Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 10 mai 2017

Accidentul IV



   Era într-o stare proastă, nu înțelegea ce îl supără, nu avea un motiv anume, avea o inimă grea, parcă toată noaptea îi plouase în suflet, a urcat scările până la apartamentul Mariei și a sunat ca de obicei, era un simplu ritual, ușa aproape că se deschidea simultan cu sunatul, părea că femeia îl așteaptă; de această dată nu a răspuns nimeni, casa părea nelocuită, nu răzbătea nici un zgomot de dincolo de ușă. Intrigat, a plecat cu gândul că va lua legătura cu Maria la serviciu. Ajuns la poarta uriașului atelier de tâmplărie și mobilă al cărui patron era , bariera s-a ridicat instantaneu, iar un paznic  îmbrăcat în uniformă cu pistolul la șold a luat poziția de drepți. Matei a înclinat capul în semn de salut și a continuat deplasarea până la locul de parcare.
Atelierul avea două hale uriașe, într-una se confecționa mobilă de lux din lemn masiv de nuc , stejar , paltin și trandafir. Piesele erau unicat, ele puteau avea influențele mobilelor renascentiste sau din perioada absolutismului regal francez din sec XVII-XVIII . La fel de bune și la fel de vândute erau și mobilele  futuriste. Se lucra cu precizie matematică, lemnul fiind foarte scump, nu se permiteau rebuturi. Muncitorii aveau pauză la fiecare oră, sau ori de câte ori simțeau nevoia să respire o gură de aer. Prefera să angajeze nefumători, credea el că riscul de incendiu este mai mic cu aceștia, pe un foarte bun meseriaș nu îl întreba dacă fumează sa unu. Nu aveau o normă de lucru, dar li se comunica când trebuie să fie gata produsul finit. Era bucuros când i se raporta că o echipă a reușit să termine cu 24 de ore înainte de termen.Îi felicita și în funcție de venitul suplimentar adus puteau fi premiați. Să te ferească Dumnezeu să fii zis că ești gata, iar el, doar Matei controla produsul înainte de a fi livrat, să fii găsit vreun defect cât de mic. Să nu fii stat în fața lui, era în stare să-l bată pe vinovat, în acele momente toți dispăreau, se ascundeau pe unde puteau. Inginerul șef, o blondă superbă cu ochii mari și albaștri ca marea,cu nasul fin și o guriță mică ispititoare și frumos desenată,  cu părul strâns în coc peste care avea înfășurat un batic de culoare roșie menit să-i protejeze capul de praful din hală, s-a apropiat  de el, l-a prins de cot cu mâna ei mică și finuță, dar fermă și l-a determinat  să se întoarcă spre ea:
-Stai liniștit Matei că rezolvăm, tu cauți perfecțiunea, nu poți face lucrări demne de un Michelangelo, dacă nu ai genii. Vrei perfecțiune? Dau anunț către toți sculptorii în lemn să se prezinte cu lucrările lor și îi vom angaja pe cei mai merituoși cu mii de euro salariu pe lună. Atâta timp cât vom folosi amatori, amatoare va fi și lucrarea. Acești oamenii sunt printre cei mai buni pe care îi puteam găsi la salariul pe care l-am oferit noi de 500 de euro pe lună.Sigur, e bine că te agiți, e bine că oamenii  văd cum te implici, dar mai mult nu ai ce face, pe de altă parte nici nu trebuie să lași garda jos. Așa îl calma mereu când îl vedea nervos.
-Sunt superbe lucrările, câteva mici retușuri sunt suficiente. Dacă acum aș fi dat drumul produselor fără să-i cert rândul viitor ar fi fost delăsători. Îi țin în priză să fie tot timpul atenți la ceea ce fac. Partenerii noștri vor accepta lucrările, dealtfel am avut și cu ei discuții. Voiau să fie și mai frumoase, le-am propus să le măresc prețul de câteva ori și le voi da mobile de le va fi milă să stea pe ele. Nu au acceptat nici un ban în plus la preț, dar nici nu au mai comentat în legătură cu calitatea. Ei sunt samsari și câștigă mai mult decât mine care produc mobila și pentru care ei se târguie zile întregi.
-Mergi la birou, te așteaptă multe lucrări! Lasă că mă ocup eu aici.
- Peste cinci zile vor ieși  cuptoarele, să avem scândura pregătită, nu trebuie să pierdem timpul. Scoatem ce este uscat cu stivuitorul și le așezăm  în depozitul nou, apoi umplem uscătoarele, urmărește ca oamenii să lucreze la parametrii, verifică  grosimea scândurii, te las, merg să mă ocup de birocrație.
-Așa am să fac, ști că organizez bine locul de muncă.
-Știu, dar așa sunt obișnuit, până să vii tu eu mă ocupam de tot ce mișcă aici. Apropo, cum se descurcă noua contabilă Maria Zamfir, te-am rugat să ceri discret amănunte de la contabilitate.
-Acolo ai o gașcă de viespi, într-o zi va trebui să le afumi poate se potolesc, dacă nu, le răspândim noi.
