din beneficiari, salariul lui urma să se mărească cu peste 100%. Când a fost vorba de indexarea pensiilor parlamentarilor, a fost un demagog destul de virulent. Personal nu sunt de acord cu nici o mărire.

4 comentarii:

  1. În urma acestor masive arestări din rândul procurorilor şi judecătorilor, constatăm că până acum am avut un act juridic cel puţin contaminat. Propun ca acele dosare care au fost instrumentate de procurori ce au ajuns după gratii pentru acte de corupţie şi trafic de influienţă să fie redeschise pentru a fi rejudecate. Acelaşi lucru trebuie făcut şi cu dosarele care au primit o sentinţă din partea unor judecători dovediţi corupţi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Metoda de aservire a unui demnitar numit, care exercită forţa puterii, a legii sau „voinţa” altora, este simplă, de mii de ani : numirea unui individ compromis sau chiar a unui infractor. Ai absolută siguranţă că te ascultă!
    Varianta demiterii şi compromiterii definitive ar fi dezastruoase pentru el!
    Gândiţi-vă doar la cazuri recente : Daniel Morar numit şef la DNA după ce a fost condamnat de CEDO pentru arestări abuzive; Dna procuror Hăineală din Bacău, ajunsă la CSM, după ce a arestat un nevinovat, şi l-a ţinut 6 luni, etc.
    Vă daţi seama, că cel puţin aceşti doi nu mai aveau ce căuta în Procuratură!
    Băsescu ? Inteligent! I-a numit în vârful puterii coercitive. Slugi devotate.
    Nu trebuia să-i sune la telefon să-l anihileze politic sau material pe nu ştiu care. Slugile intuiau. Era suficient să amintească : Nu cumva ai fost la Vântu sau la Grifco ? Acela erai ! : viitor arestat! Dacă nu ţi-o spunea direct : că-i puşcăriabil !
    Vă daţi seama cât au muncit slugile lui Băsescu din DNA ca să-i găsească ceva lui Ponta ? Până şi omul, procurorul, a fost adus din altă parte cu angajament ferm !
    Acesta este STAT MAFIOT ! Destructurarea lui este aproape imposibilă.
    Noul Preşedinte se bazează pe întreaga „famiglia”, dacă nu cumva e captiv !?
    Numai dacă vine un „Putin românesc” să le aplice „soluţia Hodorkovsky” se va mai redresa statul român!
    Aşteptăm şi Provincia !

    RăspundețiȘtergere
  3. Și, ca o continuare a comentariului de mai sus, vin și întreb: Nu cumva și președintele cu dosare deschise ( fără număr ) a fost "numit" în baza acelorași criterii de "competență"? Cine, oare, ne conduce cu adevărat ?

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...