Totalul afișărilor de pagină

vineri, 29 aprilie 2016

Căutând pe Dumnezeu


      Într-una din zile m-am întâlnit cu un vechi coleg de școală, era grăbit, din fuga lui, mi-a aruncat un ”salut”.
-I-a stai mă, i-am zis, unde fugi așa? Nu ne-am văzut de mult, stai să schimbăm două vorbe, apoi poți merge-n drumul tău.
-Nu pot, mă grăbesc, trebuie, să mă întâlnesc cu ”frații”.
-Care frați mă? Că tu ești singur la părinți.
-Nu mai sunt creștin ortodox, sunt  sectant. Mergem, de fiecare când avem adunarea religioasă, în altă localitate, ținem adunarea în casa unui frate.
-De ce nu țineți întrunirile voastre  în același loc mereu ?
- Noi îl căutăm pe Dumnezeu, alergăm, pentru a-l găsi.
-Cum să alergați, pentru a-l găsi, Dumnezeu fuge de voi?
-Așa ne spune pastorul, că numai căutându-l, îl putem găsi.
-L-ai găsit?
-Încă nu, gata plec, nu mai stau.
-Mai stai un pic , vreau să te întreb ceva?
-Spune repede.
- Ai trecut vreodată pe lângă un cerșetor?
-Da, am trecut.
-Ce ai făcut? I-ai dat un ban, s-au l-ai trimis la muncă?
-Inițial am vrut să-l ignor, deși se vedea că este neputincios, nu avea nici un braț din naștere. După circa 10 metri m-am reîntors și l-am miluit, cu ce am putut.
-Cum ai făcut?
-Când l-am văzut, mi-am zis, că nu trebuie să-i dau, că am puțin și abia îmi ajunge mie. Apoi, dintr-odată, m-am înmuiat, cineva din interiorul meu m-a îndemnat, ca din puținul meu să împart și celor care nu au.
-Ei vezi? Dumnezeu, care este în interiorul, tău te-a învățat ce să faci. Prietene, nu mai alerga, să-l cauți pe Dumnezeu, el este cu noi în fiecare moment . Nu pleacă din noi, doar noi îl izgonim prin comportamentul nostru meschin și ipocrit. Nu alergând prin casele prietenilor unde țineți adunări, îl găsiți  pe Tatăl nostru, ci căutând în interiorul vostru partea bună , filtrându-ne pornirile rele. Nu fâlindu-ne, cu crucile mari pe care le facem , cu metăniile pe care le batem  și cu postul pe care îl ținem, dar cu gura slobodă; ci cu smerenie, bună cuviință și respect față de oameni și natură, intrăm în grațiile Divinității. Nu mai alerga să-l cauți, Dumnezeu e cu tine, spune-I dorința ta, necazul tău, bucuria ta și arată-ți dragostea nețărmurită pentru El. Prietene,  cel mai ușor lucru de găsit pe lumea asta, este Dumnezeu. Deși noi de multe ori îl punem la grele încercări prin comportamentul nostru, El nu pleacă, așteaptă ca noi, să ne întoarcem fața către El. Dumnezeu nu ne pedepsește pentru greșelile noastre, așteaptă ca noi să ne îndreptăm, să privim cu dragoste spre ceilalți semeni ai noștri. Iubind oamenii, îl iubim pe Dumnezeu. Nu contează cărui Dumnezeu te închini, Dumnezeu este unic, important este să o faci din toată inima și cu respect pentru tot ce te înconjoară. Tatăl Ceresc vrea ca noi să iubim oamenii, animalele, plantele, apele și aerul pe care-l respirăm.
Prietene, mergi la adunarea ta și spune și celorlalți că tu nu trebuie să mai alergi, l-ai găsit pe Dumnezeu.
Dumnezeu să ne lumineze!

Un comentariu:

  1. Nu fâlindu-ne, cu crucile mari pe care le facem , cu metăniile pe care le batem și cu postul pe care îl ținem, dar cu gura slobodă. Ci cu smerenie, bunăcuviință și respect față de oameni și natură intrăm în grațiile Divinității. Nu mai alerga să-l cauți, Dumnezeu e cu tine, spune-I dorința ta, necazul tău, bucuria ta și aratăți dragostea nețărmurită pentru el. Prietene, cel mai ușor lucru de găsit pe lumea asta, este Dumnezeu. Deși noi de multe ori îl punem la grele încercări, prin comportamentul nostru, El nu pleacă, așteaptă ca noi, să ne întoarcem fața către El. Dumnezeu nu ne pedepsește pentru

    RăspundețiȘtergere