Îți trebuie o contabilă și la atelierul din Dămăroaia, mă gândeam să căutăm în zonă, dar sunt sigură că ne putem debarasa de una dintre cele de aici. Raționamentul meu e simplu: dacă au timp de bârfe și certuri înseamnă că nu sunt încărcate la capacitate. În sfârșit vom vedea, în câteva zile îți voi face un raport. Hai zâmbește și tu, nu mai sta tot timpul întunecat, uite Matei, a ieșit soarele, bucură-te!
Afară era frig, noaptea ninsese și încă mai fulguia,pe cerul întunecat printre niște nori urâți și învolburați, soarele privea ghiduș doar cu un ochi. Nu încălzea, nu avea putere, dar lumina sufletele întunecate.
Ajuns în anticamera biroului, secretara s-a ridicat în picioare:
-Bună dimineață domnule Barbu!-femeia tânără și frumoasă era plină de respect.
-Urmează-mă!- vocea patronului era neutră.
A intrat în birou s-a așezat pe fotoliul directorial cu spătarul înalt, apoi s-a adresat funcționarei  fără să o privească:
-Să-mi aduci la semnat tot ce ai, a, să nu uit, roagă pe Maria Zamfir să vină la mine! Asta-i tot!
Femeia a ieșit fără zgomot. Îi era teamă de Matei Barbu, deși nu o certa niciodată, figura lui serioasă, distantă și impenetrabilă îl făcea inabordabil. Nu o privea, nu-i făcea complimente, o felicita doar de ziua ei cu o urare scurtă, cu acea ocazie îi făcea cadou câteva sute de lei drept primă. Ani era una dintre acele femei deștepte  și conștiente de frumusețea lor, era contrariată, deși era secretara lui de doi ani, niciodată nu-i adresase nici un cuvânt de apreciere.
Puțin mai târziu contabila a intrat în birou:
-Bună dimineață! M-ați chemat?
-Da! Ce s-a întâmplat? V-ați mutat și nu mi-ați spus?- Vocea glacială a patronului a făcut ca Maria să simtă un fior rece pe șira spinării. Fața ei albă s-a îmbujorat instantaneu.
-Este o poveste lungă, nu vreau să vă răpesc din timpul dumneavoastră.
-Ba să-mi răpești! Îmi ești datoare cu o explicație.-Pentru o clipă Matei a simțit milă pentru femeia din fața lui și-a înmuiat vocea:
-Spune Maria!
-Eram acasă de dimineață,nu am putut să vă răspund.
-De ce, s-a întâmplat ceva?
-Da, aseară s-a întors soțul meu.-Femeia vorbea și își freca mâinile, simțea că picioarele i se înmoaie, ar fi vrut să ia loc pe marginea unui fotoliu, s-au măcar pe unul din scaunele care erau înșirate pe lângă masa lungă de ședință așezată perpendicular cu capul pe biroul masiv din stejar.
-Unde a fost până acum? Nu mi-ai vorbit despre el.
-A fost închis, a avut o condamnare de 17 ani pentru dublu omor,este un om violent. Am intenționat să mă mut din apartamentul în care stau pentru ca el să nu mă mai găsească. Prea târziu însă, a fost eliberat cu doi ani mai devreme. Așa m-am trezit aseară cu el, nu am vrut să-i deschid, m-a amenințat că dacă mă împotrivesc sparge ușa, știam că nu glumește. M-am gândit să sun la poliție, îmi era teamă că sperii fata, într-un final i-am dat drumul în casă. Înainte de a deschide l-am rugat să se poarte frumos să nu sperie copilul. Mi-a promis și s-a ținut de cuvânt, a avut o atitudine corectă față de ea, Alisia s-a uitat la el, apoi la mine și înainte de a scoate vreun cuvânt a zis:
-”E tata?”
-”Da, el este”. Bărbatul a încercat să se apropie de ea, fata a făcut doi pași înapoi și a întins mâinile în față ca și cum s-ar fi apărat, deși nu mai are ghipsul tot nu este sigură pe piciorul drept, era să cadă, în ultima clipă s-a sprijinit cu palmele de un scaun care era în spatele ei. Nu a mai încercat să se apropie de fată; Alisia de dimineață a plecat cu autobuzul la școală. M-a întrebat înainte de a pleca la ore ce se va întâmpla cu ea, o veți mai căuta?
I-am răspuns că nu știu, acum avem o problemă pe care trebuie să o rezolvăm. Îmi dați voie să iau loc, nu mă simt prea bine.
-Te rog , scuză-mă că te-am ținut în picioare! Ce gândești să faci?
-Hotărârea pe care o voi lua, indiferent care va fi, îmi va afecta jobul?-Maria privea cu coada ochiului pe Matei, îi era teamă să se uite în ochii lui mari cu nuanțe de smarald, spera că nu își va pierde locul de muncă.
-Nu, postul  ține de profesionalismul tău, nu de problemele de acasă. Acum spune-mi ce ai de gând să faci, cum vei proceda cu soțul căzut din cer? Cât timp ai stat cu el?
-Doi ani, nu a fost așa de la început, avea serviciul bun, bine plătit, era un om liniștit, fusese boxer, se lăsase de sport după ce terminase facultate. La un an de zile după căsătorie a rămas fără serviciu, firma unde lucra a dat faliment. Lucrurile au căzut cum nu se putea mai prost, aveam rate mari la bancă, ne-am văzut în situația de a nu avea cu ce plăti. Lovitura a fost groaznică, teribilă prin rapiditatea cu care ne-a lovit. A mers pe la diferite societăți, a depus CV-uri, nu voia neapărat un serviciu conform diplomei, era dispus să lucreze orice. Ușile i-au fost trântite în nas, după șase luni de căutări a clacat, într-o seară a venit beat acasă, era prima dată când îl vedeam băut, i-am dat să mănânce fără să fac vreo observație, atunci a început să mă înjure, era o premieră, nu mă înjurase niciodată. L-am privit cu înțelegere fără să ripostez.A continuat să mă suduie, de fapt bălmăjea ceva neinteligibil, grohăia mai mult. Era groaznic să vezi un munte de om într-o asemenea stare de degradare. Din acea seară a venit acasă numai beat, începuse să vândă lucrurile din casă să aibă bani de băutură. Piteam bănuții pe care-i aveam peste tot, mă bătea să-i dau pentru băutură. Încercam să rezist bătăilor să nu-i dau ultimul leu pentru a nu muri de foame cu fetița în casă, au fost zile groaznice. Într-o seară nu a mai venit acasă, l-am așteptat toată noaptea, îmi era teamă să nu mă găsească dormind și să mă omoare cu bătaia. M-am îngrijorat când dimineața tot nu sosise, până la urmă era tatăl copilului. Plecasem să-l caut, am deschis ușa să merg în oraș, am văzut un polițist urcând scările. Mi-a fulgerat sufletul când am văzut namila plină de osânză îmbrăcată în haina de polițai, instinctiv m-am oprit, matahala s-a uitat la mine chiorâș, apoi a mormăit:
-”Dumneata ești soția lui Zamfir?
-Da, eu sunt, s-a întâmplat ceva?-Inima era cât un purice.
-Soțul dumitale e la poliție, să nu-l cauți...
-A făcut ceva rău, îl țineți mult?
-Probabil vreo 20 de ani...
-Cum?-am mai apucat să zic, apoi am leșinat. Omul legii a bătut la ușa unei vecine și a cerut o sticlă cu oțet, apoi m-a pus pe picioare. După ce mi-am revenit, polițistul ,cu tact de această dată, m-a pus în temă cu situația crudă în care se găsea bărbatul meu.
-Îi puteți duce schimburi și ceva alimente, dacă procurorul vă dă voie, poate vă lasă să vorbiți”.
-Vă dați seama în ce situație eram? Pe lângă datoriile pe care le aveam de acum apăruse o mare cheltuială în plus, avocații și pachetele pe care trebuia să i le duc în arest apoi în pușcărie.
Când am vorbit cu el a început să plângă, își jelea tinerețea care avea să se risipească în pușcărie, niciun regret pentru faptul că eu voi suferi cu fetița de foame. Îmi cerea să angajez cel mai bun avocat, i-am răspuns că mă costă foarte mult și nu am atâția bani, dar dacă va avea un avocat din oficiu, îl va putea îndruma iar el se va putea apăra, era destul de deștept. În sfârșit, să nu mai vă rețin mult, vă mai spun că a fost condamnat la 17 ani de închisoare cu executare. Nu am fost niciodată după el la pușcărie, dar din puținul meu i-am trimis lună de lună pachet cu alimente.
Aseară m-am trezit cu el, nu știu cum voi scăpa. Mă amenință cu bătaia, știu că o va face, de dimineață mi-a cerut bani să aibă ”de-o țuică”. I-am dat, dar l-am rugat să meargă să-și caute serviciu. Nu are nici un drept asupra apartamentului, e cumpărat de mine, dar nu-l pot da afară din casă, este soțul meu.
Aștept să mă bată să-l pot reclama la poliție, apoi să cer în instanță să nu mai aibă voie să se apropie de mine. Trebuie să intentez divorț, atunci se vor lămuri lucrurile.
-Voi suna avocatul meu să i-a legătura cu tine și să se ocupe de toate problemele tale. Vreau să-mi spui doar un lucru: ești decisă să divorțezi?
-Da, sunt, nu am altă soluție. Vă mulțumesc domnule Matei, cum să vă mulțumesc?
-Făcându-ți treaba cu devotament, am înțeles că la voi în compartiment este un roi de viespi, aveți grijă că vă despart. Stai deoparte de intrigi și vei avea de câștigat. De restul mă ocup eu, vreau să termini repede pentru a mă putea ocupa de Alisia. Nu mă voi implica pe față în toate aceste probleme. Vom ține legătura prin avocat, nu trebuie să-l plătești, e plătit de mine. Acum mergi la treabă, spune-i Alisiei că nu am uitat-o și nici nu o voi uita, să aibă răbdare. Când are nevoie de ceva să mă sune, îi duc la școală tot ce-i trebuie.

2 comentarii: