joi, 12 ianuarie 2017

Guvernul Grindeanu a debutat cu dreptul. Opoziția debusolată.

    Iarna în acest an nu a vrut să se lupte cu guvernul tehnocrat, a așteptat un adversar pe potrivă și l-a găsit în guvernul Grindeanu. Nici nu s-a instalat bine noul guvern la Palatul Victoria, că furiile iernii s-au dezlănțuit. Miniștrii responsabili cu lupta împotriva vitregiilor vremii s-au așezat la cârma comandamentelor de iarnă și cu o dârzenie mai rar întâlnită la miniștrii noștri cei de toată ziua, au luat zi și noapte măsurile optime pentru a face față invaziei polare. Acolo unde s-au împiedicat de bolovani au fost îndepărtați, chiar dacă acești bolovani erau directori prin diferite centrale. Așa cum viforul bătea liber, tot așa și miniștrii trebuia să găsească sprijin în factorii de răspundere de la nivelul subramurilor ministeriale și a deconcentratelor. Și l-au găsit, ori acolo unde nu a fost și l-au creat prin îndepărtarea piedicilor umane. Din această luptă a lipsit viceprim ministrul Daniel Constantin dar, și el de pe pârtiile austriece a făcut galerie colegilor înzăpeziți în țară, prin urmare, trebuie să fim înțelegători cu el.
    Se vede că iarna nu a vrut să ne facă rău, doar să boteze noul guvern, să-i încerce determinarea și hotărârea. Probabil că opoziția fățișă pe care o face Iohannis noului guvern, nu a convins pe Moș Gerilă. Iarna putea să debuteze încă de pe vremea guvernului Cioloș, i-a fost teamă că va fi lăsată în părăsire și să-și facă de cap pe întreg cuprinsul patriei, ori vifor și căderi masive de zăpada fără ca guvernul să le ia în seamă, nu aveau farmec pentru Baba Iarna. Cred că a stat acolo, la ea, în casă din Laponia și a gândit cam așa ”păi Cioloș și cu Dragu nu au fost în stare să găsească 10 miliarde de lei, dar să se lupte cu viforul, mai bine aștept” , și a așteptat.
    Concomitent cu lupta împotriva pandaliilor vremii guvernul trebuie să facă proiectele de legi necesare aplicării programului de guvernare, sau acolo unde nu există timpul fizic să le facă, să fie adoptate Ordonanțe de Urgență pentru ca aplicarea prevederilor programului să fie în grafic și în același timp să lucreze la buget.
Președintele Iohannis nu are cum să se opună aplicării acestui program, decât prin contestarea legilor  la CCR, nepromulgarea lor și retrimitere în Parlament.
Eu cred că este o politică greșită blocarea aplicării programului  de guvernare PSD-ALDE prin tertipuri politicianiste , de către opoziție.
Faptul că pentru prima dată de la revoluție încoace, avem un partid care a venit cu un program clar de guvernare cu date precise de aplicare, ar trebui lăsat să-l aplice, iar opoziția să taxeze atunci când alianța majoritară sare peste aplicarea unor puncte din program.
     Nereușita aplicării programului din cauza unor contestări fără substanță pe la CCR și retrimiterea legilor în Parlament de către Președinte, ar putea face ca PSD-ul să câștige în fața electoratului, arătând cu degetul spre opoziție ca fiind singurul responsabil de întârzierea aplicării prevederilor programului de guvernare.
Președintele Iohannis și-a amintit că a fost profesor și a chemat pe primul ministru Grindeanu și pe ministrul de finanțe Dragoș Tudorache să îi examineze, cu această ocazie verifica și dacă Dragnea le împărtășise subalternilor săi politici tainele programului de guvernare. Cert este faptul că la sfârșitul reuniunii Iohannis a declarat că elevii au fost promovați, iar el nu va avea nici un motiv să nu promulge legea prin care este eliminată plata contribuției CASS și a impozitului de către pensionarii cu pensie sub 2000 de lei.
     Înțelesesem că tinerii frumoși și liberi urma să demonstreze aseară în București împotriva Avocatului Poporului, motivul? Faptul că acesta a cerut un verdict de constituționalitate asupra legii  90/2001 la CCR. Sincer, mie nu-mi place Victor Ciorbea, dar ăsta nu este un motiv de demitere. Dacă legea este neconstituțională, să fie anulată, iar dacă este constituțională să fie aplicată. Faptul că se cere un punct CCR abia acum, nu este nimic ciudat, ciudat era dacă rămânea așa.
Parlamentul a adoptat legea prin care Guvernul este abilitat să emită OU pe timpul vacanței parlamentare. USR-ul a contestat-o la CCR, în această situație Dragnea a convocat Parlamentul în sesiune extraordinară, astfel guvernul poate emite Ordonanțe de Urgență, aici este o joacă.
     Este o luptă surdă între soroiștii reprezentați cu brio de USR , liberalii debusolați coordonați de și mai debusolatul Iohannis pe de o parte și alianța PSD-ALDE aflată la guvernare pe de altă parte. Nu știu cine va câștiga, dar știu precis cine va pierde, POPORUL.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...