Totalul afișărilor de pagină

duminică, 18 septembrie 2016

Istoria așa cum a fost. Ultimul capitol. Moartea lui Tavi



    
    Femeile, fără a face prea mult zgomot, spălau vasele și pregăteau următoarea masă pentru cei ai casei, prima fusese pentru vecini și câțiva colegi. Sofia sta pe scaun cu mâinile sprijinite într-un baston, ochii  priveau în depărtare pe deasupra tuturor. Nu vedea pe nimeni, era dusă cu gândurile undeva departe cu aproape 50 de ani în urmă, atunci când îl  cunoscuse  pe tânărul și frumosul inginer Octavian Popescu. Nu fusese dragoste la prima vedere, chiar se certaseră, el era ciufut, arogant și ușor disprețuitor, cu cei care nu eram de ”teapa” lui. Într-o zi a observat, că ea transcrisese greșit niște însemnări topografice, pentru asta  ceruse șefului, să-i taie ziua de lucru. Șeful, un inginer bătrân și cumsecade  (mai târziu avea să moară în închisorile comuniste, fusese învinuit de colaborare cu un serviciu de spionaj occidental), a îndemnat-o să-și ceară scuze, până la urmă ea greșise. A doua zi a intrat, ușor, în biroul din baraca trei și și-a cerut iertare. A privit-o cu multă îngăduință și căldură, era blondă cu părul lung împletit în două coade groase, apoi i-a spus :”lasă, vezi-ți de treabă, vei mai face greșeli, pentru asta s-a inventat guma. Mai bine spune-mi, ce faci diseară, e bal, vrei să mă însoțești?” Am mers cu el la acea seară dansantă, apoi tot am mers aproape 50 de ani. Au fost niște ani minunați, Tavi m-a sprijinit în tot ce am făcut. Acum nu mai este, fata mea, unicul copil, nu a vrut, să vină, să-l vadă pentru ultima oară, nici pe mine nu mă vrea. A plecat cu bărbatul ei la unguri, acolo se simte bine, până la urmă sunt bucuroasă, că e sănătoasă și ea și copiii. Își amintește ce sarcină grea a avut, până la 4-5 luni, orice mânca, vomita.  După ce fata a terminat facultatea  a fost repartizată în Ardeal, aici și-a cunoscut soțul, un cetățean român de etnie maghiară. Odată cu căsătoria s-au rupt legăturile dintre ei,acum au copii, nepoți, Tavi și cu ea nu au reușit să-i vadă, după revoluție au plecat în Ungaria. Casa urmează să o stăpânească fina Sanda împreună cu soțul. Copiii lui Ion s-au lipit toți de ei, dar dintre toți, Sanda a fost ca și fata lor. Tavi hotărâse înainte de moarte  cu o lună de zile, parcă-și presimțea sfârșitul, să dea casa, cu tot este în ea Sandei lui Ion. Cine se gândea, ca din țăranul venit de la coarnele plugului, să iasă om așa de hotărât, cinstit și bun meseriaș. Pentru o secundă i-a apărut în față Tavi și Ion abia angajat. De atunci, sunt 30 de ani, Ion nu s-a mai despărțit de Tavi, au împărțit și bune și rele. Tot privind bărbații, care puneau tacâmuri curate și pahare proaspăt spălate pe masă, Sofia la văzut pe Petrică Rotaru, acum pensionar, își amintea, când venise pe șantier, aruncat din centrală. Încă tânăr, frumos, arogant, disprețuitor cu clasa muncitoare, au muncit mult Ion și Tavi cu el, până l-au dat pe brazdă. Căsătoria cu Zoia, ah draga de Zoia, ce suflet minunat, ce prietenă bună, l-a ajutat și mai mult pe Petrică să înțeleagă că trebuie să se integreze în societatea de aici, că numai este acel dandy din minister, aici este un inginer de șantier care lucrează, purtând cizme de cauciuc în picioare. Acum este unul din cei patru mușchetari, din păcate Athos a plecat acum 40 de zile, iar D’Artagnan cel mai tânăr mușchetar, este primarul orașului.
-Sofia intră și tu la masă, Stana a prins-o de umeri și a sărutat-o pe obraji, ai plâns destul, am plans toți, Tavi nu se va mai întoarce, știi ce ne spunea: ”mă, când voi muri să nu plângeți, moartea mea va însemna viața altuia, moartea noastră va face loc altor copii să vină-n locul nostru pe pământ.”
-Îmi amintesc, câte nu ne spunea…Era un izvor de înțelpciune. A plecat liniștit, și-a luat la revedere de la prietenii lui, de parcă ar fi plecat până-n piață :”bă, stați liniștiți, ne vom reîntâlni și atunci vom fi veșnic prieteni. Sofia s-a ridicat de pe scaun, sprijinindu-se în baston, de undeva a apărut Sanda, care a luat-o de brat, ajutând-o să meragă spre masa așezată la umbra unui bătrân cireș. Cătălin a tras scaunul, așezat pentru ea în capul mesei, Sofia a luat loc, pe scaunul care era de drept al lui Tavi, toți i-au recunoscut dreptul de lider al micului grup. Imediat lângă ea se găsea Cătălin, pe care îl considera ca pe copilul ei, în fața lui Cătălin era așezat Ion, iar lângă Ion, Petrică. Erau la masă : Florin, Costel și Gicu împreună cu nevestele și copiii. Veniseră cu toții ,de prin toată Europa pe unde se risipiseră, în căutarea unor locuri de muncă. Toți erau bine, realizați și plini de bani. În timp ce Cătălin a umplut paharele cu țuică la toți meseni, Zoie, Stana și Sanda au adus mezelul pe masă.
-Dumnezeu să-l ierte și să-l pomenească în marea sa milă, a fost un om bun, cu dreptate și cinste, mare nevoie avem de asemenea oameni. Cătălin a vărsat o picătură de țuică să fie de:”sufletul morților”, apoi a dat peste cap paharul cu licoarea galbenă și tare,s-a scuturat ca atunci când, un fir de ger pătrunde-n oase, apoi a pus paharul pe masă și a început să mănânce.
Au mâncat în liniște, fiecare se gândea la problemele lui, Sofia privea tot în zare, se gândea că ea urmează, nu-i părea rău, îl va găsi pe omul ei drag la capătul drumului. Sanda a așezat trei  farfurii cu prăjituri pe masă, apoi a luat și ea loc.
-Tu ai mâncat Sanda? Sofia o privea cu drag.
-Am mâncat cu mama și Zoie în bucărie.
-Cum mai e prin țară? Cum e cu guvernul Ciorbea? A început să se vadă luminița de la capătul tunelului? În glasul lui Florin se observa o umbra de aroganță.
-Nu prea, a început să închidă minele de carbuni, muncitorilor le-au plătit salarii compensatorii în funcție de vechime, cu alte cuvinte, îi plătește să stea la umbra, să nu muncească, dar să nu se plângă, când nu vor mai găsi de lucru. În Valea Jiului asta e singura sursă de venit, mineritul. Dacă minele se închid, ce se va întâmpla cu atâțea muncitori, dar termocentralele  care foloseau cărbunii, pentru producerea energiei electrice, le vom închide, sau vom importa carbune?
-Țara nu merge în direcție bună, păi Ceaușescu plătea datoriile externe, în țară se construia continuu, este drept că în apartamente era frig, alimentele în marea majoritate erau trimise la export, dar salariie se plateau la timp. Inflația era sub control. Îmi amintesc că își puseseră fiecare sobe în apartament, aprovizionarea cu alimente se făcea din diferite localități pe unde se găseau mai multe alimente și la liber. Unii mergeau prin Scornicești, prin Slobozia, prin București, cum se descurca fiecare. Ori ce se întâmplă acum e groaznic, nu exportăm nimic, totul intr-ă-n faliment. Marile combinate, care altă data produceau, acum sunt energofagi. Complexele agroindustriale sunt falimentare, pui sunt lăsați, să moară de foame, vitele la fel, am văzut un reportaj dintr-un complex de porci, cum porcii erau descărnați din cauza inaniției. Uzinele nu au de lucru, muncitorii sunt ținuți într-un șomaj tehnic cu plata a 75% din salariu. Mult nu poate dura această stare de lucruri. Liberalii și țărăniștii de la guvernare cer tot mai puternic, privatizarea uzinelor, fabricilor, complexelor agro-industriale, pe motiv că statul este un prost administrator, iar întreprinderile sunt consumatori fără să producă. Nici unul nu spune că uzinele ,sunt intenționat lăsate fără contracte, tocmai pentru a fi vândute pe nimic. Chiar se vorbește de privatizarea lor pe un dolar, doar să scape statul de ele. Nu știu ce să zic, dar mie îmi este teamă pentru viitorul vostru, Petrică Rotaru i-a îmbrățișat cu privirea pe toți cei prezenți, toți îi erau dragi, ei erau familia lui.
-Trebuie vândut tot, să vină patronii, ei vor pune țara pe picioare. Gicu plin de el, cu un pic de burtă și bărbie dublă, a continuat: în Italia sunt patroni, eu muncesc la un asemenea stăpân, mă plătește bine, cât îmi dă el într-o lună, aici câștig într-un an. Lenuța are grijă de o doamnă, îi face mâncare, îi spală, face curat în casă, face piața, o însoțește în parc la plimbare, mănâncă la ea, ne aduce și nouă seara acasă, să mâncăm, din ce pregătește babei. Banii sunt frumoși, nu mai venim în România, ce să facem aici? Aici se va duce totul de râpă.
-De unde știu tu? Sanda a sărit în sus, de când ați plecat din țară, nu știți decât, să huliți numele ei. Nu aici mă v-ați făcut mari? Nu România a cheltuit mă cu voi, cât ați învățat carte? De ce vorbești urât la adresa României?
-Are dreptate Gicu. Costel s-a uitat în ochii surorii lui, apoi a continuat: se spune că la întâlnirea din Malta dintre Gorbaciov și Bush senior , s-a hotărât distrugerea economică a României. Am un prieten care e șoferul unui mare parlamentar  francez. Spunea că a auzit, vorbindu-se-n mașină.
-Știe prietenul tău… povești. Sanda nu voia, să accepte adevărul, deși știa, câte greutăți întâmpina Cătălin, să țină pe linia de plutire cele două mari întreprinderi din oraș. A obligat pe cei de la desfacere să caute contracte, până la urmă au găsit undeva prin Africa de Sud, alte probleme le-a avut la ministerul economiei până s-au perfectat contractările. Ăia de la București, nu și nu, să nu mai facă contracte, că oricum întreprinderile vor fi vândute, Cătălin a bătut cu pumnul în masă, le-a spus că nu lasă muncitorii pe drumuri, are contracte și vor lucra.
-Copii, lucrurile sunt într-adevăr proaste, nu fugiți de țara voastră, chiar dacă acuma sunteți nevoiți să lucrați în Italia, în Franța, sau aiurea, poate că se vor rezolva și la noi aceste probleme. Să știți că, a fost o perioadă în care italienii au căutat la noi de lucru. Voi trebuie să rămâneți frați, indiferent ce se întâmplă în Țară.
-I-a mai lasă-mă tată cu politica mata de nationalist-comunist, vremurile sunt grele, unde e bine, acolo e țara noastră, acum e Italia, mâine dacă e mai bine-n Germania, mergem acolo.
-Cum măi copii să nu aveți și voi o casă a voastră? Ion nu putea înțelege, cum să te muți de colo, colo, ca nomazii cu cortul. Eu am lucrat 22 de ani în același loc,credeți voi, că nu mă puteam muta? Ba da, chiar mă curta un inginer de la alt șantier, care îmi promitea un salariu mai mare, dar nu m-am putut despărți de Tavi și de tovarășii mei. Voi acolo sunteți așa de reci într voi, vă interesează doar banii? Nu aveți vecini, să vă întâlniți, să beți o bere, să faceți un grătar?
-E fiecare cu treaba lui, crezi că stă cineva de astfel de prostii? Capitalismul e un mecanism bine uns, un fel de bandă de lucru, fiecare are treaba lui, dacă a trecut piesa prin dreptul tău și nu ai făcut operația, care era necesară, dai peste cap tot procesul de producție. Așa e cu noi, trebuie să fim acolo, unde este piesa și vom câtiga.
-Petrică, Tavi nu mai este, lămurește-mă tu, că eu nu înțeleg, ce se întâmplă. Ion se uita rugător la Rotaru, ajunsese ,să nu-și înțelegă proprii copii.
-Ioane, nu știu, să-ți explic, doar Tavi știa, să descâlcească drumurile încurcate ale tranziției. Petrică Rotaru a privit spre Sofia, de parcă aștepta, să-i vină ajutorul de la ea. Aceasta, măreață în absența ei plecase într-o lume a gândurilor, a viselor, din care nu avea, să mai iasă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu