Totalul afișărilor de pagină

joi, 4 februarie 2016

Confesiuni IX. George şi Flory. Iubire destrămată. Accidentul

     
     George a suportat cu stoicism comportarea aproape ciudată a soţiei, voia să vadă până unde merge. Pe de altă parte îi era teamă că soţia va lua hotărârea de a se despărţi de el. După plecarea lui Pavel, Nicole s-a retras în atelierul ei, tighelea o rochie şi se gândea la situaţia ei. George o înşela. Nu voia să se despartă de el. Voia numai se întoarcă la ea. Pavel, pe care îl luase drept complice şi care acceptase jocul, o dorea fizic. Nicole observase că în ochii lui Pavel reapăruse dragostea de mult apusă. Era un joc periculos, mergea pe muchie de cuţit, nu avea încotro, trebuia să jongleze fin dacă voia să reuşească. Pierdută în propriile gânduri, soţia nu a auzit când George a intrat în cameră. S-a apropiat de ea, a cuprins-o cu mâinile pe după gât, a încercat să o întoarcă cu faţa spre el. Împotrivirea femeii l-a iritat pe soţ. A lăsat-o în pace, iar el s-a trîntit pe unul din fotoliile de lângă canapea. Cum soţia continua să lucreze, ignorându-l, nu a mai răbdat şi cu un glas calm în care se simţea o furie abia strunită, a întrebat-o:
-Nu vrei să ne împăcăm?
-Nu, de fapt eu vorbesc cu tine, numai că vom dormi în camere separate. Vom mânca împreună, vom fi ca şi până acum, doar nopţile ni le vom petrece separat, Nicole a răspuns ca de fiecare dată calm.
-E vreo legătură între tine şi Pavel? George a pus întrebarea direct, totodată temător de răspunsul pe care îl v-a putea primi.
-Nu te priveşte, când voi considera necesar îţi voi spune. Soţia s-a întors cu scaunul spre bărbat, apoi privindu-l în ochii lui căprui i-a zis :
-George, trebuie să înţelegi că răbdarea mea a ajuns la capăt. Am nevoie de timp pentru a lua o hotărâre, nu ştiu ce voi face, ştiu un singur lucru, cu cât vei sta mai departe de mine, cu atât ne va fi mai bine la amândoi. Poţi merge oriunde, poţi face ce vrei, nu uita un singur lucru, există un contor care v-a înregistra comportamentul tău. Hotărârea mea o voi lua peste timp, poate fi o săptămână, o lună , un an. De tine depinde. Apropo, ai promis că văruieşti camera unde se va muta Pavel, te ţii de cuvânt?
-Da, o voi pregăti, George avea vocea omului care tocmai pierduse o avere.
A ieşit din cameră. Un timp s-a plimbat fără ţintă prin curte. Apoi a plecat în ţarină să vadă stadiul în care se afla ovăzul, mai ales îl interesa dacă va fi afectat de secetă.
De departe se vedeau combinele care deja treierau orzul. Recolta se anunţa bogată. În urma combinelor se vedea o fată. Aceasta mergea şi din loc în loc în loc se apleca de parcă pierduse ceva. Era Flory, agronomul satului. Ea verifica dacă combinele fac un treier optim. Paiele trebuiau să aibă o anumită dimensiune, spicele să fie bine bătute de aşa natură încât să nu rămână boabe, iar depozitele combinelor să fie bine etanşate pentru a nu pierde din boabele treierate.
George s-a apropiat de ea aroape tiptil:
-Bună ziua fată frumoasă! Flory a tresărit şi s-a întors spre cel ce o salutase:
-Tu erai? Fata se îmbujoră, se vedea că sosirea bărbatului îi făcea plăcere.
-Sunt în trecere, merg să văd ovăzul. Aş fi bucuros dacă ai veni şi tu, mă interesează şi părerea specialistului. George o privea pe fată cu drag. Spusele lui erau o rugăminte. Fata a dat din cap afirmativ, apoi a adăugat:
-Mergi înainte, voi veni şi eu , ştiu unde este locul. Rămasă singură, Flory căută un moment prielnic, când nu era văzută de nimeni, plecă la întâlnirea cu George. Câmpul înroşit de maci, întrista specialistul din ea, în schimb culorile vii de roşu, bucurau ochii tinerei fete. În drum spre locul de întâlnire, Flory se gândea la situaţia ei. Era singură, curtată de flăcăi. Ce căuta pe drumul ăsta? Auzise multe despre George, ştia că este un fustangiu. Ceva misterios o atrăgea ca un magnet. Va şti să îl pună la punct, îi va cere să divorţeze dacă vrea să fie a lui, altfel nu va ceda. Nu vrea să fie o aventură trecătoare, îl doreşte pe George cu toată fiinţa ei. Vrea să se ştie iubită. Ştie că face o greşeală, că nu trebuia să se îndrăgostească de un bărbat căsătorit. Nu se simţea vinovată, iubirea a apărut ca o umbră de după colţ, ca o sămânţă picată pe un teren fertil, a început să germineze, să prindă formă. Îi va cere direct lui George : „dacă mă vrei, divorţează”, dacă nu divorţezi, înseamnă că nu îţi pasă de mine, nu mă iubeşti şi atunci drumurile noastre se despart. Tot analizând, ajunse lângă ovăzul lui George. Îl văzuse şi pe el. O apucă pe un răzor pentru a ajunge la locul de întâlnire.
Ajuns la locul unde avea însămânţat ovăzul nu mică i-a fost mirarea când a văzut că întreg lanul era plin de maci roşii, priveliştea era frumoasă pentru un pictor, paiele înalte cu spicele lungi de ovăz, încă verzi, se ridicau prin mulţimea de maci sângerii proaspăt înfloriţi. În mijlocul tarlalei era o poieniţă de vreo 2 metri pătraţi. Aici sămânţa nu germinase, iarba înaltă cu spicul galben forma o plapumă moale frumos mirositoare. Se vedea Flory venind. După ce s-a asigurat că fata l-a văzut, s-a întins pe covorul de iarbă, pe această insulă moale de fân.Fata s-a oprit o clipă a admirat poieniţa, apoi s-a aşezat lângă el. George a prins-o în braţe, a apropiat-o de pieptul lui, cu mâna dreaptă a îndepărtat de pe fruntea fetei un smoc rebel de păr, apoi a sărutat-o pe ochii ei migdalaţi.
-Flory, ţine-mă în braţe, iubeşte-mă, vorbeşte-mi, spune-mi că mă vrei. Bărbatul o privea în apa limpede a ochilor ei verzi. Lacrimi apăruseră pe obrazul lui.
-Ce s- a întâmplat, de ce eşti aşa supărat? Flory îl privea şi nu-l recunoştea pe George cel stăpân pe el, gata să spună o vorbă curtenitoare, o amabilitate, un compliment.
-Nevasta nu îmi vorbeşte, cred că mă înşeală cu Pavel, un profesor nou venit la noi la şcoală. A spus că vom trăi separaţi de acum încolo. Eu dorm pe canapea, iar ea în dormitor. George vorbea cu glasul sugrumat, plânsul era pe cale să-l cuprindă.
-Înţeleg că te înşală nevasta, aşa-i? Flory îi puse întrebarea ridicându-se într-un cot.
-Da, aşa cred.
-Ce-ţi pasă? Înseamnă că o iubeşti dacă suferi atât de mult? Fata îi vorbea fără să-l certe.
-Da, o iubesc, nu pot trăi fără ea, ea este singurul motiv de a rămâne în viaţă, aşa este. Acum vrea să îl aducă pe profesoraşul ăla în casa mea. Spune-mi tu ce să fac?
-Pe mine mă întrebi? Ce eu sunt mamă-ta? De ce m-ai chemat aici? Ai nevoie de mine? Vrei o ţiitoare? Nu sunt aşa ceva. Flory spusese toate acestea hotărâtă, fără să ridice glasul. De data asta bade George ai greşit, eu nu sunt ce crezi tu. Eu vreau iubire, vreau un bărbat numai al meu. Dacă mă iubeai trebuia să divorţezi şi să fim împreună. Îmi placi foarte mult, nu sunt încă îndrăgostită, mă felicit pentru asta. Mergi acasă, împacă-te cu nevasta, păzeşte-o când te înşală, fă ce vrei, pe mine uită-mă, ai înţeles dragă George? Cine ai crezut că sunt eu, să vii la mine cu lamentări? Ai vrut să găseşti în mine umbrela ta de ploaie? Nu băiete, sunt tânără, frumoasă, deşteaptă, nu am nevoie să te legăn pe tine, să te încurajez să treci peste problemele tale de amor conjugal. Flory se ridică şi plecă fără să mai arunce vreo privire spre bărbatul căruia i se înecau ochii în lacrimi.
     Într-un târziu plecă şi George acasă, a întrat în casă fără să vorbească cu nevasta. Era distrus, nu înţelegea nimic, soţia plecase pe un drum numai al ei, Flory îl respinsese cu brutalitate, cum să procedeze în aceasta situaţie?
      Zilele se târau greu prin canicula instalată peste Ţară. George era, din zi, în zi, tot mai singur . Văruise camera unde urma să se mute Pavel. Nicole se ocupase singură de mobilarea şi curăţarea camerei şi a mobilei. În dimineaţa în care Pavel urma să se mute în casa lor, un cetăţean a bătut în poartă. Femeia a mers să vădă despre ce era vorba. Ştia că George e plecat la serviciu. La poartă un cetăţean cu o privire de om speriat, a anunţat-o că soţul ei, George, a avut un accident la locul de muncă. Nu ştia mai mult decât că, a fost luat de salvare şi dus la spital. Nicole s-a clătinat pe picioare şi a fost pe punctul de a leşina. Două braţe puternice a susţinut-o tocmai când era gata să cadă. Pavel, tocmai oprise maşina şi asculta veştile proaste. A văzut că Nicole e pe cale să leşine, a sărit repede şi a prins-o. Cu femeia în braţe s-a îndreptat spre livingul-atelier, a întins-o pe canapea, apoi a stropit-o cu apă. Femeia a deschis ochii. A întrebat dacă este adevărat accidentul suferit de George. Confirmarea lui Pavel a făcut-o pe Nicole să închidă ochii îşi reproşa purtarea rece şi distantă faţă de George. Atunci a înţeles că instalarea lui Pavel în casa lor îi cauzase foarte mult rău, de fapt asta îl tulburase. Nu mai putuse judeca limpede, din această cauză s-a produs accidentul.
Va urma
Mulţumesc pentru poză :perfecte.md


Un comentariu:

  1. -Pe mine mă întrebi? Ce eu sunt mamă-ta? De ce m-ai chemat aici? Ai nevoie de mine? Vrei o ţiitoare? Nu sunt aşa ceva. Flory spusese toate acestea hotărâtă, fără să ridice glasul. De data asta bade George ai greşit, eu nu sunt ce crezi tu. Eu vreau iubire, vreau un bărbat numai al meu. Dacă mă iubeai trebuia să divorţezi şi să fim împreună. Îmi placi foarte mult, nu sunt încă îndrăgostită, mă felicit pentru asta. Mergi acasă, împacă-te cu nevasta, păzeşte-o când te înşală, fă ce vrei, pe mine uită-mă, ai înţeles dragă George? Cine ai crezut că sunt eu, să vii la mine cu lamentări? Ai vrut să găseşti în mine umbrela ta de ploaie? Nu b

    RăspundețiȘtergere