Totalul afișărilor de pagină

vineri, 7 aprilie 2017

Dictatura ficusului


    Domnul Președinte al României vorbea la întâlnirea cu membrii Comisiei de la Veneția despre democrația liberală și despre dictatura majorității.
Sincer să fiu nu am înțeles de ce democrația este neapărat liberală și nu este conservatoare, social democrată sau neoliberală. Dar cea mai mare neînțelegere a fost cu privire la dictatura democrației.PREȘEDINTELE  IOHANNIS TREBUIE SĂ ÎNȚELEAGĂ CĂ, ACOLO UNDE ESTE PARLAMENT NU ESTE DICTATURĂ. E simplu, dar nu acceptat de un om cu reale înclinații spre dictatură. De fapt ce ne spune domnul președinte, ceea ce a mai spus cu alte cuvinte și din Parlament, atunci când pentru 30 de minute a fost bufonul României:
”PSD, ați câștigat alegerile, guvernați, dar nu oricum, ci așa cum vă spun eu prin cetățenii ”tineri și frumoși”, de fapt singurii mei români, aflați în Piață”! Era un semnal dat ” în clar ”că vrea să preia controlul guvernării.
    Cred că în iarnă, dacă nu venea plăcinta de la Curtea de Apel Pitești prin care hotărârea dată de CA Brașov rămânea definitivă și executorie, iar Iohannis pierdea definitiv încă o casă, în plus era încriminat alături de soție ca fiind cumpărători de rea credință, spuneam, dacă nu apărea această plăcintă, sarabanda manifestațiilor în stradă ar fi continuat cu și mai mare intensitate, s-ar fi mers până la un blocaj total în Parlament și guvern conform rânjetului din Parlament:”guvernați!”.
Lovitura primită la îndoit pe Iohannis, năucit de lovitură, nu a scăpat ocazia de a se sprijini pe Dragnea și Tăriceanu pentru a se reabilita. Celebra de acum ieșire a celor doi șefi de partide împreună cu Iohannis după ceremonia de depunere a jurământului a noilor miniștrii. Iohannis a profitat de buna credință, (naivitatea) a celor doi pentru a da un semnal țării că este susținut de partidele politice de la putere.
     Manifestanții împrăștiați și rămași fără muniție, l-au făcut pe Iohannis să caute soluții, a găsit-o în ”dictatura majorității”. Interesant este că a fost spusă în fața celor din Comisia de la Veneția. Membrii comisiei au ocolit cu eleganță , în alocuțiunea lor, găselnița lui Iohannis. Dar nu asta este important, important este faptul că Iohannis a spus-o în fața lor.
Ce înseamnă dictatura majorității, probabil s-a referit la majoritatea de la nivel central (Parlament ,Guvern) și nu la restul țării unde pot fi alte majorități, cum vrea d-l Iohannis să rezolve problema? Simplu. Înlocuind dictatura majorității cu dictatura lui.
Adică, Primul ministru sună la Iohannis și cere lumină, acesta îi dă temele și rezolvarea lor, premierul cu lecția învățată merge la papagalii pe care îi are în echipă, le explică despre ce este vorba, își însușesc lecția și gata. În Parlament la fel, aceeași lumină de la Cotroceni pe filiera Dragnea- Tăriceanu.
În acest fel va fi liniște-n țară, majoritatea va fi fericită că poate sluji unui ficus, liberalii se vor ocupa doar de propria canibalizare, Băsescu va vorbi mai departe ca un magnetofon la RTV și B1 fără să fie luat în seamă de poporul obidit, umilit, prostit și agresat.
Sau mai există o posibilitate, Parlamentul legiferează, iar președintele, acest onorabil domn Iohannis rămas fără două case, va spune „veto„ de fiecare dată.
Adică nu faceți ca mine, nu trece nici o lege, mulțumim lui Dumnezeu că nu avem așa ceva prevăzut în Constituție.
    Puterea este a majorității rezultată în urma unui scrutin electoral. Nu se poate vorbi de dictatură atâta timp cât avem Parlament.
Se poate vorbi doar despre un președinte cu veleități de dictator. A încercat fel de fel de formule: „guvernul meu, partidul meu, românii mei, Parlamentul meu” . Toate aceste sintagme urmate de pronumele ”meu” arată dorința de dominare, de patronare, de stăpânire.
    România, românii trebuie să înțeleagă că încă nu a venit vremea unei dictaturi, iar dacă va fi una, va fi în folosul poporului român și nu a agenturilor străine așa cum se dorește  acum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu