sâmbătă, 23 aprilie 2016

Zgonea, pleacă tu, rămâne Dragnea


        Condamnarea lui Dragnea la 2 ani închisoare cu suspendarea pedepsei, a creeat animiozități în sânul partidului.
Din punctul meu de vedere, care sunt în afara partidului spun:indiferent dacă a fost vinovat, sau nu, verdictul dat de instanța de judecată și rămas definitiv și executoriu, îl obilgă pe Liviu Dragnea să-și dea demisia. În schimb, din punctul de vedere al USL-ului din 2012 (din care făceau parte, PNL, PSD, plus sateliții), Liviu Dragnea nu ar trebui să-și dea demisia. Pentru USL, Dragnea tocmai a fost declarat erou de către instanța de la ÎCCJ. Dragnea, în calitatea lui de coordonator al campaniei pentru suspendarea Președintelui, a făcut, tot ce a trebuit, pentru ca liderii organizațiilor locale ai USL să  scoată oamenii la vot, pentru a fi realizat numărul de voturi necesar demiterii Președintelui. Ce observ?
        Liberalii, prin vocea silfidei Alina Gorghiu, cer demisia lui Dragnea. Pe Cezar Preda îl înțeleg, la acel moment era în opoziție față de USL, fiind în PDL, deci în barca lui Băsescu. Alinuța, ești frumoasă și zglobie, dar nu este moral să ceri capul aceluia care s-a sacrificat pentru voi, numai de dragul de a fi percepută o dură de către electorat. Dacă Dragnea era condamnat pentru corupție, acest articol nu ar fi existat.
Un alt paradox a apărut din interiorul PSD, de la omul pe care l-au încălzit la sân mai toți lideri mari ai PSD, Valeriu Zgonea. Acesta, nici mai mult, nici mai puțin, cere demisia lui Dragnea.
E dreptul lui să o ceară, dar e moral? Nu cred că e moral, atâta timp cât au fost colegi și lucrurile au fost făcute împreună. Zgonea provoacă o furtună acum în preajma alegerilor locale. Nu este indicată. Mai ales eu cred că nu a fost indicat ajutorul primit de la partid, pentru ca Vali să urce atât de sus în funcție, Președinte executiv la PSD și Președintele Camerei Deputaților în Parlamentul României. Ultima funcție, chiar e mare, Zgonea tot timpul a simțit aerul rarefiat acolo în fotoliul de Președinte al Camerei. Îmi amintesc că în urmă cu 3 ani am scris un articol despre Valeriu Zgonea intitulat : ”Zgonea, cel mai bine vorbește, când tace”. Așa a fost și vineri, când a cerut, sub imperiul nervilor, demisia lui Dragnea.
Când ești Președintele Executiv al unui partid, se presupune că ești prietenul de luptă al Președintelui plin. Or ieșirea lui Zgonea este exact opusă, are acest om legături puternice în afara Paritudului, îl ține cineva de mână, îi ordonă ce să facă?  Altfel nu înțeleg ieșirea lui. Nu o pun pe baza moralității, nu găsim așa ceva la el. Ieșirea lui poate avea două motive importante :1) Fie, așa cum spuneam, cineva îl îndeamnă să destabilizeze PSD-ul, pentru că are toate șansele să urce sus față de PNL , 2) Fie, dintr-o dată lui Zgonea i s-a făcut de șefie la PSD și consideră că acum e momentul. În politică călcatul pe cadavre se poartă, chiar dacă mai mișcă, nu-i problemă treci peste el. Marele Vali asta vrea, cocoțarea în fotoliul de lider plin al social-democraților. Zgonea, cel mult te poți alege cu retragerea sprijinului politic pentru șefia Camerei. Într-un partid, membrii săi sunt soldați disciplinați, tu ai mișcat în front. Eu zic: să faci un duș rece, poate două, îți ies fumurile din cap, răcorești fierbințeala care te-a cuprins, apoi mergi la partid și te pupi frumos cu toți. Astfel, poți să rămâi și Președintele Camerei și Președinte executiv și nu divorțează nici nevasta de tine, pentru că rămâi fără SPP, salariu mare și celelalte facilități. Există un proverb, tace o gură, tace o mie. Taci tu. Dragnea nu a comis o faptă de corupție, de aici nu a luat nici un ban. Dacă Bombonica, soția lui, îl bagă alături de ea, în dosarele de corupție și acest lucru se dovedește prin hotărâri ale justiției, atunci da, toți să cereți plecarea lui, să-l alungați cu pietre, dar până atunci, nu.
       Un alt om care a cerut demisia lui Dragnea, Klaus Werner Iohannis. Acesta, din țara lui facebook-ul, a cerut demisia lui Dragnea. Există multă ipocrizie în cererea lui Iohannis. D-le Președinte al României, acuzația adusă dumneavoastră și familiei dumneavoastre de către o Instanță Judecătorească printr-o sentință rămasă definitivă, este foarte gravă. Sunteți acuzat că ați fi fost un cumpărător de rea credință, conform DEX se explică astfel : necinstit, incorect,perfid. Credeți că aveți autoritatea morală să cereți demisia lui Dragnea, când dvs. ar trebui, să vă mai gândiți, dacă mai rămâneți în postul în care sunteți.
Concluzie, eu cer demisia lui Dragnea, este condamnat și trebuie să plece de la șefia PSD. Membrii PSD și PNL, cei care formau USL-ul,  nu au autoritatea morală să ceară lui Dragnea să plece, acest om s-a sacrificat, pentru îndeplinirea unui deziderat politic al USL.
Mulțumesc pentru poză : papură.ro

Un comentariu:

  1. Eu zic: să faci un duș rece, poate două, îți ies fumurile din cap, răcorești fierbințeala care te-a cuprins, apoi mergi la partid și te pupi frumos cu toți. Astfel, poți să rămâi și Președintele Camerei și Președinte executiv și nu divorțează nici nevasta de tine, pentru că rămâi fără SPP, salariu mare și celelalte facilități. Există un proverb, tace o gură, tace o mie. Taci tu. Dragnea nu a comis o faptă de corupție, de aici nu a luat nici un ban. Dacă Bombonica, soția lui, îl bagă alături de ea, în dosarele de corupție și acest lucru se dovedește prin hotărâri ale justiției, atunci da, toți să cereți plecarea lui, să-l alungați cu pietre, dar până atunci, nu.

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...