sâmbătă, 19 decembrie 2015

Cinismul politicienilor şi sfântul chiolhan

      
Suntem în postul Crăciunului. Lumea este în fierbere, televiziunile transmit din toate colţurile Ţării despre sacrificarea porcilor şi pregătirea din carnea lui a „produselor tradiţionale” inclusiv celebra „ pomană a porcului”. Deşi e post lumea se îndoapă cu cârnaţi, leber, tobă etc. Ceaunurile sfârâie, oamenii se îmbuibă, reporteri pofticioşi, cu gura plină de salivă, transmit, înecându-se, despre adevăratele festinuri culinare ce se pregătesc chiar în faţa lor. Moş Crăciuni cu sacii goi fac reclame la produsele de cosmetice, industriale, alimentare, afişate ostentativ în vitrinele marilor magazine. Televizoarele şi difuzoarele cu circuit închis ne omoară ochii şi urechile cu reclamele lor agresive. Nimeni nu vorbeşte de post, de rugăciuni, de curăţirea spirituală, toţi vorbesc de mâncare, de produse tradiţionale, de chiolhanuri şi îmbuibare, apoi râgâind a cârnaţi şi tobă încep să numere bisericile. Aud jurnalişti, politicieni, invitaţi, vorbind despre sfântul Crăciun, mă crucesc, aceşti oameni şi mulţii alţii ca ei habar nu au ce sărbătorim pe 25 decembrie, mulţi vor spune că este ziua marii îmbuibări gastronomice, că sărbătorim tăierea porcului, a pregătirii tobelor şi caltaboşurilor. Suntem pierduţi, ziua ce urmează a veni şi pe care noi creştini o venerăm cu sfinţenie, nu are nimic cu marketingul deşănţat, cu moş Crăciunii ce aleargă bezmetici prin oraşe, cu chiolhanurile petrecute prin toate târgurile, parcurile şi casele unor oameni.
      Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, este ziua sfântă pe care o sărbătorim pe 25 decembrie. Pentru aceasta, creştinii ţin post, şi se roagă la Dumnezeu de iertarea păcatelor .
Nu este bine că una din cele două mari sărbători creştine, am transformat-o în târg de marketing

      Politicieni cinici, ipocriţi şi parveniţi cu sacoşe din plastic pe care se află pozele lor, împart dulciuri şi cozonac pe la cămine şi orfelinate. Să aibă cele cuvenite săracul pe masă.
L-am văzut ieri şi pe Iohannis în această postură. Noroc că aveam nişte lămâie în casă, altfel nu puteam opri greaţa ce mă cuprinsese.
Am zis că va fi un articol fără politică, nu se poate, trebuie să scriu ce mă doare, altfel nu mai sunt eu. Interesantă empatia politicienilor pentru bătrânii din cămine şi copiii din orfelinate. Emoţionante aceste gesturi, dacă nu ar fi cinice şi ipocrite. Se folosesc de sărăcia şi nenorocirea acestor suflete chinuite pentru aş face campanie electorală.
Dacă vă doare aşa de tare sufletul de aceşti oameni, de ce nu faceţi ceva concret pentru ca ei să trăiască puţin mai bine?
Crede ambasadorii celor două mari state Marea Britanie şi SUA că blidul lor cu zeamă şi un codru de pâine va rezolva foamea acelor nepăstuiţi ai canalelor? Nu, nici măcar nu le va amăgi foamea, poate îi va umili mai mult.
Să revin la politicienii autohtoni, aceşti oameni s-au ridicat din rândul nostru al tuturor şi au zis : „noi putem să facem asta şi asta şi asta pentru ca Ţara noastră să prospere, să eliminăm sărăcia, să asigurăm progres societăţii noastre, să întărim economia României”. Voi aţi spus-o politicienilor, ce aţi făcut? Aţi furat şi distrus tot, iar acum aduceţi o pungă cu produse de trei lei şi o împărţiţi săracilor. Să vă fie ruşine! Aţi fi putut face altceva, să vă diminuaţi salariile până la nivelul bunului simţ, iar banii care se strângeau să fi fost realocaţi căminelor de bătrâni şi de orfani.
       Nu aţi făcut asta, v-aţi făcut nişte salarii astronomice vouă, procurorilor, judecătorilor, şefilor de agenţii, directorilor de deconcentrate, prefecţilor, fără nici un rezultat bun. Zilnic sunt arestaţi politicieni corupţi, procurori corupţi, judecători corupţi, şefi de agenţii corupţi, prefecţii, deşi salariile sunt exorbitante nu a oprit tentaţia de a lua mai mult şi mai mult.
        Terminaţi cu circul ăsta ieftin, săracii ar trebui să mănânce în fiecare zi, nu o dată pe an când le duceţi voi câteva frimituri de pâine! Salariul de 7000 de lei cât încasa până acum cred că era arhisuficient pentru Preşedinte şi ceilalţi demnitari, aici trebuiau aduse şi salariile ce au luat-o razna şi sunt de zeci de mii de lei, nu crescute ale Preşedintelui şi ceilalţi la nivelul salariilor mari ce erau deja, exp. Preşedinta ÎCCJ, Preşedinte CCR etc.
Dacă vreţi salarii mari, mergeţi în privat, dovediţi că sunteţi buni şi câştigaţi, nu din banii poporului. Banii din taxe şi impozite trebuie împărţiţi în mod egal la populaţie, nu aruncaţi cu ei în funcţie de vrerea unor politicieni vremelnici.
Dumnezeu să lumineze mintea românilor şi să ne apere de rele!
Mulţumesc pentru poză :cisnadie.wordpress.com

2 comentarii:

  1. Suntem pierduţi, ziua ce urmează a veni şi pe care noi creştini o venerăm cu sfinţenie, nu are nimic cu marketingul deşănţat, cu moş Crăciunii ce aleargă bezmetici prin oraşe, cu chiolhanurile petrecute prin toate târgurile, parcurile şi casele unor oameni.
    Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, este ziua sfântă pe care o sărbătorim pe 25 decembrie. Pentru aceasta, c

    RăspundețiȘtergere
  2. Craciunul este doar un pretext pentru excese (alimentare, comportamentale, de shoping si fashion, etc) si pentru "filantropii" deja angrenati in campania electorala!

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...