Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 22 august 2015

Trădarea de la 23 august 1944

       Până în '89 abia aşteptam ziua de 23 august, era zi liberă, este adevărat că se defila dimineaţa, se strigau lozinci, se mai pupa în fund pe Ceauşescu, pe Elena Ceauşescu, apoi după amiaza eram liberi. Special, în zilele premergătoare marii sărbători, alimentările erau aprovizionate, ne făceam provizii ca pentru un Paşte, sau Crăciun. Mergeam la serbările câmpeneşti unde ascultam cântece, adevărate ode aduse Partidului Comunist, personal tovarăşului Nicolae Ceauşescu, pe ritmul acestor melodii patriotice, înălţătoare şi de trezirea conştiinţei, noi mâncam mici şi beam bere, uitam pentru o clipă toate neajunsurile ce le aveam.
Activiştii PCR ne spuneau cu emfază despre modul în care Blocul Democrat sub conducerea comuniştilor au reuşit să înfăptuiască „Insurecţia armată” şi „revoluţia socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”.
     Asta am auzit până în '89, apoi din '90 deja lucrurile au luat o altă întorsătură, arestarea lui I.Antonescu şi a guvernului său a fost făcută de regele Mihai I împreună cu liderii partidelor istorice,  figurativ au fost prinşi şi comuniştii în această conjuraţie, pentru a da bine în faţa ruşilor.
Indiferent cine a dat lovitura de stat de la 23 august a făcut un act de trădare naţională, urmărindu-se în primul rând nişte orgolii, nu interesul naţional.
      Pot justifica cu date şi documente istorice. Primul act de trădare naţională s-a petrecut la data de 20 august 1944 la Iaşi. După terminarea discuţiilor dintre delegaţia comuniştilor, formată din Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş, şi reprezentanţii palatului regal împreună cu liderii partidelor istorice din 13/14 iunie 1944, Bodnăraş împreună cu colonelul Dămăceanu au o întrevedere strict secretă, aici se stabileşte ca la o dată ulterioară. armata a 4 comandată de generalul Mihail Racoviţă să abandoneze lupta şi să se retragă din faţa sovieticilor. Pentru reuşita acestei trădări, Bodnăraş îl informează pe Stalin, acesta din urmă întăreşte frontul din est cu trupe dislocate din Polonia. În 20 august 1944 sovieticii pornesc ofensiva împotriva trupelor române, armata a 4 a comandată de generalul Mihail Racoviţă se retrage din faţa sovieticilor conform planului „Poarta Iaşului”, astfel o linie de 25 de km din faţa trupelor sovietice rămâne neapărată, fără a nu întâmpina nici o rezistenţă, ruşii ocupă Iaşul.
Trădarea a avut binecuvântarea regelui Mihai. În loc să demonstreze inamicului că suntem puternici pentru a putea trata un armistiţiu convenabil şi pentru noi, am cedat fără luptă, iar trădarea nu se va opri aici, ea va continua până în 12 septembrie 1944. De fapt cred că trădarea a continuat în diferite etape până în '89, iar după '89, schimbându-se numai stăpânul, continuă şi astăzi.
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/23-august-1944-salvarea-romaniei-tradare-nationala
    Regele Mihai a sintetizat în faţa lui Brătianu motivul pentru care nu îl lasă pe Antonescu să încheie armistiţiul, citez din regele Mihai I : „dacă-l lăsăm pe Ion Antonescu, să încheie singur armistiţiul, ne va ţine sub papuc.” Pentru acest motiv regele a sacrificat nişte condiţii de pace suportabile, oferite de Stalin lui Antonescu, în schimbul unei capitulări ruşinoase.
După arestarea lui Antonescu, Mihai I se adresează poporului şi armatei. Ordonă armatei să înceteze lupta împotriva sovieticilor, astfel armata depune armele , iar peste 200.000 de soldaţi sunt dezarmaţi de ruşi şi luaţi prizonieri, acest lucru se întâmplă până în 12 septembrie '44 când este parafat armistiţiul cu sovieticii.
Trădarea din 20 august '44 a fost unul din motivele care l-au determinat pe Stalin să-l decoreze pe regele român.
       Se tot vorbeşte de faptul că în România comunismul a venit cu tancurile ruseşti, adevărat, dar să nu uităm că americani şi englezi au fost la manşa tancurilor, iar liderii partidelor istorice împreună cu regele dirijau tancurile pe unde să intre în Ţară. Ei, liderii PNL şi PNŢ, susţin că la acea vreme nu erau mai mult de 800 de comunişti în toată Ţara, în această situaţie înseamnă că, clica regală împreună cu politicienii de rasă au binecuvântat comunismul.
       Cu, sau fără voia marilor partide politice ale vremii, sau fără voia regelui, jocurile erau făcute, România era comunistă încă de la întâlnirea celor 3 mari lideri, Stalin, Churchill şi Roosvelt de la Yalta din februarie 1945. Alte discuţii pe această temă sunt un fel de lături aruncate de la unii la alţii.
      O singură frază vreau să mai adaug, L.Pătrăşcanu care făcea parte din delegaţia română care urma să semneze armistiţiul cu ruşii îl întreabă pe ministrul de externe sovietic, Molotov, :”de ce condiţiile impuse nouă acum sunt mai grele decât cele negociate cu Antonescu?” Molotov răspunde :”I.Antonescu reprezenta România, voi nu reprezentaţi pe nimeni”, asta se întâmpla la 12 septembrie 1944.
      România a avut parte de conducători puternici, pe care i-a omorât, sau alungat, dar şi de conducători nevolnici ce nu vedeau mai departe de jetul propriei urine, pe aceştia i-a păstrat şi onorat.

10 comentarii:

  1. Regele Mihai a sintetizat în faţa lui Brătianu motivul pentru care nu îl lasă pe Antonescu să încheie armistiţiul, citez din regele Mihai I : „dacă-l lăsăm pe Ion Antonescu să facă singur armistiţiul, ne va ţine sub papuc.”, pentru acest motiv regele a sacrificat nişte condiţii de pace suportabile oferite de Stalin lui Antonescu, în schimbul unei capitulări ruşinoase.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ești tare domnule analist!

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnule Carstea,
    In argumentarea dumneavoastra va bazati pe afirmatii nedovedite. Ma refer la fictiunea "Poarta Iasului". Documentarea legata de acest episod este total inexistenta in articolul pe care il mentionati, ca si in orice alt articol ce prezinta acest episod. "Poarta Iasului" ne e mentionata de nici un istoric de meserie. Ci doar de "patrioti" dispusi sa imprastie minciuni.
    Este trist sa jigniti niste generali ce au facut ani grei de puscarie in ani comunismului doar pentru a scoate in evidenta personaje la care tineti. Desigur insa ca va este simplu sa o faceti de la tastatura calculatorului dumneavoastra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. generalii care au facut ani grei de puscarie au luat-o in bot ca sa zic asa in fata sortii. POate ca erau pavate cu bune intentii caile lor, dar tot tradare se cheama cind lupti impotriva statului, si mai ales a comandantului armatei. Ca sa nu mai vorbim de analiza evidenta ce s eimpune consecintelor actelor de tradare a complotistilor care au provocat prizonierat si capitulare neconditionta adica darea la jaf a tarii . NU era mai buna o lupta nedreapta decit un sex anal d ebuna voie? NU stiu dar analistii sigur prefera un anal, de aia se si cheama asa. De cind e tara asta de pe timpul Lui Burebista avem prea multi "analisti" oare nu e mai bine s ai ipunem intr-un ghetto?

      Ștergere
  4. Nicolae Baciu, in 'Agonia Romaniei', afirma ca Ion Antonescu obtinuse de la sovietici armistitiul prin ambasada de la Stockolm. Intrebarea este cum de nu a ajuns niciodata in mainile lui I.Antonescu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Telegrama a fost retinuta de catre Neagu Djuvara si remisa regelui. Neagu Djuvara lucra la serviciul de cenzura, dupa propria-i declaratie facuta la TV dupa '89.

      Ștergere
  5. Telegrama a ajuns în 23 august la cabinetul său, în acea zi el nu a ajuns la cabinet a fost chemat la rege. Se pare că telegrama deja era în mâna regelui. Ăsta a fost motivul devansării arestării lui Antonescu care era stabilită pe 26 aug, la 23 august

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. telegrama aia e poveste dar exista telegrame indirecte si alte dovezi care arata intentiile de armistitiu ale Maresalului. Pe de alta parte oricum era vandut. Complotul era recunosctu deschis de Maniu ca fiind fixat pentru 26 august. Putoiul de rege doar a devansat. Adevaratii vinovati, care scapa intotdeauna, nu si la revolutii ca i ncazul de fata, sunt politicienii, Maniu Bratianu , coposu care era filocomunist desi facea parte sin taranisti. Niste monstri ai parvenitismului si oportunismului. Dar si-ai gasit leacul la balaurul parvenitismului bolsevic. Si generalii complotisti si-au luat plata apoi in inchisorile comuniste (bolsevice) caci Stalin doar decima generali, pina si pe ai lui si i-a masacrat, de aiai a faxcut si pace cu Hitler, ca si-a dat seama ca n mai are cu ce. Intotdeauna generalii au reprezentat o baza in sensul onoarei si in general, caci chiar si la Revolutia bolsevica, cind Romania a fost lasat cu fundul gol pe frontul primului razboi de dezertarile proletare ale soldatilor rusi, generalii rusi au tinut armata in frau intr-un razboi ce se zicea ca e al tarului tot asa cum se zicea despre Antonescu ca e razboiul lui, ca si cum nu lupta pentru intregirea neamului...

      Ștergere
    2. devansarea s-a produs ca urmare a iminentei plecari a Maresalului despre care a aflat Starcea Mocsoni unul din complotisti, deci FSN-ul de atunci era mai bine organizat, nu stiu de ce nu il inghite pe ILiescu regele, ca Iliescu l-a primit ca un invatacel in tara! :)

      Ștergere
  6. Nici o toleranta pentru politicieni. Ei repezinta tara atunci necinstea lor e un afront si o tradare deci ii inlatura de la putere automat.Reprezentarea politica a devenit putere politica, o forma de mafie foarte bine camuflata si bine dezvoltata.

    RăspundețiȘtergere