Totalul afișărilor de pagină

vineri, 1 iulie 2016

Istoria așa cum a fost.Capitalismul III. Începutul jafului.



    
    Cu șorțul pus în față, baticul legat la spate și mânecile suflecate, Stana spăla vasele. Era veselă, tocmai primise veste de la Gicu , spunea că vine în Țară pentru 2 săptămâni, dar să nu se supere, că nu va trece  pe la ei. Merge la socru-său la copii și acolo va sta până se va întoarce în Turcia. Când a primit vestea, s-a supărat, a plâns, a bocit până târziu în seară, când a venit Ion din oraș.
-De ce plângi femeie, ce s-a întâmplat? Nevasta, cu ochii umflați de plâns, cu părul răvășit și fața roșie, s-a aruncat în brațele bărbatului, printre suspine a reușit să bâiguie:
-Vine Gicu cu nevasta în Țară, stau două săptămâni.
- Ăsta e motiv de bucurie, de ce te jelești?
-Nu vine la noi, merge la socru-său, la copii, acolo va sta până pleacă. A zis, că dacă vreau, să-l văd, să merg acasă la cuscru.
-E bolnav vreunul? Ion încă nu înțelegea, de ce se jelea femeia lui așa de rău.
-Nu, sunt sănătoși și ei și copiii. Chiar și cuscrii sunt bine.
-Atunci, de ce plângi?
-Copilul meu, în loc să vină să stea concediul la mine, a fugit la părinții nevestei? Da ce, cuscrii l-au făcut, ei l-au îngrijit, trebuia, să-și ia nevasta și copiii și să vină, să stea aici, la mamă-sa. Femeia s-a pornit pe încă o repriză de plâns. Ion a strâns-o la piept, a mângâiat-o pe cap, apoi i-a zis:
-Hai să stăm aici și să vorbim ca doi bătrâni înțelepți. Stana s-a așezat pe canapea, cu colțurile basmalei și-așters ochii plini de lacrimi, printr-un mare efort de voință a reușit să-și oprească suspinele la care se adăugase și sughițuri. Ion a adus un pahar cu apă, femeia a băut câteva înghițituri, a pus paharul pe măsuța din dreapta ei. Puțin mai liniștită, a ridicat ochii la bărbat, la omul care nu o mințise niciodată în 45 de ani de căsnicie, aștepta  cuvintele magice, care să-i aducă alinarea. Întodeauna găsise la el, cuvântul care îi trebuia, mângâierea și căldură sufletească. Știa, că va găsi cuvintele potrivite, să o facă, să treacă peste aceste momente grele.
-Stană, de ce vrei, să vină băiatul, să stea la noi? Copii lui sunt acolo în grija cuscrilor, așa au hotărât amândoi, să-i ducă la părinții ei. Ar fi putut să-i aducă la noi, atunci s-ar fi supărat părinții Lenuți. Pentru mine  este foarte bine, că sunt sănătoși. Că stau la mine s-au la părinții nurorii, e un fapt divers fără prea mare însemnătate. Ia să pregătești câțiva pui, niște zahăr, orez , ulei, vezi, ce mai găsești prin cămară, că mâine mergem la Gicu.Să vorbim cu el, să vadă că ne pasă de el, de nevastă-sa și de copii. Acum te-ai liniștit? O să-i dau telefon lui Tavi, să ne ducă cu mașina .  Stana cu fața radioasă, dar cu urmele de plâns de pe obraz  ca două văi secate de apă, s-a ridicat de pe canapea, la pupat apăsat  pe obrajii pe omul care, încă odată îi alungase gândurile negre și, ușoară, vioaie și sprintenă, de parcă întinerise cât stătuseră de vorbă, a alergat la bucătărie să pregătească bucatele,  care urmau să fie  luate cu ei  a doua zi. Era veselă acum, îi trecuse supărarea, se înciudase pe ea, că fusese așa de superficială și egoistă. Altă dată, o certase pe fiica ei exact pentru același lucru, acum apăruse egoismul la ea. Ion avea dreptate, nu conta unde  își petrecea Gicu și nevasta concediul, conta să fie sănătoși. Se bucura că îi știa bine, nu își mai făcea probleme că noră-sa, Lenuța, nu o iubea, nici Sanda, fiica ei, nu se omora  după mama lui Cătălin. Asta e relația dintre noră și soacră. Împăcată cu gândul, Stana, murmurând o melodie veche, cântată pe vremuri de Ioana Radu, pregătea puii pentru vizita de a doua zi. Pusese în tava cea mare a argazului 4 pui mari și frumoși. Înainte de a îi băga la copt, i-a trecut printr-un baiț format din mujdei de usturoi, piper, sare și boia puțin picantă, știa că îi plac puii picanți cuscrului ei. Voia să facă o impresie bună, nu voia să se certe cu oamenii, până la urmă sunt tot părinți și își iubesc copiii, așa cum îi iubește și ea.
A doua zi, cu o damigeană de 3 litri plină cu țuică într-o mână, cu un coș cu toartă din nuiele împletite, la fel ca acelea în care duc femeile coliva la biserică, în care se găsea toate bunătățile pregătite de Stana, la care se adăuga și o tavă cu prăjituri însiropate, făcute de mâinile dibace ale Sofiei, Ion aștepta să se urce în mașină. După ce au așezat merindele în portabagajul Daciei 1300 , s-au urcat și ei, Ion în dreapta șoferului, iar Sofia și Stana în spate. Tavi a dat o cheie , a luat-o la ”sfert”, a plecat lin la drum, în spate cele două femei și-au făcut semnul crucii și au murmurat un ”Doamne ajută”!.  Mult timp au ascultat motorul bătrânei Dacii, fără să scoată nici un cuvânt, într-un târziu, Tavi a început să cânte în surdină ”Internaționala”, Sofia și Stana au izbucnit în râs, Ion era contrariat, a privit surprins spre bătrânul lui prieten, apoi l-a întrebat:
-Ce ți-a venit omule?
-Ioane, cântul ăsta să-l știm ca pe ”Tatăl Nostru”, datorită lui, noi mergem cu mașina acum.
-Ce legătură are, ”Internaționala” cu mersul nostru?
-Are prietene, este ”Internaționala” imnul comuniștilor? Este. Ai avut serviciu datorită comuniștilor? Ai avut. Ai pensie acum, datorită serviciului dat de comuniști? Ai. Păi vezi Ioane cum se leagă? Să-ți mai spun una : îți amintești când Ceaușescu era dus, cu mâinile legate la spate, împreună cu Elena, spre locul de execuție?
-Da, îmi amintesc, cutremurător moment.
-Deși știa, că va fi omorât, nu s-a dezis de ideile lui nici în fața morții, mergea cu mîinile legate, dar neînfrânt, neîngenunchiat de călăii săi, îi sfida, sfida moartea, privea dincolo de viața efemeră, privea spre un ideal gândit de el, iar acest lucru se vedea din cântecul pe care îl cânta, da, mergea la moarte ca un adevărat erou, mergea cu fruntea sus cântând ”Internaționala”. Acum ai înțeles Ioane?
-Am înțeles, ai dreptate, îmi amintesc aceste momente grele. Le retrăiesc și acum cu multă durere.
Până la destinație au vorbit banalități, cel mai mult s-a auzit vocea Stanei care, nu mai prididea cu întrebările adresate Sofiei prin care, cerea părerea prietenei sale despre felul cum arată.
-Spune-mi dragă, arăt bine, să nu mă fac de rușine față de cuscrii, sunt și eu fată de oraș. Știi Sofia, cuscra are o soră tare bărfitoare, îmi este teamă de gura ei.
-Stana dragă, Sofia vorbea tot timpul direct, fără menajamente, tu ești o țărancă și așa vei rămâne, doar că ești una instruită și cochetă. Auzind cele spuse de prietena ei, femeia a izbucnit în râs, era un râs neforțat, natural, prin care omul își revarsă toată bucuria . Râsul Stanei a fost molipsitor, toți ocupanții mașinii au început să râdă cu gura până la urechi. Era un râs de descătușare, un râs sănătos pe care îl pot produce doar niște prieteni adevărați, doar niște oameni care nu au nimic de ascuns.
Ajunși la poarta cuscrilor, au oprit mașina, nu s-au grăbit să coboare. Întâi au admirat gardul înalt din plăci de ciment care aveau imprimat pe ele niște cerbi jucându-se. Porțile erau din fier forjat, prin ele se vedea curtea frumos îngrijită, iarbă și flori, un rai, boltă din vie și pomi fructiferi.
Au coborât din mașină, de poartă, prin curte, se apropia cuscru Culaie, un bărbat potrivit de statură, mai mult slab decât gras, părul alb, rămăsese doar în jurul scalpului și pe ceafă, în rest, avea o chelie deasă și lucioasă. Ochii mici, verzi, neastâmpărați, îi dădeau un aer tineresc. A deschis portița și cu brațele desfăcute a întâmpinat oaspeții. A îmbrățișat cu căldură pe Ion, apoi pe Tavi, nici femeile nu a scăpat de pupăturile cuscrului Culaie. După îmbrățișări și-a poftit musafirii:
-Intrați în curte, poftiți, să luăm loc la umbră, cred că sunteți încinși de căldură.
-Mărioară, își strigă soția, hai încoace că avem musafiri.
-Vin, vin, că doar nu or pleca așa repede.
-De plecat, nu vom pleca  curând, că avem, de discutat cu băiatul nostru. Nu vă grăbiți, că am venit înarmați cu multă răbdare. Dialogul dintre cuscre, una aflată în curte, iar cealaltă în casă, s-a oprit brusc.
-Luați loc la aici la umbră, Culaie le arată cu mâna, o masă așezată sub un cireș bătrân, în jurul ei se aflau bănci ca acelea din parc.
-Cuscre, rogu-te, cheamă pe cuscra, să-i dau coșul ăsta în care am pus ceva de-ale gurii, nu e bine să mai stea în căldura asta tropicală, iar pentru dumneavoastră, Ion, a adus această mică damigeană cu o bună licoare, galbenă și veche care trăsnește și înveselește. Da, copiii unde sunt? Că nu văd pe nici unul pe aici.
-Sunt în casă, s-au culcat, fata a zis să nu-i deranjăm, că vor să doarmă puțin, Culaie a răspuns puțin încurcat la întrebare, știa că fiică-sa, lăsase vorbă, să nu fie chemată, dacă vin părinții lui Gicu.
-Cuscre nu deranja fata, dar pe Gicu, te rog, să-l trezești. Neavând încotro, Culaie a plecat  spre casă, având în mână coșul, pe care Stana i l-a dat .
După un timp s-au auzit voci din casă, Gicu încerca să convingă pe nevastă-sa, să iasă afară, că a venit mama lui, tată-su și nașii, femeia refuza cu îndărătnicie, în apărarea ficei a sărit și mamă-sa:
- De ce să iasă afară, ce sunt părinții ei? Du-te tu, că din cauza ta ne-am pricopsit cu ei pe cap. Culaie nu a mai rezistat, a intrat în casă, a închis geamurile, iar după două minute toții ieșeau afară cu zâmbetele pe buze. Stana, Ion și ceilalți s-au făcut, că nu au auzit nimic din certurile lor. Au urmat pupăturile, s-au pupat cuscrele între ele, apoi nora Lenuța, numai zâmbet și miere a urat bun venit socrilor, după ce mai întâi le-a sărutat mâna, așa cum îi stă bine unuei nurori iubitoare.
Au luat loc toți la masă, Lenuța și-a intrat în rolul de gazdă, a adus la masă păhărele pentru țuică, Culaie a turnat licoarea bahică în ele, apoi au închinat în sănătatea copiilor care, veniseră acasă din străinătate. Discret, cuscra Mărioara a tras de mânecă pe Stana și  Sofia, le-a făcut semn, să intre în casă. La masă au rămas doar bărbații. Tavi a fost cel care a început discuția
-I-a zi fine, ai făcut ceva treabă, sau e și acolo ca și la noi?
-Nașule, am făcut, sunt mulțumit, eu am lucrat pe un șantier, iar nevasta a fost menajeră într-o casă de oameni bogați. Am venit cu bani frumoși, dar pe lângă bani, am adus jeanși, cafea, aur, gumă de mestecat, basmale, tot felul de mărunțișuri care la noi se vând bine, iar acolo le luăm ieftin. Am aranjat cu unul, e lucrător la un mare combinat de la noi din țară să-mi aducă cositor, mercur și rulmenți, se vând ca pâinea caldă în Turcia.
-Nu îți teamă la vamă?
-Nu, vameșii așteaptă dreptul, cât ai , nu se tocmesc, odată mai mult, altădată mai puțin, să trăim toți.
-Dar pentru lingourile de staniu(cositor), îți dă factură ceva, aviz de expediere, cum scoate ăla marfa din combinat? Tavi era curios să afle mai multe.
-Ce aviz, ce factură? Cine se împiedică în formalități ? Se duce omul meu în depozit, ia de acolo cât e nevoie, mi-l aduce, îi plătesc cinstit, eu plec în Turcia, el înapoi la treaba lui. Îl plătesc bine, dar eu câștig de 10 ori mai mult.
-Cum poate lua de acolo din depozit, nu-l întreabă nimeni?
-Cine să-l întrebe? El e gestionarul.
- Cum se descurcă, trebuie să-l scadă din gestiune.
-Și eu am fost curios și l-am întrebat, mi-a răspuns așa: jumătate din bani îi dă șefului de secție, unde se folosește staniul, acesta îi dă un bon de consum de materiale, din care rezultă, că a folosit în procesul de producție, cantitatea de cositor pe care mi-a dat-o.
-Păi ăsta e furt.Dacă vă prinde?
-Cine să ne prindă? Mi-a spus omul meu, că i-a spus inginerul,  că directorul lui l-a rugat să emită un bon de consum pentru 300kg de staniu, avea o obligație la unul care pleca în Turcia. Vezi mata nașule, la ora asta toți se descurcă cum pot, unii duc rulmenți, alții duc cositor, fiecare cum se poate descurca să ia de prin întreprinderi.
-E curios Gicule că nu ai folosit niciodată expresia furt.
-Păi nu este furt, este bișniță, afaceri, suntem capitaliști.
-Măi Gicule, așa te-am crescut eu pe tine, cum să furi mă? Ce se va întâmpla, dacă toți vor face ca tine, unde vom ajunge?
-Stai liniștit tată, toți fac ca mine, eu poate mai puțin ca alții.
- Nu vă aprob, nu sunt deacord cu astfel de metode, Țara se va duce de râpă, vă bucurați acum pentru niște bănuți ușor câștigați, să nu plângem mai târziu.
-I-a gustați, din țuica adusă de cuscru, se pare, că este o doctorie bună. Culaie a simțit, că ginerele lui e încolțit și a mutat discuția. Cu fiecare gură de țuica băută limbile se deslegau, Tavi privea și înghițea în sec, era șofer.
Într-un târziu s-au ridicat de la masă, au mulțumit gazdelor pentru ospitalitate.
-Trebuie să mergem, e târziu și avem ceva drum de mers, îmi pare rău, că nu au fost acasă nepoții, poate îi trimiteți să stea și la noi câteva zile.
-Cu toată plăcerea, când Gicu și Lenuța vor pleca, musai vom aduce copiii la voi. Cuscra Mărioara își schimbase părerea despre Stana, o vedea ca pe una de-a lor, până acum i se păruse că este o cucoană de oraș cu ifose mari, astăzi s-a convins, este o femeie la fel ca ea, poate un pic mai calmă și mai judecată.
După tradiționalele urării de despărțire, după pupăturile mai mult , s-au mai puțin, calde și prietenoase, musafirii s-au urcat în mașină, toți bine dispuși și cu limbariță. Singur Tavi, șoferul lor, era treaz și lipsit de euforie.
Pe drum Ion l-a întrebat pe Tavi:
-Ce părere ai, exagerează Gicu, sau așa se petrec lucrurile?
-Băiatul spune adevărul, e grav ce se întâmplă, dacă Gicu nu ar lua marfa de la acel gestionar, ar fi alții dispuși să o ia. Așa cum clădirile și instalațiile de irigat din CAP-uri au fost dezmembrate cărămidă cu cărămidă și țeavă cu țeavă, apoi furate, tot așa se va întâmpla și cu fabricile și uzinele noastre. Amintește-ți ce a zis Petre Roman, Primul Ministru al României, : ”am moștenit de la comuniști un morman de fiare vechi”,în concluzie, asta este industria românească, morman de fiare vechi. Gicu și  toți ceilalți nu fac altceva, decât să demoleze mormanul ăsta de fiare. Vor lua cărămidă cu cărămidă până nu v-a mai rămâne nimic, vom vedea numai ruine.
-Acum exagerezi Tavi, avem combinate noi, uzine noi, nu vor putea fi dărâmate, plus că dacă demolăm ceva, oamenii vor rămâne fără loc de muncă, noi nu suntem obișnuiți cu șomeri. Ești pesimist, de data asta nu sunt de acord cu tine. Nu mai cobi ca o babă, chiar mai supărat. Cum să rămână România fără industrie? NU este posibil așa ceva. Am construit 30 de ani, iar acum să le dărâmăm, să-ți fie rușine, om bătrân că spui asemenea prostii. Ion era cătrănit de supărare, îl considera pe bunul lui prieten ca inițiator al demolărilor viitoare.
-Linișteste-te, am glumit, ai să vezi că lucrurile vor merge bine. Cu mâna dreaptă Tavi și-a bătut prietenul pe spate. Ion privea în lungul drumului, în spate, femeile sforăiau ușor , trecuseră în lumea lui Morfeu, Tavi era atent la drum, gândurile îi zburau în viitor, vedea ,cum uzinele construite de el, erau demolate.
Se lupta, să alunge gândurile negre; apoi se făcea, că lucra din nou pe șantier, voia să ridice o hală, nu mai avea desenele, cineva spărsese biroul și furase documentația tehnică, a mers în magazie, de aici dispăruse cimentul și fierul beton, voia să raportez furtul; niște zdrahoni îmbrăcați în negru l-au prins de mâini și i-au vârât un căluș în gură,nu putea să vorbească nici să se miște, se zbătea cu putere, dar fără folos.
-Scoală-te, ai ajuns acasă, Tavi continua să-l miște pe Ion, într-un târziu, buimac s-a trezit
-Ce s-a întâmplat?
-Nimic, ai ajuns. Coboară din mașină, Stana e deja încasă.
-Așa greu am dormit? Bine, mulțumesc pentru tot, spuse Ion în timp ce-i strângea mâna lui Tavi.
Va urma!
Mulțumesc pentru poză : searchnewsglobal.wordpress.com



2 comentarii:

  1. -Păi ăsta e furt.Dacă vă prinde?
    -Cine să ne prindă? Mi-a spus omul meu, că i-a spus inginerul, că directorul lui l-a rugat să emită un bon de consum pentru 300kg de staniu, avea o obligație la unul care pleca în Turcia. Vezi mata nașule, la ora asta toți se descurcă cum pot, unii duc rulmenți, alții duc cositor, fiecare cum se poate descurca să ia de prin întreprinderi.
    -E curios Gicule că nu ai folosit niciodată expresia furt.
    -Păi nu este furt, este bișniță, afaceri, suntem capitaliști.

    RăspundețiȘtergere
  2. E greu de schimbat modul de a gandi!Nu conteaza unde traiesti!Pentru a-mi purta fetele in facultate,am plecat in Spania.Acolo,unii din romani se ocupau cu furtul de magazine a hainelor de firme.In una din zile vine o colega sa ma intrebe daca nu vreau sa cumpar la fete addidasi,la jumatate de pret.I-am spus raspuns ca nu,eu am nevoie de bon fiscal ca ma intorc cu autocarul si am nevoie de bon in vama.A inceput sa rada spunandu-mi ca daca dau 5 euro in vama trec si fara bon.Raspunsul meu a fost clar,nu!Peste cateva zile acolo in locul unde lucram a venit politia locala(guardia),cei care furasera din magazine au fost prinsi,iar marfa trebuia recuperata!Colega mea a venit foarte contrariata la mine si m-a intrebat daca am stiut.Adevarul este ca nu aveam cum sa stiu,dar mi-a fost FRICA sa cumpar marfa furata!Daca cei care fura,nu ar avea cumparatori....multe s-ar schimba!Schimbarea trebuie sa inceapa cu fiecare dintre noi,ca sa speram ca ceva se poate schimba!

    RăspundețiȘtergere