marți, 12 aprilie 2016

Vaccin contra incompetenței. Institutul Cantacuzino trebuie să producă


     M-am gândit mult timp, de ce dracu ne-au trebuit instituții cum ar fi: guvern, președinție, poliție, procuratură, servicii secrete, etc. , pentru că România oricum a ajuns în pragul falimentului?
     Am să vă povestesc cum se vindea pâinea prin anii 1950-1960. În acea vreme existau cartele și cu toate astea, nu întodeauna se ajungea pâine. Pentru că se producea o mare aglomerație exista un cetățean care asigura ordinea între cumărători. Fiecare în liniște își cumpăra pâinea, iar cei care nu apucau plecau în liniște, a doua zi se trezeau mai de dimineață și își luau pâinea.
      Ăsta a fost și motivul instituțiilor, să țină o anumită ordine la furt, să nu se producă îmbulzeală, haos, să existe un anumit timp, pentru a se întocmi niște hârtii care, să poată acoperi pe cât posibil jaful. Fără instituții, jaful ar fi fost la fel de mare, doar că s-ar fi petrecut într-un timp mai scurt.
Pentru ce mai avem instituții acum? Pentru că încă mai avem granițe. Când vor rezolva și această problemă, vom fi conduși oficial dintr-o altă capitală, iar instituțiile noastre se vor auto  dizolva mulțumite că și-au făcut datoria până la capăt.
      Există pe NET și nu numai o campanie antivaccinat. Oamenii sunt îndemnați, să nu își vaccineze copiii, pentru că acele vaccinuri ar fi niște teste, nu ar fi omologate, ori conțin substanțe care ar putea afecta sănătatea copiiilor. Nu pot nici confirma, nici infirma aceste presupuneri și temeri. Pot face altceva, să întreb guvernele care s-au perindat și pe ăsta care este implantat, de ce nu pornesc linia tehnologică a INSTITULUI CANTACUZINO. Poate are datorii, poate trebuie retehnologizat, nici o problemă, există bani. O idee, blocați măririle de salarii la toți Înalții Demnitari, miniștrii, parlamentari, președinți de Consilii Județene, Primari, etc.,banii astfel obținuți, băgații în Institut. Dacă se va face acest lucru se vor găsi bani pentru modernizarea Institului.
     De ce trebuie mărit salariul Președintelui Țării? Ce lucruri extraordinare a făcut pentru Țară, încât Țara să fie nevoită să-i mărească salariul?Chiar ar trebui tăiat din bugetul pus la dispoziția Președintelui. Orice deplasare în străinătate fără discuții bilaterale cu omologii din țările vizitate și neîncheierea unor acorduri, să fie considerate vizite turistice, iar bani să fie plătiți din propriul buzunar.
Primul Ministru și miniștrii lui incompetenți au venit cu măsuri care să miște economia și în acest fel, să fie îndrituiți să ceară măriri de salariu? De când au venit la guvernare nu au produs nici o mărgică, nici o dudă, bani în plus de ce ar trebui să primească?
Salariile din celelalte instituții unde lucrurile merg la fel de prost să fie tăiate.
Pe la ÎCCJ sunt salarii astronomice, pe la CCR la fel, la procuratură la fel. Procuratura a dormit destul, acum se face că arestează, că cercetează și pentru furturi de zeci, sute de milioane de euro, infractorii sunt mângâiați pe cap și li se aplică pedepse de 2, 3 ani de închisoare.
    Procuratura dacă ar lucra cu simț de răspundere și în spiritul legii, ar găsi bani să facă de la zero cinci Institute ca Institutul Cantacuzino. Nici nu trebuie să fie prea deștepți, trebuie să-i întrebe pe proprietarii uriașelor vile, conform legii, de unde au avut bani pentru aș ridica acele super palate? Nu o face nimeni, nici ANAF-ul, nici ANI, nici procuratura.
Plângem pe la colțuri și ne îndemnăm unii pe alți să nu ne vaccinăm copiii. Poate că e bine să nu-i vaccineze, astfel îi vor ține în viață. Dar cum îi vom putea imuniza pe copii, împotriva unor boli care îi poate nenoroci pe viață? Asta este dilema.
    Mă întreb din nou, pentru ce ne trebuie Instituții, dacă acestea nu pot să-și apere cetățenii de boli, de analfabetism, de sărăcie, de abuzuri? Doar pentru a risipi banul public pe niște indivizi puși pe căpătuială? Ce administrează guvernul? Cum să fie distrusă Țara de tot? Asta se poate face și fără miniștrii și fără un Președinte turist și cu morala îndoielnică.
Nu putem avea un Institut precum Cantacuzino? Puneți lacătul pe porțile Țării și plecați, sunteți incompetenți și vânduți. Asta este valabil și pentru guvernele care au lăsat acest institut în paragină. ”Dezvoltatorii”, au pus ochii pe acest teren, nu se vor lăsa până nu îl vor avea, probabil vreo multinațională vrea să construiască ceva acolo și o vor face, doar nu se vor împiedica de sănătatea unor bebeluși români, cui îi pasă de ei?
Nu vor da undă verde, pentru ca Institutul să producă, sunt mulți bani în joc pentru procurarea vaccinurilor din străinătate. Pot muri copiii, important este ca buzunarele celor de la putere să se umple din paraîndărăturile provenite în urma procurări de vaccinuri din import. Concernele farmaceutice sunt prea puternice, ele dirijează o mare parte din viața politică a UE.
     Cred că sunt credul, după ce bandiții, care mai nou s-au numit miniștrii, au distrus întreaga industrie, agricultura, armata, băncile românești (Isărescule, poate într-o zi ai să răspunzi pentru asta), sistemul de sănătate, sistemul de învățământ, eu sper să avem un Institut care să producă vacinuri? Sunt mult prea pretențios.
      Trebuie să rămânem piața pe care UE își trimite produsele modificate genetic, pline de E-uri, pline de tot felul de toxine, așa cum bine ne explica domnul ministru al agriculturi. Ce nu a spus domnul Achim Irimescu a fost, ce măsuri a luat împotriva inspectorilor care au controlat produsele la intrarea în țară? Nici o măsură, nu a deranjat pe nimeni.
Suntem niște spectatori formidabili, nu deranjăm cu nimic pe aceea care ne afundă în mocirla mizerie morale și ne pauperizează pe zi ce trece. Aplaudăm la scenă deschisă, când auzim că s-a mai furat ceva, a mai fost distrus un combinat. Stăm în fotoliile nepăsării, privim cum ni se fură și ultima pâine, nu ne interesează, mai avem o sită de mălai să facem mămăligă, apoi vom cere împrumut de la vecini, dar când nu va mai avea nici ei, ce vom face?
      Circ, avem circ, DNA-ul mai cheamă câte un politician de frunte, îi pune cătușele, îl plimbă prin fața camerelor de luat vederi, iar noi ne isterizăm orgasmic în fața TV, DNA-ul își face datoria. A doua zi politicianul pleacă acasă, liber, entuziast și gata să candideze din nou.
Romanii erau mai buni ca politicienii de astăzi, pe lângă circ ofereau plebeilor și pâine. Acum pâinea o opresc ei, nouă doar circul. Ne place, circul ne place, de aceea nu mai avem nimic, am vrut circ.
Mulțumesc pentru poză: stirileprotv.ro

3 comentarii:

  1. Nu putem avea un Institut precum Cantacuzino? Puneți lacătul pe porțile Țării și plecați, sunteți incompetenți și vânduți. Asta este valabil și pentru guvernele care au lăsat acest institut în paragină. ”Dezvoltatorii”, au pus ochii pe acest teren, nu se vor lăsa până nu îl vor avea, probabil vreo multinațională vrea să construiască ceva acolo și o vor face, doar nu se vor împiedica de sănătatea unor bebeluși români, cui îi pasă de ei?

    RăspundețiȘtergere
  2. N-AM PROGRESAT !
    Si azi cantam aceeasi doina ,
    Cu glasul stins si plin de jale ,
    Ne vaicarim fara de noima ,
    Condusi peren de coate goale !
    Gheorghe Cirnu

    RăspundețiȘtergere
  3. Care după ce ne ”conduc” nu mai sunt ”coate goale”

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...