Totalul afișărilor de pagină

vineri, 8 decembrie 2017

Live din Parlament cu doamna Chichirău

  Selfi în Parlament, live făcut de o deputată. Ar fi minunat dacă transmitea dezbaterile din comisii sau din plen, dar nu, transmisiunea doamnei deputate era despre colegii ei, aţâţa , provoca sau  îşi ponegrea colegii. M-am gândit în acel moment că România plăteşte lunar din buget pentru cheltuielile cu parlamentarii în jur de 1 milion de lei, bani pe care i-am putea folosi mult mai bine.
Nu vreau să spun că îmi doresc să dispară Parlamentul, departe de mine acest gând, dar jumătate din câţi sunt acum,ar fi suficienţi. Voi reveni.
Un medic este plătit pentru consultaţiile pecare le dă, pentru intervenţiile chirurgicale, sau pentru orice altă activitate medicală.
Un profesor este plătit pentru cursurile pe care le ţine elevilor, studenţilor.
Un strungar este plătit pentru piesele pe care le fabrică prin strunjire. Ect. Exemplele pot continua. Toţi aceştia enumeraţi mai sus au o pregătire de specialitate şi răspund pentru activitatea pe care o desfăşoară.
  Revin la parlamentari. Aici putem vorbi de toate partidele la grămadă. Sunt parlamentari care de-a lungul unui mandat, alţi chiar în mai multe, au fost paraleli cu activitatea parlamentară. Nu numai că nu au avut îniţiative legislative sau nu au luat vreodată cuvântul în plen sau în comisiile de specialitate, dar nu ştiau nici ce lege se dezbate în plen, ce cuprinde ea şi cum v-a vota. Ştia doar că trebuie să fie atent la semnul pe care îl va face liderul de grup. Un deget ridicat în sus, era vot pentru lege, degetul în jos trebuia să voteze împotrivă. Doamna deputat Chichirău, transmitea live o dispută cu un alt parlamentar pe care tot ea îl provocase. La întrebarea unui jurnalist care sunt articolele din lege care înlesneşte penalii, domnia sa nu a ştiut să răspundă. Întreb aşa retoric, că doar nu o răspunde cineva la întrebare: dacă nu produc nicio dudă în Parlament (Camera Deputaţilor şi Senat), atunci pentru ce îi plătim cu sume uriaşe, iar când vor ieşi la pensie cu acele pensii speciale? Chiar aceşti oameni trebuie plătiţi degeaba? Păi ce ei sunt asistaţi social, handicapaţi gradul I pentru a primi bani fără să depună nicio activitate? Să fiu bine înţeles, ei nu ar veni nici la Parlament, că nu le-ar simţi nimeni lipsa (Roberta ne-a învăţat cum pot fi număraţi parlamentarii pentru a fi cvorum), vin pentru a mânca bine şi aproape gratis la cantina Parlamentului. În acest fel cred că jumătate din numărul actual ar fi arhisuficient. Proiectele de lege votate pe sesiune ar fi aceleaşi şi chiar luările de cuvânt şi iniţiativele legislative. Chestiunea cu biroul parlamentar din teritoriu este la fel ca în Parlament, tot jumătate din numărul lor sunt funcţionale.
  Dacă erau doar jumătate, doamna Chichirău, dacă ar mai fi reuşit să intre în Parlament, altfel ar fi privit lucrurile şi ar fi înţeles şi domnia sa ce înseamnă un ales al neamului care a primit un telefon performant din banii poporului. Poziţiile domniei sale ar fi fost mult mai responsabile, nu ipocrite, de stend-up şi de Gică Contra fără sens.
  Cât priveşte manifestaţiile de stradă eu le găsesc sănătoase, mai ales acum după ce USR şi le-a asumat, cu condiţia să aibă o aprobare pentru organizarea lor. Intrarea acestor demonstraţi în legalitate ar da un semnal de normalitate, aşa ar fi mult mai convingători când cer puterii să respecte legea.
  Mai spun un singur lucru: nu urmăresc emisiunea „cronica cârcotaşilor”, dar într-una din seri am dat peste ea, acolo l-am văzut pe Şerban Huidu. Nimic deosebit până a început să râdă de bâlbele făcute în direct de colegii din celelalte televiziuni. O emisiune distractivă, dar când criticile vin de la Huidu, au un gust amar. Nu te-am condamnat Şerbane când ai făcut accidentul în urma căruia au murit 3 oameni, nu a existat intenţia, a fost un moment nefericit. Legea te-a condamnat, asta înseamnă că ai avut partea ta de vină. Nu comentez. Însă să vii acum şi să iei în tărbacă nişte colegi care se bâlbâie, mi se pare prea mult. Nu spun să-ţi pui toată viaţa cenuşă în cap, dar puteai găsi un serviciu departe de ochii camerelor de luat vederi. Gândeşte-te că multă lume se uită la TV, unii cu groază când te văd.


luni, 4 decembrie 2017

Bâlbâielile din politica PSD

   PSD a anunţat că va face un mare miting în capitală şi în oraşele de pe tot cuprinsul patriei. Cred că vrea să  dea un semnal de forţă, nu ştiu cât de mult ajutor  aduce PSD aceste mitinguri.
 Semnalul de forţă trebuia dat în Parlament, acolo unde trebuiau votate legile asumate în programul de guvernare. Tergiversarea adoptării acelor legi, bâlbâielile în actele de guvernare şi deciziile timide din Parlament, au slăbit partidul care, deja a început să vorbească pe mai multe voci.
Premierul Tudose face opinie separată, aruncă ironii spre conducerea PSD sau spre miniştrii proprii. Intră în polemică cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spală rufele în stradă, nu este bine domnilor, sunt murdare şi put. PSD nu mai are conducere? Membrii PSD numai sunt soldaţi credincioşi partidului? Se simte o anarhie, o dezbinare, degeaba se încearcă ascunderea gunoiului sub preş, preşul este rupt şi se vede murdăria.
   Conducerea partidului trebuie să dea semnale clare despre ceea ce vrea să facă, să fie tranşantă, să se discute toate problemele în forurile de conducere ale partidului, nu în stradă, când se ajunge acolo deja se pun semne de întrebare despre autoritatea conducerii. Cred că este momentul ca în PSD să se organizeze un Congres unde să se dezbată real şi cu fermitate toate problemele şi nemulţumirile  acumulate în partid, iar în final să se aleagă o nouă conducere.
În ce priveşte statul paralel,acesta poate fi distrus doar prin legi intransigente, fără ambiguităţi şi fără să se ţină cont de părerile externe, dar pentru asta este nevoie ca în Parlament să fie 500 de parlamentari cu verticalitate, cu coloană vetebrală şi nu nişte moluşte târâtoare, mulţi dintre ei habar nu au ce se dezbate în plen, sau în comisiile în care sunt membri. Cred că parlamentarii ar trebui plătiţi după activitatea lor în comisii şi plen, nu după prezenţa fizică în for.
   Este clar că Tudose joacă în alt film, nu mai are legătură cu PSD. S-a văzut şi din disputa cu Firea, dar şi săgeţile aruncate spre Carmen Dan. Unde este adevărul? Nu este treaba mea să văd. Pot spune doar că în acest fel PSD se erodează singur. Să mulţumească Domnului Dumnezeu, poate să-i mulţumească şi domnului L.Orban că opoziţia este inexistentă, fără vlagă. Opoziţia pe care o face Iohannis şi băieţii din stradă nu erodează PSD. Doar şovăielile lor, ale pesediştilor, şi sabotarea partidului din interior va duce la pierderea electoratului.
Am văzut o scenă de cascadorii râsului la unul din protestele spontane organizate de tinerii rezistenţi. Doi jandarmi puseseră un tânăr la pământ şi aproape că îi puseseră cătuşele, imediat s-au strâns manifestanţii în jurul jandarmilor şi au reuşit să-l extragă pe cel care trebuia încătuşat. Nu discut despre vinovăţia sau nevinovăţia tânărului, eu vorbesc despre fermitatea jandarmilor, despre pregătirea lor. Cu asemenea oameni nu se poate menţine ordinea. Jandarmii dacă luaseră o asemenea măsură înseamnă că acel om tulburase ordinea publică, atunci cum de l-au scăpat din mână? Iar dacă era nevinovat, de ce îl încătuşau?
Primarul General al Capitalei a hotărât ca în Piaţa Victoriei să înfiinţeze un târg de sărbători unde micii producători să-şi poată vinde marfa. Câţiva cetăţenii, cărora nu le-a plăcut ideea, au reuşit să alunge societatea care monta schele şi cele necesare desfăşurării târgului. Primarul învins, mută târgul în altă parte. Avea dreptate Primarul să organizeze acel târg acolo? Poate avea, nu ştiu. Ştiu doar că forţele de ordine nu au fost în stare să protejeze firma care monta schelele şi ce mai trebuia pentru buna desfăşurare a târgului.
   Atâta timp cât în PSD Dragnea zice hăis, Tudose cea, lucrurile nu vor merge bine. Dacă Tudose are comandă dublă e îngrijorător, deja este al doilea premier cu probleme într-un an de zile.
Pe site-ul DC News am citit că social democraţii gândesc să trântească proiectul de buget, prin aceasta obligând pe Tudose să demisioneze. Aici am impresia că este o glumă, nu cred că PSD gândeşte să facă acest gest. Că îl vor schimba pe Tudose, o vor face după anul nou. Este nevoie de un buget, doar dacă nu este conform cu programul de guvernare ar putea fi trântit. Schimbarea a doi premieri într-un an de zile, este o notă proastă, asta presupune că cel puţin jumătate dintre membrii marcanţi ai PSD sunt jucătorii în alte servicii, altfel nu se explică devierile lor. Mai poate fi şi varianta următoare : Dragnea anulează autoritatea premierului, el devenind de facto prim ministru şi de aici lucrurile degenerează.
   PSD trebuie să guverneze, să se ţină de programul de guvernare, conflictele să le rezolve din mers, fără prea mult tam-tam, fără can-can-uri gratuite. Nu se poate ca în cel mai mare partid din România să nu se găsească un premier care să vrea să guverneze, care să  vrea să urmeze programul de guvernare. Grindeanu şi Tudose par camelionici, aşa îi văd eu. Oricum PSD-ul este condamnat să guverneze, deocamdată, spre regretul meu, opoziţia nu poate guverna din simplul motiv că nu sunt capabili. Sper ca în viitor să fie cel puţin nişte opozanţi constructivi, acum sunt debusolaţi, scheunând în spatele PSD ori de câte ori o ambasadă, Iohannis sau departamentul de stat al SUA latră la alianţa de la guvernare. Îmi doresc un PNL care să arate o ideologie şi doctrine liberale, un partid puternic, pentru că doar având două partide puternice în contradicţie se poate guverna sănătos.
  O prietenă spunea că în PSD sunt doi bărbaţi: Firea şi Olguţa Vasilescu, o completez, mai sunt câţiva printre care Pleşoianu, cât o mai sta în PSD. Ingerinţele din afara graniţelor în treburile interne ale României  face rău actului de guvernare şi celui de legiferare.




duminică, 3 decembrie 2017

Prizonierul VII

  Picase cerul pe biata femeie când a văzut pe cei doi ruşi în poartă, a încercat s-o închidă, Oleg, căpitanul, a pus repede piciorul între portiţă şi stâlp, apoi a forţat intrarea. Irina s-a opus cu toată forţa ei, cei doi bărbaţi, deşi beţi, au biruit-o. Au intrat cu forţa peste ea, Vladimir a prins-o de mână şi i-a pus piedică, Irina s-a clătinat ca o trestie în adierea vântului, apoi a căzut  lată la pământ. În cădere s-a lovit cu capul de pietrele care formau poteca, de deasupra urechii se prelingea un firicel de sânge, nu mai mişca. Bestiile bete şi libidinoase , cu spume la gură, şi ochii injectaţi de băutură, răutate şi pofte lascive, au tăbărât pe victimă. Femeia era inertă, leşinată în urma loviturii primite, Vladimir, ajutat de căpitan, smulgea hainele de pe ea. Trupul alb şi sănătos al Irinei, a apărut în toată splendoarea lui.
De sub polatră Ion privea neputincios la cei doi cum o maltratau pe Irina, ar fi vrut să iasă din ascunzătoare  şi să se năpustească asupra agresorilor. A scos o cărămidă din zid, acolo unde pitise pistolul, s-a asigurat că este funcţional, apoi a dat să iasă în curte. În acel moment a oprit la poartă şareta în care se găsea jandarmul Băbuică, acesta s-a ridicat în picioare şi din înaltul cabrioletei a privit în curte. Când a văzut-o pe Irina goală cu cei doi militari deasupra ei, a înnebunit de gelozie. A sărit din şaretă cu pistolul în mână şi s-a îndreptat spre locul unde Irina era leşinată.
-Sus mâinile! Ioane vino încoace cu o funie şi leagă bandiţii ăştia. Era măreţ Băbuică în actul lui eroic.
-Suntem ofiţeri sovietici şi nu-ţi permitem ţie, jandarm împuţit, să ne somezi. Te voi împuşca ca pe un câine râios ce eşti. Vladimir s-a ridicat, împreună cu Oleg, de pe trupul gol şi încă leşinat al femeii, cu mâna încerca să-şi scoată pistolul din toc, atent la jandarm să nu-l observe. Soarele intrase în nori, se lăsase frigul, Irina a dat semne de viaţă, s-a mişcat, a deschis ochii, atunci s-a văzut goală înconjurată de bărbaţi. Toţi s-au uitat la Irina, femeia goală a prins să fugă spre casă. Atunci Vladimir a tras, Băbuică a căzut pe spate lovit de glonţ, din spatele ruşilor Ion a lovit cu lopata, întâi pe translator, apoi fulgerător pe Oleg, amândoi s-au prăbuşit la pământ. Cu sfoara pe care o adusese i-a legat fedeleş, apoi a mers în casă la Irina. Femeia era traumatizată, sângele scurs se uscase în păr, bărbatul a înmuiat o cârpă în apă şi a curăţat rana, era superficială. Irina simţea că îi sare capacul capului, avea dureri groaznice, lovitura fusese puternică.
-Te doare, lovitura a fost teribilă, e bine că a curs sânge, vei fi bine în câteva ore. Stai să te spăl cu cârpa pe corp, Ion vorbea şi o curăţa de pământ, femeia tremura de frică şi frig. Bărbatul a îmbrăcat-o, apoi a luat-o în braţe pentru a o îmbărbăta, Irina era în şoc, nu putea vorbi din cauza spaimei prin care trecuse.
Într-un târziu a putut să vorbească, a privit în ochii lui Ion:
-Ce s-a întâmplat? Unde sunt ruşii? Teama încă se simţea în vocea ei. Deşi mare şi puternică acum era ca o iederă neajutorată.
-Sunt în curte legaţi cobză de mine. Ion o mângâia pe păr, simţea cum femeia îşi revine, în obrajii îi apăruseră  bujorii.
-Ioane, Băbuică e mort? Doamne ce ne facem?! Îmi este frică pentru tine, nu ai acte iubitule, cum ne vom descurca? Irina uitase de propriile dureri, îngrijorarea ei era pentru bărbatul iubit, pentru siguranţa lui.
-Hai afară să vedem ce s-a întâmplat, eu am văzut doar când a căzut Băbuică, nu ştiu dacă este doar rănit sau este mort. Ar fi bine să fie viu, altfel ne va fi foarte greu să o scoatem la capăt.
Ion a ieşit din casă şi s-a îndreptat spre jandarm, acesta gemea uşor, din umăr îi curgea sânge, l-a prins de subsuori şi l-a târât spre poartă, a strigat la femeie:
-Stăpână adu-mi faşă curată şi pălincă. Apoi către jandarm :
- Don şef, trezeşte-te, te rog trezeşte-te, nu mă nenoroci, Ion striga la jandarm şi-l mişca cu putere, Băbuică a deschis ochii, la vederea lui Ion a bâiguit:
-Salvează-mă, nu mă lăsa să mor! Jandarmul l-a prins de reverul sacoului, ochii îi luceau în lacrimi.
-Stai liniştit don şef, te pansez, apoi te duc în sat cu maşina ruşilor.
Cu briceagul, pe care îl avea tot timpul în buzunar legat cu zale din sârmă de gaica pantalonului, a spintecat  mâneca vestonului a ajuns unde era rana, glonţul intrase şi ieşise prin muşchi fără să atingă osul. Nu avea poziţie bună pentru a-l pansa, a procedat la retezarea mânecii hainei militare, apoi a spălat rana cu pălinca adusă de Irina, după care l-a pansat cum a ştiut mai bine. Era în afara orcărui pericol, ştia asta pentru că înainte de a pleca pe front urmase un curs intensiv sanitar, în care îi fuseseră explicate tocmai modurile de acţiune şi protocoalele care trebuiau urmate în cazul rănirii cu glonţ. Încă odată s-a dovedit cât de importante au fost acele cursuri. I-a suspendat mâna într-o faşă trecută peste celălalt umăr. L-a ajutat să se ridice, apoi i-a pus mantaua pe umeri.
-Don şef ce facem cu ruşii? Să nu ne aprindem paie în cap cu autorităţile! Irina era îngrijorată, dar bucuroasă că jandarmul scăpase.
-Să-i urcăm în maşină, apoi îi predau jandarmilor la post să-i ducă la judeţ. Merg şi eu cu ei, vreau să mă vadă doctorul militar. Nu uitaţi, să căutăm tubul cartuşului şi glonţul, ar fi bun dacă l-am găsi.
Irina şi Ion s-au pus pe căutat, Ion a plecat să găsească glonţul care trecuse prin umărul lui Băbuică, îşi amintea cu precizie poziţia în care se afla jandarmul în clipa în care Vladimir trăsese, a calculat unghiul cu aproximaţie, traiectoria şi forţa glonţului ar fi trebuit să se oprească în scândura groasă a gardului. A privit cu atenţie la uluci într-una era înfipt glonţul, cu ajutorul briceagului l-a scos apoi l-a predat lui Băbuică.
-Tu, ştii să conduci maşina? Băbuică s-a adresat lui Vladimir.
-Paştele mă-ti  de burghez, crezi că ai să scapi, câine jegos!
Oleg înjura şi el în ruseşte, era greu să te înţelegi cu ei, se comportau ca nişte câini turbaţi.
-Te-am întrebat ceva, ştii să conduci maşina? Băbuică era calm, era singurul care trebuia să ţină lucrurile sub control.
-Da, ştiu! Ce vrei să faci cu noi? Se calmase, înţelesese că nu merge cu vorbă rea.
-Vă duc la judeţ, acolo am să vă predau autorităţilor, să facă ce vor dori cu voi. Veţi ajunge dacă nu îmi faceţi probleme pe drum, încât să fiu nevoit să vă împuşc. Căpitanul rămâne legat cum este, pe tine te dezleg, dar îţi voi lega o mână şi un picior cu sfoară mai lungă să poţi să le foloseşti la condus. În acest moment nu îmi doresc altceva decât să îmi daţi un prilej să vă împuşc, aş simţi o mare plăcere să vă văd cum vă daţi obştescul sfârşit. Ai auzit, rus împuţit?  Ioane ia-l în braţe pe căpitan şi aşează-l pe bancheta din spate. Leagă-i ăstuia mâinile la spate, apoi condu-l la maşină.
Ion executa cu plăcere ordinele lui Băbuică, de mult îşi dorea să vadă ruşi legaţi la picioarele lui, nimic nu ura pe lume mai mult decât pe ruşi, asta din momentul în care îi omorâseră singurul lui prieten. Trăseseră în el, deşi acesta se predase, îl împuşcaseră cu sânge rece. Asta nu putea uita şi nici ierta.
-Irina, să mergi în urma noastră cu şareta, eu şi Ion vom fi în GAZ-ul ruşilor, sper să ajungem fără probleme la judeţ. La postul de jandarmi să laşi şareta şi să urci şi tu împreună cu unul din răcani lângă noi. Să-i dăm bice! Şeful de post  se simţea ca un mareşal pe câmpul de luptă, era falnic cu braţul legat de gât, plin de sânge pe haine, grandios prin purtare.
Au ajuns fără incidente la postul de jandarmi, după ce Irina a lăsat şareta a transmis ordinul lui Băbuică unuia din recruţi care juca „popa –prostu’”cu colegul său. Imediat şi-a luat arma a pus-o în bandulieră şi a urcat alături de Irina şi Ion pe bancheta din spate, pe Oleg l-au aşezat ca pe un sac la picioarele lor. Drumul era plin de gropi, maşina se deplasa cu viteză mică, abia pe seară au sosit la sediul poliţiei din judeţ. Jandarmul s-a dat jos din maşină şi a strigat din poartă ofiţerul de serviciu.
-Ce-i mă, ce se întâmplă aici? Un inspector în vârstă, cu  burtă proeminentă şi ochii înecaţi în osânză, înlemnise când a dat cu ochii de cei doi militari ruşi legaţi fedeleş.
-Don inspector  permiteţi să raportez...
-Bă mie să-mi vorbeşti cu tovarăşe, a murit vremea domnilor, ai înţeles mă?  ar fi făcut orice, doar să-i vadă pe ruşi cât mai departe de sediul lor.
-Înţeles să trăiţi! Raportez că eram în misiune de control spre pădurea din satul Galbenu, unde sunt şef de post, când am trecut prin dreptul locuinţei acestei femei, care este pădurar, am auzit  ţipete, am intrat în curte şi atunci am văzut pe cei doi militari ruşi când încercau să o siluiască, femeia era goală, îi rupseseră hainele de pe ea. I-am somat să se ridice şi să se predea, era clar că intraseră cu forţa peste femeie şi încercau să o violeze, s-au ridicat şi în momentul în care femeia, goală, a fugit spre casă, plutonierul a scos pistolul şi m-a împuşcat, atunci din spate Ion, acesta care este aici de faţă, i-a lovit cu lopata, întâi pe subofiţer, apoi pe ofiţer, i-am legat şi i-am adus aici să-i predăm pentru cercetare.
-Nenorocitule, ce-ai făcut? O să ne împuşte ruşii pe toţi. Fira-i al dracului, te-ai apucat tu să faci ordine. Dezleagă-i! Hai să-i băgăm într-un birou, apoi voi raporta cazul. Inspectorul era galben la faţă, tremura tot, ştia că vor fi repercursiuni pentru acest conflict.
Au dat declaraţii Irina şi şeful de post, când a venit rândul lui Ion acesta nu avea acte şi nici nume, nu ştiau cum să-i ia declaraţia. Şeful de post a raportat că a înaintat către poliţie un dosar despre Ion care, amnezic fiind , nu îşi amintea nimic despre datele lui de stare civilă. Pentru mai multă siguranţă şi pornit fiind împotriva lui Ion că îndrăznise să lovească cu lopata nişte militari ruşi, inspectorul  a ordonat să fie închis la beci. Ion nu s-a opus, se gândise pe drum că asta urma, voia să termine odată cu toată tevatura în care se găsea şi să intre în legalitate.
Două ore mai târziu acelaşi inspector, mai galben la faţă şi mai nesigur pe picioarele lui i-a chemat la anchetă.
-Bă sunteţi morţi, au venit ruşii, hai femeie tu prima.
Irina a intrat sfioasă în cabinetul anchetatorului, era o cameră cu gratii la geam, cu două dulapuri din lemn, în spatele unei mese uriaşe care ţinea loc de birou era aşezat pe un scaun cu rezemătoare înaltă  un  comisar, când a văzut-o pe Irina intrând i-a făcut un semn cu mâna să se aşeze scaunul aflat în faţa mesei . Femeia a luat loc cu teamă, era cu spatele spre uşă, în faţa ei era comisarul şi dincolo de el feresterele cu gratii prin care se vedea un petic de cer înnourat.
-Femeie, am aici, în faţa mea, o reclamaţie scrisă de mânuţa ta, îţi menţii cele scrise în această hârtie? Comisarul vorbea cu voce neutră, privea cu ochii absenţi spre Irina, dar dincolo de aparenţe se simţea că este încordat ca o pisică care pândeşte un şoarece.
-Da, tovarăşe comisar, îmi menţin cele declarate, aşa cum am scris în reclamaţie cei doi au năvălit în curtea mea m-au pus la pământ, în cădere m-am lovit la cap, uitaţi aici! Femeia şi-a scos basmaua şi a încercat să-i arate anchetatorului unde este lovită.
-Basta femeie! Nu sunt medic, am înţeles, comisarul era supărat pe femeie, iar când a auzit că i se adresează cu tovarăşe a simţit că ia foc. Comisarul, poliţist de modă veche prefera apelativul „domnule” încă nu începuse să se obişnuiască cu „tovarăşe”, dar accepta din teama de a nu fi trecut în rezervă. –Au încercat să te violeze?
-Da tovarăşe, eu când am căzut, m-am lovit la cap şi am leşinat, atunci mi-au rupt hainele de pe mine şi m-au lăsat, să mă iertaţi, cum m-a făcut mama. Noroc cu şeful de post că i-a oprit cu preţul vieţii sale, pentru  că jigodiile de ruşi l-au împuşcat pe sărmanul om.
Comisarul a pălit când a auzit cu ce epitet i-a blagoslovit femeia pe ofiţerii ruşi, speriat a privit pe lângă Irina, femeia nu a observat şi a continuat tirada:
-L-ar fi omorât cotarlele, dacă nu-i pălea voiniceşte argatul meu Ion. El, fie binecuvântat!, i-a oprit din pornirile lor  violente. Cu ce am greşit eu domn comisar să mă violeze nişte nenorociţi de ruşi beţi, cel puţin dacă ar fi fost nemţi, ăia miroseau frumos.
-Destul femeie! Vrei să înfunzi puşcăria? Comisarul era furios la culme pe limbariţa femeii.
-Lasă comisare femeia să vorbească!
Irina a îngheţat când a auzit accentul rusesc din vorba bărbatului aflat în spatele ei. Simţea că nu va mai scăpa de nenorociţii de ruşi, deja o obseda, ajunsese să urască tot ce e rusesc din momentul în care Oleg îi împuşcase câinele.
-Femeie, armata tânărului stat sovietic staţionează în România pentru a asigura liniştea internă a ţării, dar şi pentru a vă apăra graniţele de hoardele imperialiste anglo-americane. Voi ca nişte mârşavi ce sunteţi, ne-aţi atacat prin surprindere în iunie 1941. Noi ne-am apărat, apoi v-am izgonit peste graniţă, v-am acceptat să luptaţi alături, dar asta nu înseamnă că sunteţi parteneri egali. Sunteţi o ţară cvasi ocupată de trupele sovietice, noi vă dictăm politica pe care o faceţi, noi vă conducem, noi suntem eroii voştri. Nu ştiu dacă am fost clar, româna mea nu este prea bună, dar este suficientă pentru vasalii noştri. Mulţumiţi tătucului Stalin că nu v-a obligat pe voi să vorbiţi ruseşte. Dacă faptele militarilor noştri se petreceau pe teritoriul sovietic, îi defeream Tribunalului Militar, însă pentru că s-au petrecut în România, nu vor păţi nimic. Militarii sovietici sunt departe de nevaste, iubite, amantele lor. Prin urmare, când poftele îi năpădesc, poate să se culce cu orice femeie din această ţară, fără ca ele să li se poată împotrivi. În cazul în care, aşa cum au păţit cei doi ostaşi, femeia se opune, ei pot să o oblige folosind forţa. Asta este o înţelegere secretă făcută de către români şi sovietici. Cei doi militari vor ieşi din arest, unde au fost depuşi pentru siguranţa lor, fără să li se întâmple ceva rău. Dacă Oleg şi Vladimir vor depune plângere împotriva femeii, o vom pedepsi...
-Tovarăşe comisar, ştiţi, înţelegerile dintre partea română şi cea sovietică stipulează că armata sovietică staţionară vremelnic...
-Comisare, nu scrie nicăieri vremelnic, continuă, ce voiai să spui.
-Spuneam că, a continuat comisarul român expunerea, armata sovietică care se află pe teritoriul României nu trebuie să pună în pericol integritatea fizică şi morală a populaţiei civile. Prin urmare, îi voi pune sub acuzare pe cei doi militari sovietici pentru atacarea şi împuşcarea unui jandarm aflat în exerciţiul misiunii, pătrunderea cu forţa în incinta unei gospodării particulare, agresiunea fizică şi tentativă de viol asupra stăpânei acelei gospodări. Militarii rămân în custodia noastră până la noi ordine. Am onoarea tovarăşe comisar! Ofiţerul de poliţie s-a ridicat de pe scaun, a salutat pe politrucul rus dându-i de înţeles, că întrevederea a luat sfârşit.
Comisarul politic al armatei ruse s-a ridicat furios de pe scaun şi a ieşit din birou trântind cu putere uşa, fărâme de var au căzut în urma impactului.
Rămas singur cu fata, comisarul a lovit cu putere masa cu palma lui mare şi grea:
-Ce mi-ai făcut femeie, m-ai nenorocit, tribunalul militar mă mănâncă!
-De ce nu le-aţi dat drumul ruşilor, ce conta că m-ar fi violat, cui îi pasă de noi săracii, v-aţi pus rău cu ruşii. Poate vă vor condamna din cauza mea...
-Opreşte-te muiere! Nu-ţi permit să mă critici după ce mi-am pus capul şi slujba în joc pentru tine, de fapt oricare altă femeie ar fi avut aceeaşi protecţie, nu v-am apărat pe voi, am apărat un principiu. România este un stat suveran şi independent şi nu permit unui politruc rus să-mi dea ordine la mine în birou, în biroul poliţiei române. Acum pleacă, spune-i jandarmului să intre!
Afară se înserase bine, câteva stele îi zâmbeau, prin fereastră, lui Băbuică care rămăsese cu privirea uitată în neant.
-Don şef, intră în birou!
Şeful de post a bătut în uşă apoi a intrat fără a mai aştepta invitaţia:
-Am onoarea dom comisar!
-Bă lasă chestia cu domn, acum suntem tovarăşi, aşa să-mi vorbeşti, ne leagă dracu „ăştia” dacă ne mai aude cu „domnule”. Ia zi, de ce nu i-ai împuşcat pe scârbelea astea de ruşi, îi îngropai şi nu mai aveam nici eu bătaie de cap. Raportează!
-Domn..., mă scuzaţi, tovarăşul comisar, intenţia mea a fost să o eliberez pe femeie, nicidecum să îi aduc la poliţie pe ruşi, faptul că m-au împuşcat, apoi Ion i-a lovit cu lopata, a schimbat situaţia, am fost nevoit să-i aduc aici, altfel ne arestau ruşii pentru agresiune asupra unor militari sovietici.
-Ai făcut bine, trebuie să sun la poliţia militară  să vină să-i ridice, vom avea zile grele, sper să găsesc înţelegere la colegii militari. Cine este Ion ăsta? De unde este? Ce rădăcini are? Comisarul voia să afle cât mai multe , dintr-o dată a început să transpire, deşi era rece în cabinet, se gârbovise, gândurile şi teama erau pe cale să îl doboare.
-Domn comisar, sunteţi bine? Asudaţi rău, aţi păţit ceva? Băbuică era îngrijorat, îşi pusese speranţa în ofiţer, îl vedea a fi un om cinstit.
-Stai cuminte, nu mai vorbi, să ascultăm ce ne spune liniştea. Ai ascultat vreodată sunetele tainice ale nopţilor când se aude respiraţia florilor? E superb!
Băbuică îl privea contrariat, nu înţelegea nimic din adânca meditaţie a comisarului. Şi-a zis în gândul lui:” săracul ofiţer, e dus rău!” S-a ridicat de pe scaun şi s-a apropiat de fereastră, de aici se vedea poarta de intrare în curtea poliţiei. Era linişte, în depărtare se auzea un birjar care mâna probabil vreo mârţoagă indiferentă la îndemnurile stăpânului. După un timp a tresărit, îl furase somnul în picioare, mâna rănită îl durea rău, pe poartă intrase o volgă neagră, ofiţerul de serviciu înlemnise în poziţia de drepţi.
-Domn comisar, a intrat o volgă în curte, cine dracu o fi?
-Vom vedea băiete, vom vedea. Cred că am moţăit puţin, acum sunt bine.
Uşa s-a deschis cu violenţă, în prag era însuşi şeful poliţiei judeţene, urmat de un civil în costum, cravată şi pălărie, iar lângă civil un colonel al armatei ruse.
Comisarul a luat poziţia de drepţi, lângă el, Băbuică încremenise, îi tremurau genunchii.
-Am onoarea tovarăşe chestor, sunt comisarul Dumitrana şeful poliţiei judiciare. Poliţistul privea cu teamă spre noi veniţi.
-I-a loc comisare, tu, spuse chestorul privindu-l cu dispreţ pe Băbuică, marş afară! Comisare, ai în custodie doi militari ruşi, îţi ordon să-i pui de îndată în libertate. A, să-ţi prezint pe tovarăşul Kirilovici, colonel, instructorul politic al Statului Major al armatei sovietice aflate pe teritoriul României, iar dânsul, a arătat spre civil, este tovarăşul Oblegovici secretar al judeţenei de partid. Executarea comisare, nu ai nici un motiv să nu execuţi ordinul.
-Tovarăşi faptul că sunteţi aici oameni cu funcţii şi pregătire mare îmi dă puterea de a nu executa ordinul. Cei doi militari ruşi vor fi deferiţi procuraturii militare pentru a fi anchetaţi, sunt acuzaţi de tentativă de omor asupra unui jandarm român aflat în exerciţiul misiunii şi de pătrunderea prin violenţă în incita unei proprietăţi private şi de agresiune şi tentativă de viol asupra proprietăresei acelui imobil.
-Cui îi pasă nenorocitule de un jandarm şi o muiere, aici este vorba de prietenia dintre România şi URSS, marele prieten de la răsărit, care ne-a eliberat de sub jugul fascist. Bă, ai înţeles tu ce îţi spun eu? Chestorul spumega, de unde credea că v-a fi floare la ureche eliberarea celor doi ruşi, lucrurile tindeau să se complice.
-Cu respect vă raportez, cei doi militari sovietici au încălcat disciplina militară şi s-au comportat ca nişte ostaşi străini într-o ţară ocupată. Ori noi nu avem acest statut, suntem o ţară liberă. Iar dacă suntem stăpâni în propria ţară, nu permit nimănui să se comporte ca stăpânii cu sclavii lor, fără a da socoteală. Lui Dumitrana îi dispăruse teama, îşi juca ultima carte, toată viaţa a fost supus principiilor, nici acum, ameninţat fiind, nu voia să abdice de la ele.
Civilul a deschis uşa şi a făcut semn jandarmului să intre în birou.
-Măi băiete, s-a adresat secretarul de partid lui Băbuică, vrei tu să se strice prietenia dintre România şi URSS din cauza ta? Vocea politicianului român era caldă, încurajatoare.
-Nu tovarăşe, sub nici o formă. Băbuică era sincer.
-Atunci, de ce nu-ţi retragi raportul?
-Pentru că sunt vinovaţi, nu-i acuz că au vrut să mă omoare, îi acuz pentu că în complicitate au vrut să violeze o femeie fără apărare. Pentru asta nu-i iert, nici dacă îmi puneţi pistolul la tâmplă.
-Voi nu înţelegeţi cretinilor că noi suntem aici ca armată de ocupaţie şi ne comportăm ca atare. Politrucul rus îşi ieşise din pepeni şi nu mai suportase dulcegăriile românilor. Vă ordon, eliberaţi-mi ostaşii! Rusul odată cu ultimul cuvânt trântise pumnul de birou, călimara sărise în sus, apoi după un echilibru precar cerneala s-a vărsat peste hârtiile de pe birou.
-Tovarăşe colonel, vă rog să vă abţineţi, sunteţi în România şi nu în tundra siberiană. Chestorul elegant şi stăpân pe situaţie a pus punct ieşirilor de stăpân atotputernic al ofiţerului rus.
-Nu permit  să mi se vorbească pe acest ton, voi declanşa un conflict diplomatic.
-Declanşezi pe dracu, sunteţi o armată de beţivi! toţi s-au uitat uimiţi la chestorul român, care nu mai suportase mojicia politrucului sovietic.









joi, 30 noiembrie 2017

Treziţi-vă domnule Ion I. C. Brătianu!

   Prin somaţia trimisă de Departamentul de stat al SUA Parlamentului României pentru retragerea unui proiect privind modificările la legile justiţie, România a suferit o gravă ingerinţă a unui stat străin în  treburile sale interne.
  Parlamentul României nu este nici mai bun nici mai rău decât în alte state ale lumii, la fel ca şi în America sau Europa, este ales de electoratul, bun sau rău,al ţării noastre . Sigur că electoratul cel mai „inteligent, cel mai versat nu se prezintă la urne la un loc cu plebea, ei contestă alegerile după ce acestea se încheie. Asta am spus-o în treacăt.
 România conform Constituţiei este :”stat  naţional, SUVERAN şi INDEPENDENT,unitar şi indivizibil”.
  Prin urmare imediat după ce comunicatul departamentului SUA a fost făcut cunoscut în România, reprezentanţii statului au luat poziţie conform cu statul României.
Primul a fost preşedintele Iohannis care, din înaltul funcţiei sale, a condamnat cu mânie amestecul unui departament străin în modul în care se legiferează în România. Am admirat pentru prima dată cum etnicul german, ajuns în fruntea statului român, luptă pentru independenţa statului nostru.  Nu a putut trece peste umilinţa la care a fost supus Parlamentul României, ţara noastră ca stat independent.
Cineva mi-a suflat că Preşedintele încă se gândeşte, că aşa este el mai greoi, ardelean sadea şi sas pe deasupra că încă nu a luat poziţie, dar că până la sfârşitul mandatului va zice ceva, probabil : "Sărut mâna herr Trump!"

  Liderii opoziţie în Parlament s-au dezis de declaraţia făcută de Dragnea şi Tăriceanu care, în numele Parlamentului au condamnat ferm comunicatul departamentului de stat considerându-l ca un amestec în treburile interne ale altui stat, motivul: au fost două: 1) comunicatul(protestul) lui Dragnea şi Tăriceanu nu a fost supus la vot în plenul Parlamentului. Protestul liderilor celor două Camere ale Parlamentului a fost unul justificat şi menit să arate tuturor partenerilor că suntem încă un stat suveran şi independent.  2) Comunicatul departamentului de stat al SUA, conform liderului grupului parlamentar al PNL Raluca Ţurcan din Camera Deputaţilor şi al altor parlamentari din PMP şi USR , este binevenit, iar liberalii îşi doresc cât mai multe ingerinţe străine, dar mai ales americane în treburile interne ale României. Prin aceste adeziuni ale opoziţie se întăreşte ideea de colonie a ţării noastre. „Salutăm poziţia exprimată de departamentul de stat al SUA  adresată Parlamentului României privitor la noua tentativă a majorităţii toxice de a afecta independenţa justiţiei şi lupta anticorupţie”, a spus Ludovic Orban preşedintele PNL.
  La 11 aprilie 1924 liberalii, prin vocea lui Ion I. C. Brătianu, au cerut scoaterea Partidului Comunist în afara legii, pe motiv că susţinea că Basarabia ar trebui să treacă de URSS. Eu reiterez că Brătianu a avut dreptate atunci. Liderii care conduc PNL cer SUA să vină să ne conducă recunoscând în ei, în americani, pe singurii stăpâni ai României demni să conducă şi să legifereze în Parlamentul nostru.  Prin aceste declaraţii de slugărnicie şi de pupincurism faţă de licuriciul cel mare, liberalii şi opoziţia în general se descalifică de la rolul lor de reprezentanţi ai poporului şi trec în tabăra celor care susţin transformarea României în colonie. Prin urmare  Domnule Brătianu, pentru asemenea poziţie nu ar trebui să vă scoateţi propriul partid în afara legii?
  Congresul American a făcut destule legi proaste, însă ministerul român de externe nu a dat nici un comunicat prin care să-şi exprime îngrijorarea. Statele Unite ale Americii au cea mai mare datorie publică din istoria tuturor ţărilor, iar cel mai mare creditor al ei este China. Nu a fost problema noastră, nu ne-am arătat îngrijorarea. Niciodată noi nu ne-am arătat îngrijorarea pentru agresiunea de care a dat dovadă SUA faţă de unele ţări din Orientul Mijlociu. Vor sări unii cu gura pe mine că acolo sunt terorişti, poate că aşa este, dar populaţia civilă cu ce a greşit? Statul Isis cine naiba l-a înfiinţat, sau în urma cărei agresiuni?
  România este  conform Constituţiei : Stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
Cum suntem stat suveran şi independent Orbane când tu aplauzi ingerinţa altui stat în treburile noastre interne? Facem legi proaste? Asta facem de 28 de ani. Nu este bine? Cereţi SUA să îşi asume stăpânirea asupra României, devenim cetăţeni americani şi ajutăm legal la plata datoriei externe a SUA, nu cum a procedat Băsescu şi Boc în 2010 când mai mult de 10 miliarde de lei au fost daţi cu împrumut americanilor, bani pe care în mod sigur România nu îi va mai vedea returnaţi. Acum suntem pistonaţi să cumpărăm rachete Patriot, în fond tot un împrumut.
M-am săturat să tot văd pupincurişti de licurici mai mari şi mai mici, m-am săturat să văd vânzători de ţară, m-am săturat să văd politicieni care îşi denigrează poporul, deşi ei nu au primit decât o treime din votul electoratului. Aici vor sări unii că ei nu au fost la vot şi nu acceptă politica majorităţii, de ce nu aţi mers la vot, aţi fost mai deştepţi, mai intelectuali decât prostimea care a votat? Ştiu, nu aţi avut cu cine vota, foarte bine, aţi fi mers la urne doar pentru a vă anula votul, astfel aţi fi sancţionat penalii de politicieni care au câştigat alegerile. Vă daţi seama cum ar fi sunat atunci când se anunţa rezultatul scrutinului, pe lângă cele câteva milioane de voturi valide ar fi fost încă alte câteva milioane de voturi anulate, atunci aţi fi fost îndrituiţi să luaţi poziţie. Lipsind de la vot v-aţi pierdut acest drept. Trebuia să ieşiţi masiv să împiedicaţi alegerea PSD, de ce nu aţi făcut-o? Asta nu înţeleg.
  PS. O ultimă ştire: europarlamentarul Cristian Preda a cerut în Parlamentul European să i se retragă dreptul de vot României în Consiliul Uniunii Europene. Ruşine Preda!!!!!!!!!!!!!!!. Cred că ăsta este un alt atac la suveranitatea României. Aude cineva?




miercuri, 29 noiembrie 2017

Nu deschiderii graniţelor pentru aducerea de forţă de muncă străină

  „Deschideţi graniţele să vină muncitori străini să muncească în România”, asta au cerut companiile străine care operează în ţara noastră
.
  Încă mai avem multă forţă de muncă care lâncezeşte şi care poate fi folosită în activităţile companiilor, aceasta îşi omoară timpul între: la umbră vara şi cârciumă iarna, vorbesc de beneficiarii ajutoarelor sociale.
Aceşti oameni au fost obligaţi de stat să stea la umbră atunci când au fost trimişi acasă cu ordonanţa şi timp de 1-2 ani au primit salarii gratuite. Toate aceste pomeni au fost făcute pentru ca salariaţii să închidă ochii la furturile care se făceau prin privatizările frauduloase a întreprinderilor unde îşi desfăşuraseră activitatea. Aceste ajutoare ar trebui să înceteze, iar oamenii să fie reînvăţaţi să muncească. Nu putem încuraja parazitismul. Sunt de acord să plătim ajutoare unor oameni care chiar nu pot să se ajute singuri şi pe cale de consecinţă, nu ar putea munci.
  Pe vremuri existau cooperative intitulate :”Munca invalizilor”, aici îşi desfăşurau activitatea nevăzătorii, cei cu probleme locomotorii etc., ei confecţionau, coşuri, perii, mături, diferite împletituri. Oamenii trebuie să muncească, să nu primească bani gratuit, nu-i umiliţi, nu sunt cerşetori, redaţi-le demnitatea de oameni! Primăriile nu folosesc nici 30% din potenţialul celor care primesc ajutoare sociale.
Iisus Hristos a atras atenţia unui ucenic, care ducea în fiecare zi un peşte unui om sărac : „ du-i o undiţă, a zis Mântuitorul, să-şi pescuiască zilnic singur peştele pentru hrana lui.”
Aşa va trebui să procedăm şi cu aceşti asistaţi social.
  Nu TREBUIE SĂ DESCHIDEM GRANIŢELE pentru a primi forţă de muncă din afară, trebuie să reuşim să ne readucem acasă pe cei peste 4 milioane de români plecaţi în bejenie. Pentru aceasta va fi necesar ca patronatele să înţeleagă că a venit timpul să plătească salariaţii conform cu pregătirea şi aportul adus la venitul societăţii. Nu se poate ca preţurile să fie ca afară şi plata românilor să fie mizeră. Am cocoloşit destul de mult marile societăţi, a venit timpul să bage mâinile, umflate de grăsime, adânc în buzunare şi să plătească pe aceea care prestează muncă în folosul lor. Nu mi s-a părut corect ca liderii de sindicat să apere patronatele, în detrimentul salariaţilor din spinarea cărora şi-au făcut uriaşele averi.
  Familiile românilor suferă prin cele străinătăţuri făcând cele mai umilitoare munci, copiii lor suferă acasă, iar patronii cer să vină în ţară muncitori străini, probabil chinezi şi din Asia de sud-est.
Ştiu că guvernul, prin ministerul muncii, a lansat programe, care vin în sprijinul calificării muncitorilor necalificaţi, cu alocări importante de sume băneşti.
  Ceva este în neregulă, deşi guvernul a lansat aceste programe patronatele străine, cele româneşti sunt anemice, cer totuşi muncitori străini. Dacă mai primim în ţară câteva milioane de chinezi, singaporezi, malaiezieni, etc. plus ce imigranţi arabi va mai aduce Iohannis cu prietena lui Merkel vom ajunge o ţară în care românii vor fi minoritari, iar numele patriei noastre probabil va fi schimbat în consecinţă. Încă suntem majoritari în mai mult de 85% din teritoriul României, dar dacă vom accepta doleanţele lor oraşele şi satele noastre vor deveni cosmopolite. Se urmăreşte desfiinţarea fiinţei naţionale, la care se lucrează, trebuie să recunosc, de mult timp. Reprezentanţii acestei murdării a României sunt: H.R.Patapievici, Cărtărescu, Liiceanu, Braia, mai este un istoric al cărui nume îmi scapă, nu l-am putut reţine, etc.
Printr-un amestec de etnii, România va putea fi şi mai uşor supusă, bogăţiile ei mai uşor furate, iar în final aici vor fi depozitatea reziduurile alimentare şi umane, România ar deveni un fel de groapa Glina a Europei şi a SUA.
  Poziţia ministerului muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a fost tranşantă: „nu deschiderii graniţelor pieţii muncii”, avem destulă forţă de muncă internă şi cu posibilitatea atragerii de forţă de muncă dintre milioanele de români emigraţi peste graniţă. Dar pentru aceasta există un singur impediment, patronatele trebuie să plătească.


marți, 28 noiembrie 2017

Somaţia trimisă de ministerul de externe al SUA Parlamentului României.

  Sunt nostalgic, când mă gândesc la „minunatele, fructuoasele, educaţionalele” vizite ale Victorie Nuland la Bucureşti. Ce frumos ştia severa subsecretară de stat să pună pe coji de nucă atât pe premierul României, dar mai ales pe Preşedintele ţării. Cum le arăta ea cu băţul graficele economice şi dintr-o listă lungă cu nume, care ar fi politicienii indezirabilii sau patronii autohtoni care încurcă corporaţiile străine să pătrundă pe piaţa românească. Şi cum le ordona ca toate acele persoane să dispară şi ce minunat dispăreau graţie zelului frumoasei zeiţe Themis, unii ar zice Kovesi, e treaba lor. Frumoase vremuri, romantice, sigur, mai era aşa pentru ison şi ambasadorul SUA la Bucureşti, acesta se răţoia în general la miniştrii.
  În acele vremuri încă mai speram că România mai are o uşoară independenţă, că Parlamentul era recunoscut  ca garant al democraţiei româneşti. Parlamentul României a primit o somaţie de la ministerul de externe al SUA  prin care acesta, ministerul american, cere, impune, ordonă Parlamentului român SĂ RESPINGĂ  MODIFICĂRILE PROPUSE LA LEGILE JUSTIŢIEI. Urmează o serie de motive prin care încearcă să justifice această somaţie insolită.
Protocolul şi cutumele diplomatice internaţionale stipulează clar modul în care instituţiile ţărilor străine pot lua legătura între ele. Spre exemplu: ministerul de interne român poate lua legătura doar cu ministerul de interne francez şi prin el, cu ajutorul lui să rezolve o anumită problemă. La fel ministerul de externe nu poate lua legătura decât cu ministerul omolog dintr-o altă ţară.
Nefirească era şi hălăduirea prin birourile celor mai inalţi demnitari ai statului a Victoriei Nuland o subsecretară de stat care în mod normal ar fi trebuit primită de un subsecretar de stat din cadrul ministerului nostru de externe. Când venea în România, madam Nuland, devenea stăpâna de facto a Ţării noastre, toţi mergeau la ea şi luau lumină precum mahomedanii la Mecca.
  Dintre toate ingerinţele în treburile interne ale ţării noastre, de departe cea mai umilitoare este somaţia ministerului de externe american în problemele Parlamentului României. Parlament ales în mod democratic, dar pe care noi, o parte dintre noi, am ales să-l bârfim, să-l calomniem, să-l desfiinţăm ca potenţă. De unde au început toate acestea? Amintesc în treacăt de Băsescu şi continui cu Iohannis .
Dar indiferent de modul cum este perceput Parlamentul României, aceasta înseamnă că în România există libertatea cuvântului şi a opiniei. Nimeni nu este urmărit penal pentru că a spus că: „parlamentarii sunt nişte penali”, am citat din cuvântarea lui Iohannis ţinută în faţa demonstranţilor în ian 2017.
  Somaţia ministerului de externe al SUA demonstrează încă odată, dacă mai era nevoie, că România este colonie americană, prin urmare îl somez pe Trump să-şi asume oficial faptul că România este colonie a SUA.
Parlamentul României are două posibilităţi:
11)      Legiferează aşa cum consideră el fără să ţină cont de recomandările ministerului de externe american (secretariatul de stat, găsesc vreunul care îmi reproşează că nu aş şti cum se numeşte la ei ministerul de externe). Prin aceasta va demonstra că România este încă sau cel puţin mai are o urmă de independenţă.
22)      Parlamentul să trimită pachetul cu proiectele de modificări pe legile justiţie ministerului de externe american, iar parlamentarii vor face o lege prin care dizolvă Parlamentul ca instituţie rămasă fără obiectul muncii. Astfel vom avea legile făcute direct de către stăpâni. În acest mod îi scutim şi pe ei să ne certe de fiecare dată când legiferam greşit, adică nu facem legi conform cu instrucţiunile primite de la partea americană.
Cu durere în suflet am scris acest articol, din zi în zi văd cum se degradează viaţa politică şi socială. Luptele intestine fără sens dintre instituţiile române, tocmai din cauza ingerinţelor străine în treburile noastre interne, au dus la o Românie sleită de puteri, fără orizont, fără o direcţie clară. Dacă un partid ales în mod democratic încearcă să facă ceva bun, apar de peste tot hiene gata să ceară desfiinţarea acelui partid şi condamnarea liderilor săi. O precizare, dacă un individ este vinovat de încălcarea legii să fie condamnat, indiferent de sex, religie, etnie sau  partid ar face parte.

Domnilor parlamentari demonstraţi că sunteţi reprezentanţii poporului, că aveţi poporul în spate şi procedaţi ca adevăraţi bărbaţi de stat, dacă sunteţi în stare, dacă nu, PLECAŢI!

luni, 27 noiembrie 2017

Liderul liberal Ionel Dinu cere în instanţă desfiinţarea PSD

  Un membru marcant al PNL a înţeles bine cum e cu politica şi că în condiţiile actuale nu vor putea bate în veci PSD şi atunci a luat taurul de coarne şi s-a adresat instanţei civile. În solicitare Secretarul General adjunct al PNL Giurgiu a cerut dizolvarea PSD pe motiv că nu şi-a respectat programul de guvernare. Foarte bine, aşa trebuie să facă opoziţia, să folosească toate armele pe care le au la îndemână, mai ales dacă ideologic şi doctrinar stau prost.
Ionel Dinu, secretarul general adjunct PNL Giurgiu, este un soldat adevărat, a înţeles că partidul său a rămas fără muniţie, a rămas fără uniformă, este nud, golit de conţinut, în această situaţie, la fel ca soldaţii români la Mărăşeşti care au pornit la luptă doar în izmene, el a ieşit la atac fără izmene, în fundul gol şi a cerut instanţei să facă ceea ce ei, liberalii, nu sunt în stare, adică să scoată PSD din lupta politică.
Orice cetăţean se poate adresa justiţie în nume propriu sau în numele unei organizaţii, partid etc. Ionel Dinu are acest drept, nimeni nu îl contestă, dar, părerea mea, e bine ca înainte de a face o plângere în instanţă să te consulţi cu un avocat, altfel rişti să cazi în propria capcană şi să te faci de c...
Sigur că domnul Dinu şi-a asumat acest risc, cum de altfel şi-a asumat riscul şi Orban când îi cerea demisia lui Dragnea pe motiv de care este mai penal. Orban uită că procesul lui nu s-a terminat, abia a trecut de fond, e drept că a fost achitat, dar la recurs poate fi încălţat cu toate clanţele pe care le dă (lustruieşte) pe la GDS, DNA şi pe la poalele lui Kovesi.
Liberalii nu au o direcţie, de la desfiinţarea USL sunt ca o frunză în vânt, fuziunea cu PDL, prin care s-a încercat albirea acestora, a dus în final la murdărirea ideii de liberalism. Se tot pitesc sub pulpana lui Iohannis, dar nu observă că acea pulpană nu ascunde nici goliciunea marelui Sas, este aşa de despicată că se văd cele două case pierdute în instanţă.
Revin la acţiunea domnului liberal Dinu, acest domn uită că programul de guvernare este pe patru ani şi nu a trecut nici măcar unul de la alegeri. O parte din program deja se derulează, că măsurile vor fi bune sau rele, urmează să le vedem în timp.
  Mie mi-ar fi plăcut ca PNL-ul să fii fost un partid solid ideologic şi doctrinar, cu idei clare prinse într-un program şi atunci când observau deraieri din partea social-democraţilor şi au fost asemenea greşeli, să fii venit cu contrapropuneri să le supună dezbaterilor publice, iar de aici să fii ieşit legi bune pentru progresul României, că bănuiesc că asta îşi doresc, doar sunt liberali, nu?
Nimic din toate acestea, doar contre, ceva de genul : „domnule liberal, de ce nu vă place pachetul de legi pe justiţie? Dar cele fiscale? Răspuns: uite aşa, de-al dracului! Ce reproşaţi acestor proiecte? Totul, nimic nu este bun! Cum ar trebui să fie? Nu ştiu, dar aşa nu este bine, mai dă-i dracului de comunişti, huo, ciuma roşie!. Mergem în stradă, protestăm acolo, ne strigăm of-urile.” Foarte bine că se iese în stradă, foarte bine că se protestează, este un drept democratic câştigat cu sânge. Dar e bine când ai păşit pentru a protesta, să şti pentru ce o faci, nu este suficient să strigi doar jos, trebuie să spui de ce şi mai ales ce vei face dacă vii în locul lor.
  A existat o moţiune de cenzură, i-a tremurat izmenele în fund lui Orban, mult s-a temut că va trece moţiunea, atunci ar fi fost în găleată, trebuia să guverneze. Este conştient că partidul său nu este pregătit să vină la guvernare, nu au nişte idei clare şi nici un program de guvernare.
Dreapta reuşeşte să strângă în jurul ei şi să consolideze un grup talibanic, radical şi asta nu este sănătos politic. Politica este murdară, nu este făcută de fete mari, dar să nu uităm că un politician trebuie să aibă o comportre abilă, să fie şiret, dibaci, pentru a putea negocia şi a face compromisuri pentru promovarea unei anumite politici. Forţa, violenţa nu ţin de democraţie, ci de anarhie şi dictatură.
  Aseară au fost manifestaţii în capitală, pentru menţinerea ordinii a fost adusă şi jandarmeria călare, rău au făcut, acolo, printre manifestanţi, se afla o doamnă care se speriase de întrebările pe justiţie puse de membrii comisie juridice când domnia sa a candidat pentru postul de ministru al justiţiei, este vorba de doamna Cristina Guseth, altă româncă, aceasta s-a speriat de cai, spune dânsa, noi am aflat că s-au speriat caii de dânsa, voi continua să urmăresc ştirile.
  Partidele politice trebuie să se ţină deoparte faţă de aceste comportamente care tind să se acutizeze în ultima perioadă.

  Domnule Ionel, drace, suntem tizi, ar trebui să vă doresc succes, nu pot să o fac, pentru că eu nu cred în inepţii.

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Prizonierul VI

  Oamenii care treceau pe la poarta Irinei începuseră să se obişnuiască cu prezenţa neamţului Iohann, transformat în românul ardelean Ion. Era vrednic şi tăcut, nu se băga în vorbă, răspundea cuviincios dacă era întrebat, altfel îşi vedea de treaba lui. Pentru cei curioşi să ştie mai multe despre modul în care se înţelegeau Irina cu sluga sa, Ion amenajase într-o cameră, de lângă grajdul în care erau caii şi vaca cu viţelul, un pat din pari bătuţi în pământ peste care pusese nişte scânduri, iar direct pe scânduri paie din secară, iar peste paie un procov din cânepă ţesut în casă. Pentru învelit îi dăduse Irina o plapumă veche, moştenită de la soacra ei, pe care o îmbrăcase cu un petic de cearceaf cusut direct de faţa plăpumii.
  Acest dormitor improvizat era doar pentru curioşii străini care voiau să ştie unde doarme Ion.
Toamna era pe sfârşite, iarna bătea curajos la poarta vremii, vântul se schimbase, Crivăţul era din ce în ce mai prezent, rarii fulgi de zăpada firavi şi jigăriţi îşi făceau apariţia, erau semne clare că în curând ninsoarea va albii totul, iar drumurile se vor troieni.
  Pe o astfel de zi, măturată de Crivăţ cu o lapoviţă care tăia obrazul cu sfichiuirile ei, Băbuică, şeful postului de jandarmi, a primit ordin să se deplaseze la locuinţa Irinei pentru a-l ancheta pe Ion. Îmbrăcat cu mantaua militară cu gulerul ridicat, privea cu disperare de pe capra şaretei distanţa care îl mai despărţea de casa femeii. Îi era aşa de frig încât, avea senzaţia că se depărtează de destinaţie, în loc să se apropie. Hainele îi deveniseră grele, iar obrajii îi îngheţaseră, mergea cu vântul în faţă, avea senzaţia că fiecare pală de vânt muşca din carnea lui.
Într-un târziu a ajuns, câinele începuse să-l latre de până să ocolească limba de pădure. Lătratul câinelui a fost un semnal pentru Ion şi Irina, cineva se apropia de casa lor. Ion a ieşit şi a început să taie lemne sub un şopron unde era apărat de vânt şi ploaie, doar Irina rămăsese în casă trebăluind pe lângă soba încinsă pe care fierbea mâncarea în două oale din pământ puse pe vatră în dogoarea focului.
Lătratul căinelui s-a accentuat când Băbuică a ajuns la poartă. Ion de sub şopron a auzit când s-a oprit şareta la poarta lor, a scos capul din adăpostul şopronului şi a privit spre poartă. Nu se vedea nimeni, doar hămăitul câinelui spunea să meargă să vadă cine a oprit la poarta lor.
Când l-a văzut pe Băbuică, l-a salutat respectuos şi l-a întrebat cu cine are treabă.
-Cu tine Ioane vreau să vorbesc, deschide-mi poarta!
-Imediat don şef! Poftiţi! Să mergem la mine în cămăruţă, nu am foc făcut, dar e mai cald decât afară.
-Să mergem Ioane, aşa te cheamă, nu? Lui Babuică nu-i surâdea ideea să meargă la Ion, spera să fie primit de Irina la căldură şi omenit cum se cuvine unui şef de post de jandarmi, Băbuică se considera un fel de Dumnezeu al satului. Pe de altă parte era curios să vadă unde doarme Ion, lumea în sat bârfea că ar fi dormit cu Irina în pat.
-Nu ştiu don şef care îmi este numele, aşa mi-a zis stăpâna. Ion îşi juca bine rolul de om amnezic. Barba crescută în neorânduială, sălbatic, îl făcea să pară tâmp şi dus cu pluta.
-Ce îţi aminteşti? Spune-mi orice, cât de puţin, să putem face legătura, poate ai familie undeva cu copilaşi care te aşteaptă. Nu se poate să nu ai rădăcini. Jandarmul încerca să fie prietenos pentru a-l face pe Ion să aibă încredere în el.
-Nu îmi amintesc nimic, m-am trezit într-o pădure, mă durea îngrozitor capul. Am rătăcit zile întregi prin acel

 codru, nu reuşeam să ies din ea. De multe ori a răsărit soarele până ce am văzut o margină a păduri, am mers spre acel luminiş şi nu după mult timp am ajuns într-un sat. Oamenii fugeau, iar copiii se amuzau aruncând cu pietre în mine când mă vedeau, am încercat să mă apăr, dar furia lor a fost mai mare. Nu ştiu cum se numea satul, am căutat de muncă, nu am găsit, doar o văduvă de război bătrână mi-a întins o bucăţică de mămăligă rece şi o ceapă roşie, am mâncat cu poftă, nu mai mâncasem de multe zile. Bătut şi izgonit din sat de răutăţile oamenilor sau pentru că se apărau de veneticii care puteau fi periculoşi, am pornit iar la drum. Nu ştiu unde am ajuns, cum se numea localitatea, dar lucrurile s-au petrecut la fel. Câte o femeie cu frica lui Dumnezeu îmi întindea un blid cu mâncare, nimeni nu îmi oferea de lucru. Într-un alt sat şeful de post m-a bătut şi m-a băgat la beci, apoi dimineaţa mi-a dat un şut în fund şi m-a izgonit de acolo. Cam asta este tot ce ştiu.
-Cum se numeau satele prin care ai trecut? Băbuică era aproape convins de povestea lui Ion, mai ales că tot timpul ochii i-au jucat în lacrimi.
-Nu ştiu, nu ştiu carte, iar oamenii nu vorbeau cu mine. Ion spusese de multe ori povestea în faţa Irinei, aceasta îl corecta de fiecare dată când nu povestea credibil.
-Ioane, aş vrea să te ajut, da aici nu faci focul? Băbuică a schimbat dintr-o dată discuţia, voia să-l surprindă pe Ion.
-Ba da, fac seara o bâjă de foc, a fost şi aseară făcut, dar godinul ăsta din fier se răceşte repede, păcatele mele ziua muncesc afară, nu stau în casă să ard lemne de pomană. Doamna trebuie să fie mulţumită de mine, mă hrăneşte, priviţi şi dumneavoastră mi-a dat chiar haine şi căciula asta, Ion a arătat nişte haine împăturite  aşezate frumos pe o ladă care se găsea la capul patului,  păi nu trebuie să le plătesc? Cine îţi dă ceva degeaba? Şi apoi, eu nu sunt cerşetor. Ion făcuse o mutră de om sincer care cere înţelegere, îşi juca bine rolul.
Băbuică tocmai pentru că nu era destupat la minte, era periculos, în anii de când era jandarm învăţase să nu creadă pe nimeni, să fie tot timpul bănuitor. Nici pe Ion nu-l credea, şi l-ar fi dorit la el la post să poată sta de vorbă cu el după ce i-ar fi aplicat vreo trei zgârbace la tălpi. Era gelos pe Ion, deşi era nebărbierit şi aparent neîngrijit, arăta a fi un om frumos, bine clădit, înalt, suplu, cu părul blond şi ochii albaştri care aveau scânteieri în ei. E drept că era îmbrăcat cu haine rupte şi ponosite, în sinea lui, Băbuică, spera ca Irina să fie a lui într-o zi, acum apăruse acest om de nicăieri care părea să-i încurce socotelile.
-Bine Ioane, cam atât pentru azi, voi mai trece pe aici să stăm de vorbă, acum hai în casă să salut şi eu gazda.
-Mergeţi dumneavoastră, eu intru doar când mă cheamă Doamna. Până acum nu a făcut-o, dar aşa mi-a spus:”Ioane, tu nu ai voie în casă! Intri doar dacă te chem eu să repari ceva”. Ce să fac, până acum nu s-a stricat nimic.
Băbuică a rămas surprins de răspunsul dat pe şleau de bărbat, se aştepta să cadă în capcană.
A bătut la uşă, Irina i-a deschis veselă:
-A, don şef, dumneavoastră eraţi? Am auzit câinele lătrând, dar nu am dat importanţă, aţi vorbit cu sluga mea? Irinei îi tremura uşor vocea, îi era teamă pentru Ion.
-Da, am discutat cu el, interesant om. Mi-a spus franc, că îl mai chemi câteodată în casă când patul este prea rece. Nu l-am condamnat, nu te condamn nici pe tine, sunteţi doi tineri în pustietatea asta, e normal să vă protejaţi unul pe celălalt. Băbuică surâdea în sinea lui, spera să o prindă pe Irina.
-Nu cred că a spus aşa minciună, iar dacă a făcut-o, acum îi pun boarfele în braţe şi îl dau pe poartă afară. Mie nu-mi trebuie asemenea oameni în curte. Don şef, sunt funcţionar silvic al statului, am un statut, nu pot să mă tăvălesc cu primul cerşetor care apare la poarta mea. Dacă mi s-ar fi făcut de om, căutam pe altcineva care era apropiat de mine ca poziţie socială, bunăoară pe dumneavoastră, ce dacă aveţi nevastă, ne iubeam o dată şi gata, dacă ne-ar fi plăcut ne mai întâlneam o dată sau de câte ori inima ne făcea brânci unuia spre celălalt. Ştiu că ajungeţi la o lună o dată acasă unde aveţi familia şi sunteţi dornic de femeie, însă vedeţi dumneavoastră don şef, mie nu-mi trebuie bărbat, m-am obişnuit aşa. Sunt văduvă de 4 ani, de atunci îmi încălzesc singură patul. Recunosc că, atunci când omul mi-a plecat la război, îmi doream să am pe cineva lângă mine. Au fost nopţi când îmi venea să mă urc pe pereţi din cauza dorinţei, a necesităţii de a fi mângâiată, sărută şi ocrotită. Încet, încet, dorinţa a murit, eu m-am închis în sinea mea, iar apropierea de bărbaţi nu mă mai face să tresar. A murit femeia din mine. Asta sunt don şef, Ion e slugă, iar sluga doarme în grajd nu în pat cu mine. Haideţi afară că vreau să spună în faţa mea ce v-a declarat dumneavoastră!
-Stai femeie nu te repezii, poate a vrut să se laude, lasă-l păcatelor de om, unde să-l trimiţi acum iarna? La primăvară dacă te mai supără, arde-l! Te rog eu, lasă-l! De fapt Băbuică era mai mult decât mulţumit de ceea ce aflase de la Irina. Pe de o parte îi spuse că ar vrea să se culce cu el, iar pe de alta voia să mai vadă. A dracului femeie! îşi spuse jandarmul în gândul lui.
-Ne-am luat cu vorba, scoateţi-vă mantaua că este udă, să o punem oleacă pe sobă, în timp ce se usucă, să vă dau să beţi oarece. Irina a luat paltonul militar din mâna lui Băbuică, l-a pus pe sobă, a deschis uşa şi l-a strigat pe Ion.
-Da coniţă! Ion a apărut ca din pământ, gata să îndeplinească porunca.
-Ioane, ia un şomoiog de paie şi mergi la poartă să freci spinarea calului să nu răcească, apoi să pui o pătură, de la caii noştri, pe el. Poţi să faci şi la tine focul, că s-a lăsat frig al dracului.
-Aşa, am rezolvat şi cu calul, acum să vă torn o pălincuţă, vreţi să vă aduc şi o ceapă cu puţină slană?
- Dacă vrei tu femeie, tare am flămânzit din cauza frigului de afară. Băbuică era fericit, de câte ori Irina trecea pe lângă el, în zorul ei de a pune de toate pe un scaun, fără spătar, transformat ad hoc în măsuţă, de fiecare dată atingea ca din greşeală piciorul lui. Începuse să se încingă, broboane mari de sudoare îi apăruseră pe frunte, femeia îl incita.
După al treilea păhăruţ de pălincă din aceea de trosneau urechile, obrajii i se înroşiseră, ochii o urmăreau, cu pofte senzuale, libidinoase, pe Irina cum se fâţâia prin casă aranjând una alta sau servindu-l pe el.
-Stai aici lângă mine femeie şi lasă-mă să mă bucur de prezenţa ta, că tare dragă îmi eşti. Când te văd sângele îmi năvăleşte în faţă, inima prinde să bată cu viteză, respiraţia este mai iute, de parcă am urcat un deal. Tu eşti frumoasă, eu sunt dornic să te strâng în braţe, mă lasă muiere să pun mâna pe ţâţele tale ce se văd tari prin capotul  subţire. Bărbatul gâfâia de parcă era un mărfar care urca un munte cu zeci de vagoane după el, Irina reuşise ce îşi propusese, să-l facă să o dorească.
-Stau, dă-mi te rog palma, vreau să mă uit puţin la ea.
-Ştii să ghiceşti? Băbuică întrebase cu glas moale în timp ce îi întindea palma.
Femeia a prins mâna bărbatului cu multă grijă, a atins-o cum ai atinge o petală de floare, a simţit cum instinctiv a vrut să o retragă, atingerea femeii fusese ca un curent electric. Palma bărbatului se odihnea  în palma stângă a femeii, în timp ce cu palma dreapta îi mângâia  palma lui de parcă ar fi vrut să-i netezească liniile adânci săpate de natură.
-Ai o linie a vieţii lungă şi neîntreruptă, asta înseamnă că vei trăi mult, uite, o vezi?  Asta este, Irina cu ochii în palma lui îi arăta cu un deget una din liniile destul de pronunţate ale mâinii.
Băbuică a dat din cap că da, deşi el nu se uita unde îi arătase femeia, era cu nasul băgat în părul Irinei care mirosea a iasomie şi flori de câmp, era îmbătat de mireasma părului, deja îşi închipuia mirosul trupului ei de femeie tânără.
-Don şef, dacă vrei să mai rămâi să îţi usuci hainele, rămâi, eu îmi iau arma şi calul şi plec să dau o roată prin pădure.
-Ai vreun pont de la Ţafardel? Băbuică era supărat că Irina îl trimitea la plimbare, el deja se văzuse înnoptând în casa ei.
-Nu, dar serviciul e serviciu. Trebuie să dau o roată. Femeia a deschis uşa şi din prag la strigat pe Ion:
-Pune şaua pe cal, dar întâi să pui o pătură pe el. A închis uşa şi a început să se îmbrace pentru pădure, jandarmul cu capul în jos, dezumflat de toate visele, se îmbrăca şi el.
-Mai pot să trec pe aici? Băbuică nu înţelegea ce se întâmplă, expedierea lui, când el deja se vedea în pat cu ea, îl năucise.
-Sigur că da, oricând sunteţi binevenit. Sunteţi o prezenţă drăguţă şi agreabilă. Irina ar fi spus orice, doar să îl vadă plecat. Au ieşit împreună afară din casă, Crivăţul, care încă nu obosise, i-a salutat cu o pală de vânt rece ca ghiaţa, au tresărit amândoi, s-au scuturat, apoi curajoşi au pornit prin lapoviţa care nu contenise să cadă. Irina a încălecat pe cal cu arma-n bandulieră, iar Băbuică s-a urcat în şaretă, au mers împreună o bucată de drum fără să-şi spună ceva, într-un târziu Irina a tras de frâul calului, apoi a luat-o în dreapta spre pădure nu înainte de a îi arunca jandarmului peste umăr:
-Să ne întâlnim sănătoşi! Nu a aşteptat răspunsul şi a dat pinteni calului care a pornit în galop.
Aproape pe înserat când lumina de peste zi obosită căuta un loc de odihnă, Irina a ajuns acasă. A băgat calul în grajd, a dat şaua jos de pe el, l-a frecat pe spate cu o ţesală să-i şteargă apa de la ploaie, apoi a mers în camera de lângă grajd unde Ion stătea în timpul zilei. A deschis uşa binişor, bărbatul dormea cu faţa în sus şi mâinile împreunate pe piept, avea un somn liniştit, colţurile buzelor se ridicau la fiecare expiraţie, din gât se auzea un şuierat uşor. Irina s-a apropiat de el, l-a mângâiat  pe frunte, apoi l-a sărut pe buzele roşi şi voluptoase. L-a atingerea femeii bărbatul a tresărit, mâna rece de pe fruntea lui i-a dat un fior plăcut.
-Ai venit iubita? Vino aici lângă mine să te încălzesc, eşti îngheţată, de dimineaţă mi-ai spus că nu mergi astăzi în pădure, de ce ai plecat, nu ai văzut ce timp urât este? Ion era îngrijorat, în timp ce vorbea o mângâia pe tot corpul, ar fi vrut să-i dea toată căldura lui.
-A trebuit să plec, altfel nu mai scăpam de Băbuică, ar fi rămas aici peste noapte, trebuia să fac ceva, nici pe el nu voiam să-l jignesc, avem nevoie de dobitoc până rezolvăm problema ta, apoi îi dau papucii, până atunci îl ţin în şah. Să nu te superi, fii sigur că nu îi voi ceda! Hai în casă, să dai drumul la câine, să stăm liniştiţi.
Iarna a trecut în linişte, jandarmul a mai trecut de două ori pe la Irina, într-una dintre vizite i-a luat o declaraţie, de fapt a scris-o Irina Ia dictarea lui Ion, el a pus degetul în loc de semnătură. De câte ori a venit Băbuică la Irina, a încercat să prindă un fir care să ducă la legătura dintre Ion şi stăpâna lui. Nu a fost chip, pe argat l-a găsit de fiecare dată ori făcând treabă sub polatră ori stând în camera lui de lângă grajd.
Zăpada începuse să se topească, pe după copacii pădurii timidă primăvara privea spre casa Irinei, de la streaşină ţurţuri lungi ca nişte săgeţi lăsau să picure apa. Era un soare blând, un vânt călduţ adia, pe lângă gard se vedea colţul verde al pirului, câţiva paşii mai departe un pâlc de ghiocei de pădure râdeau la razele soarelui. Păsările cântau triluri vesele, viţelul fătat din iarnă zburda liber prin grădină, găinile cotcodăceau, cocoşii pintenaţi se plimbau mândrii printre consoartele lor, din când în când se atacau ca nişte soţi geloşi, deşi erau trei şi 20 de găini tot se băteau, din egoism, unul voia totul, voia să fie dictatorul, şeful incontestabil.
Într-o asemenea zi caldă de început de primăvară la poarta Irinei a oprit un IMS al armatei sovietice. De la volan a coborât traslatorul, iar din dreapta vechea noastră cunoştinţă locotenetul rus, acum ajuns căpitan. Erau chemaţi la Statul Major al armatei sovietice staţionate pe teritoriul României, veneau din Ungaria. În drum şi-au amintit de frumoasa Irina şi de umilinţa pe care o suferiseră în curtea ei. Acum voiau să-i plătească cu vârf şi îndesat, doar erau o armată de ocupaţie. Înainte de a bate în poartă, au mai tras câte o duşcă zdravănă din sticla cu vodcă în care mai erau cam două degete de matrafox. Curajoşi au bătut în poartă, câinele a început să latre şi mai tare. Ion s-a uitat ferit să vadă cine este la poartă, când a văzut boneta de ostaş rus, din instinct s-a tras înapoi. Din casă ştergându-şi mâinile pe şorţ a ieşit Irina, înaltă, trupeşă, fără a fi grasă, cu sânii frumoşi, buze cărnoase, rumenă-n obraji, radiind sănătate, s-a îndreptat hotărâtă spre poartă, a deschis portiţa şi s-a tras doi paşi în spate când a văzut cine sunt oaspeţii.
-Bună frumoaso! Nu credeai că ai să ne mai vezi, nu-i aşa? Ei bine, m-am rugat la Dumnezeu să nu murim pe front, aveam o poliţă să-ţi plătesc, după cum vezi, m-am grăbit să vin. Era păcat să mai aştepţi. Vladimir, cu ochii tulburi de băutură, încerca să forţeze portiţa pentru a intra în curte.
  De sub polatră, Ion urmărea cu sufletul la gură tot ce se întâmpa...
Va urma!













joi, 23 noiembrie 2017

Orban răsuflă uşurat, moţiunea de cenzură a picat

Moţiunea de cenzură a căzut la vot, nimic spectaculos. Liberalii nu numai că ştiau că va pica moţiunea, însă nici nu îşi doreau să treacă. Voi mai vorbi despre asta. Am văzut un circ ieftin oferit de Ludovic Orban, Buşoi şi încă vreo doi. Au arătat cartonaşe roşii guvernului, ei şi? A fugit Tudose din palatul Victoria? Nici vorbă. PNL nu a făcut astăzi decât un exerciţiu anemic pentru electorat, ceva de genul: „aţi văzut? Noi ne-am dat interesul, făcurăm şi moţiunea, aduserăm şi vreo două autobuze cu demonstranţi, dar nimic, ăia de la putere nu fugiră, din contră, acum stau liniştiţi, ne-am epuizat dreptul democratic de a introduce moţiunea.”
Să fim serioşi, nici Orban, cât este el de şef PNL, nu credea că va trece moţiunea, dealtfel, cea mai mare problemă pentru liberali ar fi fost să treacă moţiunea, să cadă guvernul, iar PSD să refuze să facă un alt guvern şi să treacă în opoziţie. Abia atunci era beleaua mare pentru marele L. Orban, cu cine dracu făcea guvernul? Cu USR? Cu UDMR? Cu PMP? Cu toate la un loc, asta ar fi fost sinucidere curată.
Dar cel mai mult m-a intrigat ipocrizia lui Orban, atunci când îi cerea demisia lui Dragnea pe motiv de dosare, uitând frumuşelul lăutar că este în aceaşi oală cu Dragnea. Îmi vor sări liberali în cap spunându-mi că Orban a fost achitat în primă instanţă. Ei şi? Le amintesc că A. Năstase şi Dan Voiculescu au fost achitaţi în primă instanţă şi condamnaţi la ani grei de închisoare la recurs. Să nu se grăbească, personal nu-i doresc, oricum instanţa nu ţine cont de ceea ce spun eu.
De când PNL a fuzionat cu PDL nu am mai văzut o opoziţie făcută pe programe, una care să vină cu soluţii să spună : „băi pesediştilor sunteţi proşti, legea asta nu trebuia făcută aşa cum spuneţi voi, ci aşa cum spunem noi, hai să căutăm o soluţie împreună”. Opoziţia liberală e ceva de genul : „ nu este bine, ne opunem”. Dar cum este bine? Întreb eu şi alţii ca mine. Nu ştim, dar aşa nu este bine, ieşim în stradă ne punem poalele în cap. Huo ciuma roşie!
Dacă vă comportaţi în acest fel, domnilor liberali, nu veţi câştiga alegerile cu toată clanţa pe care o lingeţi la uşa DNA. Vezi Doamne, că Koveşi este cea mai frumoasă, cea mai deşteaptă şi cea mai dreaptă, evident când anchetează pe cei de la PSD.
Orbane, Orbane, ce te faci dacă te condamnă la recurs, mai este DNA floare de crin? Sau ce ai spus în cadrul întâlnirii de la Grupul de Dialog Social, acolo unde descălecase şi zeiţa anchetatorilor, nu va mai avea valoare, nu ar fi prima dată când te suceşti.
Ce dracu, din câţi membrii are PNL-ul doar un lăutar cu probleme a putut fi ales? Drept este că nici cu Buşoi nu dădea lovitura PNL.

Somn uşor liberalilor, nu sforăiţi, posibil ca pesediştii să lucreze, nu deranjaţi, poate doarme şi Goţiu şi e păcat.

luni, 20 noiembrie 2017

Domnule Tăriceanu şi Dragnea vă rog nu daţi pomeni lui Duda şi Margaretei!

  Călin Popescu Tăriceanu împreună cu Liviu Dragnea ca reprezentanţi ai partidelor din alianţa parlamentară majoritară au ajuns la concluzia că problemele majore ale României sunt rezolvate, sindicaliştii sunt mulţumiţi, salariaţii exultă, peste tot curge lapte şi miere, iar câinii merg cu covrigi mari în coadă pe bulevardele oraşelor. În această situaţie s-au gândit ce să mai facă ei cu banii din bugetul României, autostrăzi oricum numai construim pentru că se surpă imediat după inaugurare, Iohannis cheltuie şi el cât poate de mult cu deplasările sale săptămânale la Sibiu, însă tot mai rămân bani, avem excedent bugetar, prin urmare cei doi au pus de un proiect de lege.
Prin acest proiect de lege, aflat acum în Parlament, se propune  recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. Deasemeni proiectul propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat. Palatul Elisabeta va fi în folosinţa Casei Regale pe o perioadă de 49 de ani, cu un personal de deservire de maxim 20 de persoane plătit de către stat ca şi întreţinerea Palatului.
  După moartea regelui, principesa Margareta şi soţul ei ar urma să beneficieze de Palatul Elisabeta ca locuinţă gratuită, deasemeni va avea o îndemnizaţie lunară, o maşină la dispoziţie cu şofer şi pază permanentă SPP.
  Toate aceste facilităţi pe care Tăriceanu vrea să le facă Margaretei şi lui Duda nu îşi au sensul şi nici rostul. Să privim puţin spre locul unde zace fostul rege Mihai I (fost pentru că a abdicat), acolo lucrurile se petrec mai rău ca la uşa cortului. În primul rând nu sunt date publicităţii buletine medicale despre sănătatea celui care a fost regele României, ci doar nişte comunicate ale actorului Duda.
Nicolae nu este lăsat să intre să-l vadă pe bunicul său aflat pe ultimii centimetrii de viaţă, motivele sunt puerile, adevăratele motive ţin de Constituţia din 1923 care spune clar că urmaşul lui Mihai nu poate fi altcineva decât Nicolae, el fiind primul bărbat în linie dreaptă de la Mihai. Bâlbâielile familie regelui au mers până acolo încât poliţia elveţiană a trebuit să meargă la patul suferindului să constate că acesta încă mai este în viaţă şi probabil va fi ţinut până ce actualul proiect de lege va fi aprobat de Parlament. Mama lui Nicolae, Ileana, de teama că Margareta o va scoate din testament şi-a blamat public copilul, doar pentru aş arăta supuşenia faţă de Margareta şi mai ales de Duda.
  Prin urmare, o asemenea familie cu un comportament josnic şi jalnic nu poate aduce nici un ajutor României. Avem destule instituţii care să lucreze pentru România. Vrem să fim bine văzuţi peste hotare? Trebuie să arătăm că vrem acest lucru prin comportamentul nostru demn şi hotărât, nu prin purtarea unor steaguri prăfuite cu reprezentanţi de incertă valoare.
Vrem să fim respectaţi? Să investim în sport, disciplină care a făcut de mii de ori mai mult pentru România decât ministerul de externe.
  Nu Duda ne va reda demnitatea, nu Margareta ne va reda măreţia, ci trezirea noastră din somnul letargic, conştiinţa noastră că suntem cetăţenii acestei ţări. Privind cu încredere în viitor, putem avea o Românie prosperă, fără a căra după noi balastul unei regalităţi care nu a adus cele mai bune servicii României.
Margareta să-şi administreze averile pe care Mihai le-a avut şi să nu uite un amănunt, unul mic dar foarte important: Carol de Hohenzollern când a venit în România a venit cu mâinile în buzunare, nu a adus nici moşii nici averi din Prusia, toată averea a făcut-o în România. Prin urmare, nu noi românii datorăm ceva lui Mihai şi urmaşilor lui, ci ei ne datorează nouă.
  Domnule Tăriceanu, domnule Dragnea, RETRAGEŢI ACEST PROIECT DIN PARLAMENT PÂNĂ NU ESTE PREA TÂRZIU. DACĂ PRINCIPESA MARGARETA VREA SĂ AJUTE ROMÂNIA O POATE FACE, ARE DESTUI BANI, DESTULĂ AVERE, DAR OMENIE ARE?
Dacă insistaţi cu acest proiect veţi avea mult de pierdut, într-o ţară în care se negociază pentru salariaţi o creştere minimală de salariu, dumneavoastră să aruncaţi cu bani pe ferestră va fi un dezastru pentru voi.
Faceţi referendum, modificaţi Constituţia, devenim monarhie constituţională îl punem pe Duda rege şi rezolvăm problema. Altfel de ce mama dracului să-i plătiţi slujitori şi întreţinerea Palatului Elisabeta, başca maşină cu şofer şi pază SPP permanentă, la care se adaugă îndemnizaţie de fost şef al statului principesei Margareta? Sunteţi sănătoşi la cap? Care sunt meritele pentru care ar trebui să primească toate aceste recompense, ce dude a făcut Duda pentru România, dar Margareta?
Ne vom trezi şi pe bună dreptate, că fostul preşedinte Băsescu va dori ca EBA să fie moştenitoarea lui cu aceleaşi drepturi ca şi Margareta. Cât de bun a fost Mihai cam atât a fost şi Băsescu, Dumnezeu să mă ierte, dar cam aşa este.
Tăriceanu şi Dragnea, nu vă jucaţi cu banii poporului, nu aveţi acest drept. Aveţi obligaţia de a lucra în folosul poporului, voi sunteţi reprezentanţii noştri, nu ai fostei familii regale.
  Am înţeles că l-aţi hiperbolizat şi divinizat pe Mihai, el săracul a avut doar „vina” de a fi existat fizic în acea perioadă, a fost ca apa sfinţită, nu a făcut nici rău, nici bine, doar a fost. Atât!
Opriţi-vă cu proiectul! Dacă Margareta vrea binele României să demonstreze acest lucru, deocamdată a demonstrat doar că vrea averea din România


sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Domnule Iohannis, dumneavoastră sunteţi deştept pentru că sunteţi Preşedinte şi nu invers!

   Preşedintele României acţionează în orice situaţie ca un funcţionar din afara intereselor României, sau dacă se întâmplă să vorbească pentru România o face de parcă ar fi ambasadorul vreunui stat străin acreditat la Bucureşti.
Dovezi mai mari nu putem avea în afara declaraţiilor făcute de domnia sa începând cu sfârşitul lui dec 2016 (adică după ce alianţa ALDE-PSD a câştigat alegerile parlamentare). Au fost declaraţii incendiare care puteau duce la război civil, sau în cel mai fericit caz la confruntări între manifestanţii stângii cu cei ai lui Iohannis, nu vreau să spun dreapta, considerând că PNL a avut maturitatea de a nu se amesteca în toată brambureala şefului din Dealul Cotrocenilor, deşi a făcut-o.
În fapt, după victoria din decembrie 2016 a alianţei PSD-ALDE Iohannis a declarat lui Tăriceanu că va lupta să dărâme această alianţă şi să îşi aducă la guvernare guvernul său format doar domnia sa ştie din ce partide , probabil PNL-USR-UDMR şi ALDE dacă Tăriceanu trăda.
  A apărut raportul MCV, sincer eu nu dau nici doi lei pe el, nu mă interesează ce spune acel raport pe care în mod sigur l-a scris Monica Macovei împreună cu zeiţa Themis, adică L.C. K. Mă interesează situaţia din ţară care, la drept vorbind nu este deloc roză. Preţurile cresc într-o veselie, nimeni nu ne explică de ce, nici măcar Mugur Isărescu, doar ne spune că vor creşte şi tot vor creşte. Nu ne spune nici de ce creşte indicele Robor care a adus populaţia la exasperare, după ce francul elveţian a luat-o razna în urmă cu câţiva ani, am sperat că piaţa s-a calmat, dar m-am înşelat, trăiesc în România şi aici de 28 de ani nu mai există normalitate.
  Euro creşte, preţul carburantului creşte, de ce? Pentru că guvernul a introdus acea nenorocită de acciză? Dar asta era şi anul trecut pe vremea asta şi preţurile erau mult mai mici.
Domnule Iohannis, ştiu că sunteţi un autentic liberal, până să deveniţi preşedinte aţi avut o activitate liberală, aceea de a cumpăra imobile prin fals şi uz de fals motiv pentru care instanţa civilă de judecată Braşov va declarat cumpărători de rea credinţă (împreună cu soţia), aţi mai avut o activitate liberală, aceea de a da meditaţii fără a plăti impozit statului. Sigur că pe lângă toate acestea eraţi profesor, inspector scolar, apoi primar plătit din bani publici şi nu din activităţi liberale. Aţi fost şi membru PNL aproape 2 luni, multă vechime, chiar destul de multă pentru a fi recomandat să ocupaţi funcţia de preşedinte al PNL.
  Domnule Iohannis, puteţi uita pentru 2 ani cât mai aveţi din mandat că sunteţi etnic german şi pe cale de consecinţă sluga lui Merkel şi să gândiţi ca un brav cetăţean român? Dacă puteţi, daţi mâna cu guvernul României căutaţi soluţii şi împreună găsiţi calea cea dreaptă de urmat. Aşa puteţi câştiga şi electoratul PSD-ALDE. Dumneavoastră din postura de Preşedinte nu faceţi altceva decât să faultaţi cu ochii pe arbitru şi să vă lăudaţi la proprii spectatori ce deştept sunteţi, de fapt ce trişor, ce farsor, ce impostor sunteţi. Aveţi o armată de consilieri cu rang de ministru, puneţi-i la treabă şi găsiţi soluţii împreună cu guvernul să mergeţi mai departe, sunteţi preşedintele României nu vicecancelarul Germaniei. Piedici, contre, huiduieli şi instigări pot face toţi neaveniţi, Preşedintele trebuie să fie cu mult mai sus decât babele de pe margina şanţului. Amintiţi-vă şi daţi-mi dreptate, cât de caraghios aţi fost atunci în piaţă cu geaca roşie, eraţi penibil când strigaţi că în Parlament şi guvern sunt penali, eraţi penibil pentru că legea, apoi electoratul le-a permis să ajungă acolo, aşa cum vă permisese şi dvs. deşi la data alegerilor prezidenţiale eraţi în proces de incompatibilitate. Mai amintiţi-vă, ce bufon minunat aţi fost în Parlament în iarnă, când v-aţi adresat naţiunii. Îmi era jenă când vă priveam, am închis TV-ul nu voiam să cred că Preşedintele României, un zeu pentru mine, poate fi o ţaţă sau un Doru Octavian Dumitru varianta nemţească.
  Criticaţi România pentru pachetul de legi ale justiţiei, cine dracu vă credeţi? Aveţi pregătire de specialitate? Domnule Preşedinte, dumneavoastră nu aţi câştigat oarece examen pentru a deveni primul om în stat, ci aţi fost ales de popor. Prin urmare, dumneavoastră nu aţi ajuns Preşedinte pentru că sunteţi deştept, sunteţi deştept, pentru că sunteţi Preşedinte. Vă rog ca de acum încolo să ţineţi cont de acest lucru în alocuţiunile dumneavoastră, nu de alta dar, de multe ori sunteţi ridicol prin răspunsurile pe care le daţi. Apropo, nu ar fi rău ca din când în când armata pe care o păstoriţi la Cotroceni şi care este plătită cu mulţi bani să facă un raport cu dudele pe care le-au produs.
Domnule Iohannis, ţara e săracă, populaţia o duce greu şi, spre lauda dumneavoastră, de multe ori aţi criticat guvernul pentru faptul că risipeşte banul public, încurajat de poziţiile publice ale dumneavoastră vă întreb:
-De ce naiba faceţi naveta săptămânal la Sibiu? Dacă mergeaţi ca orice om cu o singură maşină având un şofer şi un SPP-ist mai înţelegeam, dar să parcurgeţi această distanţă însoţit de un adevărat convoi de maşini, SPP-işti, asistente medicale, doctor ,salvare, etc. este mai mult decât şi-ar fi permis Ludovic al XIV-lea în plin absolutism regal. Asta se numeşte insolenţă la adresa poporului, pentru că deplasările dumneavoastră sunt plătite din bani publici şi nu din chiriile luate din casele proprietate personală pe care le aveţi şi le-aţi cumpărat din meditaţiile date elevilor şi pentru care nu aţi plătit impozite.

  Fiţi decent, fiţi un exemplu, puteţi face acest lucru, sunteţi bogat, nu vă interesează averea, doar istoria să o aveţi în faţă, faceţi lucrurile de aşa manieră încât să meritaţi să intraţi în ea. Nu vă uitaţi la istoria Germaniei, nu aveţi loc acolo, uitaţi-vă la istoria României. Dacă tot aţi ajuns Preşedintele României, dumneavoastră un etnic german, meritaţi-vă locul! Până acum, aţi fost jalnic, încă mai aveţi timp.