Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 18 ianuarie 2017

Un penal la curtea Unchiului Trump



 
     Consilieri de la Cotroceni au fost cuprinși de panică în clipa în care s-a anunțat, că invitați la ceremonia de ” întronare” a lui Trump sunt Liviu Dragnea președinte PSD, Președinte al Camerei Deputaților și Sorin Grindeanu primul ministru al României.
Cu greu a înțeles președintele Iohannis, deși consilierii se străduiau să-i explice, ce este cu mesajul american. Cuvintele lui față de poziția americană a fost că: ”nu discut cu penalii”. Oare viitoarea administrație americană să nu fi înțeles că Dragnea este un penal? Ba da, știau că e condamnat, după cum știau și faptul că nu prea au fost capete de acuzare. Dar în momentul acuzării lui Dragnea, administrația Obama a hotărât să-l susțină pe Băsescu, așa că Dragnea trebuia să fie acuzat și condamnat pentru ca Băsescu să fie repus în scaun.
     Dar nu ăsta a fost motivul determinării părții americane de a transmite invitații pentru Dragnea și Grindeanu, ci faptul că partidul reprezentat de Dragnea, PSD-ul, a câștigat alegerile, iar semnalul dat de Washington a fost clar : ”respectăm voința populară”. Sigur această lecției ar putea fi de folos și celui care-și odihnește oasele în fotoliul de la Cotroceni. Numai că din înălțimea funcției și a lipsei de percepere a realității românești preferă să-și arunce paltonul peste politicienii ce sunt în opoziție cu el.
Iohannis nu reușește să înțeleagă că a fost ales Președinte al României, că nu mai este președintele unui partid politic și prin urmare trebuie să se ridice la rangul celei mai înalte funcții în stat. Din păcate rămâne tributar rangului de primar, nereușind să se ridice la înălțimea postului pe care îl ocupă acum.
Sunt momente în care se comportă ca un monarh absolutist, sau dictator autocrat, rupt de realitate și de interesele României. Ar trebui ca semnalul dat de americani să fie o lecție pentru Iohannis, de modul cum trebuie să se comporte cu partidul(alianța) care a câștigat alegerile.
     Semnalul dat de americani, prin invitarea celor doi demnitari români la ceremonia de investire a președintelui Trump, este unul de normalitate și de recunoaștere a suveranității României. Este posibil ca relațiile viitoare dintre cele două state să nu mai fie la rang de subsecreterar de stat, cum au fost până acum. Prin urmare doamna V. Nuland când v ine în România să aibă întâlnire cu un subsecretar de la ministerul de externe și nu la cel mai înalt nivel.
     Toate acestea vor fi posibile dacă înalții reprezentanți ai statului și guvernului se vor comporta cu demnitate, verticalitate și vor ști să-și impună respectul în raport cu ceilalți parteneri externi.
     Dacă și de acum încolo, înalții reprezentanții ai României se vor comporta ca niște slugi umile în raport cu celelalte state, nu vom fi priviți decât ca o colonie slab guvernată în care orice mic funcționăraș american sau de aiurea se va vedea îndreptățit să ne tragă de urechi.

3 comentarii:

  1. Ai nostri confunda demnitatea cu ingamfarea si respectul cu aroganta! Pe ei insisi se supraestimeaza si pe adversari ii subapreciaza! Nu vad barna din ochii lor ,dar vad paiul din ochii celorlalti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu romanii l-au „urcat” in jiltul cotrocenist!

    RăspundețiȘtergere