marți, 5 ianuarie 2016

Partidele merg cu uratul la Cotroceni

      În sfârşit, am auzit că Preşedintele Iohannis a revenit din concediu, este la Cotroceni. Asta este o adevărată sărbătoare. Românii ar trebui să vină, cu steaua, cu buhaiul, cu capra , cu pluguşorul şi să ureze la mulţi ani mult iubitului nostru preşedinte, far călăuzitor al ideilor transmise din Berlin.
Cum adică a trecut Crăciunul şi Anul Nou? Păi abia începe pe rit vechi. Îl ţinem pe-ăsta, dacă la al nostru nu a fost în Ţară, îi urăm acum. Mă tot bruiază unu ; „ ce zici mă, că merg reprezentanţii partidelor parlamentare cu uratul”? Lasă să meargă, că nici unul nu va zice un cuvânt de rău domnului Iohannis, cel mai mare neamţ dintre români.
Preşedintele că a convocat partidele la consultări în legătură cu cumpărarea cartelelor telefonice cu buletinul. De ce naiba i-a mai chemat, nu ştiu? Ăştia oricum nu ies din cuvântul lui Iohannis, nu au cum. Dragnea aşteaptă sentinţa, Blaga e pe cracă, Alinuţa e Alinuţa, poate Tăriceanu să bâzâie un pic, numai un pic , chiar dacă bâzâie mai mult nu-l aude nimeni, Oprea e cu interesul naţional în gură, în concluzie putea să-i apeleze la telefon şi scuteau motorina ce se consumă cu deplasarea.
Unii zic că e bine să te noteze când ei cartela, alţii zic că nu. Suntem copii, SRI-ul află numărul de telefon şi numele utilizatorului în cel mai scurt timp, aşa că hai să luăm cartela cu buletinul. Îmi amintesc că prin 2007 am cumpărat un congelator cu buletinul, acum vom cumpăra cartele telefonice. Fiecare perioadă cu moda sa. Pe mine nu mă afectează, am abonament, apoi dacă mă ascultă cineva e bine, abia am pe cine pune de martor când interlocutorul meu nu mai recunoaşte ce am discutat cândva.
       Lăsând gluma la o parte, de parcă asta ar fi glumă, cu toate migraţiile astea prin Europa, cu toate acţiunile astea de terorism, că am impresia că sunt acum mai mulţi terorişti decât cei de la revoluţia lui nenea Nelu, e bine să fie luate măsuri de precauţie. Sigur că toate aceste măsuri presupune să fie mărit numărul de judecători care dau mandat de ascultare pe „siguranţă naţională”. Bieţii „băieţi” vor sta numai cu căştile la urechi, asta le e meseria, pentru ca noi să dormim liniştiţi. Aoleu, nu e bine să zic aşa, mai spunea odată ăia de la FNI : „dormiţi liniştiţi, că vă furăm noi banii”, în sfârşit nu ştiu dacă au spus chiar aşa , dar până la urmă aşa a fost. Cei care au depus banii la FNI acum 15-20 de ani, acum dorm liniştiţi, nu mai au nimic.
Partide parlamentare, două găşti muribunde, Iohannis a reuşit să pună politicul cu botul pe labe. Tinerii frumoşi şi liberi au îngropat democraţia, avem „guverul meu”, „parlamentul meu” şi „partidele mele”, pe Tăriceanu îl lasă să se joace în afara cercului, în interiorul cercului are treabă Iohannis, ambasadorul SUA şi telefonul lui Merkel.
        Camere de video nu montează în case? Nu de alta, dar de la un timp am impresia că este cam aglomeraţie în pat. SRI-ul ştie ceva de asta? Întreb, să nu fie teroriştii.

3 comentarii:

  1. Partide parlamentare, două găşti muribunde, Iohannis a reuşit să pună politicul cu botul pe labe. Tinerii frumoşi şi liberi au îngropat democraţia, avem „guverul meu”, „parlamentul meu” şi „partidele mele”, pe Tăriceanu îl lasă să se joace în afara cercului, în interiorul cercului are treabă Iohannis, ambasadorul SUA şi telefonul lui Merkel.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu a venit din Florida. Unde ati auzit ca-i la Cotroceni?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate avem noroc si nu mai vine! Sau avionul sa survoleze Siria!

      Ștergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...