vineri, 27 noiembrie 2015

O zi de iarnă la ţară I

 
    
  Dimineaţa ne trezim somnoroşi şi zgribuliţi de frig. Mama, pe cap cu o basma neagră legată sub bărbie, cu veşnicul şorţ alb, cu o floare maro într-un colţ, încins peste rochia din diftină gri, simplă , încălţată cu nişte bocanci rupţi, aprinde focul  cu surcelele puse de seara după sobă la uscat. Tata ieşise din casă să dea mâncare la vite. Afară ninge, priveam pe fereastră, ningea abundent, fulgi mari de nea, uşori şi  jucăuşi se aleargau unii pe alţii, apoi timid, uşor , parcă având teamă de a nu se distruge o dată ajunşi pe pământ, se aşeazau peste plapuma de nea. Mă uit prin curte, caut coteţul câinelui, nu se vede. Acolo unde ştiu că este locuinţa lui se vede o movilă mai mare de zăpadă . Bietul câine era prins ca într-o cursă. Undeva, aproape de grajd, tata, cu cojocul în spate, pe cap cu căciula din blană de oaie, cu pantalonii pană şi ciorapii din lână având manşetele răsfrânte peste bocanc, cu o lopată uriaşa în mâini (cunoscută ca „inima lui Stalin) se lupta cu zăpada; în urma lui rămânea o cărare îngustă mărginită de două maluri înalte de omăt.
    În casă, mama ne pregăteşte micul dejun, fiindcă eram în postul Crăciunului, a făcut puricei. Într-o tigaie din fontă, cu pereţii înalţi, prevăzută cu trei picioruşe, a pus puţin untdelemn, tigaia, a cărei coadă se rupsese cum mult timp în urmă, şi căreia tata îi improvizase altă coadă din sârmă groasă de aramă, a fost pusă pe plită, apoi când uleiul a început să sfârâie, mama a mărunţit o bucată de mămăligă rămasă de seara . A perpelit-o prin puţinul ulei încins din tigaie până ce a prins o culoare gălbuie. Tigaia, fierbinte, a pus-o în mijlocul mesei rotunde și joase, iar noi toţi, venise şi tata de afară, aşezaţi pe scăunele, am luat cu asalt mâncarea . Întingeam în tigaie cu mămăligă rece, pe care întâi o frământam în mâini până când o făceam ca pe un mic cârnăcior. Într-o clipă tigaia strălucea de curăţenie, semn că ne plăcuse, totuși şi foamea îşi puse amprenta.
După masă am început, să ne îmbrăcăm, cei mici ne îmbrăcam cu hainele rămase de la cei mai mari. Echipaţi şi gata de muncă am plecat la treabă. Trebuia să scoatem din grajduri ogrinjii (cotoarele de coceni) nemâncaţi rămaşi de la vite . După aceea, cu braţele pline de fân, înotând prin zăpadă, am umplut ieslele de la cai, vaci şi oi. Cel mai mare dintre noi a luat o lopată şi a început, voiniceşte, să-l ajute pe tata l-a făcut pârtie. Bucurie mare pe bietul căţeluş când s-a văzut eliberat din captivitate. Fratele meu a insistat în curăţarea zăpezii din jurul coteţului, reuşind să elibereze o suprafață destul de mare. Câinele sărea, se gudura pe lângă el, îi lingea mâna , mulţumind stăpânului pentru ajutorul dat.
     Adăparea animalelor era tot în sarcina noastră, oile aveau găleţile lor, caii şi vacile aveau găleţile lor. În timpul în care făceam aceste treburi, ne trânteam prin zăpadă unul pe altul, ne băteam cu bulgări. Eram rumeni în obraji, veseli şi lipsiţi de griji. Bucuria era cu atât mai mare, cu cât se nimerise să fie într-o zi de duminică şi nu eram nevoiţi să mergem la şcoală. Cum am terminat treburile, am scos cele două săniuţe din şură și cu glașpapir am început să le lustruim tălpicile pentru a aluneca mai ușor pe zăpadă.
Chemarea mamei ne-a adunat iar pe toţi în jurul mesei. Mămăliga mare, aurie ca razele soarelui în apus, aburindă şi vârtoasă, trona ca o uriaşă ciupercă în centrul mesei.
Tata a desprins ața de la toarta panerului, apoi cu ea a tăiat mămăliga care, vârtoasă fiind, se desprindea în felii. Mama a împărţit porţii tuturor, apoi a pus o strachină mare în mijlocul mesei plină cu ciorbă de cartofi acrită cu zeamă de varză cu o puternică aromă de leuştean, pentru tata, a avut grijă să pună alături boiaua iute şi un ardei roşu, uscat, foc de ardeiat. Șase linguri din lemn mari și adânci, transportau ciorba din strachină în gurile flămânde unde ajungeau cu sorbituri zgomotoase, buzele ţuguiate încercau să tempereze fierbinţeala ciorbei. Felul doi, era o iahnie de fasole lângă ea, pentru o bună digestie, era o strachină cu murături formate din: gogonele, morcovi, ardei căpresc, varză, ţelină şi ceva conopidă. Iahnia a fost un adevărat regal gastronomic.
Va urma.
Mulţumesc pentru poză : albumdefamilie.ro

