Totalul afișărilor de pagină

luni, 17 aprilie 2017

Accidentul. Necunoscuta



    
    Era o vreme câinoasă, s-a  îmbrăcat cu un impermeabil, iar pe cap și-a pus pălăria din pâslă de culoare gri închis, a deschis ușa, de afară a pătruns un aer rece și umed de început de octombrie . Un brumărel nervos, capricios și plin de el adusese niște nori negri, grei și joși, simțea că întreg universul se supărase, era trist, plumburiu și fără suflet. Nu avea  o țintă precisă, plecase doar pentru liniștirea sufletului pustiit de vitregiile timpului. În stația de tramvai lume multă aștepta  un mijloc de transport, frigul îl pătrunsese până la oase, ploua mărunt și des, ploua continuu, ploua cu nesimțire, ploaia măruntă umedă și rece îi intrase în suflet. Își ridicase gulerul raglanului, pălăria cu boruri mari , puțin trasă pe ochi nu-i dădea posibilitatea să vadă prea departe. Se mișca într-un cerc, erau prea mulți pentru un adăpost așa de mic cum era acela din stație, a ridicat privirea, în fața lui era un înger de femeie. S-a uitat atent , îi era foarte cunoscută, avea senzația că îi știe numele, că se jucaseră  în nisip pe când erau
 copii, iar mai târziu se ținuseră de mână pe aleile parcului din apropiere casei sale. Nu părea să-l cunoască, se uita prin el, peste el, privirea ei nu se oprea pe chipul său. Dacă ea nu îl cunoaștea, el chiar o cunoștea , o știa de mică? Sau a visat-o? Să fie plăsmuirea lui? Ea este femeia pe care el o căuta de atâta amar de ani și căreia îi dăduse fel de fel de înfățișări? Era fericit! Ea era cu adevărat, pe ea o cauta, a găsit-o? Îi era teamă să-i adreseze vreun cuvânt.
Dacă îl refuza, dacă îi vorbea sictirit. Mai bine să nu-i  vorbească  și să încerce să afle cine este. Hotărât a ridicat privirea spre locul unde o văzuse, nu mai era, dispăruse. Disperat a început să o caute printre zecile de călători din stație, în zadar, parcă intrase-n pământ.
Oare chiar a fost în fața sa sau mintea i- a luat-o razna? Cât se gândise la frumoasa cunoscută-necunoscută fusese  în transă, tramvaiul trecuse, timpul zburase, ploaia se oprise. Obosit, dezamăgit și plictisit de viață, a băgat mâinile în buzunarele raglanului, apoi a plecat pe jos spre casă cu gândul ca în drum  să bea un coniac tare  să-i  încălzească oasele ude și înghețate.
     A intrat în restaurant, era unul de fițe, a mers la bar  a comandat două degete de whisky fără gheață, l-a dat de dușcă, a privit în jur, voia să vadă o cunoștință, mai avea poftă de încă un pahar, dar voia să-l discute , să-l descânte; a  văzut fețe de tineri blazați, alții visători, dar toți plictisiți, nu aveau nicio grijă, erau duși în lumea lor. O pereche de dansatori  se legănau în ceva ce putea fi numit dans. Fetița cu sânii uriași, siliconați, aproape se urcase pe tânărul ei partener , acesta o căra ca pe o povară, o târâia după el, încet,molcom,resemnat. Dacă nu i-ar fi văzut mișcându-se nu a fi știut că sunt vi, păreau niște zombi cărora le plăcea zgomotul, pentru că muzica nu era muzică, era un zgomot teribil cu un bas care îi bătea direct în inimă.
A băgat mâna în buzunar să plătească, știa că are ceva mărunțiș, a scos  banii, printre bancnote i-a atras atenția o hârtiuță de blocnotes care avea scris un număr de telefon, însă nici un nume. A pus bilețelul într-un buzunar ferit, nu știa al cui este, dar se hotărâse ca odată ajuns acasă să verifice cui îi aparține și mai ales pentru ce îl avea.
