Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 19 aprilie 2017

Accidentul cap II. Maria



    
    A urcat cele câteva  trepte ale clădirii, apoi a intrat în holul de primire, aici, la recepția spitalului s-a interesat  unde găsește  fata accidentată care fusese adusă cu câteva minute înainte, o asistentă plictisită, cu vocea nazală și impertinentă i-a aruncat vorbele în față, cum ai arunca ciorbă sleită dintr-o farfurie:
-Tu ai lovit-o? Vezi că este la urgențe, ai grijă că a venit și mă-sa, poate scapi din mâna ei, deși nu-mi doresc, ați devenit un pericol public. -Matei, a privit în fugă femeia care îi vorbise, era negricioasă, înaltă și cu destule kilograme în plus, de sub bonetă îi cădeau, pe fruntea îngustă, câțiva cârlionți rebeli. Ochii negri, mari și cu privirea crucișă, făcea din ea un adevărat cerber.
A grăbit pasul spre locul indicat de planturoasa femeie în halat alb, aici într-un un hol strâmt, așezați pe canapelele cu fața din vinilin verde, erau la un loc pacienții și însoțitorii, aparținătorii vorbeau tare înjurau sistemul și pe ministrul sănătății, bolnavii plângeau și implorau să fie văzuți mai repede de medic;  o asistentă încerca să mențină o oarecare ordine și pentru asta îndemna persoanele care  însoțesc  bolnavii să meargă în camera special amenajată pentru ei, iar pe hol să rămână pacienții. Matei Barbu s-a apropiat de asistentă și a întrebat-o dacă știe ceva despre fata accidentată care tocmai fusese adusă cu ambulanța:
-Da, este sub îngrijire medicală, starea generală pare a fi bună, nu cooperează, este încă în comă. Mai multe amănunte vă va oferi domnul doctor. Dumneavoastră ați lovit-o?
-Da, a fost o întâmplare nefericită...-Vorba i-a fost oprită de o doamnă cu fața plânsă, părul vâlvoi, baticul cu  buline mici, albe, pe fond bleu, abia mai stătea pe cap, privirea rea părea rătăcită.
-Tu, nemernicule, mi-ai omorât fata?
Femeia s-a repezit la bărbat să-i dea cu geanta în cap. Doar prezența lui de spirit a făcut ca lovitura să atingă doar umărul. Era greu să oprești furia unei mame care simte că își va pierde copilul. Durerea era fără margini, bărbatul cu mult tact și blândețe a prins-o în brațe, i-a pus capul pe umărul său și a mângâiat-o pe păr.
-Eu ți-am lovit copilul, mă simt vinovat, dar nu am putut evita accidentul, a sărit în fața mașinii. Să avem răbdare și să ne rugăm Domnului, sunt sigur că fata se va face bine. Dacă pot ajuta cu ceva, o voi face din suflet. Nu voi pleca de aici până nu ne vor spune că este în ordine, vei vedea că așa va fi. Sunt lângă tine.
S- a deschis ușa de la sala de așteptare , în prag  a apărut un medic, a privit cu milă persoanele din sală, apoi  și-a rotit privirea asupra tuturor celor prezenți care, timizi și temători se ridicaseră în picioare.
-Cine este din partea Alesiei Zamfir?
-Eu, Maria Zamfir, mama ei. -Ochii femeii deveniseră mari, lacrimile curgeau șiroaie pe obrazul ofilit înainte de vreme.
-Starea fetei este bună, trebuie să fie văzută de un neurolog, după aceea  vom putea veni cu un diagnostic. Pot doar să spun că viața ei nu mai este în pericol. Funcțiile vitale sunt în parametri. Avem încredere că totul se va rezolva cu bine. Voi reveni mai târziu, când vom ști mai multe. Nu aș vrea să o vedeți înainte de a se pronunța neurologul. Vă rog să aveți răbdare!
După plecarea doctorului, femeia s-a prăbușit pe canapea cu fața în mâini plângând și suspinând. Matei s-a apropiat de ea, a cuprins-o pe după umeri și a strâns-o la piept.
-Maria, de ce nu-i dai telefon soțului să vină aici, să fie lângă tine?
-E mort! Iar tu care mi-ai lovit copila ce tot te-nvârți în jurul meu? Cerșești clemență, îndurare de la o femeie văduvă căreia aproape că i-ai omorât copilul? Nu îți este rușine? Omorâți oamenii pe șosele, apoi vă purtați cu mănuși cu rudele lor încercând să obțineți milă de la cei cărora le-ați provocat durere! Există un Dumnezeu în cer care va face dreptate. Femeia se ridicase în picioare, baticul îi căzuse pe umeri, părul îl avea vâlvoi, nu mai era o simplă femeie, o mamă îndurerată, era în ea însumarea  tuturor mamelor care suferiseră, vocea era apocaliptică ca un bubuit de tunet. Pentru o clipă Matei a avut senzația că Maria s-a desprins de pământ, că vorbește de undeva din cer și doar trupul ei simplu era acolo. Nu știa ce să facă, cum să-i  alunge durerea din suflet. Nu putea,doar spera să fie încă în toate mințile, să nu fi suferit un șoc psihic.
După criza de isterie pe care o suferise, Maria a început să plângă , lacrimile se curgeau șiroaie, pe chipul  femeii se așternea liniștea, din când în când un suspin răzbătea din sufletul ei greu încercat, fața  devenise senină, nu mai semăna cu femeia care aproape atinsese pragul nebuniei.
Matei a stat departe de ea, nu a vrut să o mai deranjeze, o urmărea doar cu coada ochiului gata să-i sară în ajutor la nevoie.
    Timpul se scurgea greu, în încăpere aerul devenise irespirabil, nu voia să iasă afară, îi era teamă că tocmai în lipsa lui putea veni doctorul. Ușa s-a deschis de mai multe ori, doctorii sau asistentele comunicau familiilor starea pacienților.
Într-un târziu, parcă se scursese un veac, deși nu trecuse decât o oră, s-a auzit numele Zamfir.
-Neurologul a confirmat faptul că pacienta nu are nimic pe sistemul nervos și ar trebui să-și revină, este mai mult în stare de șoc. I-am pus piciorul drept în ghips, nu este gravă ruptura, în 40 de zile sper să se vindece.  Să așteptăm să se trezească, acum e perfuzată cu vitamine și întăritoare. Puteți merge să o vedeți. Vital a fost faptul că s-a intervenit repede. O zi frumoasă!
Maria a mers în spatele doctorului până la patul copilei. A privit-o cum doarme, părea un înger cu obrăjorii ei bucălați,  doar rumeneala lor dispăruse, erau puțin palizi,a tras un scaun lângă pat și a prins-o de mână, probabil că a strâns-o cam tare, i s-a părut că a deschis ochii, s-a bucurat în sufletul ei, dar nu a zis nimic, nu voia să fie catalogată drept nebună. A strâns din nou mâna copilei, iar cu cealaltă mână a mângâiat-o pe frunte, un zâmbet abia perceptibil a răsărit în colțul buzelor, a deschis ochii pe care i-a rotit, fără să miște capul, prin cameră. A vrut să miște mâna, nu a putut era la perfuzie și pentru siguranța ei fusese legată. Maria simțea că înebunește de fericire, a strigat doctorul care imediat a venit la patul Alesiei. Medicul cu o mică, dar puternică lanternă, a studiat ochii fetei, apoi cu stetoscopul a consultat-o pe tot corpul:
-Poate merge acasă, fata este bine. Veți primi un certificat medical pentru școală. Nu va putea merge cât va avea piciorul în ghips. Te rog să-mi spui –s-a adresat  fetei-dacă îți amintești ce s-a întâmplat, cum ai fost lovită?
-Sunt vinovată, fata vorbea cu o voce slabă, mă gândeam la ora de mate, nu înțelesesem bine lecția și îmi era teamă, mergeam mecanic, la trecerea de pietonii nu am văzut că se schimbase culoarea și am sărit drept în fața mașinii, probabil șoferul nu a mai avut ce face. Atâta știu.
Doctorul a dat din cap mulțumit de faptul că fata își amintea și nu avea afectată memoria.
-Vei pleca acasă după ce se termină perfuziile. Să fii atentă altădată când mai traversezi strada, uite ce pățești când ești cu capul în nori. Mamă, să iei fata și să mergeți cu Dumnezeu, a fost norocoasă acum, probabil nici mașina nu avusese  viteză! Acum te rog să aștepți în sală până când va fi gata de plecare, poate rezolv să vă dau o ambulanță să vă ducă acasă, dacă nu, va trebui să luați un taxi.Maria a părăsit încăperea bucuroasă că fata a scăpat cu bine, piciorul se va vindeca, e tânără, osul se reface repede. Cum a deschis ușa de la sala de așteptare șoferul care îi lovise fata s-a uitat insistent și temător la ea, aștepta o vorbă care să-l liniștească. S-a îndreptat spre el, avea fața luminoasă, buzele din livide îi deveniseră roșii, baticul era bine aranjat pe cap, ochii limpezi exprimau bucurie, doar pe obraji mai erau semnele discrete ale plânsului de mai devreme, s-a oprit în fața lui, i-a luat mâinile în ale ei, apoi cu glas blând și duios i-a zis:
-Te rog să mă ierți, am fost nedreaptă cu dumneata, înțelege suferința unei mame.
-Nu sunt supărat pe dumneata, sunt supărat pe mine că am trecut prin acel loc exact în acel moment.
-Fata a povestit cum s-a întâmplat, ea este vinovată. Îți mulțumesc că nu ai avut viteză, altfel copila mea era moartă. Are doar piciorul drept în ghips, nu va putea merge la școală 40 de zile cât este imobilizat. Dacă aveam mașină o duceam eu și o luam de la școală, așa trebuie să o rețin acasă, nu-mi permit să plătesc un taxi. -Femeia a rămas dusă pe gânduri în timp ce strângea și mai tare mâinile bărbatului în ale ei.
-Am să o duc  la școală și la fel am să o și iau după cursuri. Știi, spuse cu un zâmbet în colțul buzelor lui cărnoase, am un program flexibil la serviciu și pot să fac acest lucru.
-E prea mult, -Maria se bucura în sinea ei, dar nu voia nici să fie datoare unui străin, care, până la urmă nu era cu nimic obligat să o ajute, dacă se gândea bine, el avusese mai mult de suferit din cauza neatenției  copilului ei, -lasă își va lua lecțiile de la o colegă care locuiește lângă noi.
-Insist să o ajut, te rog lasă-mă să fac asta, îmi doresc. Știi eu nu am copii, tot timpul m-am mustrat că nu am luat toate măsurile să evit acest stupid accident, deși nu știu ce aș mai fi putut face. Apropo, cu ce plecați de aici?
-Doctorul a zis să vadă de o ”salvare„  sau voi lua un taxi.
-Anunță la gardă că renunțăm la ambulanță, vă duc eu acasă.
-Mulțumesc! Sunt bucuroasă că mă ajuți, am plecat în fugă  de acasă și nici bani de taxi nu am la mine.
Seara târziu după ce dusese acasă cele două femei și-a amintit că trebuia să se întâlnească cu Iulia. A sunat, din nou același nesuferit robot cu glas de femeie i-a spus, cu vocea lui egală, să revină, sau să lase un mesaj. A aruncat telefonul pe măsuța din fața canapelei, apoi cu mâinile sub cap și ochii ațintiți în tavan a reluat firul întâmplărilor din acea zi.
Regreta că pierduse întâlnirea cu Iulia, dar cel mai mult regreta faptul că accidentase acea fetiță. Sigur, era în totalitate vinovată, dar lui tot îi părea rău pentru ea. Îi cumpărase cârjele cu durere în suflet, știind că o lună și jumătate se va chinui. Apoi îl mișcase sărăcia în care trăiau, lipsurile unor produse elementare cum erau cafeaua, zahărul și laptele, asta ce aflase el, dar care era adevărata față a sărăciei în care trăiau, doar ele știau. Pe lângă cârjele pe care le cumpărase, a vrut să le ajute cu bani, să se poată aproviziona cu tot ce le trebuie. Femeia a protestat, motivând că este într-o criză temporară, că nu are nevoie de banii nimănui. Matei a insistat oferindu-i banii cu împrumut.
„-Te rog să-i primești și atunci când îți vei reveni financiar îmi restitui împrumutul. Crezi că 300 de lei îți sunt suficienți?
-Cât înseamnă asta, că mereu mă încurc cu banii ăștia noi.
-Trei milioane în bani vechi.
- E o sumă mare, nu o voi putea achita, recunosc,  mi-ar fi necesară, dar trebuie să fiu realistă și să înțeleg că este un împrumut peste puterile mele”.
Matei, mirat de cuvintele simple și sincere ale femeii, a scos din buzunar banii și i-a pus pe masă.
Femeia i-a luat s-a apropiat de el și i-a pus în mâna lui, apoi i-a închis pumnul.
”-Păstrează-i Matei, îți mulțumesc! Probabil că mâine ne v-a da salariul hoțul de patron. Ai dracu doar la binele lor se gândesc, muncitorii pot să crape.”
Bărbatul se răsucea pe canapea nu își găsea locul, o idee la străfulgerat, mâine când va merge să o ia pe Alisia pentru școală, mai întâi va trece pe la ”super market” ,iar de acolo va cumpăra toate produsele necesare în casă, inclusiv detergenți. Va fi nevoită să primească pachetele, astfel nu va rămâne nici îndatorată.
Îi părea rău că pierduse întâlnirea cu Iulia. Nu putea spune că o iubește, dar era un ceva care îl îndemna să meargă la ea. Poate ochii de smarald, poate părul mătăsos de culoarea paiului de grâu copt, sau genunchiul rotund care unea pulpele frumos conturate, nu putea uita sânii care se conturau prin hainele groase. Nu era slabă, nici grasă, era o femeie ”bine”, era una din acele femei pentru care Matei ar fi făcut o adevărată pasiune. Era femeia care trezea în el, bărbatul matur, simțurile care erau pe cale de a adormi. Tresărise la vederea ei și de atunci rămăsese în gardă. Va trebui să o caute până  când o va găsi. Acum știe că există, nu îi răspunde la telefon dintr-un motiv simplu, nu a fost la întâlnire, pentru o femeie este un afront faptul că bărbatul a întârziat la o întânire, cu atât mai mult dacă nu s-a prezentat.
A doua zi, în brațe cu multe sacoșe, a sunat la ușa familie Zamfir, Maria a deschis larg ușa, după ce discretă se uitase pe vizor să vadă cine este . Când l-a văzut încărcat ca un moș Crăciun care intră în casele  oamenilor bogați și-a bătut palmele într-un gest de uimire.
-Matei, de ce?-Nu a mai putut continua fraza, lacrimi de bucurie, dar și de umilință, au început să se reverse pe obrajii ei.
Bărbatul a lăsat repede pachetele jos și a îmbrățișat-o, cu cuvinte de încurajare a făcut-o să se oprească din plâns.
-Nu mai plânge, imediat trebuie să mergem cu fata la școală și nu vreau să fii văzută că ai plâns. În plus trebuie să-i ții moralul, cum ai s-o poți face dacă tu plângi. Hai să te ajut să despachetăm, sunt câteva produse alimentare care trebuie puse la frigider, restul poate să mai aștepte.
Am un prieten care are o firmă, am discutat cu el să te angajeze acolo, nu trebuie să mai stai la patroni care nu-și plătesc salariații la timp. Ce părere ai?
-Sunt mulțumită, dar nu știu despre ce e vorba, ce muncă voi presta. Eu sunt contabilă, dacă m-ar putea angaja pe acest post ar fi bine. Acum lucrez ca muncitor necalificat. Nu am avut altă soluție, soțul m-a părăsit într-o noapte, ne-a lăsat singure fără nici un ban fără nici o perspectivă. Cât a stat cu noi, nu m-a lăsat să lucrez, după plecarea lui muream de foame, atunci m-am hotărât să merg să lucrez indiferent ce mă pune, doar să pot pune o pâine pe masă copilului. Îmi era milă de ea când venea de afară de la copii și îmi povestea ce mâncau copiii. De atunci muncesc pe bani puțini și nici ăia dați la timp, dar sunt bucuroasă că îi pot da din când în când, mai ales în zi de salariu ce își dorește ea. Iar copila nu exagerează niciodată, știe cât de greu câștig banii, dar mai ales cât de puțini sunt.
Va urma!
Mulțumesc pentru poză :enacuisine!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu