vineri, 25 decembrie 2015

Cadourile lui Cioloş de sub bradul meu

       
Sunt bucuros, aseară a venit Moşul. Este adevărat că brăduţul meu nu este mare, dar cadourile găsite sub el erau uriaşe. Frumos ambalate, legate cu tradiţionala fundiţie roşie, cadourile aşezate unele peste altele depăşeau bradul în înălţime. Bucuros de nesperatele daruri primite, am mulţumit Domnului pentru marea Sa milă, apoi am început, cu mâna tremurândă din cauza emoţiei , să deschid cadourile. Am deschis prima cutie frumos ambalată , trăiam fiecare moment, filam fundiţa ca pe loz în plic, trăiam bucuria primirii darului, mai ales că de mult nu mai primisem un cadou. În sfârşit, am deschis prima cutie, în ea frumos aşezată era o hîrtie dactilografiată, iau hîrtia şi încep să citesc, nu-mi vine a crede, hârtia era o scrisoare din partea guvernului către Iohannis prin care îi comunica să stea liniştit că salariul de Preşedinte rămâne cel stabilit adică peste 16.000 lei noi net. Iar pentru pensie, în afară de 75% din salariul actual de preşedinte, va avea o îndemnizaţie pentru perioada cât a fost Primar al Sibiului, toate acestea adăugate la pensia de profesor. Nu am înţeles nimic, bradul este al meu, dar primul cadou văd că este rătăcit, trebuia să ajungă la Cotroceni. Cu emoţie deschid a doua cutie, găsesc la fel o hârtie dactilografiată. O citesc, este o informare din partea lui Cioloş către Iohannis prin care îl linişteşte pe Preşedinte că banii necesarii deplasării în străinătate, au fost bugetaţi şi puşi la dispoziţia lui. Călătoria la Miami în interesul Ţării, dacă avem un Preşedinte relaxat şi odihnit şi poporului îi este bine, este pregătită aşa că d-l Iohannis nu trebuie să aibă emoţii în privinţa banilor. Deja am început să mă enervez. Moşul ăsta crede că eu sunt Iohannis? Te asigur că nu sunt, ce naiba te-ai îmbătat?
Iau un alt cadou la întâmplare, desfac repede funda, privesc în cutie, ce să vezi altă hârtie dactilografiată, tot de la guvern, de data asta adresată parlamentarilor, în adresă se spunea, citez: „ staţi liniştiţi, la viitoarea rectificare bugetară vă vom da bani pentru indexarea pensiilor conform legii.Somn uşor”!, aşa se încheia cadoul pentru aleşi.
       Băi moşule, tu eşti din gaşca puterii? Eşti de la Bruxelles? Fii atent, eu am spus că sunt de stânga, nu sunt pesedist. Ăştia din PSD sunt la putere, eu sunt în opoziţie cu puterea. Aici s-a încurcat beţivul ăsta de moş.
Să continui cu desfăcutul cadourilor, uite, spre exemplu în cutiuţa asta am găsit asigurarea dată de guvern că va plăti şi indexările la pensie a aleşilor locali. Acum nu este nevoie să mai fure cei aleşi, le dăm cu acte tot ce vor, mai ales bani, mulţi bani. Să aibă cu ce întreţine luxoasele case după ce vor pleca din fruntea bucatelor.
Uite o cutie mai amărâtă, în ea am găsit două plicuri, ambele adresate mie pentru a le transmite destinatarilor. În prima hârtie pensionarii erau anunţaţi că pensiile lor nu pot fi indexate mai mult de 5% pentru că ei, pensionarii, au contribuit la fondul de pensii, iar măririle de mii de lei pot fi făcute numai pensionarilor care nu au contribuit la fondul de pensii. A doua hîrtie era adresată salariaţilor cu salariul minim pe economie, încă nu s-au găsit banii necesari pentru a acoperii mărirea salariului lor la 1200 de lei. Este totuşi posibilă această mărire dacă Iohannis face ceva economii la Miamii, iar serviciile secrete nu cheltuie tot ce le este alocat. Bravos, totuşi sunt mulţumit că Preşedintele, Premierul, Preşedinţii celor două Camere, Miniştrii, chiar şi parlamentarii, nu intră în grevă, vă imaginaţi ce s-ar fi întâmplat cu o Ţară având guvernul în stradă protestând împreună cu Parlamentul, Preşedinţia , etc. pentru măriri de salariu? Totul ar fi paralizat, iar Ţara ar fi dus-o mai bine. Nu avem norocul ăsta. Să continui cu deschiderea cadourilor, desfac funda de la o cutie, în cutie hotărârii judecătoreşti adresate lui Lambrino de România, sau România de Lambrino, sau Paul de România, prin care i se aducea la cunoştinţă faptul că sumele aduse statului ca prejudiciu sunt sub 1 miliard de euro, va fi nevoit să execute puşcăria la domiciliu, statul obligându-se să-l despăgubească pentru eventualele prejudicii pecuniare. A doua hârtie era pentru Remus Truică şi era asemănătoare cu cea adresată lui Lambrino.
Următorul cadou desfăcut este adresat lui Băsescu şi vine din partea lui Koveşi, aceasta îl linişteşte pe Băsescu, asigurându-l totodată că acum se lucrează cu Udrea, Bica, Sandu, Cocoş, să retracteze tot ce au spus împotriva lui T. Băsescu. Deasemeni îl anunţă că l-a ţinut destul pe Buldog în braţe, dar a venit timpul să-l lase să fie încolţit de haita DNA. Să stea liniştit „profesorul” că nimeni nu va vorbi împotriva lui, iar dacă există vreunul acesta nu va mai vedea lumina Soarelui. Am tot deschis cutiile în speranţa că voi primi măcar o maşinuţă pentru vreun nepot, nici vorbă, toate erau pentru cei puţini şi îmbuibaţi, pentru caracatiţa mafiotă. Chiar dacă nu am primit nimic, sunt mulţumit că am văzut ce înseamnă să primeşti bani, mulţi bani, din spinarea poporului. În ritmul ăsta vom ajunge la austeritatea lui Boc.
        Noi cei mulţi rămânem la fel de săraci, nimeni nu ne va da un ac, toţi banii vor fi împărţiţi între ei.
Dumnezeu să ne dea sănătate! Dumnezeu să apere România!
Mulţumesc pentru poză : ziaruldeiasi.ro

2 comentarii:

  1. m deschis prima cutie frumos ambalată , trăiam fiecare moment, filam fundiţa ca pe loz în plic, trăiam bucuria primirii darului, mai ales că de mult nu mai primisem un cadou. În sfârşit, am deschis prima cutie, în ea frumos aşezată era o hîrtie dactilografiată, iau hîrtia şi încep să citesc, nu-mi vine a crede, hârtia era o scrisoare din partea guvernului către Iohannis prin care îi comunica să stea liniştit că salariul de Preşedinte rămâne cel stabilit adică peste 16.000 lei noi net. Iar pentru pensie, în afară de 75% din salariul actual de preşedinte, va avea o îndemnizaţie pentru perioada cât a fost Primar al Sibiului, toate acestea adăugate la pensia de profesor. Nu am înţeles nimic, bradul este al meu, dar primul cadou văd că este rătăcit, trebuia să ajungă la Cotroceni. Cu emoţie deschid a doua cutie, găsesc la fel o hârtie dactilografiată. O citesc, este o informare d

    RăspundețiȘtergere
  2. * Esti sigur ca erai la Pomul tau...???

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...