Vişinescu, acarul Păun al perioadei comuniste

      A fost condamnat la ani grei de închisoare un fost torţionar al regimului comunist . Alexandru Vişinescu, un bătrân aproape senil în vârstă de 90 de ani, a fost condamnat. Cine este acest Vişinescu? Un fost dulău de pază al comuniştilor, o unealtă. Prin această sentinţă a fost condamnat efectul, nu cauza. Vişinescu, este acarul Păun al sistemului comunist.

Mulţi dintre liderii comunişti ajunşi la putere după 1946 , fuseseră condamnaţi la ani grei de închisoare în perioada cât Partidul Comunist a fost în ilegalitate. Gh.Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Nicolae Ceauşescu, Ana Pauker (acesteia chiar i-a fost smulsă o ureche de către un jandarm, nu insist asupra motivului, spun numai că nu a putut uita desfigurarea suferită), etc.

De când există politică şi partizanate politice, cei ajunşi la putere au încercat prin orice mijloace, multe dintre ele neortodoxe, să scape de rivali. Cele mai mult dintre acuzele aduse de către politicienii aflaţi la putere, oponenţilor lor politici, au fost trădarea şi complot organizat împotriva puterii legitime.

Un alt exemplu, când un sultan era încoronat, prima lui grijă era să-şi suprime fraţii, pentru ca aceştia să nu urzească comploturi împotriva lui.

    În perioada cât au fost în ilegalitate comuniştii au fost vânaţi de către cei care erau la putere. Acţiunile comuniştilor fiind considerate, subversive de către regimul acelor vremuri. Singura soluţie pentru a scăpa de comunişti şi acţiunile lor, era condamnarea lor la ani grei de temniţă. Oricât am vrea să cosmetizăm regimul de până în '44, nu putem să-l facem ingenuu. Avea şi el carenţele lui, era tributarul acelor vremuri.Tortura era folosită şi atunci în timpul anchetelor, iar în temniţă pedeapsa corporală era aplicată la orice greşeală a condamnatului.

Nu discut despre cine avea dreptate. Nu acum vreau să dezbat această problemă.

După 1944, mai ales după alegerile din 1946, aşa trucate cum au fost, comuniştii au câştigat teren. Singura lor grijă era să îndepărteze pe toţi aceia care puteau să le devină rivali de temut. Aşa au început procesele împotriva vechilor fruntaşi politici, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Brătianu, Corneliu Coposu etc.

Erau procese politice. În viziunea comuniştilor acestea erau necesare. Prin condamnarea rivalilor, ei, comuniştii îşi consolidau puterea. Rolul detenţiei, din perspectiva politică a acelor vremuri, era determinarea vechilor politicieni să accepte noua ordine politică. Pentru împlinirea acestui deziderat, liderii comunişti nu au făcut nici un fel de rabat. Au angajat pe post de gardieni ai închisorilor oameni câinoşi la suflet, dezumanizaţi, adevărate fiare, oameni care să nu comenteze, să execute ordinele cu mult devotament şi chiar în exces de zel. Într-un fel era şi răzbunarea celor proaspăt ajunşi la putere, comuniştii, împotriva celor care îi chinuiseră în închisorile capitaliste (aşa se spune).

O asemenea unealtă a fost Alexandru Vişinescu. Acesta a executat ordinele primite pe linie de partid, ordine care îi cereau să pedepsească aspru deţinuţii politici care nu aderau la ideile comuniste.

Toate „argumentele” au fost folosite de către torţionari, începând cu bătaia corporală, izolarea, munca până la istovire etc.

Vişinescu ordona, subalternilor, aplicarea pedepselor corporale asupra deţinuţilor. El făcea acest lucru în baza unor instructaje şi instrucţiuni venite de la puternicii acelor zile, liderii comunişti.

     Mă aşteptam ca acest proces să nu se canalizeze numai pe unelată, ci să fie scoasă în evidenţă şi forţa care a acţionat asupra ei. Vişinescu era un militar, un securist, executa ordinele primite de la miniştrii de interne ai acelor vremuri, Teohari Georgescu, iar din 1952 Alexandru Drăghici.

Nu vreau să-l disculp pe torţionarul Vişinescu, nu vreau să-l umanizez, vreau să spun, că acesta era doar cleştele cu ajutorul căruia Gh.-Dej prin acoliţii săi Georgescu şi Drăghici „smulgeau carnea de pe trupul” celor condamnaţi. Condamnarea lui Vişinescu trebuia să aibă loc într-un proces mai larg făcut întregului sistem comunist.

    Condamnarea lui Vişinescu trebuia să aibă loc cu cel puţin 20 de ani în urmă, aşa cum am mai spus, totul să se fi produs într-un larg proces al întregului sistem comunist, cu precădere până în 1964.Simulacrul făcut de Băsescu, un comunist adevărat, de condamnare a comunismului a fost de râsul curcilor. Băsescu prin acea „condamnare”, a vrut să câştige electoral. Nici nu avea cum să fie un act de condamnare a regimului comunist, o lucrare făcută de fiul unuia dintre nomenclaturiştii comunişti, l-am numit pe Vladimir Tismăneanu. În România a fost ratat un proces adevărat făcut perioadei comuniste. Regimiul comunist, a avut ca orice alt regim, un traseu sinusoidal. Un proces ar fi fost necesar, tocmai, pentru a fi fost condamnate părţile lui rele şi reţinute lucrurile făcute bine.

    La această oră, mă interesează mai mult, condamnarea şi confiscarea averilor celor care au distrus economia României după '90.

Organele de anchetă penală în loc să caute peştii mari, aceia care au distrus şi înghiţit averea Ţării, ne aduc în faţă tot felul de Vişinescu.

Praful se va aşterne peste aceste dosare, marii corupţi, hoţii şi bandiţii vor rămâne nepedepsiţi.

Din când, în când, câte un Vişinescu va fi plimbat prin faţa camerelor de luat vederi.

Dumnezeu să apere România!

Dumnezeu să-i apere pe români!