marți, 12 ianuarie 2016

Prostituţia din presă

     
Ştire bombă ambalată ca o mare realizare, ca un mare câştig, România TV anunţă că la emisiunea lui Victor Ciutacu vine nimeni altul decât Traian Băsescu. Am urmărit promo-ul de câteva ori, aveam impresia că visez. Mark Twain spunea, citez: „un om care nu citeşte ziarele este un om neinformat, în schimb, un om care citeşte ziarele este un om dezinformat”. Aşa este şi cu mass media românească, dacă citeşti un site, un ziar, sau asculţi aceeaşi ştire la radio, ori TV, fiecare va avea o părere şi va face orice pentru ca tu, consumatorul de media, să-l asculţi pe el. Dacă îndrăzneşti să ai altă părere să zicem faţă de cei de la B1, ori Antena 3, talibanii ascultători ai celor două posturi îţi vor scoate ochii dacă îndrăzneşti să aduci păreri contrare celor exprimate de posturile TV menţionate. Fac precizarea că posturile TV Antena 3 şi B1 sunt situate pe poziţii antagonice.
Să revin la ştirea potrivit căreia omul de tristă amintire pentru România, l-am numit pe Băsescu, va fi prezent într-o emisiune a lui V. Ciutacu la România TV.
        Cu ani în urmă Traian Băsescu îl numise pe Ciutacu tonomat în euro la postul lui Voiculescu. Toţi au sărit ca arşi la această etichetare făcută de Preşedintele de la acea vreme al statului.
Ruperea legăturilor dintre politicianul Băsescu, care nu contenea să-i înjure pe toate drumurile pe cei de la Atena 3 şi România TV, şi jurnaliştii acestor posturi părea iremediabilă.
M-am înşelat, aşa cum o mămăligă rece când face coajă nu te înduri să o arunci, o cureţi de coajă şi de foame o mănânci, aşa şi aceşti aşa zişi jurnalişti scuipă pe propriile păreri, apoi linge flegma pentru a da bine la reting.
Când vorbim despre prostituţie, nu trebuie să ne gândim numai la amărâtele care fac trotuarul aşteptând un TIR-ist să le dea de lucru şi bani pentru o bucată de pâine pentru copii ce rabdă de foame acasă. Prostituatele de pe centură îşi pun poalele în cap de foame, pe câţiva bănuţi, din care îi mai ia şi peştele.
Prostituţia, din mass media, se face pe bani mulţi, aici se manevrează mulţi bani, se spală mulţi bani. Aici se albesc banii şi feţele înegrite în rele ale politicienilor şi infractorilor.
Două veşti au ţinut capul de afiş al emisiunilor televizate : divorţează Cristi Borcea şi cea de-a doua cum va arăta copilul lui Borcea şi al Valentinei Pelinel. Asta e media românească.
Acum la România TV se dau toţi de ceasul morţi să întindă covorul roşu pentru a-l primi pe cel ce a distrus România. Sunt sigur că întrebările au fost trimise în plic, pentru a nu creea neplăceri marelui invitat.
Pentru reting, pentru bani, nu mai există deontologie în presă, există numai slugărnicie, parvenitism şi prostituţie. Nu contează adevărul, contează banul. Telespectatorul este manipulatul de serviciu, este omul care înghite minciunile şi plăteşte pentru ele.
      Nu credeam să văd, vorba lui Caragiu : „pe Teaşcă pupându-se cu Federaţia de fotbal, pe Năstase pupându-se cu Smith şi pe Ciutacu cu Băsescu. Halal să vă fie!
       Dumnezeu să ne apere de prostituţia politică şi cea jurnalistică.
Mulţumesc pentru poză : karikaturapolitika.wordpress.com

Un comentariu:

  1. Ştire bombă ambalată ca o mare realizare, ca un mare câştig, România TV anunţă că la emisiunea lui Victor Ciutacu vine nimeni altul decât Traian Băsescu. Am urmărit promo-ul de câteva ori, aveam impresia că visez. Mark Twain spunea, citez: „un om care nu citeşte ziarele este un om neinformat, în schimb, un om care citeşte ziarele este un om dezinformat”. Aşa este şi cu mass media românească, dacă citeşti un site, un ziar, sau asculţi

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...