Totalul afișărilor de pagină

marți, 18 octombrie 2016

Mitingul liberal și platforma lui Cioloș.

    PNL-ul de la ieșirea din USL se dezorientase și  panicase, o teamă teribilă de cădere în gol pusese stăpânire pe el. De altfel, teama nici nu a fost în zadar, s-a materializat în eșecul de la europarlamentarele din 2014. Pentru a reveni în plin planul politic, a  făcut fuziune cu dușmanul declarat al liberalilor, cu democrat liberalii. Nu mai vorbesc despre istoria recentă a pedeliștilor, este arhicunoscută. Chestiunea este aceea că și prin fuzionarea cu PDL, noul PNL nu reușește să rupă gura târgului cu programe, lideri, viziuni. În ultima vreme prăbușirea în sondaje, mai ales după punerea sub acuzare a liderului V. Blaga, a pus conducerea pe gânduri.  Salvarea se vedea venind de la Cioloș, actualul premier, acesta, deși nu are un partid, are așa peste noapte făcută o platformă, un program de guvernare. Însuși Iohannis s-a oprit din peregrinările lui exotice, pentru a invita pe Cioloș, să se declare cel puțin simpatizant liberal, pentru a-l putea desemna viitor prim ministru. Cioloș zice, că nu vrea, să intre în politică, dar se comportă ca un lider de partid. Actualul premier antiperformanță este precum găina, care este alergată de cocoș, dar pentru că cocoșul nu reușea, să o prindă, găina și-a pus piedică singură.
    Ne având argumente în fața celorlalți competitori, liberalii au pus de o mare manifestație cu participarea a peste 50.000 de simpatizanți pentru sâmbătă 22 octombrie 2016. Anunțul cu marele miting a fost o chestiune de imagine, liberalii, în speță Alina Gorghiu, au sperat ca social-democrata Gabriela Firea, primarul Bucureștiului, să nu aprobe manifestația, pentru conducerea liberală lucrurile se simplificau, având motive , ca în loc să vină cu proiecte, să arunce cu lături în capul pesediștilor, via primarul Firea pe motiv că încalcă Constituția . Chestiunea, destul de simplistă de altfel, a fost simțită de primar și a aprobat ca mitingul, să aibă loc în data de 22 octombrie. Descoperită și puțin pusă la colț, lidera liberalilor, d-na Gorghiu face un pas înapoi, spunând, că e posibil ca mitingul, să fie amânat din motive organizatorice.
Pentru a nu se crea confuzia, că manifestația ar fi împotriva guvernului de mercenari, denumit oficial guvern tehnocrat, premierul,liderul echipei de năimiți, va fi în fruntea manifestanților, care probabil vor scanda ”jos Iohannis fără două case”. Altfel, nu știu, împotriva cui ar putea manifesta.
Se spune că Dacian Cioloș ar veni la demonstrația liberală împreună cu programul de guvernare, urmând să facă fuziune, liberalii având, încă, un partid, iar Cioloș programul. Personal nu mă deranjează considerând toate acestea doar jocuri de gleznă, de încălzire a combatanților pentru marea confruntare.
Altceva mă îngrijorează, care va fi poziția PPE,a UE, dar mai ales a FMI și SUA față de protagoniștii care se vor înfrunta pe arena electorală din decembrie. Cu ce ordine a venit Klemn din Washington, ce a transmis șefei ÎCCJ și cum vor acționa DNA, ÎCCJ, serviciile ocultei,dar  și serviciile românești de sub conducerea ocultei străine.
   Domnule Klemn, știți cumva dacă și George Maior își face de cap prin țara Unchiului Sam? . O fi mers Maior prin rezervațiile indienilor și le-a explicat acestora, nu că ei nu ar fi știut, că  sunt stăpânii de drept ai țării, iar acolo, în lagăre, ar trebui, să fie cei care au ocupat ilegal țara și au decimat pe băștinași? Dacă lucrurile sunt făcute la paritate, atunci vă dau dreptate și vă las, să vă băgați botul peste tot.
Să revin la liberali. Ce au făcut din 2014 până astăzi? Nimic, s-au autodistrus. Au făcut fuziune cu cel mai odios partid din istoria recentă a României, PDL. Au susținut la președinția Țării cel mai mut, cel mai perfid, cel mai plimbăreț, cel mai inexistent candidat. Prin manevre încă ne explicate pe deplin Iohannis a ajuns Președinele României spre fericirea lui și ghinionul nostru, după cum singur a spus-o. Acum în prag de alegeri parlamentare aceiași liberali, caută un prim ministru în afara partidului, ei, liberalii, neavând cadre demne, pentru a ocupa acestă funcție, cum nu au avut candidat credibil nici pentru funcția de primar general al capitalei.
   Au găsit unul în persoana lui Daian Cioloș. Actualul premier poate fi un bun funcționar, poate fi probabil un bun teoretician, dar nu poate fi un bun organizator.Ori pentru funcția de premier asta trebuie, să fie prima calitate, bun administrator. El și dacă știe ceva, nu știe să transmită, nu știe să pună în practică,să aleagă o echipă și să guverneze cu ea. A dovedit-o slaba performanță și multitudinea de miniștrii schimbați într-un timp relativ foarte scurt.
   Prin cooptarea lui Cioloș, liberalii promit să închine țara pe mai departe intereselor străine și nu intereselor României, ai celor care îi vor vota, sper eu prea puțini. Sigur astea sunt teme de campanie, sper ca alegerile să fie corecte, iar serviciile secrete să fie în slujba intereselor Țării. În acest fel indiferent cine ar câștiga , ce partid ar face majoritatea, ar fi voința poporului, iar eventualele derapaje va trebui să ni le asumăm toți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu