Totalul afișărilor de pagină

duminică, 14 februarie 2016

Confesiuni XII. Un final fericit.

     
    Rămasă singură, după plecarea lui George în ţarină, Nicole a intrat la maşina de cusut. Rochia unei vecine era neterminată. Accidentarea bărbatului o îndepărtase pe femeie de la obligaţiile ei. Şi-a pregătit cu mână nesigură lucrul. Gândul ei a zburat la bărbatul plecat să vadă ovăzul. În minte a revăzut scena din spital când el o strigase pe Flory. A fost sigură că ăsta era motivul plecării lui de acasă. O căuta pe ea, pe Flory. Fata îi povestise tot ce se petrecuse între ea şi George, nu trebuia să se teamă. Vârful cuţitului impins de gelozie îl simţea adânc împlântat în sufletul ei.
A privit la rochia pe care o cosea, acul maşini de cusut o luase razna. Nu era atentă. A dat lucrul la o parte. Nu era în stare să se concentreze.
S-a pregătit de plecare. Îmbrăcată cu o rochiţă subţire, cu geanta pe umăr a plecat spre locuinţa lui Pavel. Ajunsă în curtea Primăriei, a ocolit clădirea mare cu un etaj. În spatele Primăriei era o clădire micuţă cu 4 camere despărţite de un hol. Două camere erau dormitoare, o cameră micuţă în care încăpea o masă, două scaune, un frigider şi aragazul, era bucătăria, iar cea de-a treia, o cămăruţă minusculă prevăzută cu o chiuvetă şi un duş cu cădiţă, era baia. Toaleta era în afara clădirii. A bătut la una din uşi, din interior s-a auzit „intră”. Nicole a intrat şovăind în camera lui Pavel. Era prima dată când bătea la uşa unui bărbat. Pe pat stătea prietenul ei, pe un scaun în faţa lui era Flory. La început s-a simţit jenată de prezenţa fetei, nu ştia ce va gândi despre venirea ei în camera lui Pavel.
-Bună ziua! Nu vreau să vă deranjez. Eram în trecere şi am vrut să-ţi mulţumesc încă odată pentru tot ce ai făcut pentru mine cât am fost cu George în spital. Nicole era bucuroasă, în sufletul ei, că o găsise pe Flory în camera lui Pavel.
-Bună ziua Nicole! Stai liniştită, acum că ai venit, aş vrea să-i spunem acestei fete care a fost înţelegerea dintre noi. Pavel se uita cu ochii plini de iubire la fata din faţa lui.
-Sigur că da, sunt de acord. Apoi în câteva cuvinte a explicat care a fost înţelegerea lor. Flory s-a uitat la ei cu bucurie. Nicole îi putea fi prietenă, nu avea de ce să se teamă de ea.
-Totuşi, a continuat Nicole, nu vreau ca George să afle adevărul despre taina noastră, nici despre idila voastră. Cu el mai am eu o vorbă.
Discuţia a continuat încă mult timp. Într-un târziu, când afară începuse să se însereze, a plecat spre casă. A intrat, în casă totul era scufundat în întuneric. Fără să aprindă lumina a mers în dormitor. Era mulţumită, Pavel era cu Flory, acum că nu mai era rivala ei, o găsea frumoasă. Era cald în cameră. S-a dezbrăcat de rochiţă, rămasă numai în lenjerie intimă s-a trântit pe pat. Un gând nu-i dădea pace, de ce George a plecat în ţarină? Spera el să găsească acolo pe Flory? O iubea cu adevărat? Mâine va pune lucrurile în ordine cu George. Tot gândidu-se ce va face, a furat-o somnul.
Soarele răsărise de mult. O rază venită din înaltul cerului se juca pe faţa ei,. A îmbrăcat un capot subţire şi cu paşii săltăreţi, de om tânăr pe care nu-l apăsa nimic pe conştiinţă, a ieşit afară. Soţul ei era la masa de lângă bucătărie. Părea să o aştepte. Pe masă erau două ceşcuţe cu cafea. Nicole şi-a salutat bărbatul cu răceală. George a privit-o îndelung pe femeia din faţa sa, era frumoasă cu ochii ei albaştri, limpezi şi calzi. În seara trecută venise hotărât să îşi ceară iertare, lipsa ei de acasă până târziu în noapte, îl descumpănise. Nu ştia unde a fost, acum va lămuri lucrurile.
-Unde ai fost aseară?
-Îmi pare rău, nu îţi pot răspunde. Nicole îl privea drept în ochi.
-Eşti nevasta mea, trebuie să-mi spui. George începuse să se enerveze.
-Stai liniştit, nu te enerva, oricum nu îţi voi răspunde. Glasul femeii era liniştit, dar ferm.
-Îmi vei spune chiar acum, altfel?... Bărbatul trecuse la ameninţări.
-Altfel ce? Nu îmi amintesc să-mi fi răspuns vreodată la întrebările mele, faţă de lipsurile tale de acasă. Eu atunci nu m-am enervat şi nici nu te-am ameninţat. Nu te-am întrebat nici de ce ai fost ieri în ţarină? Tu crezi că eu am înghiţit minciuna cu ovăzul? Nicole ataca, era calmă, hotărâse să nu se enerveze.
  • Eu sunt bărbat, nu trebuie să dau femeii socoteală. Tu trebuie să-mi spui mie, unde ai fost. Nervii bărbatului erau încordaţi la maxim.
  • Uite că nu îţi voi răspunde, te rog să încetezi cu întrebările.
  • Ai fost la Pavel, te-ai culcat cu el. Ai uitat că ai bărbat acasă. Stau eu de vorbă şi cu el. George devenise incontrolabil, ochii i se injectaseră de nervi.
  • Nu te sfătuiesc să te sfădeşti cu Pavel, este profesor de sport, specialist în autoapărare. În ce priveşte faptul că am fost la el, nu îţi confirm, dar nici nu infirm. De acum nu te mai interesează viaţa mea. La spital am crezut că a fost un delir, faptul că ai strigat numele altei femei. Ieri când ai plecat pe câmp, am înţeles că plecaseşi după ea. Nu ştiu dacă ai găsit-o, sau nu. Nu te-am întrebat niciodată despre femeile tale. Ştiu tot. Trăim într-un sat, e greu să ascunzi ceva. Au fost mulţi binevoitori care au venit să-mi spună cu cine mă înşeli. Te-am iertat, voiam să am o familie. Am sperat că te vei schimba. Accidentul pe care l-ai suferit, a făcut ca eu să stau la capul tău aproape două săptămâni, zi şi noapte. Eu ţi-am umezit buzele cu apă; eu ţi-am pus plosca; eu te-am spălat în fiecare zi. Femeile tale te-au ocolit. Speram să fi învăţat ceva, din lecţia pe care ţi-a oferit-o viaţa. Nu vei învăţa niciodată. Crezi că tu te-ai născut numai pentru a primi de la alţii, fără a oferi nimic în schimb? Nu, George, toţi trebuie să primim, dar să şi oferim. Eu ţie ţi-am dat dragostea mea, fecioria mea, mângâierea mea, lacrimile mele în nopţile când uitai să vi acasă. Tu ce mi-ai oferit în schimb? Nopţi nedormite, aşteptând un soţ care nimerea tot pe uşi străine. Nu am avut nici-o bucurie alături de tine. Am sperat că după accident voi aduce acasă un alt om. M-am înşelat. Pentru o clipă femeia a fost pe punctul de a se enerva, a reuşit să se stăpânească.
  • Nu-mi ţine teorii, mai bine spune-mi cu cine te-ai destrăbălat aseară. George se ridicase de la masă şi se plimba ca un taur furios în cuşcă. Nu vei avea linişte până nu aflu răspunsul.
  • Nu m-am destrăbălat cu nimeni. Ştii ceva? M-ai jignit destul. De acum gata, punem punct. Mâine voi merge să introduc acţiunea de divorţ. Glasul hotărât al Nicolei l-a făcut pe bărbat să tresară, nu se aştepta să fie atât de radicală.
  • Nu voi fi deacord cu divorţul. Glasul lui George începuse să se inmoaie. Voi spune că nu am nevastă de lăsat.
  • Nu contează ce vei face. Mă voi comporta ca şi când am fi despărţiţi. De astăzi să nu-mi mai vorbeşti. Dacă vei găsi mâncare, să mănânci, dacă nu, să-ţi faci. Clar? Ultimul cuvânt, Nicole l-a pronunţat apăsat şi cu un ton mai ridicat. S-a ridicat de la masă, a făcut câţiva paşi prin curte, apoi decisă să lucreze a intrat în livingul-atelier. Într-un târziu a venit şi George. Era calm. Un timp a citit dintr-o carte aflată pe fotoliu. Nu înţelegea nimic. În cap îi răsuna verdictul soţiei, voi divorţa. Încercările lui de a lega o discuţie s-au lovit de muţenia nevestei. Nicole se schimbase. Dintr-o dată a realizat că viaţa i se destramă. Îşi reproşa faptul că o întrebase unde a fost. Apoi o jignise. Nu avea dreptul moral să se poarte astfel cu ea. Suferise prea mult din partea lui. Ar fi vrut să-i spună că nu crede nimic din tot ce i-a reproşat mai devreme; că este unica lui iubire. Nu putea, Nicole nu-i vorbea. Îl ignora.
    Zilele au trecut, cei doi soţi se purtau ca doi străini. Încercările lui George, de a se apropia de soţie, se loveau de cerbicia femeii.
    Într-una din zile poştaşul i-a înmânat citaţia, de la judecătorie, prin care era anunţat să se prezinte la „Camera de Consiliu”. Era prima înfăţişare. Acţiunea de divorţ începuse. După primirea înştiinţării de la instanţă, starea de nervozitate a lui George a crescut. Nu era nervos pe nevastă, era nervos pe el. Îşi reproşa că rătăcise drumul spre inima nevestei. Mergând pe poteci sinuoase şi pline de bălării Într-o comparaţie cu celelalte femei avute, soţia câştiga de departe. Nicole era precum Plevna pentru oastea română, o redută greu de cucerit. Ori de câte ori voia să vorbească cu ea, îl privea în ochi, apoi trecea pe lângă el. Părea că nici nu-l vede. Ar fi trecut prin el, dacă putea. Îl durea ignorarea ei. Începuse serviciul. Se potolise, nu mai umbla seara pe la uşi străine. Venea de la serviciu acasă. Făcea în tăcere treburile prin curte şi ogradă. Când nu putea singur, venea şi soţia. Ei făceau pe muteşte treaba, apoi ea pleca fără să scoată nici un cuvânt.
    A doua zi urma să meargă la instanţă, era termenul pentru Camera de Consiliu. Somnul nu se apropia de el. Se plimba prin cameră. Din când în când se uita pe fereastră la stropii marii şi calzi ai ploii de vară. Lumina aprinsă la becul de afară îi oferea un peisaj odihnitor.
    În camera ei Nicole se perpelea pe o parte şi alta, nu ştia ce hotărâre să ia. Observase schimbarea lui George, ştia că de acum va fi al ei. Ar fi vrut să nu se împace mâine când vor fi consiliaţi. Voia să-l mai ţină în priză, să se convingă că s-a îndreptat. Îl iubea, îi era greu să-l mai respingă. Simţea că patul o arde. S-a ridicat, a deschis uşa şi a ieşit afară. Ploaia răcorise pământul, era plăcut. A simţit nevoia să iasă în ploaie. Simţea că picurii de apă îi vor limpezi gândurile, o vor purifica. Ploaia cădea în aversă. Nicole, doar într-o cămăşuţă de noapte subţire şi scurtă, a intrat sub duşul natural.
    George se bucura de la fereastră de căderea ploii. O nălucă într-o cămăşuţă de noapte lipită perfect pe trupul ei, privea spre ferestra lui. Nu-l vedea, în cameră era întuneric. George a simţit că explodează. Prin cămăşuţa udă şi lipită pe corp, se conturau sânii fermi cu sfârcurile tari, obraznici , gata să iasă prin cămăşuţa subţire. Nicole era minunată, picioarele cu pulpe rotunde ieşeau în evidenţă. Părul ud lipit pe frunte şi ceafă o transformase într-o zeiţă. Nu a mai putut rezista tabloului ce ilustra inocenţa, suferinţa, devotamentul, senzualitatea şi erotismul. În doi timpi a fost lângă femeia lui. Fără nici-o vorbă s-a aşezat în genunchi şi a strigat tare să fie auzit prin răpăiala ploii.:
  • Iartă-mă! Surprinsă, Nicole a coborât ochii. În genunchi în faţa ei, era el, bărbatul iubit. A întins mâinile spre el, l-a ajutat să se ridice, apoi l-a îmbrăţişat.
  • Te iert. Nicole şi-a sărutat bărbatul. George a luat-o în braţe şi a dus-o pe fotoliul din living. Dintr-un sertar a scos mai multe prosoape. Fără a ţine cont că şi el era ud, a dezbrăcat-o de cămăşuţa, nu avea altă lenjerie. Apoi cu prosopul a şters-o de apă, ferm, dar gingaş. Abia după ce a îmbrăcat-o cu o cămaşă uscată s-a ocupat şi de el
    Acea noapte le va rămâne pentru todeauna în inimă şi minte . Eros şi Amor au coborât asupra lor mantia dragostei eterne. Împreunarea lor, şoaptele fierbinţi, dar mai ales jurămintele de fidelitate făcute unul altuia, îi făcea să reia iar şi iar, jocul iubirii pure. Iubirea binecuvântată dintre soţ şi soţie.
    Nicole şi-a retras acţiunea de divorţ. Lucrurile în casa lor mergeau de minune. George îşi învăţase lecţia. Era altul.
    După mai bine de o lună de la împăcarea lor au primit o vizită neaşteptată. Erau Pavel şi Flory. Musafirii au fost primiţi cu bucurie de Nicole. George nu ştia nimic de idila celor doi.
    A fost mirat să-i vadă împreună. Nicole a vorbit prima.
  • George a venit timpul să afli tot adevărul. Pavel nu a fost niciodată iubitul meu. Eu l-am rugat să intre în joc. Voiam să-ţi dau ţie o lecţie. Flory, când erai la spital, mi-a povestit tot ce a fost, mai precis tot ce nu a fost între voi. În seara în care eu am întârziat am fost la ei. Nu te-am înşelat niciodată. Eu am o veste mare să vă dau, sunt gravidă. Acum spuneţi voi dragilor de ce aţi venit. Nicole a terminat de vorbit şi s-a apropiat de George.
  • Pentru tine am făcut toate astea. Te iubesc. L-a prins în braţe pe soţul dispărut şi regăsit, la mângâiat pe păr şi la sărutat pe frunte.
  • Şi eu te iubesc. Mă bucur să aud că vom avea un copil. George a sărutat-o de mai multe ori, apoi s-a întors spre musafiri:
  • Ce ziceţi vă închiriez camera din spate?
  • Nu, George, am vrea ca voi să ne cununaţi. Să ne fiţi naşi. Vreţi?
  • Da, au răspuns cei doi soţi în cor. Vă cununăm.
    Povestea spune că amândouă familiile au rămas prietene. Au trăit în armonie. George reuşise să înveţe să meargă doar pe un singur drum : drumul drept spre propria casă. Acolo, unde Nicole îl aştepta tot timpul în prag, cu un zâmbet de bun venit.
    Sfârşit.
    Mulţumesc pentru poză : romaniatv.net

2 comentarii:

  1. Simţea că patul o arde. S-a ridicat, a deschis uşa şi a ieşit afară. Ploaia răcorise pământul, era plăcut. A simţit nevoia să iasă în ploaie. Simţea că picurii de apă îi vor limpezi gândurile, o vor purifica. Ploaia cădea în aversă. Nicole, doar într-o cămăşuţă de noapte subţire şi scurtă, a intrat sub duşul natural.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Numai un bărbat , adevarat , profund poate intelege ce este in sufletul.unei femei care .a iubit toata viața un singur bărbat ...un barbat care a inselat-o toata viata

      Ștergere