Totalul afișărilor de pagină

marți, 29 decembrie 2015

Cadourile din bradul politicienilor şi gaura din bugetul României

      
Acum la sfârşitul anului aş dori să aduc elogii politicienilor şi Bărbaţilor de stat (aici pot intra şi femeile) din anul ce tocmai se încheie.
Klaus Iohannis, un etnic sas, adus cu salvarea în PNL cu scopul de a fi făcut Preşedinte al României. Ce îl recomandă pe neamţul Iohannis în afara faptului că a fost Primar al Sibiului şi are în dotare 8 case? Modul în care a dobândit aceste case deja este arhicunoscut şi de noi şi de justiţie, numai procuratura nu a aflat, altfel soţii Iohannis ar fi trebuit să răspundă la întrebările legate de actele false întocmite la dobândirea a două imobile (imobile pe care le-a şi pierdut în urma unor hotărârii judecătoreşti rămase definitive). Pe domnul Iohannis îl recomandă marea sa elocinţă, disponibilitatea de comunicare, este foarte comunicativ când tace, sunt sigur că a câştigat concursul „mutul vorbăreţ”, domnul Iohannis, pentru a fi sigur, atunci când totuşi este nevoit să deschidă gura, că vorbeşte în româneşte şi nu în limba maternă, citeşte după promter, sau direct după fiţuica strecurată de vreun consilier . Am avut ocazia să mă aflu într-un magazin de electronice, într-o zi de pensie, aglomeraţie mare, mulţi bătrâni la raionul de calculatoare, toţi voiau laptopuri, curios m-am adresat unuia : ce faci prietene cu laptopul? S-a uitat la mine ca la altă arătare apoi a şuierat printre cei doi canini rămaşi :”comunic cu preşedintele, nu ai feizbuc, nu eşti informat, acolo ne întâlnim cu el, uite acum e la Miami, dar ce contează, în fiecare seară pune poze cu nevasta, ar fi pus şi cu copiii, dar n-are. Am văzut la unu Gheorghe, de la mine din sat, că ăsta are feizbuc. Aşa că, ne-am mobilizat toţi pensionari din Răcita de Sus şi am venit să cumpărăm calculatoare”.
     Toată lumea e mulţumită, nimeni nu-l întrabă pe domn Iohannis :”cum e domle cu achiziţia caselor, cât ai plătit impozite, cum faci cu bani încasaţi ilegal din chirie, din moment ce casa nu a fost dobândită legal, iar instanţa de judecată a decis să o predai statului?
E o veselie totală, guvernul dă banii, iar Iohannis se plimbă, ba în Madeira, ba în Miami, ori unde îi trece prin cap. Iar penru a avea cât mai mulţi bani de buzunar, s-a decis să i se tripleze salariul, bravo sunt mulţumit şi fericit că în fruntea statului naţional român, avem ca Preşedinte un neamţ.
Culmea este că avem pretenţia ca ăsta să apere pe români, să gândească la propăşirea poporului român, el este neamţ, va gândi nemţeşte, va trăi nemţeşte şi va iubi Germania. Dacă vreţi, în două cuvinte este trimisul plenipotenţial al lui Merkel în România.
       PNL condus bicefal de silfida Alina Gorghiu şi buldogul Vasile Blaga.
Alina Gorghiu, o fetişcană ajunsă printr-un accident în fruntea PNL, până să cadă guvernul Ponta avea o singură lozincă : „jos Ponta”. Acum a pierdut-o şi pe aceea, nu mai are şarm, a devenit bolovănoasă, bătrânicioasă şi debusolată, după ce Predoiu a fost tăiat de Iohannis de la porţia de caşcaval din fruntea guvernului. Pupila lui Iohannis a rămas pe craca conducerii PNL, izolată, ignorată şi fără glas. Cotcodăciala ei nu trece de nivelul propriilor buze, e mentală.
Vasile Blaga o mumie rătăcită, foştii pedelişti din gaşca lui Boc îl pot transforma în moaşte şi pupa pentru binecuvântarea dată şi iertarea de păcatele furtului din timpul guvernării Boc.
PNL un partid mare care va fi înjumătăţit de procuratură, dacă procuratura nu se îmiedică de cioturi.
Liberalii şi pedelei au fuzionat pentru aş amesteca păcatele, sigur mai mari ale celor din PDL. Ce contează, cine stă să cântărească? Liberalii, părăsiţi de Iohannis, se aşteaptă la ce este mai rău.
     PSD, un partid mare care a mers bine cât a fost Ponta la conducere. Plecarea lui Ponta din fruntea partidului, mai apoi din fruntea guvernului a lăsat partidul în derivă.
V.V.Ponta, un politician tânăr, ambiţios, de multe ori hazardat, a intrat cu capul înainte, a ştiut să revină, cu fiecare eşec s-a întărit, per total a făcut o treabă bună. Sunt şi lucruri de îndreptat, aşa va fi mereu, nimeni nu este perfect. A încercat să aibă verticalitate, a mai şi greşit, mai ales în relaţia cu Băsescu. În loc să-i fi dat un bobârnac, după alegerile din 2012, când USL-ul a câştigat cu 70%, şi să-l fi aruncat pe T.Băsescu direct în istorie, a fst păcălit de această şulfă a politicii româneşti să încheie acel Pact. Cu Iohannis s-a comportat mult mai demn, între timp învăţase multe.
A plecat la timp din fruntea guvernului, acum să-şi rezolve problemele cu justiţia, apoi poate reveni pe cai mari în fruntea politicii.
      Liviu Dragnea, o umbră a lui Ponta, un lider slab, vulnerabil. Nu avea ce căuta în fruntea partidului acum când există posibilitatea de a fi condamnat definitiv. PSD-ul în loc să fie în opoziţie, criticând guvernul şi ţinându-l sub presiune, face jocul lui Iohannis. Toate acestea sunt posibile pentru că Dragnea e slab, atacabil, şantajabil. Putea fi altcineva liderul partidului, poate chiar Şerban Nicolae, sau alţii care nu erau şantajabili.
Preşedintele Iohannis şi ceilalţi care beneficiază de măririle de salarii, mă refer la Preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, prim ministru, miniştrii etc., au creat un adevărat tăvălug. Un bulgăre de zăpadă ce se rostogoleşte la vale şi se tot măreşte, se măreşte, devine uriaş, apoi dărâmă tot în calea lui. Aşa s-a întâmplat şi aici, s-a pornit cu măririle „celor 48” de înalţi funcţionari ai statului, apoi au cerut pensii mai mari parlamentarii, şefii de consilii judeţene, primarii, funcţionarii parlamentari etc. Astea sunt adevărate bombe pentru bugetul Ţării, singurii care nu beneficiază de măriri de pensie sunt cei care au contribuit efectiv la fondul de pensie. Singurii care nu beneficiază de măririi de salarii sunt cei din talpa Ţării.
Doamne, ne-ai părăsit, ori noi am înnebunit? Noi suntem nebuni, căci ţinem în fruntea noastră o şleahtă de hoţi, prea mulţi hoţi Doamne, răreşte-i tu, să nu-i rărim noi!
Dumnezeu să apere naţiunea română!
Dumnezeu să apere România!
La mulţi ani fericiţi! Multă sănătate, fericire şi să dea Domnul să ne găsim adevăratul Drum!
Mulţumesc pentru poză : vorba.info

Un comentariu:

  1. Pe domnul Iohannis îl recomandă marea sa elocinţă, disponibilitatea de comunicare, este foarte comunicativ când tace, sunt sigur că a câştigat concursul „mutul vorbăreţ”, domnul Iohannis, pentru a fi sigur, atunci când totuşi este nevoit să deschidă gura, că vorbeşte în româneşte şi nu în limba maternă, citeşte după promter, sau direct după fiţuica strecurată de vreun consilier . Am avut ocazia să mă aflu într-un magazin de electronice, într-o zi de pensie, aglomeraţie mare, mulţi bătrâni la raionul de

    RăspundețiȘtergere