3 comentarii:

  1. Dimineaţa ne trezim somnoroşi şi zgribuliţi de frig. Mama, pe cap cu o basma neagră legată sub bărbie, cu veşnicul şorţ alb, cu o floare maro într-un colţ, încins peste rochia din diftină gri, simplă , încălţată cu nişte bocanci rupţi, aprinde focul, folosind surcelele, puse de seara după sobă la uscat. Tata ieşise să dea mâncare la vite. Afară ninge, priveam pe fereastră, ningea abundent, fulgi mari, jucăuşi se aleargă unii pe alţii, apoi timid,

    RăspundețiȘtergere
  2. poate ca erati in post ca , cu atitea animale nu cred ca erati chiar asa de saraci dupa cum povestiti si forte adevarat este ca, asa se minca la oamenii saraci dar nu la cei care aveau macar o vaca in curtea lui ,sa nu maninca lapte dimineata copiilui ,a celui gospodar ...doar daca il ducea la tirg sa-l vinda si mai ales dumineca ,nu se minca fasole tot omul avea in curtea lui, citeva gaini si duminece mama mea facea o ciorba de gaina cu taitei de casa , si otacana buna de gaina si o placinta ,daca nu avea brinza , o facea si fara , doar cu zahar ...care se numea placinta in foi ...o framinta cu untura de mai multe ori si punea foaie pest foaie si presarea putin zahar pe fiecare foaie si cind o scotea din cuptor si o taia se desprindea ,foaie cu foaie se traia foarte greu in timpul parintilor nostri ...binenteles ca , doar cei care , nu aveau posibilitat3e nu stiu daca se gaseau aragaze in timpul ,bunicilor nostri ...ca mama mea a apucat sa gateasca la aragaz totusi...dar parintii lor... dar era asa de bine...parca avea viata haz...aveam afara in curte ,un cuptor, unde facea mama mea , piine ,si de toate baga in spuza , oala de fasole , si pezmetii si lipiile si era cea mai buna masa ...ca, mincarea facuta la soba , e mult mai gustoasa ...decit la aragaz...tare as vrea sa mai fiu la tara si sa maninc o mincare facuta la soba de lemne...si sa ma incalzesc la o soba cu lemne ....am trecut si prin bune si prin rele dar o clipa de fericire, ,conteaza foarte mult in viata omului...am indurat foamete in 47 ...facea mama mamaliga de orz si cind o vedeam atit de urita si cu tepii aia in ea ,de cite ori ma asezam la masa ,plingeam nu vroiam sa bag in gura mea mamaliga aia si tata mare al meu , zicea ...lasa , ca, cind , o sa avem malai , o sa fac o mamaliga , cit roata carutii de mare sa ma faca sa rid eu aveam pe atunci ,cam, 6 ani ...sunt nascut in anul 1940...altele ne lipseau dar de paduchi nu duceam lipsa ...nu stiu ce fel de sapun era pe atunci de ,in loc sa-i omoare ,ii immulteau......si nu stiu de unde , cine mi-a adus o rochita foarte frumoasa dar de hirtie...si ma fuduleam cu ea ,ca-mi placea cind ma imbraca mama cu ea...insfirsit !...sa auzim de bine ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corectă observația dumneavoastră. Doar că nu ați fost atentă când ați citit. Era în postul Crăciunului. Vă doresc să aveți multă sănătate!

      Ștergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...