    A intrat în casă, căldura l-a învăluit plăcut. După ce și-a scos hainele ude, a făcut un duș fierbinte, apoi îmbrăcat cu halatul de casă, s-a așezat comod pe canapea în fața televizorului. S-a trezit dimineața, dormise  acolo cu televizorul  în funcție, era proaspăt și odihnit , doar gâtul îl durea puțin, semn că nu fusese chiar în cea mai bună poziție.
Ziua a trecut în mod obișnuit, uitase de întâmplarea din ajun. Mergea spre casă, soarele era strălucitor în după amiaza de toamnă, parcă și fețele oamenilor aveau un zâmbet mai larg; razele calde ale astrului zilei pătrundeau  acolo unde în ajun îi plouase, adică în sufletul lor. Îi plăcea să meargă pe jos, se oprea în dreptul vitrinelor și privea exponatele. Odată în dreptul unui magazin cu confecții de damă, a avut împresia că manechinul expus e viu, chiar se mișca, a intrat în incintă să se convingă dacă visează, sau e real. Era decoratoarea care monta exponatele. După părerea sa putea rămâne ea pe post de manechin, succesul vânzărilor ar fi fost garantat. Avea un corp perfect de zeiță, așa cum este pictată Afrodita de către William Adolhe Bouguereau, pictură care se găsește în muzeul d*Orsay din Paris, aceleași rotunjimi se vedeau prin rochița fină și transparentă .
Câteva zile mai târziu, se pregătea să bage niște rufe la spălat (cum era singur trebuia să facă de toate),a luat pantalonii pe care-i îmbrăcase când plouase și care adunaseră destui stropi murdari, înainte de a-i băga în mașină a întors buzunarele pe dos să nu se întâmple să spele ceva ce nu trebuia, așa a găsit bilețelul cu numărul de telefon. L-a luat și l-a pus în scrumieră. După ce a pornit mașina, s-a retras în living cu hârtiuța pe care era notat numărul  gata să sune să văd cine este proprietarul lui.   A format, de la celălalt capăt al firului nevăzut robotul l-a înștiințat că abonatul nu poate fi contactat și să revină. Și-a văzut mai departe de treburi până seara când așezat pe canapea i-a apărut în față ea. Era femeia pe care o căuta, l-a privit cu milă, așa cum te uiți la un animal rănit, hămesit și neajutorat.
”-De ce nu m-ai sunat?
-Când să te sun? Nici măcar nu am numărul tău. -Era buimac, părea că se întâmplă aievea.
-Ți-am dat numărul, nu l-ai găsit? Sau așa cum ești de împrăștiat l-ai pierdut? A doua șansă nu o mai ai. Gândește-te bine!”
Până să răspundă, să mai zică ceva, frumoasa femeie  dispăruse. Acum  știa al cui era numărul de telefon găsit.
Hotărât a luat telefonul mobil și a sunat din nou, același robot cu voce de femeie i-a răspuns calm și imperturbabil, „Nu poate fi contactată, reveniți mai târziu”. Îi venea să sune continuu până când robotul se enerva și îi trântea telefonul, s-a liniștit, roboții nu sunt oameni, sunt mașini, dacă s-ar enerva ar fi vai de noi. Bine că sunt, așa cum sunt!
Dimineața s-a oprit o clipă în fața oglinzii, bărbatul cu părul alb, sprâncene faraonice, gene lungi și ochii mari căprui -verzi, îl privea cu insistență, chiar îl urmărea, dacă mișca puțin capul îl mișca și el, atunci a făcut o grimasă urâtă, instantaneu și el l-a imitat, a zâmbit, nu poate să fugă de propria persoană.
Înainte de a ieși pe ușă a sunat din nou la numărul necunoscut, spre surprinderea lui robotul dispăruse, suna, la al treilea sunet o voce ce putea foarte bine să cânte în corul îngerilor a binevoit să-i răspundă. 
-Da, cine sunteți și ce doriți?
-Sunt un ins care a găsit în buzunar numărul ăsta de telefon. A vorbit cu o voce în care se simțea surprinderea și emoția.
-V-ați uscat hainele?
-Da, sigur că da. A trecut ceva vreme.
-De ce nu m-ați căutat până acum?-Vocea angelică devenise dumnezeiască, avea o asprime dulce, suavă. Dacă și Dumnezeu ceartă păcătoși care ajung  la El cu  vocea necunoscutei de  la telefon, atunci tot să păcătuim.
-Am sunat de câteva ori, din păcate am vorbit doar cu robotul, atât de mult am vorbit cu el, că mă așteptam să-mi reproșeze: ”iar ai sunat?”. Nu a făcut-o!
-Știți de ce v-am dat numărul?
-Nu, dar aș fi fericit să aflu.
-V-am văzut așa de  meditativ și transpus că mi-ați amintit de un prieten drag pe care l-am pierdut în copilărie, din nefericire pentru mine la el a rămas ceva al meu. Niciodată nu am mai recuperat acel bun. De atunci sunt o rătăcită prin lume, caut ce am pierdut, precum Ion transformat în pasăre îl caută pe fratele său Cucu.
-Ce ați lăsat așa de preț de nu mai puteți recupera?
Femeia a oftat, apoi a răspuns sec:
-Inima. M-am îndrăgostit pe când eram foarte tânără, cred că aveam 15 ani, fluturii îmi ocupaseră stomacul, zburau în dezordine zi și noapte, somnul dispăruse, pofta de mâncare pierise. Mă gândeam doar la el, pe el îl vedeam tot timpul, la el mă închinam, era icoana mea, zeul meu, Făt-frumosul meu, viața mea. Nu trăiam decât pentru a visa la el. Cu greu mă puteam concentra la școală, acasă mama se îngrijorase. Într-o zi m-a luat de mână și m-a dus la doctor. Era o doctoriță tânără, după ce m-a consultat pe toate părțile, s-a uitat la mama, a zâmbit în colțul gurii, apoi a zis:
-„Doamnă, să vă trăiască, fata e sănătoasă nu are nici o boală trupească, boala ei e boală sufletească, e de la inimă, iubește, este îndrăgostită până peste cap. Nu am eu leacuri pentru asta, în altă parte e vindecarea fetei”.
-De ce îmi spuneți toate astea? -Voia să știe mai multe, era doar intrigat cum de îl alesese pe el.
-V-am spus de ce. În stație deși părea că nu vă văd, v-am urmărit cu multă atenție, am văzut cum mă priveați. Atunci m-am hotărât să vă las numărul de telefon și să dispar. Dacă am greșit, uitați această convorbire și nu ne vom mai auzi. Vocea avea inflexiuni armonice cântate șoptit, părea că vine din neant.
-Nu, nu ați greșit. Vă mulțumesc! Mi-ați ghicit gândurile. Și eu pare să vă cunosc dintotdeauna. Da, atunci în stație v-am urmărit, păreați a fi o cunoștință veche al cărui nume deja îl cunosc.
-Care este numele?
-Iulia, dragoste, blândețe, dar de la Dumnezeu.
-Cum? De unde-l știți? - Vocea ei devenise umană, apăruse curiozitatea
-Nu știu de unde? Îl știu și gata.
-Aș vrea să ne întâlnim, cred că avem un trecut comun. –Glasul ei blând și melodios implora, dorea cu adevărat întâlnirea.
-Sunt de acord. Mâine după amiază la ora 4 unde vreți dumneavoastră.
-Lângă ceasul de la Universitate, e bine?
-Da, e foarte bine.
-Atunci, pe curând-mai spuse îngerul și convorbirea s-a întrerut.
A doua zi s-a pregătit îndelung pentru întâlnire, s-a  dușuit și s-a bărbierit cu grijă să nu rămână nici un peticuț de piele neras.
    A pornit mașina, rar o folosea, dar acum mergea la o întâlnire. Conducea atent și fără viteză mare, tocmai traversa  zebra când în fața mașinii a sărit o fată, cu toată frâna pusă brusc, nu a putut-o evita,  a lovit-o. A coborât repede din mașină, a mers la ea, era căzută pe o parte, din cap se scurgea un firicel de sânge, piciorul drept era îndoit sub ea. A sunat imediat la 112, a informat poliția și ”Salvarea”. Fetei i-a ridicat puțin capul, a pus haina lui sub capul fetei, iar cu batista a încercat să oprească curgerea sângelui. Îi era teamă să o miște, să nu-i facă mai mult rău. În câteva minute un echipaj ”SMURD” și poliția au ajuns la fața locului. Fata a primit îngrijiri medicale, apoi a fost urcată pe targă și băgată în ambulanță. Cu sirenele pornite mașina salvării a demarat cu scrâșnet de pneuri.
Inspectorul de la circulație împreună cu agenții din subordine, au făcut măsurătorile, apoi au chestionat martorii, doi bătrânii care văzuseră cum se întâmplase accidentul au povestit cu lux.
-Spuneți-mi dacă mașina circula cu viteză-Întrebarea era de rutină, dar menită să aducă lămuriri.
-Nu, nu circula, mergea domol, atunci se schimbase semaforul, știu cu precizie pentru că voiam să traversez.
-Spuneți că mașina a trecut pe verde, era dreptul ei de a circula?
-Da, asta spun, fata a apărut de nicăieri, a venit în fugă și a sărit în fața mașinii, abia a avut timp să frâneze, dar impactul a avut loc, copila a fost trântită pe asfalt. Atunci șoferul a coborât din mașină și a dat primul ajutor fetei. -Bărbatul s-a oprit din povestit, a ridicat ochii spre agent, apoi cu un oftat a continuat:
-Ceasul rău, sper să se facă bine! -apoi și-a făcut semnul crucii.
-Dumneavoastră,-agentul s-a întors spre celălalt bătrân care era câțiva metri mai departe-, dumneavoastră ce ați văzut?
În câteva cuvinte a explicat la fel ca și tovarășul său cum s-a petrecut nefericitul accident.
Ofițerul de poliție cu fiola-n mână a mers la șofer și l-a rugat să sufle . Testul a fost negativ, nu băuse.
-Trebuie să mergeți la poliție să dați o declarație .
A urmat echipajul de poliție, odată ajunși la secție a dat declarația, apoi după întocmirea formalităților a fost lăsat să plece.
Emoțiile prin care a trecut au făcut să uite motivul pentru care plecase de acasă.
După ce a ieșit din clădirea poliției s-a așezat pe banca din fața secției. A trecut în revistă tot ce își amintea despre accident. Nu înțelegea cum fata a putut fi așa de inconștientă să sară în fața mașinii?   Trebuie să meargă la spital să văd ce se întâmplă, cum se simte, dacă și-a revenit. Odată urcat în mașină și-a amintit de întâlnirea cu necunoscuta, a sunat-o să-i spună  de ce nu a mai ajuns la spital, era sigur că plecase de la locul întâlnirii. Telefonul a sunat, iar de la celălalt capăt a răspuns nesuferitul robot. Femeia nu era acasă, iar număr de mobil nu avea. Cu încă o supărare în suflet a plecat spre spital.

 Va urma
Mulțumesc pentru poză:topcosmeti




Un comentariu:

  1. Buna ziua!
    Frumos, naratiunea curge lin, dar sint unele mici greseli de redactare.
    Daca vreti sa va ajut, contactati-ma: lllvvvsss@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere