Amintiri despre mine şi sfârşitul "Epocii de Aur"

    

 Din dorinţa de  industrializare rapidă, Ceauşescu se împrumutase masiv în anii '70-'80. Confruntat cu perspectiva intrării României în incapacitate de plată , Ceauşescu trece la raţionalizarea drastică a consumului intern şi se mobilizează pe comerţul extern. Drept urmare, în a doua jumătate a anilor '80, Ţara s-a confruntat cu o criză alimentară fără precedent, iar consumul intern de energie a fost redus la cote minime. Importurile de utilaje tehnice şi materie primă pentru industrie au fost restricţionate.

Raportările de producţie agricolă la ha.erau fictive. Se ajunsese cu plusarea cantităţilor de recolte la ha. încât nu mai aveau nici o legătură cu realitatea, raportările erau fantasmagorice. Cerinţele lui Ceauşescu de la agricultură erau tot mai mari, nimeni nu îi spunea: „gata, de aici nu se poate mai mult”, toţi prim-secretarii de judeţ îl asigurau că se poate. Scroafele fătau câte 20 de purcei, la ordin chiar 30, porumbul la ha. ajunsese undeva aprope de 8t, la nevoie putea da chiar un vagon, adică 10 tone. Vacile fătau câte 2 viţei, dacă partidul le cerea erau gata să fete câte 3, 4, în funcţie de nevoi. O vacă furajată dădea 25 de litri de lapte/zi, pentru partid, personal pentru tov. Ceauşescu era gata să dea lapte continuu. Se pierduse simţul realităţii.

Şi totuşi, în martie 1989 Ceauşescu a anunţat că datoria externă a fost achitată, sacrificiul poporului nu fusese chiar în van. Doar că Ceauşescu nu slăbeşte strânsoarea, alimentele în continuare sunt lipsă, curentul şi gazele raţionalizate la minim, programul de televiziune durează numai 2 ore, din care o oră vorbeşte Ceauşescu. Poporul o ducea greu, existau bani, pentru alimente trebuia alergat, se găseau în anumite locuri. Acum apar primele semne ale unei corupţii ce avea să înflorească după '90. România plătise datoria externă, era una din puţinele ţări care era independentă financiar, avea de încasat peste 2,5 miliarde de dolari de la alte state.

Deşi nu aveam datorii externe, aveam chiar bani de încasat, asta nu însemna, că populaţia o ducea mai bine. Copiii învăţau tot la lumânare, în blocuri iarna caloriferele îngheţau, apa caldă lipsea, chiar şi apa rece era raţionalizată. Nimeni nu înţelegea, ce se întâmplă, gradul de saturare al populaţiei ajunsese la limită, era nevoie de o scânteie, pentru a fi pornită o răscoală.

     Marile puteri, împreună cu marii bancheri ai lumii, nu priveau cu ochi buni faptul că România plătise datoria externă şi începuse să aibă mari acumulări în Banca Naţională. Două probleme mari îi frământau pe liderii mondiali, în speţă SUA şi URSS, intenţia lui Ceauşescu de a face împreună cu statele arabe, o bancă ce putea concura cu FMI şi al doilea, anunţul făcut de partea română cum că, România tehnic este pregătită să fabrice arme nucleare. Asta a fost fatal pentru Ceauşescu, Oculta Mondială a pus la cale îndepărtarea lui de la putere şi apoi omorârea.

România era singura Ţară din blocul estic european comunist care, nu suferise nicio transformare. Realegerea lui N. Ceauşescu ca Secretar General al PCR la Congresul al IV-lea din noiembrie 1989 a scos din minţi „agenturile străine”. Operaţiunea pentru debarcarea lui Ceauşescu a fost declanşată, urma să se găsească un prilej, pentru a se porni mişcarea de stradă. Nu conta dacă aveau să moară oameni, conta rezultatul. Ordinul de evacuare a pastorului Laszlo Tokes a dus la primele manifestaţii în Timişoara în 16 noiembrie 1989. Primii manifestanţi au vandalizat magazinele, au provocat autorităţile, pentru a fi scoasă armata. Agenţii străini infiltraţi printre manifestanţi incitau la violenţă, la nesupunere. Lucrurile au degenerat în zilele de 17, 18, 19, 20 decembrie. Ceauşescu era plecat în Iran, s-a întors în Ţară şi a încercat, să aplaneze conflictul.

Tăvălugul era pornit, focul mocnit a început să ardă cu flacără, poporul a prins curaj. Umilirea prin care trecuse în ultimii ani şi-a spus cuvântul.

    Organizarea în data de 21 decembrie a unei mari adunări în Bucureşti, unde N. Ceauşescu trebuia să aducă poporul la ascultare, a fost un fiasco. Aţâţaţi de agenţii infiltraţi printre muncitori ,manifestanţii au început să strige împotriva lui Ceauşescu, acesta este debusolat, nu ştie ce să facă, ceilalţi lideri comunişti care îl însoţeau pe Ceauşescu au început să se retragă, „Marele Cârmaci” rămâne singur, toţi îl părăsesc. Acest miting avea să pună capăt erei Ceauşescu, „Epoca de Aur”a luat sfârşit. Oamenii nu au mai părăsit piaţa, au fost organizate baricade. A fost trimisă armata, pentru a împrăştia manifestanţii, fără vlagă, armata acţionează în noaptea de 21 spre 22 decembrie. Manifestanţii au rămas în spatele baricadelor. 22 decembrie ora 12, N. Ceauşescu, împreună cu soţia fuge cu un elicopter. Din acest moment domnia lui încetează. De degringolada care a urmat a profitat Ion Iliescu, Petre Roman şi mulţi alţii. Aceştia, împreună cu generalii Guşă şi Stănculescu, au început să dirijeze lucrurile în Ţară. 25 decembrie 1989, un tribunal militar constituit ad-hoc condamnă pe Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena la moarte prin împuşcare. Bătrân, slăbit de boală, cu mâinile legate la spate şi pe cap cu căciula de astrahan, care, dintr-o dată devenise prea mare, Nicolae Ceauşescu, cântând Internaţionala, îşi sfidează călăi şi merge la moarte. Cca. 70 de gloanţe îi sfârtecă trupul, cade într-o poziţie nefirescă, poporul jubilează, dar şi mai tare jubilează păpuşarii externi, cei care regizaseră această revoluţie. În 1989 românii au sărbătorit Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin 2 crime.

Au fost omorâţi Nicolae şi Elena Ceauşescu ca simboluri ale comunismului, dar comuniştii au rămas. 

Mulţumesc pentru poză : napocanews.ro