joi, 2 martie 2017

România o țară cu babe bocitoare

    Am ajuns o țară plină cu bocitoare, toți ne jelim. Pensionarii că au pensii mici, și au, muncitorii că sunt plătiți prost de patroni, și sunt plătiți prost, profesorii că au salarii mici în condiții foarte mari de stres, de acord, medicii nu au aparatură, salariile sunt proaste, etc. Dar, la fel se plâng și cei aleși să ne conducă, președintele țării se  jelește la o parte din popor care manifestă în stradă că o gașcă de politicieni aflați la guvernare vor să atace statul de drept. Guvernanții se plâng că nu sunt lăsați de DNA să guverneze, că miniștrilor le este teamă să semneze ordine, că apoi sunt acuzați de DNA de abuz în serviciu. Primarii nu mai iau decizii de teama aceluiași DNA. Președintele Camerei Deputaților se plânge că în martie va fi arestat. Președintele Senatului la fel are de făcut reproșuri acelorași procurori DNA.
Patronatele din agricultură spun că produsele românești nu sunt acceptate pe piața   românească de marile  magazine străine, tip: Kaufland, Mega Image, Lidl etc. Că produsele alimentare străine sunt contrafăcute și dăunătoare sănătății.
Concluzia : suntem o țară neguvernată, cu aspect polițienesc și represiv.
   Populația țării trăiește prost, iar micile majorări care se fac la salarii sunt nesemnificative. În condițiile în care un procuror are un salariu de peste 20.000 de lei. iar un muncitor are undeva la 1200 de lei, proporția este covârșitoare. Acolo unde se trăiește prost poporul poate fi ușor manevrat, el, poporul, este ca barca fără cârmă în mijlocul mări, se înclină și se deplasează după cum bate vântul, sau sunt îndrumați prin intermediul paginilor de socializare și a mas-mediei unde este vinovatul, cine la furat și cine îl fură, nu ar fi rău dacă aceste lucruri ar fi reale, dar ele nu sunt altceva decât deturnări ale atenției oamenilor de la adevăratele probleme.
Deplasarea președintelui, în mijlocul unor manifestanți cu scopul declarat de a incita demonstranții împotriva guvernului și a Parlamentului abia ales, a fost un gest cel puțin regretabil, care se putea sfârșii rău.
Faptul că se plâng cei din guvern de abuzurile unor procurori DNA, iar pe cale de consecință refuză să semneze anumite hotărâri,nu este un lucru bun, nu înțeleg de ce nu fac proiecte de legi care să echilibreze forțele executive, legislative și cele de cercetare penală și judecătorească.
Pe de altă parte nu am văzut nici un procuror sau judecător tras la răspundere sau reclamat de vreun cetățean care a fost abuzat. Procesele câștigate la CEDO de români, nu sunt îndreptate cu recuperarea pagubelor către judecători sau procurori, adică împotriva celor care au greșit, ci împotriva poporului, pentru că poporul este cel care plătește prin bugetul de stat.
    Președintele Camerei, al Senatului, nu au voie să se plângă, sau dacă o fac, să vină și cu soluții care să se transforme în legi pentru buna funcționare a statului. Nu trebuie legat bulgărele de sare să nu cadă pe copil, trebuie pur și simplu aruncat de acolo, îndepărtat pericolul. Așa și aici, nu de babe avem nevoie, ci de oameni integri care știu să facă legi, de așa natură încât să nu mai sufere oamenii nevinovați . Procuratura cu toate structurile ei nu trebuie să fie un bau-bau, ci o instituție care apără legea și legalitatea, nu cum a fost până acum, când au încătușat oameni care s-au dovedit a fi nevinovați. Procuratura nu trebuie să facă dosare cu orice preț, trebuie să se ocupe cu adevărat de acele cazuri unde legea a fost încălcată. Intruziunea organelor de anchetă penală în actul politic poate fi o intimidare, dar și o încălcare a libertăților celor trei puteri în stat. Cazul cel mai clar de ieșirea din cadrul legal, adică de încălcarea legii, a fost făcut de DNA când a anchetat membrii guvernului pentru faptul că au luat o decizie politică.
    O altă babă care se jelește, deși ar fi fost una pe care nu o vedeam în această postură, este chiar șefa DNA, aceasta se plânge peste tot că presa intimidează organele de anchetă, să fim serioși, procurorii abia așteaptă să fie lăudați prin presă.
    D-l Minea de la patronatul cărnii spunea că produsele românești nu sunt primite în marile Marketuri  și supermarketuri.Întrebarea mea e simplă, de ce a fost omorât comerțul românesc ? Unde sunt marile noastre magazine? Marile noastre complexe agrozootehnice? Ce dracu ne mirăm? Un Kauffland, sau un Lidl, ca să dau numai două exemple , vor agreea mărfurile din Germania, sigur cele de proastă calitate, de ce ar vrea ei ca românii să prospere? Nu trebuie să ne văităm ci să găsim soluții ca produsele românești să fie preponderente pe piața noastră. Dacă produsele străine sunt toxice pentru sănătate, de ce nu sunt scoase de pe piață? Cred că așa ar fi corect.
L-am înjurat cu toții pe Victor Orban al Ungariei că atentează la independența României, este treaba lui, problema noastră este cum ne apărăm de aceste atacuri? Nu trebuie să ne jelim, trebuie să găsim acele căi, prin care putem să-i dăm una peste bot lui Orban. Viața a demonstrat că este un foarte bun prim ministru pentru Ungaria care a făcut multe pentru țara lui, chiar dacă, pentru asta a trebuit să bată cu pumnul în masa celor de la Bruxelles. Noi încă mai stăm frânți de mijloc în fața tătucilor vestici. Nu învățăm nimic din ceea ce au făcut înaintașii noștri, probabil și ăsta este un motiv de rescriere a istorie.
    Să terminăm cu jelitul, nu suntem babe, așa sper. Românii trebuie să-și dea cu toții mâna să sprijine lucrurile bune pe care intenționează să le facă un guvern, indiferent de culoarea lui politică. Noi cei de jos, talpa țării, trebuie să înțelegem că suntem o masă de manevră folosită de puternicii zilei pentru a le fi lor bine. Cum spuneam, atunci când fac bine să-i sprijinim, iar când se îndreaptă împotriva noastră să-i atenționăm.
Iar cei care sunt însărcinați cu elaborarea legilor și conducerea guvernului să pună mâna serios pe treabă, sau să plece, lăsând locul unora care  sunt gata să facă,
 chiar cu prețul sacrificiului suprem, țara să meargă. Asta înseamnă bărbat de stat.
    Nu vorbesc de guvernul Grindeanu, am vorbit la general.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Femeia pierdută. Cap X

  -Să revenim la Năuc, stai să gust din ceașca cu țuică și să rup din foaia asta de varză, Năuc a stat tot timpul în cârciumă ori a mai fost...