Totalul afișărilor de pagină

luni, 8 februarie 2016

Confesiuni X. George accidentat, Nicole la patul lui.

     
     Nicole şi-a revenit din leşin, a privit derutată prin cameră. Pavel stătea pe un scăunel la capătâiul ei: -Ce s-a întâmplat, este adevărat accidentul lui George?
Pavel a mângâiat-o pe faţă şi a confirmat bănuiala femeii. Nicole s-a ridicat din pat cu ajutorul lui Pavel. A făcut câţiva paşi nesiguri. S-a aşezat pe scaunul de la maşina de cusut.
-Te rog să mergi cu mine la spital, am nevoie de sprijin. Îmi este teamă de felul în care îl voi găsi pe George. Vocea femeii era stinsă.
-Da, ne oprim puţin la şcoală, semnez condica, apoi mergem. Pavel era hotărât să o ajute. A înţeles că o parte din vină pentru accidentarea lui George este şi a lui, deşi, nu asta şi-a dorit.
Nicole şi-a luat geanta, a ieşit din casă şi s-a îndreptat împreună cu prietenul ei spre maşină. Bărbatul a ajutat-o să urce, apoi a închis uşa. A intrat în maşină, a pornit-o şi au plecat spre spital. În drum s-a oprit câteva minute la şcoală, a semnat condica, mai era un singur profesor în cancelarie, nu-i ştia numele, l-a rugat să spună celor care vor întreba de el că are o urgenţă şi merge la spital. Nicole îl aştepta în maşină nerăbdătoare, voia să afle, fie şi cu un minut mai devreme, care este starea de sănătate în care se găseşte bărbatul ei. După douăzeci de minute de mers, timp în care aproape că nu au vorbit, au ajuns la spital. Au întrebat la camera de gardă unde se află George, au fost îndrumaţi spre holul de aşteptare de la blocul operator. În acel moment i se făcea o intervenţie chirurgicală. Fusese accidentat la cap. Cu lacrimile şiroindu-i pe obrajii umezi, l-a prins de mână pe Pavel pentru a se sprijini. Împreună au plecat spre blocul operator. Pe holul de aşteptare erau câteva canapele. Pavel a ajutat-o pe Nicole să se aşeze pe una dinte ele. Timpul trecea greu, orice deschidere de uşă o făcea pe biata femeie, care nu se putea opri din plâns, să tresară. După trei ore de aşteptare, un doctor cu masca încă pe faţă, cu halatul chirurgical de unică folosinţă pătat de sânge, avea în jur de 40 de ani,cu părul grizonat, ochii mari de un albastru intens, nas viguros, buze subţiri, înalt, s-a apropiat de ei şi i-a întrebat dacă sunt rudele lui George.
-Da, sunt soţia lui. A murmurat Nicole, ridicându-se greu de pe canapea.
-Soţul dvs. a suferit un accident la cap. Din câte am aflat, o piuliţă de cca 200 de grame a căzut de la 20 de metri înălţime în capul soţului dumitale. A avut noroc că purta casca de protecţie, cu toate acestea, tot i-a fost spart capul. Acum este în afara oricărui pericol, creierul nu a fost afectat, îşi va reveni mâine pe la această oră. Să sperăm că totul va decurge normal şi că şocul nu i-a afectat memoria. Chiar dacă va fi o pierdere de memorie, va fi de scurtă durată.
Acum puteţi merge acasă, dar e bine ca de diseară să staţi lângă el.Când va deschide ochii să vă vadă pe dvs., îi va face bine. Toate aceste doctorul le-a comunicat cu un glas profesional, fără emoţii, ca unul care făcuse acest lucru de sute de ori.
-Nicole, rămân cu tine aici cât va fi nevoie, nu am altceva mai bun de făcut. Vreau să fiu alături de tine în aceste momente grele. Pavel îi vorbea şi o mângâia pe mână.
-Mulţumesc Pavel, eşti un adevărat prieten. Vreau să fiu singură, vreau să mă gândesc, să văd unde am greşit. Te rog să mergi la şcoală şi să-ţi vezi de treburile tale. Când mai ai un timp liber, poţi trece pe aici, încă odată îţi mulţumesc. Nicole îi prinse mâna lui Pavel, într-un gest tandru o duse la obrazul ei .
-Încă ceva, trebuie să înţelegi că acum nu te mai poţi muta la noi, situaţia s-a complicat. Femeia îl îmbrăţişă pe Pavel, îi mulţumi încă odată. Acesta plecă, dar nu înainte de a-i promite că a doua zi va veni la ea.
Rămasă singură, Nicole încercă să facă o analiză a situaţiei în care se găsea ea şi George. Veştile date de doctor o bucurau, nu voia să i se întâmple ceva rău bărbatului ei. Poate avea nevoie de o lecţie, trebuia să înţeleagă că în viaţă nu poţi numai să iei, fără să nu dai ceva în schimb.
În viaţă trebuie să existe un echilibru între bine şi rău. Pentru a menţine acest echilibru, toţi, într-un fel s-au altul, trecem şi prin bine şi prin rău.Trebuie să ne analizăm greşelile, să îndreptăm unde am greşit, pentru a găsi din nou drumul cel drept al vieţii. Greşise şi ea, greşise chiar mult. Bărbatul este ca un copil lăsat nesupravegheat.Când copilul face o boacănă şi nu este certat de părinţi, nu numai că va repeta acea boacănă, dar va face una şi mai mare. Asta s-a întâmplat cu George, ea, Nicole, la iubit foarte mult, iar acele aventuri ale lui le-a trecut cu vederea, sperând ca într-o zi se va potoli singur. Timpul a demonstrat că nu a avut dreptate, aventurile lui s-au înmulţit ripostele ei au fost slabe, el a înţeles că aşa e normal să fie. Momentul în care a apărut Pavel, pentru George a fost un şoc. Dintr-o dată lumea lui s-a năruit şi odată cu ea şi el s-a prăbuşit.
     Nicole nu aflase de întâlnirea dintre George şi Flory, nu ştia de modul brutal în care Flory îl respinsese. Se considera a fi singura vinovată de accidentarea soţului ei.
Prăbuşirea morală a lui George a venit din modul brutal în care îl respinsese Flory. Pentru el a fost o lovitură puternică, el, care până atunci o avea pe soţia lui alături de el, plus orice femeie din sat şi-ar fi dorit, ar fi fost la picioarele lui. Acum, soţia lui avea ochi numai pentru Pavel, iar Flory, care ar fi trebuit să-l încurajeze şi să-i ţină moralul, i-a dat cu tifla.
    George era un om slab, subjugat propriului desfrâu , puterea îi venea din şarmul lui, nu din interiorul său. La cea mai mică piedică pusă de viaţă, a căzut şi a rămas acolo, jos, întins pe pământ.
Nicole stătea pe un scaun lângă patul lui George. Acesta avea capul pansat, doar ochii, gura şi nasul erau libere, respira cu ajutorul aparatelor, pe corp avea montate ventuzele cu legătură la monitoare. O asistentă venea din sfert în sfert de oră şi nota parametrii în care se afla bolnavul. Privea la bărbatul ei cu drag, îi era mila de suferinţa lui. A întrebat o asistentă dacă simte vreo durere, aceasta a negat, totodată a rugat-o pe Nicole, ca în caz că se trezeşte, să sune la sonerie, cu mâna i-a arătat deasupra patului un buton.
Rămasă singură , după plecarea asistentei, Nicole s-a aplecat şi a pus urechea pe pieptul lui George să-i simtă pulsul. Se simţea, era slab, dar regulat. Sigur, ar fi putut să se uite la aparate şi să vadă că lucrurile se desfăşurau în condiţii bune, doar că ea a vrut să simtă inima lui.
Îl avea lângă ea pe George aşa cum îşi dorise tot timpul, numai al ei. Prin faţa ochilor i-a trecut, pentru o fracţiune de secundă, Maria, cu decolteul ei generos, cu privirea provocatoare, sfidătoare şi neruşinată. Nu era geloasă pe ea, avea ciudă pe George pentru nestatornicia lui. Nu avea obiceiul să-l laude, nici dacă răsturna pământul, îi spunea doar atât:”ai făcut ce trebuia”. Îl deranja, George era ca un copil ce simte tot timpul nevoia să fie alintat, adulat, mângâiat, gâdilat în orgoliul lui de mascul. Nicole tocmai asta nu făcea, nu-l alinta. Chiar avea nevoie George să fie răsfăţat? Ea ca femeie voia să fie alintată şi răsfăţată de către soţ. Ăsta să fi fost motivul pentru care a înşelat-o, nevoia de a fi tratat ca un copil răsfăţat?
     A ieşit afară din salon, simţea nevoia de aer proaspăt. Cu greu, mergând pe coridoare întortocheate a ieşit afară. O curte mare cu multă verdeaţă şi pomi, din loc în loc erau bănci din lemn montate la umbra copacilor. Obosită s-a aşezat pe una dintre ele, gândurile i-au zburat tot la George, încă nu ştia cum va proceda cu el după ce se va vindeca. Deocamdată era important să-l vadă refăcut după accidentul suferit.
Spre seară s-a întors în salon. George era la fel. Aparatele indicau o stare generală bună, încă nu se trezise. Asistenta din tura de noapte notase în foaie valorile indicate de monitoare. Într-un târziu a luat-o somnul. A dormit profund. Când a deschis ochii, a văzut că afară se luminase de ziuă. A privit ceasul minuscul de la mâna, era ora 5. Începuse încă o zi. George era în aceiaşi stare de inconştienţă. 
Va urma, 
Mulţumesc pentru poză: publika.md

Un comentariu:

  1. Nicole stătea pe un scaun lângă patul lui George. Acesta avea capul pansat, doar ochii, gura şi nasul erau libere, respira cu ajutorul aparatelor, pe corp avea montate ventuzele cu legătură la monitoare. O asistentă venea din sfert în sfert de oră şi nota parametrii în care se afla bolnavul. Privea la bărbatul ei cu drag, îi era mila de suferinţa lui. A întrebat o asistentă dacă simte vreo durere, aceasta a negat, totodată a rugat-o pe Nicole, ca în caz că se trezeşte, să sune la sonerie, cu mâna i-a arătat deasupra patului un buton.

    RăspundețiȘtergere