Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 19 martie 2016

Istoria așa cum a fost. Moartea unui lider comunist.

                        
      A doua zi s-a prezentat pe șantier. Cum l-a văzut inginerul Popescu l-a invitat în biroul lui.
-Ioane, nu sunt cu nimic vinovat, este adevărat, că ar fi trebuit să te susțin mai mult. Declarația paznicului m-a făcut să te denunț, poate și teama de a nu fi considerat complicele tău. Nu am avut suficientă încredere în tine. În vocea inginerului se simțea regretul.
-Am primit o lecție de viață și de încredere, la noi în sat dacă tocmeam ceva cu cineva, era suficientă o strîngere de mână. Acum am înțeles că că viața este mult mai dură. Care va fi situația mea acum?
-Nimic nu s-a schimbat, chiar am vorbit cu directorul trustului despre tine, imediat după ședința de partid în care a fost exclus Boboază. Rămâne valabilă adeziunea ta de înscriere în partid, doar că, va trebui ca altcineva să-ți facă  caracterizarea, aceea făcută de Boboază, numai este valabilă. Am să fac eu altă caracterizare.
Iarna era pe sfârșite, Ion fusese primit în rândurile Partidului Muncitoresc Român, era mândru, el chiar credea în propaganda comunistă. Avea și motive, era un om simplu de la țară, fără știință de carte. În sat trăise în condiții mizere, casa era din lați cu pământ bătut. În camere se lipea pe jos cu pământ amestecat cu balegă de cal. Muncea din zi până-n noapte pentru o bucată de mămăligă . Mai avea în suflet ascunsă supărarea pentru modul brutal în care procedaseră cu el, pentru a-l determina să se înscrie în colectiv . Asta nu va uita niciodată, va fi un dinte al lui, împotriva abuzurilor de atunci. Acum lucrurile s-au schimbat, are casă din zid de cărămidă, învelită cu țiglă roșie, camerele au dușumele din lemn de brad, sobele sunt din teracotă, iar focul îl face cu gaze. Nu este casa lui, dar nici nu-l dă nimeni afară, nu plătește chirie, doar gazele,curentul, apa și gunoiul, o nimica toată. Înainte când făcea rost de un leu, îl ținea pentru gaz și chibrituri, acum câștigă dacă lucrurile merg bine și 1200 de lei pe lună, o grămadă de bani. Aproape dublu față de cât avea salariul de încadrare. Trăiau bine, cu o lună în urmă își cumpărase un radio cu picap, ieri făcuse rată și achiziționase un televizor ”Tonitza”. Copiii erau sănătoși, Sanda se făcuse mare, era clasa a 8 a, băieții cei mici mergeau bine cu școala, reușiseră să se integreze în viața de oraș. A fost mai greu la început, mult timp au fost izolați de către ceilalți elevi, chiar și profesorii se uitau chiorâș la ei, simțeau că acești copii, pe jumătate sălbatici, le violaseră intimitatea lor de domni și doamne, domnișori și domnișoare. Sanda a fost luată sub aripă protectoare de profesoara de matematică, un zdrahon de femeie, cu părul mai tot timpul ciufulit  și vorba repezită. Era și diriginta clasei a VIII-a C. Aceasta văzuse în fată, copilul de la țară cu bun simț și minte ageră, nu uitase că și ea se trăgea dintr-o familie de țărani săraci de pe valea Oltului. A ajutat- o pe fată să depășească momentele mai dificile, create de răutatea celorlalți copii. Ion era în clasa a IX la liceu, luase examenele pentru clasa a opta. Fata lui era în clasa a opta la gimnaziu.  Școala elementară nu mai era de șapte clase, acum se învățau opt clase. La liceu vor merge direct în clasa a noua. Era mulțumit de ceea ce realizase și de perspectiva pe care o avea.
Ca un nor i-a trecut prin față figura morarurului Martinescu, proprietar a peste 10 ha de pădure și 50 de ha de teren arabil, proprietar de moară. Un țăran foarte pricopsit, chiabur cu mulți bani. 
Pentru el comuniștii au fost niște criminali, dacă mă așez în locul lui, are dreptate. În 1947 stabilizarea banilor a fost prima lovitură aplicată marilor industriași, bancheri , boieri,  chiaburi și în general a tuturor oamenilor cu bani. Apoi a venit 1948, atunci Martinescu a pierdut moara, iar ceilalții au pierdut toate mijloacele de producție ce le aveau în proprietate. A urmat pierdea pădurii. Lucrurile rele nu s-au oprit, comuniștii au introdus cotele care trebuiau predate statului din recoltele obținute din pământul cultivat și produsele obținute de la animalele din curte. Cotele erau substanțiale. Au fost cazuri în care anul a fost secetos, iar recoltele au fost slabe, cu toate acestea , cotele trebuiau plătite, nimeni nu ierta datoria către stat. Rostul cotelor era să distrugă posibilitățile chiaburilor de a putea supraviețui și astfel să îi determine să se înscrie în colectiv. Un alt mare necaz,  suferit de Martinescu, a fost arestarea sa de către securitate pentru a preda cocoșeii de aur. Multă bătaie  a suferit bietul om, de altfel câțiva ani mai târziu a decedat din cauza maltratării la care a fost supus în beciurile întunecate ale instituției de  opresiune. Acești oamenii aveau tot dreptul să urască sistemul nou instalat. Pe de altă parte, comuniștii aveau o scuză, așa o vedeau ei, pentru aș întări poziția și a guverna nestingheriți Țara, trebuia să distrugă tot ce ținea de fostele guvernări, adică toți membrii  fostelor partide istorice.
Ion știa un singur lucru, pentru el și ceilalți țărani ca el, colectivul și industrializarea Țării care începuse cu ceva timp în urmă, erau adevărată mană cerească.
Nu există echitate în nici o societate. Comunismul inversase cumva ordinea, cei care conduseseră până în 1944 , erau prigoniți, iar cei care fuseseră prigoniți erau la putere. Asta s-a întâmplat de multe ori de-a lungul istoriei. Primul exemplu care îmi vine în minte este  revoluția franceză din 1784. Și aici a fost o răsturnare a valorilor.
Ion, venise la serviciu în acea zi voios, tocmai luase examenele pe primul semestru, a trecut pe lângă biroul inginerului gândidu-se la ce avea de făcut . Un ciocănit în geam l-a făcut să întoarcă privirea spre sediul șantierului. Din interior, inginerul, i-a făcut semn cu mâna, să intre în birou
-Ioane decât timp lucrezi aici?
-De trei ani tovarășe inginer, zilele astea am împlinit .
-În ce clasă ești?
-Sunt în clasa a IX-a, acum am dat examenele pentru primul semestru.
-Te trimit în școala de maiștri, 6 luni faci cursurile la seral, am nevoie de maistru. Ce zici?
-Cum spuneți. Merg ori unde trebuie.
-Ioane, ai făcut un progres foarte mare, nu mă așteptam să realizezi atâtea și să fii așa de receptiv. Mă bucur că am investit în tine.  Bine mergi la treabă
Seara, tocmai se pregătea să plece acasă, când, a fost anunțat să meargă la birou. S-a îmbrăcat repede, cu hainele de stradă, apoi a plecat să se întâlnească cu inginerul.Când a intrat în birou, inginerul l-a întrebat:
-În ce dată suntem?
-19 martie 1965, răspunse muncitorul fără să observe schimbarea de pe fața inginerului.
-Ține minte Ioane, azi a încetat din viață tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej la ora 17, 45. Pe fața lui Ion a apărut o umbră de tristețe, era mila față de moartea unui om. Pentru Gheorghiu Dej avea două păreri, una proastă, pentru că din ordinul lui, chiar dacă indirect, fusese ținut în beciurile securității o lună de zile , dar și o părere bună , datorită lui, tot măsură indirectă, acum avea casă, serviciu și el și soția, iar copiii mergeau la școli. Ioane, astăzi, unii vor dansa de bucurie, mă refer la acele persoane care au avut de suferit de pe urma comuniștilor, nu sunt puțini aceia care au suferit prigoana comunistă. În general, schimbarea regimurilor, aduce suferință celor care au fost la putere. Așa se scrie istoria. Au murit mulți în închisorile comuniste, unii au fost oamenii de vază, foști prim miniștrii, generali, lideri politici liberali, țărăniștii, legionari, bancheri, boieri, chiaburi. Au pierit în munca distructivă de la canalul Dunărea -Marea Neagră, alții și-au vândut sufletul securității și și-au trădat foștii tovarăși. Au suferit degradarea umană, munca silnică și greutatea lanțurilor. Tot Dej a fost cel care a desființat închisorile politice și a eliberat toți deținuții politici. Dar, răul fusese făcut, oamenii suferiseră, pierduseră, unii averile și chiar viețile, alții numai averile. Multe blesteme, Ioane, au căzut pe sufletul lui Dej. În același timp, foarte mulți oameni s-au rugat pentru sănătatea lui, oamenii săraci trăiesc mult mai bine, uită-te la tine, cu trei ani în urmă erai un țăran neștiutor, acum ai progresat mult, ai învățat, conduci o echipă, știi să citești un desen tehnic, vei pleca în școala de maiștrii, este altceva.
-Cine credeți că îi va lua locul lui Gheorghiu -Dej?
-Cred că va fi generalul de armată care s-a ocupat de colectivizare, Ceaușescu, Dej ținea mult la el. Fuseseră împreună în lagărul de la Târgu-Jiu.
-Dumneavoastră îl regretați tovarășe inginer?
-Da, Ioane. Sunt și eu un țăran ca și tine, în 1948 am intrat în partid, apoi am fost trimis de partid să-mi desăvârșesc studiile. Am făcut liceul la seral, apoi facultatea muncitorească. În patru ani am ajuns inginer, aveam 35 de ani. Datorez multe partidului, voi fi credincios ideilor comuniste, atâta timp cât nu se vor abate de la ideile de acum.
-Dați-mi voie să vă întreb ceva, vreau să înțeleg mai bine? Dumneavoastră credeți că a fost bine că statul a confiscat toate averile bogătașilor?
-Ioane, e greu să răspund prin da, sau nu. Pentru mine, care am fost sărac și priveam cu jind la copiii boierilor , e bine. În același timp mă gândesc la acei oamenii care au suferit, la copiii lor, la nevestele lor, multe familii s-au destrămat, au divorțat pentru a scăpa de prigoană. Au rămas mulți copii orfani, multe văduve. E greu să-ți spui părerea. Depinde pe ce parte a baricadei ești. Nici istoria să nu o crezi în totalitate, istoricii sunt oameni, sunt subiectivi, au partizanate, să cauți să citești din mai  multe surse, așa poate ajungi la o concluzie, dar și atunci, va interveni propria dorință și credință.
-Tovarășe inginer, haideți să bem o țuică la mine, dați telefon soției să vină și dânsa. Vom cina împreună, Stana va găsi ceva să ne pună pe masă.
-Ioane, mai ai din țuica aia galbenă?
-Mai am tovarășe inginer. Nu multă, dar mai e ceva.
- Merg, doar să dau un telefon Sofiei.
Va urma



Un comentariu:

  1. -În ce dată suntem?
    -19 martie 1965, răspunse muncitorul fără să observe schimbarea de pe fața inginerului.
    -Ține minte Ioane, azi a încetat din viață tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej la ora 17, 45. Pe fața lui Ion a apărut o umbră de tristețe, era mila față de moartea unui om. Pentru Gheorghiu Dej avea două păreri, una proastă, pentru că din ordinul lui, chiar dacă indirect, fusese ținut în beciurile securității o lună de zile , dar și o părere bună , datorită lui, tot măsură indirectă, acum avea casă, serviciu și el și soția, iar copiii mergeau la școli. Ioane, astăzi, unii vor dansa de bucurie, mă refer la acele

    RăspundețiȘtergere