miercuri, 20 iulie 2016

Iubirea pentru...I



A fost demult, tare demult. Era în primăvara care venise brusc , neanunțată, încă mai erau petice de zăpadă, era în anul în care iarna,  nu se dădea dusă. Se încăpățâna să reziste prin locurile umbrite,îmi amintesc că în ziua aceea, primăvara, mândră, frumoasă, cu ghioceii înfloriți prinși în păr, a bătut în fereastră, iar razele soarelui ne încălzeau. A venit primăvara!. Izgonită, umilită, cu inima topită de căldura sufletor și a soarelui, iarna a plecat, o ultimă privire, apoi a dispărut după deal. În acel an, de fapt în primăvara aceea de Paști, la hora din sat, am văzut o fată ca o zână, era precum primăvara de frumoasă. Înaltă , suplă, cu părul bălai căzut în plete pe umeri, cu ochii albaștri ca azurul cerului, nasul în vînt, buze cărnoase, senzuale, bărbia pătrată, gâtul fin, așezat pe umerii rotunzi, cu sânii ca merele  și vârfuri obraznice. Am urmărit-o toată seara, dansa cu grația unei balerine, fusta scurtă  lăsa să se vadă mișcarea picioarelor, era precisă, gingașă și captivantă. Părea , atunci când dansa, că este un fluture  ce caută floarea preferată. Nefiind un bun dansator, nu îndrăzneam, să o invit în horă.
Am urmărit-o cu privirea toată seara. În salon lume multă, mame, venite cu fetele la horă, vorbeau între ele despre zestrea fetelor.
-Fata mea, spunea una dintre mame, sper să ia un băiat bun, să aibă casă, să stea singur, nu cu părinții, nu vreau ca fata mea, să trăiască cu soacră în curte. Nu vreau să mai îndure și ea, cât am îndurat eu de la soacră-mea . Vreau să fie singură , să se culce, când vrea, să se trezească, când a obosit stând în pat. Voi avea grijă să-i mobilez toată casa, am banii strânși, dacă o mai trebui ceva, fac rate pe numele băiatului și-i cumpăr și restul.
-Tu, Floare, altă mamă venită cu fata, intră în vorbă, nu ai făcut casă feciorului tău în aceeași curte cu tine? Am auzit, ce vrei, vorbește lumea, că nici nu se luminează de ziuă și tu strigi păsările, să le dai de mâncare, sub fereasta unde doarme nora ta, mai spune lumea, că orătăniile ar fi închise în obor, iar acolo strigi, doar pentru a se trezi nora, e adevărat.
-Este, de ce să mint, că mă bate Dumnezeu, răspunse Floarea făcându-și o cruce mare, e cam puturoșică, se trezește pe la cinci jumătate, lumea e sătulă de treabă până atunci.
-Tot lumea vorbește, că după ce se trezește nora și îi dai sarcinile de lucru pe acea zi, tu intri în casă și te culci mai departe până pe la 10.
-Da, așa este, sunt cam bolnavă, am așa o sfârșeală în capul pieptului, când mă trezesc dimineața de mult. Vezi, din cauza asta nu vreau, ca fiica-mea să stea cu soacră.
Am ascultat, fără să vreau dialogul, ochii mei erau ațintiți pe frumoasa fată cu părul rupt din razele soarelui. O priveam cu nesaț, o dorință lăuntrică, puternică și necunoscută m-a cuprins pe nepregătite, mii de fluturi începuseră un joc timid, stomacul se transformase într-o cultură de trifoi, fluturii se alergau, era un joc plăcut, neștiut până atunci. Nu mai speram, să o pot cunoaște, pe frumoasa care îmi răpise liniștea. Eram gata să plec,  dezamăgit și cu fluturii jucând-se din ce în ce mai alert, am făcut câțiva pași spre ușă, salonul era plin, greu mă strecuram printre tinerii dansatori, am simțit, că am călcat  pe cineva, am ridicat repede piciorul, voiam să-mi cer scuze. Privirea s-a fixat pe ”victima mea”, cum din tot salonul tocmai pe ea să o strivesc sub pantoful meu ? Cuvintele mi s-au oprit în gât, nu am putut scoate decât un fel de mormăit, eram blocat, vedeam totul prăbușindu-se,  fluturii zburau mai vârtos și mai bezmetic, mă lua cu leșin de la lingurică, eram de nerecunoscut. Cu un ultim efort am reușit, să îngân o scuză. Fata roșie la față, poate de la căldura din salon, poate din alt motiv, m-a asigurat, că nu a pățit nimic grav, iar eu nu trebuie, să fiu atât de afectat. Cuvintele ei mi-au dat curaj, am întins mâna spre ea și am spus :
-Paul
-Mariana, l-a privit în ochi pe băiat , apoi a continuat, am remarcat  că te-ai uitat după mine toată seara, de ce voiai să pleci?
-Eram dezolat, aș fi vrut să vorbim, când am înțeles, că nu am șanse, am vrut să plec.
-Și eu te-am urmărit, e drept mai discret decât tine, iar când am văzut, că vrei să pleci, am provocat ”accidentul”. Fața lui Paul s-a luminat dintr-o dată, lumea din jur a dispărut, erau doar ei doi, el și Ea. Viața căpăta alt sens, fluturii zburau tot haotic, dar acum le înțelegea limba, comunica cu ei. Leșinul de la lingurică nu fusese întâmplător, acum dispăruse.
-Vrei să ieșim de aici și să facem câțiva pași?
-Da,  e prea cald. Vreau doar să îmi iau pulovărul de la mama din brațe, sunt puțin transpirată, iar afară e rece. Am  a urmărit-o cu privirea, Mariana s-a oprit în dreptul lelei Floarea, a vorbit ceva cu ea, apoi îmbrăcată a venit înapoi.
-Era mama ta?
-Da, este o femeie de milioane, doar că de multe ori vorbește gura fără ea.
Ne-am plimbat mult, se înnoptase, era o lună mare și frumoasă, razele ei sclipeau în părul fetei, era o seară plăcută de sfârșit de aprilie. Nu era rece, era un timp frumos, am prins-o de mână, am simțit, cum mii de volți se descarcă prin palma mea. M-am oprit, nu mai puteam merge, trebuia să o privesc, să mă saturn de frumusețea ei, să respir pentru o clipă din respirația ei, să simt că trăiesc prin ea, odată cu ea. Eram îndrăgostit, era una din acele iubiri care pică pe neaștepte, grele în lovitura lor, dar plăcute prin prezență. Nu mai mergeam lângă ea, pluteam, odată cu mine plutea și ea. Eram deasupra, ne priveam de sus, cum ne căutam cuvintele, numai era nevoie, în zborul nostru ne spuneam totul. Eram fericiți, ce puțin trebuie pentru a fi fericit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...