joi, 20 august 2015

Interviu cu un Preşedinte obosit transformat în turist 2

                      


   Am continuat dialogul cu Turistul trist, ce ocupă funcţia de Preşedinte.
               -Domnule, aţi lăudat iniţiativa unor state occidentale de a micşora ajutoarele sociale, inclusiv alocaţia pentru copiii români, rezidenţi în acele state cu familiile, până la nivelul sumei alocate de Ţara noastră copiiilor din România, de ce aţi avut această opţiune?
                  -Nu trebuie să deranjăm partenerii noştri din UE prin a avea pretenţia de a fi trataţi ca egalii lor.
                  -De ce, nu suntem? îl provoc eu
                -A, nu , bineînţeles că nu, trebuie să înţelegem, că România s-a ridicat prin regii de origine germană pe care i-a avut, iar acum prin mine, declară ritos Turistul.
                -Înţeleg de la dvs. că România este un stat înapoiat, un stat care trebuie să stea la coada Europei, eventual să fie cartierul săracilor din UE, iar România să devină rampa de gunoi a UE, aşa ar trebui să fie?
              -În mare da, numai Transilvania ar putea să fie parte egală cu ceilalţi europeni din occident, în ce priveşte Moldova şi Muntenia mai au de muncit pentru a ajunge la nivelul european.
    • Cum vedeţi rezolvarea acestei probleme?
    • Prin accesarea mai multor fonduri europene, dar mai ales prin contactele mele directe cu şefii de stat şi de guvern din UE, dar şi prin implicarea Primei Doamne Carmen Iohannis, în viaţa socială şi culturală a Ţării, iar pentru aceasta guvernul ar trebui să îi pună fonduri la dispoziţie, eventual şi un birou la Palatul Cotroceni cu secretară, consilieri etc., toate acestea, spre surprinderea mea, le-a spus dintr-o suflare.
-Excelenţă multă lume a văzut scena cu paltonul de pe aeroportul din Paris, puteţi să ne detaliaţi ce s-a întâmplat?
    • Nu.răspunde Turistul uşor timorat.
    • De ce, am înţeles că un general nu s-a comportat ca un valet? Aşa ar fi trebuit?
    • Da. Pentru mine, fie general, fie soldat, tot valet este.
    • Domnule, vă place luxul? Am înţeles că aţi cerut să fie făcute multe îmbunătăţiri la Vila Lac 3, aşa este?
    • Da, intenţionez să rămân 10 ani la Cotroceni, aşa că îmi trebuie tot confortul.
    • Domnule, de ce nu aţi promulgat legea Noului Cod Fiscal, mai ales că fusese votată în unanimitate şi de liberali? Chiar aveţi ceva de reproşat guvernului faţă de această lege?
    • Nu, îmi răspunde calm, apoi cu un aer ferm, am vrut să ştie toţi cine-i stăpânul.
    • Aţi pus în dificultate propriul partid, ei votaseră, de ce nu le-aţi spus să nu voteze?
    • Nu mă interesează partidul liberal, singurul partid pe care îl respect se numeşte Carmen, în rest o gaşcă de hoţi, linguşitori şi pupincurişti. Răspunsul a venit promt, distant cu o uşoară undă de dispreţ în glas
    • Să înţeleg că nu îi suportaţi în prejma dvs.? Insist în a afla adevărul.
    • Îi suport, chiar îmi place când văd un ditama-i şeful de partid gata să-mi facă pantofii, nu mai zic de Alinuţa care se învârte toată ziua prin ogradă, doar, doar, îi voi adresa vreo vorbă.
    • De ce nu aţi luat poziţie în cazul Rarinca şi cazul fetei violate din Vaslui? Întrebarea a căzut ca un trăznet, a tresărit, apoi a răspuns
    • Mi s-a spus să tac şi am tăcut, a răspuns Turistul nostru.
    • Cine v-a interzis să vorbiţi, serviciile, ori cei din justiţie?
    • Nu contează, contează că a trebuit să tac. Ca preşedinte pot spune numai ce este pe placul celor ce ne sunt „prieteni”, pot spune că sunt sfătuit de ei, ori primesc „sfatul” prin diverse surse. Alte detalii nu mai dau, oricum am spus prea multe.
    • Sunteţi mason? Atac eu brusc
    • Este o întrebare delicată, nu confirm, dar nici nu infirm. Sunt român prin cetăţenie, german prin etnie, acum sunt Preşedintele României.
    • Domnule, sunteţi Preşedintele tuturor românilor? Mai exact, v-aţi luat Ţara înapoi, aşa cum se vehicula în timpul campaniei?
    • Eu cred că mi-am luat Ţara înapoi, nu ştiu, Ţara ce crede?
    • Acum sunteţi în vizită la Bucureşti, ori intenţionaţi să rămâneţi mai mult?
    • Sunt puţin obosit, să vedem cât rezist, să zicem că sunt în sejur, îmi răspunde cu un zmbet abia schiţat Turistul- Preşedinte.
      Acest interviu nu a avut loc, răspunsurile posibil să le fi dat. Articolul este un pamflet.
      Mulţumesc pentru poză : paginadepolitică.ro

5 comentarii:

  1. -Nu trebuie să deranjăm partenerii noştri din UE prin a avea pretenţia de a fi trataţi ca egalii lor.
    -De ce, nu suntem? îl provoc eu
    -A, nu , bineînţeles că nu, trebuie să înţelegem, că România s-a ridicat prin regii de origine germană pe care i-a avut, iar acum prin mine, declară ritos Turistul.
    -Înţeleg de la dvs. că România este un stat înapoiat, un stat care trebuie să stea la coada Europei, eventual să fie cartierul săracilor din UE, iar România să devină rampa de gunoi a UE, aşa ar trebui să fie?
    -În mare da, numai Transilvania ar putea să fie parte egală cu ceilalţi europeni din occident, în ce priveşte Moldova şi Muntenia mai au de muncit pentru a ajunge la nivelul european

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari Ionel Cristea! Ati scos in evidenta (excelent!) prostia fudula a acestui personaj.

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Carstea am pierdut primul interviu ! Vedeti ca v-am raspuns solicitarii acolo
    9cu materialele de la Sibiu ) Va mai dau o sursa : Fluz 24; Ora din Sibiu ,journalist Dorin Teodorescu . Apropo,nu ati zis nimic de "Pas cu Pas " Gh. Stanciu

    RăspundețiȘtergere
  4. exista si o inregistrare video a interviului? nu cred ca presedintele a declarat asa ceva.
    asta este o facatura de interviu, daca nu este inregistrarea video este o minciuna din partea voastra.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu cred ca este adevarat!!!!! E cumva fictiune? Mintea mea refuza sa creada asa ceva.

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...