Totalul afișărilor de pagină

luni, 27 februarie 2017

Doi prieteni, Mihai și Gilă VIII



      Soneria zbârnîi puternic în biroul secretarei. Femeia a sărit de pe scaun și-a așezat cu palmele fusta, apoi într-un gest de cochetărie și-a potrivit cu mâinile eventualele fire de păr rebele. A băgat, destul de speriată, capul pe ușă, semnul directorului a determinat-o să intre în cabinet, apoi cu blocnotesul și pixul în mână a așteptat, docilă, ordinele directorului.
-Crinuța, sunt supărat pe tine! Când ai nevoie de bani, să vi la mine, să nu mai aud că ai fost în altă parte. Ai înțeles?
-Da, domnule director!
-Poți pleca acasă, merg la o ședință la Consiliul Județean apoi nu mai am nevoie de tine. Ne întâlnim dimineață.
Vax era preocupat, simțea că trebuie să facă ceva pentru a fi sigur de câștig. Avea mare nevoie de bani, cei doi copii ai lui erau  unul în clasa XII-a și celălalt în a XI-a și trebuiau dați la școală în străinătate ori acolo cheltuielile erau mari.
După plecarea secretarei, directorul a sunat la telefon pe Mareșal; acesta în cel mai scurt timp a intrat în birou.
-Să trăiți!-era un salut mai mult batjocuritor decât cu respect, Vax Zbierea s-a făcut că nu vede atitudinea obraznică a subalternului.
-Ia loc Șofron, avem de discutat. Trebuie să-l facem nevăzut pe Pleșoiu...
-Nu-l putem omorî, nu așa ne-am înțeles-Șofron Pacoste era speriat de perspectiva crimei.
-Nu, nu-l vom omorî, trebuie să facem ceva să-i schimbăm numele, știi bine că nici el nu crede că numele ăsta  pe care-l poartă acum este real. Prin prisma asta nu va fi greu. Cred că o familie picată din cer, gata să-l înfieze, ar rezolva lucrurile. Te rog să cauți. Îi vom fixa o anumită rentă pe an, pe care o va pierde imediat ce transpiră ceva despre această tranzacție.
-Sunt sigur că voi găsi amatori de chilipir.
-Prefer să fie oameni cu oarece stare materială, chiar dornici să aibă copii. Le vom spune că banii vin dintr-o moștenire a băiatului. La nevoie le putem da chiar toți banii odată. Suma nu va fi mai mare de optzeci de mii de lei. În acest fel va dispărea numele de Pleșoiu și va apărea un altul. Dacă va fi nevoie, vom scoate un certificat de deces pe numele lui Gilă, nu va fi greu, cu ceva bani vom putea găsi oamenii de care avem nevoie. Corcodușă va putea intra în posesia întregii averi, abia după ce se va declara decesul copilului din cauze naturale. Ce inteligentă a fost și sora lui când a pus asemenea condiție! Cred că îl cunoștea bine pe frățiorul ei, știa ce poate!
-Minunat domn director, sunteți genial!- Pacoste deja se vedea cu banii în buzunar. De acum doar de asta mă voi ocupa. Cunosc o familie care vrea din tot sufletul să înfieze un copil.
-Va trebui să se dea drept rudă a copilului, le explici că așa este mai ușor și pentru ei să facă actele, sigur, cumva trebuie să știe cum au murit părinții copilului.
-Vedeți domnule director cât ne-am complicat? Când Florea Corcoduș a adus copilul, nu trebuia să-l  înregistrăm cu numele real. De atunci am zis să spunem că a fost abandonat, că l-am găsit fără acte asupra lui, acum eram toți fericiți.
-Lasă bă, ce a fost, a fost. După ce găsim familia care ne trebuie, îl vom transfera din nou pe Pleșoiu la noi, doar pentru 24 de ore, apoi trebuie să plece cu familia care l-a înfiat. Să vedem unde-l vom ține să nu i-a legătura cu ceilalți copii mai ales cu Tatu.
-Aveți încredere în mine, nu vă voi dezamăgi. -Pacoste era decis să rezolve cazul, nu pentru a nu-l decepționa pe director, ci pentru banii care i-ar reveni din rezolvarea cu bine a problemei.
-Să iei legătura cu Unchiu* să aibă banii pregătiți pentru orice eventualitate. Ne trebuie bani lichizi, fără CEC-uri sau carduri. De aceea trebuie anunțat din timp, să poată strânge suma necesară.
Pacoste privea cu o falsă admirație spre uriașa statură a directorului. Își amintea cum acest tip, cu ochii mici, albicioși, care priveau tot timpul pe lângă interlocutor,cu nas acvilin, buze groase, bine proporționate și bărbia lungă, lată, grea, ajunsese directorul Centrului de plasament. În 1990 la revoluție era un simplu magazioner al Centrului. Într-o seară venise un camion cu ajutoare din străinătate, chiar la începutul anului era prin februarie, descărcase camionul  noaptea cu câțiva copii în depozitul de alimente care era aproape gol. Instigase băieții, erau destul de mari aveau 16-17 ani, împotriva directorului de atunci. Pentru  o bună reușită,  Vax le umpluse buzunarele cu conserve și câteva ciocolate. Băieții au vorbit cu ceilalți colegi ai lor și dimineața la ceai a fost o adevărată răzmeriță, toți copiii băteau cu lingurile în mese și strigau : „jos directorul, demisia”. Personalul  căminului s-a alăturat  dorințelor copiiilor și directorul a fost nevoit să-și prezinte demisia. Vax Zbierea s-a înscăunat director și așa a rămas până astăzi. O haină bărbătească din  piele, din cele primite ca ajutoare din străinătate și câteva conserve din ton a rezolvat numirea lui oficială de către Consiliul Județean al FSN. Între timp, cu ceva bani, a reușit să termine și o facultate. O dată ce s-a văzut director și absolvent de ASE și-a luat o nevastă nouă, a divorțat fără regrete de fosta soție, o considera incultă și vulgară, iar locul ei de muncă, era strungăriță într-o întreprindere, era sub nivelul lui de demnitate, sub poziția lui socială. Actuala nevastă lucra în cadrul Consiliului județean în compartimentul ”Protecția copilului„era într-un fel șeful lui.
-Bine domnule director așa voi face! Stați fără grijă!
-Sunt fără grijă Șofroane, nu suntem noi tovarăși la bine și la rău? Nu uita că până acum doar tu ai luat legătura cu Corcoduș, iar probele în acest sens sunt elocvente. Zbierea rânjea cu buzele lui groase de libidinos. Ești liber, ai grijă la ce am stabilit. –Mareșalul a părăsit încăperea puțin adus de spate, ultimele avertismente date de director îi dăduseră fiori pe șira spinării.
În biroul său, Mihai Iordan, se plimba cu mâinile la spate, simțea că este pe cale să rezolve problema, nu știa cum să procedeze. Nu putea să meargă direct la Florea Corcoduș și să-i spună că știe toată povestea, îi era teamă de consecințe. Deasemeni nu putea să-l tragă de gâlci nici pe director, nu avea probe împotriva lui. Trebuia să aștepte ca unul din ei să greșească. Terminase procesele pe ziua aceea ar fi vrut să vorbească cu Mihaela, dar profesoara era la ore. Afară începuse o ploaie mocănească de toamnă;  dintr-o dată vremea se răcise, nori negri și grei se învârteau pe cer. Era o vreme apocaliptică în ton cu știrile care veneau din Siria. Norii se învârteau amenințători, păreau gata să înghită bruma de pace planetară. Mihai privea prin geam,  o teamă venită din străfundul sufletului său a pus stăpânire pe el. Se confunda cu natura, cu starea ei, se vedea departe, acolo unde oamenii mor fără vină, fără să-i întrebe cineva dacă vor să moară, sau să trăiască, să procreieze , ori să avorteze. Străini de năzuința lor, armatele multor state au venit să se omoare, dar mai ales să omoare populația civilă, copiii de țâță, alții nenăscuți încă stând cuminți în burțile mamelor așteptând ziua când aveau să vină pe lume, zi care pentru ei nu va mai veni. Prea multă cruzime, prea mult sânge vărsat în numele unor doctrine nerespectate de nimeni. Cu greu a ieșit din viziunea sumbră dată de norii de afară. S-a hotărât să nu mai rămână nici o clipă, voia să meargă acasă, să bea o cafea tare, să facă un duș fierbinte, apoi să se relaxeze citind ceva ușor, sau privind la televizor. Mai era destul timp până avea să vină profesoara. Astăzi avea ore până târziu în seară.
Nu plecase bine din parcare când telefonul a început să sune, era Crinuța.
-Sunt udă și înghețată pe Aleea Mânăstirii, vă rog să veniți dacă puteți, să mă luați de aici!
-Ce e cu tine, ce ai căutat acolo?
-Vă povestesc tot, când veniți!
Mașina mergea greu prin ploaia deasă, ștergătoarele de pabriz pe viteza maximă, abia făceau față. Când a văzut-o cum tremura  cu apa șiroind  pe ea, i s-a făcut milă de biata femeie.
-Ce-i cu tine aici? Cum ai ajuns în acest loc?
Crina a încercat să vorbească, nu a putut spune nici un cuvânt, frigul o pătrunsese în oase, îi clănțăneau dinții în gură. Mihai a dat drumul la căldură în mașină pentru a ajuta femeia înghețată.
O dată ajunși acasă, a luat-o în brațe și a dus-o în sufragerie.
-Dezbracă-te, ia halatul ăsta pe tine, merg să umplu cada cu apă fierbinte, apoi să faci baie să te încălzești! Te las acum! –Femeia nu a scos nici un sunet, Mihai a ieșit din cameră. Când cada s-a umplut cu apă, a bătut în ușă:
-Hai Crina, vino, baia e gata! –nu a primit nici un răspuns, a mai bătut de câteva ori, apoi a intrat în sufragerie, femeia era întinsă pe canapea  într-o poziție nefirească, avea piciorul stâng îndoit sub ea, o mână îi atârna inertă în afara patului, la fel și capul. Nu a mai stat pe gânduri a început să-i desfacă nasturii de la bluză, cu mișcări febrile a continuat cu sutienul apoi fusta. Fără a admira prea mult trupul de zeiță din Olimpul Greciei, a luat-o în brațe și a mers cu ea spre baie. În acel moment ușa  s-a deschis și în living a apărut Mihaela. La vederea lui Mihai cu o femeie în brațe, profesoara a scos un țipăt, iar geanta și sacoșa i-au căzut din mână. Fără a se opri, bărbatul a intrat cu femeia în baie, a lăsat-o ușor în cada plină cu apă fierbinte. Pe măsură ce o cufunda în apă, femeia dădea semne că își revine. Când a fost sigur că și-a revenit, bărbatul a ieșit din încăpere, din prag a mai adăugat:
-Stai liniștită și încălzește-te, aici ai prosoape curate și un halat pe care să-l îmbraci când ești gata!
Când a revenit în living a găsit pe Mihaela care fierbea de nervi.
-Cine este domnule femeia pe care tocmai ai dus-o pe brațe în baie? Nu m-ai spun că era și goală.
-Am să-ți povestesc tot.
-Ce să-mi povestești mai mult decât am văzut eu?
-Lucrurile par așa cum le-ai văzut, dar realitatea e alta. Mihai încerca să explice situația, e greu să te faci înțeles de o femeie geloasă și plină de nervi. Mai repede potolești un taur în arenă în timpul coridei, decât o femeie rănită în amorul propriu, în propria ei iubire.
-Nu mai rămân niciun minut  sub același acoperiș cu o femeie de stradă, pentru că numai o femeie de joasă speță se lăsa purtată goală prin casă. –Profesoara spumega, se plimba de colo până colo prin uriașul living, de câteva ori s-a oprit în dreptul ușii de la baie de parcă ar fi vrut să intre peste cealaltă. Bărbatul terminase toate argumentele, evidența era cu totul alta, ori tocmai ceea ce văzuse nu putea să convingă pe Mihaela că nu este adevărat.
-Vrei să spui, că femeia aia nu era goală în brațele tale protectoare, în timp ce o duceai spre baie?
-Ba da, așa era, dar lasă-mă să-ți explic. Mihai credea că înnebunește, argumentele lui erau fără forță, realiza că iubirea lui pentru femeia din fața sa, se putea destrăma din cauza unei întâmplări stupide.
-Nu ai ce să-mi explici! Ce să-mi spui mai mult decât am văzut?
Simțea că își pierde controlul, a făcut doi pași până-n dreptul profesoarei, a prins-o de umeri și a scuturat-o zdravăn:
-Femeie, pe tine te iubesc, fii rezonabilă! Ascultă-mă! Este secretara de la la Centrul de plasament, este, dacă vrei, spionul meu pe lângă director și supraveghetor, am găsit-o mai mult înghețată încercând să spioneze pe Pacoste. Ai înțeles? Șocată la început de brutalitatea cu care a fost zguduită de bărbat, s-a trezit ca dintr-un vis urât, intrase în transă, gelozia o orbise, nu accepta realitatea, nu voia explicații, simțul proprietății prea dezvoltat la ea îi întunecase  judecata. Ultimele cuvinte spuse de Mihai a adus-o cu picioarele pe pământ, a început să gândească lucid, îi părea rău pentru ieșirea ei. Îi venea să plece fără să mai arunce o privire înapoi, doar dragostea mare pe care o avea pentru Mihai a făcut-o să rămână.
-Iartă-mă Mihai, nu am înțeles gestul tău omenesc, gelozia și egoismul mi-au întunecat vederea.-Mihaela a prins mâna lui Mihai și a început să o sărute, îi era rușine de slăbiciunea ei, trebuia să aibă mai multă încredere în bărbat. Viața ei anteriaoră nu o îndrituia să aibă încredere în bărbați. Fostul soț o înșelase cu cea mai bună prietenă a ei. Nu era prima femeie care lua locul prietenei în patul acesteia, era prima femeie care îl vorbea de rău pe soțul ei, aproape îl ura, cel puțin asta susținea ea. Viața a  arătat că lucrurile stăteau altfel. Apoi după ce s-a despărțit de soț a stat câțiva ani singură. Într-o vară a cunoscut un profesor de fizică la niște cursuri profesionale, relația lor a debutat furtunos, era o iubire năvalnică. Cum locuiau în orașe apropiate au continuat întâlnirile până spre toamnă, apoi brusc s-au oprit. L-a căutat de câteva ori la telefon, nu a primit nici un răspuns, îngrijorată s-a decis să-l caute, mai ales că m-ai fusese la el acasă.
Într-o vineri seară a plecat spre locuința lui, cum avea cheia de la apartament a descuiat și a intrat în casă. Pe hol a văzut câteva haine aruncate, dar nu le-a dat prea mare importanță, cum dinspre dormitor se auzeau șoapte, a mers acolo. Ușa fiind deschisă s-a oprit în prag și a privit tabloul din fața sa. Sumar îmbrăcat, iubitul ei se giugiulea cu un tânăr la fel de dezbrăcat ca și el. Când a văzut-o pe Mihaela în prag, iubitul nu s-a sfiit să o invite să intre în joc. Scârbită, femeia a părăsit apartamentul ,după ce i-a aruncat cheia pe pat. De atunci trecuseră câțiva ani, nici un bărbat nu mai intrase în grațiile ei. Mihai reușise, cu felul lui de a fi, să o facă să se îndrăgostească de el, acum, pentru o clipă, iubirea lor a fost pusă în pericol, fericită că totul a fost doar un acces de gelozie, femeia a continuat să-l sărute pe bărbatul vieții ei.
-Vă rog să mă iertați, sper că nu am cauzat neplăceri, datorită domnului Iordan am reușit să-mi revin. Crina era conștientă de posibilitatea ca prezenta ei să nu fie pe placul Mihaelei. Două femei într-o încăpere cu un singur bărbat, sunt ca două săbii și o singură teacă.
-Stai liniștită, tu te afli aici, pentru că ai vrut să-l ajuți pe Mihai. Vino cu mine să-ți dau de îmbrăcat, am înțeles că hainele tale sunt leoarcă.
-Așa este-spuse Crina mergând în spatele profesoarei.
-Gata, ne-am îmbrăcat, putem sta de vorbă acum. Mihaela era veselă, bucuroasă că totul a fost doar un coșmar, că nimic nu a fost real, iar iubirea ei nu a avut de suferit.
-Fetelor luați loc, am să vă dau puțin whisky să ne încălzim sufletele și oasele, apoi Crinuța ne va povesti ce a aflat despre Pacoste și Zbierea. De acord?!
-Daaa!- Mihaela a răspuns cu toată gura, era în vervă mare.
-Să te auzim! Dar întâi noroc, să ne ajute Dumnezeu să rezolvăm problema cu bine! Mihai a ciocnit paharul cu paharele femeilor, apoi a luat o gură bună, s-a scuturat după ce l-a înghițit, a pus paharul pe măsuță s-a așezat comod în fotoliu, privind la cele două femei care stăteau pe canapea  a spus:
-Spune te rog!
-Directorul astăzi m-a trimis acasă de la 12, a zis că nu mai are treabă cu mine. Am plecat, aproape de casă am văzut că mi-am uitat telefonul la birou, așa că am fost nevoită să mă întorc. Am intrat în biroul meu, ușa de la cabinetul directorului era întredeschisă, am auzit ultimele cuvinte schimbate de Mareșal și director. Pacoste tocmai îl asigura pe Zbierea că are o familie care va fi bucuroasă să-l adopte pe Gilă. Am părăsit biroul și am așteptat ascunsă să văd ce va face supraveghetorul. Când l-am văzut că a ieșit din birou și mergea spre stația de taxi, care este în apropiere Căminului, am plecat, mergând ferită pe urma lui. A luat un taxi, am luat și eu pe următorul și i-am spus șoferului să urmărească taxiul în care era Șofron...







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu