luni, 6 martie 2017

Good bye România TV. Rămâi cu T. Băsescu!

      Doamne, îți mulțumesc că ai dat voie să se inventeze televizorul cu telecomandă și mai multe canale de  televiziune! Mi-am închipuit cum ar fi fost să fie un singur post de televiziune și pe ecranul lui să fie tot timpul T Băsescu,să nu ai unde să schimbi, unde să fugi de hidoasa lui prezență. M-am văzut ca în acele coșmaruri când o bestie  diformă cu un topor în mână încearcă să mă omoare, vreau să fug, dar nu am spor, nu reușesc, încerc să strig dar sunetul rămâne-n gât, iar eu cuprins de frică aștept să fiu asasinat. În ultima instanță mă trezesc și mulțumesc Domnului că a fost un simplu vis, chiar dacă a fost groaznic, sunt bucuros că nu a fost nimic real. Așa se întâmplă la România TV, când mă hotărăsc să urmăresc o emisiune căreia i se făcuse o reclamă agresivă și împreună cu invitații din studio aștept să înceapă dezbaterile pe tema mult trâmbițată, intervine telefonic T. Băsescu și cu un tupeu  specific doar lui, morfolește și murdărește numele tuturor invitaților, le mănâncă din timpul de emisiune pentru care fuseseră invitați, iar moderatorii cu un servilism nedemn și lipsit de orice urmă de respect pentru invitații din studio, joacă tontoroiul pe lângă cel care și-a bătut joc de ei timp de 10 ani. Asta se întâmplă, când nu este invitat direct în studio cu tot tam-tam-ul și publicitatea incisivă necesară.

Eu cred că nu este angajat la RTV, sigur muncește la negru, nu poate fi angajat cu  forme-n regulă, ar fi prea mult chiar și pentru Băsescu. Să ne gândim puțin: pensie de bătrânețe ca fost matelot, 75% din salariul președintelui țării un drept nemeritat, nu numai de el, ci de toți care au fost președinți, șofer, secretară, pază SPP , locuință de serviciu totul pe banii statului,îndemnizație de senator, nu putea, pe lângă astea, să mai ia încă un salariu impozabil de la canalul de televiziune sus menționat.
Îmi amintesc de jignirile aduse de T. Băsescu Corinei Drăgotescu, lui Victor Ciutacu, Andreei Crețulescu etc., cum naiba se pot privii în ochii acum, să fii devenit V. Ciutacu tonomatul lui Băsescu? Sau Băsescu este tonomatul lui Ciutacu?
Ce ne spune domnul ex-președinte, că el a făcut statul de drept, iar Iohannis face statul de drepți. Ce ne mai spune Băsescu? Că pe L.C.Koveși el a susținut-o, deși CSM-ul dăduse aviz negativ pentru că nu răspunsese testului la care fusese supus, dosarele rezolvate la procuratura din Sibiu de către L.C.K fuseseră insignifiante, nota din facutate era 6, prin urmare nimic nu o recomanda ca procuror general. Dar domnul Băsescu a numit-o de două ori în această funcție, apoi după expirarea celor două mandate de procuror general o numește, face eforturi pentru asta, procuror șef DNA. După terminarea mandatului de președinte a lui Băsescu și instalarea lui Iohannis, Kovesi  mai primește un mandat de procuror șef DNA.  
Domnul ex-președinte ne spune acum cu mult aplomb cât este sistemul de ticălos, sau cel puțin o parte dintre exponenții lui. Koveși, ne spune fostul președinte, nu trebuia să mai accepte un mandat de procuror șef DNA. La fel Coldea de la SRI, trebuia să se oprească din a rămâne în funcția de Prim adjunct al SRI, deși domnul Băsescu îl ridicase pe tânărul Coldea de la maior la general cu o căruță de stele în doar câțiva ani.
Acești doi oameni, Kovesi și Coldea, trebuia să-l slujească cu credință pe Băsescu pentru faptul că mărirea lor se datora lui. Dar așa cum suntem obișnuiți, facerea de bine este ...boală curată. Cei din jurul lui Băsescu au început să simtă chingile DNA-ului, mă refer la Elena Udrea, fiica sa Ioana, dar și ginerele său, dar se pare că nici el nu doarme liniștit.
Era bine până-n toamna lui 2014 când DNA „toca” la opozanții președintelui  Băsescu și ai sistemului opresiv, totul era în regulă, acum când la Cotroceni este un alt președinte și organele de anchetă și-au schimbat prioritățile, lui Băsecu îi pică greu anchetarea apropiaților săi.
Acum când el a devenit o țintă pentru anchetatorii DNA, dintr-o dată a devenit un critic al sistemului, iar Kovesi și Coldea sunt niște monștri gata să distrugă sistemul construit de Băsescu, deși el, însăși, recunoaște că sistemul construit de el este unul mafiot.
Din partea mea Băsescu poate sta tot timpul pe ecranul de la RTV, chiar să mănânce jumătate din emisiunea unde au mai fost invitați alții 5 invitați care mai apoi nu mai au timp nici să spună bună seară, dar pentru aceasta canalul RTV trebuie să recunoască dacă T.Băsescu lucrează pe statul lor de salarii, sau moderatorii TV sunt angajații lui. Era unul dintre cei care urmăream acest post, îmi este greu să-l urmăresc seară de seară pe Băsescu care mai m-a mințit timp de 10 ani. E prea mult. Ajunge!
Good bye RTV!

Un comentariu:

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...