vineri, 27 ianuarie 2017

Stop, acțiunilor revizioniste și revanșarde ale etnicilor maghiari

    Nu este suficient că avem un președinte care uită care îi sunt prerogativele și evadează din interiorul Constituție; s-a mai reîncălzit şi o mai  veche dorință a etnicilor maghiari-ținutul secuiesc. Inițiativa a 100 de mii de cetățeni care cer ca Parlamentul să recunoască autonomia ținutului secuiesc prin lege , a fost publicat în Monitorul Oficial partea I.
    Ce vor de fapt acești oameni? Vor ca județele Harghita, Covasna și o parte din jud Mureș să devină un fel de stat în stat condus de un Președinte ales prin vot direct odată la 4 ani. De fapt ungurii vor să creeze o enclavă în inima Transilvaniei, a României, cu această enclavă să amenințe tot timpul independența și suveranitatea țării. Politicienii unguri, mă refer la cei din Ungaria, au deschis larg porțile țării lor Rusiei și lui Putin. Oricând putând trăda interesele alianței nord-atlantice și porni un război alături de Rusia, sau ocrotiți de aceștia. Să nu uităm poziția Turciei în NATO și chiar a Bulgariei.
Recent Putin a făcut cadou președintelui Dodon al Moldovei harta Moldovei mari, dealtfel ideea este mai veche, președintele Moldovei Voronin îndemna moldovenii din România să se declare minoritari în România, sugerând astfel că locul lor ar fi lângă moldovenii de dincolo de Prut, deci tot despre formarea Moldovei mari era vorba, stat independent față de România.
    Politica autorităților de la București nu este una fermă față de pretențiile revizioniste ale vecinilor noștri.    Guvernele, rând pe rând au cedat și acordat facilități etnicilor maghiari, s-a mers până acolo încât s-a făcut din ei un fel de super cetățeni ai României. Comportamentul agresiv al reprezentanților maghiarilor din România este privit cu îngăduință de autoritățile țării. Temele revanșarde și revizioniste ale liderilor maghiari sunt privite ca simple alintări de guvernații români. Faptul că majoritatea guvernelor au avut nevoie de voturi în Parlament pentru a crea majorităţi solide, UDMR a fost formaţiunea politică necesară acestor deziderate. Doar că politicienii unguri, fini negociatori, şi-au vândut voturile contra unor promisiuni ferme din partea guvernelor cu care au negociat. Astfel s-a ajuns ca minoritarii unguri să aibă mai multe drepturi decât celelalte etnii care formează populaţia ţării.
Arborarea steagului maghiar, sau al celui secuiesc pe clădirile instituților din județele cu etnici predominant maghiari, a rămas fără sancțiuni dure din partea prefecturilor sau a instanțelor de judecată.
Sunt pentru dreptul la opinie, la libertatea de vorbire, dar atunci când prin alocuțiunile unui individ se incită la ură și violență, dreptul la opinie trebuie să înceteze și legea trebuie să-și spună cuvântul.
Sunt convins că majoritatea populației de etnie maghiară trăitoare în județele Harghita și Covasna nu încurajează atitudinea revizionistă a liderilor săi politici.
    Această inițiativă va fi un șantaj la susținerea guvernului Grindeanu de către UDMR. Una din condiții va fi votarea legii prin care cele două județe pot deveni ținut autonom.
Guvernul Grindeanu și alianța parlamentară (PSD-ALDE) ar comite o mare eroare,dacă ar aproba un asemenea demers. El ar deveni primul pas spre dezintegrarea teritorială a țării. Sper ca liderii noștri politici și administrativi să fie lucizi și să analizeze cu simț de răspundere această inițiativă.
Dacă UDMR ar insista pe această cerere de autonomie, să se meargă până acolo încât să fie scos în afara legii, la fel cum a fost scos Partidul Comunist în afara legii de către liberali în 1924 acuzat fiind de acțiuni ”anti românești”.
Când replicile guvernanților români sunt slabe, cererile revanșarde și revizioniste cresc. A venit timpul ca răspunsurile la astfel de cereri insolite să fie unele dure și care să nu lase loc de interpretare. Aceste răspunsuri trebuie să vină atât de la Președintele Țării cât și de la primul ministru, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților și a tuturor celor care răspund de integritatea teritorială și de independența țării.
Până aici! Nu trebuie să ne mai lamentăm și să legăm bolovanul cu sare, trebuie spus un NU hotărât, tuturor celor care vor altceva decât vrea România!
    Trebuie să nu mai fim  țară ajunsă în stadiul de hibernare cu un statut incert, de colonie ne asumată. Noul    Parlament trebuie să-și facă auzită vocea prin care, aleșii neamului susțin integritatea teritorială a țării. Nu trebuie să mai mângâiem pe cap pe toți cei care ne înjură. Președintele trebuie să-și lingă rănile, dacă le are, să uite că nu mai are guvernul ”său”, Parlamentul ”său”, dar să își amintească de ce a fost votat, pentru a avea Țara sa, la fel cum este a noastră a tuturor. Iar pentru asta trebuie să-și facă auzită vocea cum apără el integritatea teritorială a României.
Pentru Iohannis a venit vremea să arate țării că este un bun român și că electoratul nu a greșit, prea mult, atunci când l-a ales ales Președinte.al României.
     Dumnezeu să apere România!

Un comentariu:

  1. Sunt în asentimentul domnului Ionel, împreună cu milioanele de români, stăpâni din moș strămoș pe acest tărâm hărăzit nouă, de bunul Dumnezeu. Trebuie cu mic cu mare, să ne apărăm acest pământ strămoșesc ! Guvernul trebuie să fie ferm în acțiuni și să curme din start, orice inițiativă din oricare parte ar veni ea, de a diviza și a enclaviza țara ! Susținem acțiunile ferme ale guvernului, în acest sens !

    RăspundețiȘtergere

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...