Totalul afișărilor de pagină

luni, 23 mai 2016

Concluzii despre internare.


     Cu bagajul în mână am intrat în clădirea unde urma să fiu internat. La parterul clădirii este secția de psihiatrie pediatrică
am lăsat în stânga secția, iar eu am urcat, pe treptele ce duc  la etajul doi al clădirii, acolo unde se află secția de psihiatrie adulți. Cu privirea pierdută
,tineri, bătrâni, femei și bărbați, oameni care trăiesc în lumea lor, gânditori sau expansivi, treceau pe lângă mine fără să mă
vadă. O tânără frumoasă cu privirea rătăcită, deși  se uita fix în ochi, părea să vadă dincolo de mine, pentru o clipă s-a oprit în
dreptul meu, un zâmbet candid  a apărut  pe fața ei. A fost ca o părere, zâmbetul a dispărut, cu ochii speriați a privit în gol,
era un alt om, părea sălbatică și rece, transpusă în lumea viselor  în care, era singura stăpână, fără să mă privească, mi-a zis rugător :”dați-mi un leu”.
Am fost surprins de multitudinea de transformări prin care a trecut acest chip, când angelic, când hâd, glasul blând cu inflexiuni metalice
m-a derutat, am răspuns mecanic: ”am o hârtie  de 5 lei, o vrei”? Ciudată întrebare, fata m-a privit cu un fel de milă și îngăduință: ”vă mulțumesc, 
o vreau”. Acești oameni erau pacienții secției de psihiatrie de la etajul doi al clădirii. Ajuns la etajul unu,  am deschis ușa din dreapta pe care scria ”Geriatrie și Gerontologie,secție a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.
Am pătruns în interiorul secției, o infirmieră a apărut din vestiarul care, se găsea în imediata apropiere a ușii. După salutul respectuos, s-a oferit să mă ajute
să duc bagajul în salon. M-a bucurat gestul femeii, este decanul de vârstă al infirmierelor. Ioana, căci acesta îi este numele, are  în jur de cinzeci de ani
,  păstrează multe din frumusețea tinereții, deși încă frumoasă, pe fața ei se observă o tristețe, o suferință pornită din interiorul său.
Nu vorbește despre ea, de fapt nu vorbește decât strictul necesar, fără a plictisi, fără a se insinua unde nu are acces. Trecerea ei pe hol și prin saloane
este meteorică, parcă cerându-și scuze că sarcinile de serviciu o obligă să pătrundă în intimitatea salonului.
În timp ce Ioana îmi ducea micul bagaj în salon, am rămas în cabinetul asistenților pentru a se verifica programarea și actele necesare internării,  asistent de serviciu era cel mai în vârstă dintre asistenți și de altfel singurul bărbat din secție. Asistentul Stănescu, un om care se apropie de șaizeci de ani,
sobru și exact în mișcări, concis în întrebări a rezolvat repede problemele. Salonul proaspăt văruit, mirosind a curat, nu semăna cu saloane tipice de spital,
în care miasmele specifice face aerul aproape irespirabil. Holul, toaletele, camerele pentru duș, toate erau curate. Tot ce ține de administrarea secției
și îngrijirea bolnavilor lucrurile sunt pe o treaptă superioară. Acest fapt este posibil, datorită unui om devotat acestei ramuri a medicinii, geriatria și gerontologia
, Doctor primar Popescu Ioana. Cu vocea blândă , în relația cu pacientul, le  insuflă putere și încredere bolnavilor cuprinși de panică și resemnare. Îi determină
să lupte cu propria boală. Cu pricepere și devotament face ca relația rece și formală dintre pacient și medic, să se transforme într-una caldă, de încredere,
în care medicul este prietenul fidel de la căpătâiul bolnavului. Pentru a fi realizată această stare plăcută de interacțiuni umane, a fost nevoie să-și formeze
un colectiv medical care să-și înțeleagă rolul și rostul. Voi începe cu vulcanica asistentă șefă Ionică Loreta-Elisabeta, o femeie caldă, care își ține personalul din subordine
în priză, gata oricând să rezolve problemele apărute. Din cauza lipsei de personal, sunt cinci asistenți cu șefă cu tot, toti lucrează la tură, iar atunci când secția este prea aglomerată
una dintre asistente vine de acasă și dă o mână de ajutor voluntar.
Mihaela, asistenta cu mâna fină, exactă ca un metronom. Are un fel aparte de a se comporta, blând și profesionist.
Cristina, asistenta cu gura de aur, doctorul sufletelor, omul care  știe să lase la ușa de la intrarea în secție toate problemele de acasă
Roxana, asistenta cu gluma la ea, binedispusă și gata să binedispună pacienții. Despre toți ca o concluzie: sunt profesioniști de înaltă clasă.
Infirmierele nu mai au nimic în comun cu infirmierele anilor trecuți, atunci când erau stăpânele de necontestat ale holurilor spitalelor. Aici avem fete care
își cunosc sarcinile până la detaliu. Este suficient să spui un nume de infirmieră la întâmplare, toate sunt la fel de receptive, de atente și de devotate secției.
Nu de puține ori am observat că din puțini lor bani primiți ca salariu cumpăra diferiți detergenți, sau ce mai este nevoie în secție.
Ani, infirmiera cu privirea de nevinovată, spontană și distrată, își execută bine sarcinile de serviciu, dar și dacă se întâmplă să facă o trăsnaie, nu te poți supăra pe
ea, privirea, după boacăna săvârșită, este atât de nevinovată, de caldă și plină de pocăință că este de prisos să mai fie certată.
Tatiana, șefa celorlalte infirmiere, este născută pentru muncă, sufletul întregii activității ce revine infirmierelor, o fată cu zâmbetul pe buze,
cu obrazul frumos și rumen, sănătos, de țărancuță care își petrece timpul în mijlocul naturii. Anca poate câștiga  premiile la toate concursurile de bun simț și ”7 ani de acasă”.
Un exemplu de om, un exemplu, de cum ar trebui să se comporte un om, pe stradă, în societate și la locul de muncă.
Dorina, este infirmiera cu vocea de catifea, o voce care te-nvăluie, care îți încălzește sufletul.
Luăm câte puțin din calitățile celorlalte infirmiere și avem  portretul lui Nuți. Nu iese cu nimic în relief față de celelalte colege, dar nu este nici mai prejos

Toți acești oameni reușesc să facă dintr-un spital cu multe probleme, un loc în care sejurul să pară plăcut și deconectant. Sunt și cearceafuri care au găuri
din cauza uzurii, dar și acul și ața infirmierei care repară pe loc defecțiunea.
Sistemul sanitar este în moarte clinică, este în curs de resuscitare, dar unde lucrează asemenea oameni, se pot face minuni.
Felicitări colectivului de cadre medicale și infirmiere din secția de Geriatrie și Gerontologie! Felicitări doamna doctor Popescu Ioana!














Un comentariu:

  1. Cu vocea blândă, în relația cu pacientul, le insuflă putere și încredere bolnavilor cuprinși de panică și resemnare. Îi determină
    să lupte cu propria boală. Cu pricepere și devotament face ca relația rece și formală dintre pacient și medic, să se transforme într-una caldă, de încredere,
    în care medicul este prietenul fidel de la căpătâiul bolnavului. Pentru a fi realizată această stare plăcută de interacțiuni umane, a fost nevoie să-și formeze
    un colectiv medical care să-și înțeleagă rolul și rostul.

    RăspundețiȘtergere